Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)

Când vine vorba de teme şi idei, ar fi bine să spunem de la început că niciuna din publicaţiile noastre virtuale de ficţiune speculativă nu este axată exclusiv pe unul din subgenuri. Nu avem încă reviste sau fanzine electronice numai de science fiction, fantasy sau horror, şi cu atât mai puţin de cyberpunk, steampunk sau dark-fantasy. Toate locaţiile „urmărite” au optat deci pentru o orientare generală, publicând în egală măsură povestiri aparţinând oricăruia dintre cele trei mari regate „spec-fi”, lăsând uneori cale liberă chiar unor texte care aparţin numai parţial domeniului fantastic sau care ţin exclusiv de realism, în înţelesul său cât se poate de clasicizat. Mă refer aci, în special, la povestirile lui Sorin Coadă care, deşi ating tangenţial teritoriul închipuirii pure, ţin mai mult de viziunea introspectivă, nu însă şi de speculaţia ficţională şi, încă şi mai evident, la producţiile lui Stanislav Lacomchin, cantonate într-un realism evocator, întotdeauna sensibil. Ele au apărut la SFera Online, portal care publică nu numai ficţiune din cea care ne place nouă, dar şi poezie de calitate, ba chiar şi texte cu vădită orientare moral-creştină sau cu o remarcabilă amprentă naţională.

Lipsa unei vectorizări estetice unilaterale se manifestă şi la nivelul individualităţilor, fiindcă marea majoritate a autorilor români de ficţiune speculativă abordează atât genul science fiction cât şi cel fantasy, uneori în povestiri distincte, alteori în încercări transficţionale care estompează graniţele dintre regate. În pofida căutării noilor moduri de abordare a ficţiunii speculative, în multe din texte sunt însă vizibile pârghii stilistice antiestetice, consumiste, urmărind numai să atragă atenţia prin elemente şocante, bulversatoare, izbutind astfel nu doar să destrame literaritatea, ci şi să spulbere pur şi simplu rigoarea constructului narativ care dă ficţiunii puterea realului, sau chiar să cantoneze textul în derizoriu. Dar asta e deja o altă discuţie…

Lăsând deoparte astfel de considerente generale de ordin orientativ-estetic, vom încerca să trecem în revistă temele şi ideile abordate de autorii români publicaţi în locaţiile web cărora le-am consacrat, timp de un an, cronicile noastre. Şi vom porni în această încercare de analiză de la împărţirea celor 176 de povestiri în texte nonspeculative, de genul celor menţionate deja în contul unor autori ca Sorin Coadă şi Stanislav Lacomchin, texte de graniţă, cantonate fără tăgadă în zona fantastică, dar incerte din punct de vedere „spec-fi” şi texte de ficţiune speculativă evidente, la rândul lor împărţite în trei mari domenii: transficţionale, science fiction şi fantasy/horror, dat fiind numărul mic al celor din urmă. Abia pe subdomeniul scintificţional vom avea posibilitatea să grupăm textele funcţie de anumite orientări tematico-estetice, în clase ale căror etichete le vom pune în lumină la momentul oportun.

Trebuie să precizăm, iarăşi de la început, că această clasificare, ca oricare alta referind domeniul puternic interferent al ficţiunii speculative, comportă o mare doză de subiectivism. Am încercat deci să grupăm textele în clase de rudenie cât mai apropiată, adunând la un loc teme şi idei compatibile. Se prea poate, şi găsim asta cu totul firesc, să nu fim în asentimentul tuturor celor ce vor citi aceste rânduri. Şi, în fapt, unul din scopuri este chiar acela de a stârni întrebări, de a crea dispute, piscăliri, dezbateri şi controverse, argumentate cât mai consistent. Şi dacă va fi să iasă un adevărat „caft estetic” (tocmai am citat pe unul din autorii favoriţi), cu atât mai bine. Aşadar, iată-ne pornind…

Trecem mai întâi peste textele literare nonspeculative, care sunt în număr de 10 („Gheşeft”, „Lala” şi „Viola”, de Stanislav Lacomchin, „Limoniu”, „Casa galbenă”, „Pescarul la apus”, „În tren”, „Cărăuşul” şi „În noapte”, de Sorin Coadă şi „Vară cu ciocănitori”, de Maria Popescu-Butucea), reprezentând 5,68% din total. Nefăcând parte din domeniul nostru, ne vom rezuma să spunem că fiecare din cei trei autori are vocea sa, dar vom pune un plus de partea lui Stanislav Lacomchin, care construieşte naraţii evocatoare, cu un consistent mesaj emoţional. Publicarea celor trei este un gest absolut binevenit al portalului SFera Online.

Survolăm apoi, mai îndeaproape, cele 5 povestiri de graniţă: „Moarte pe gratis”, de Laura Sorin, publicată la Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, o satiră socială amară, transformând cu subtilă ironie trecerea în nefiinţă într-o competiţie de marketing; „Bumerangul lui Zeeler”, de Marian Dumitraşcu (SFera Online), o introscopie tangentă cu ideea de stare alterată a conştiinţei (percepţiei); „Secretul”, de Alexandru Ioan Despina (SFera Online), la care starea alterată a conştiinţei este provocată nu prin narcoză, ci de o electrocutare accidentală; „Homo Hermeticum” a lui Aron Biro (Nautilus), o introspecţie tehnico-medicală cu implicaţii filosofice şi, cu voia dumneavoastră, „Grădina Yasminei” (Nautilus), a subsemnatului, care se poate interpreta, cum bine spunea Ştefana Cristina Czeller, atât în cheie realistă (un copil se refugiază din faţa războiului într-o lume imaginară), cât şi în cheie fantastică. Ele reprezintă numai 2,84% din totalul de povestiri.

Facem, iată, primul popas mai îndelungat abia la a treia locaţie: producţii transficţionale, unde, deja pătrunşi în teritoriul nostru familiar, simţim, totuşi, nevoia unei explicaţii terminologice. Transficţional e o găselniţă pentru a desemna textele pe care nu le-am putut încadra într-un singur regat al ficţiunii speculative. Cele 14 asemenea povestiri (7,95%), nu se hotărăsc să-şi aleagă una sau alta dintre „cetăţeniile” principatelor „spec-fi”, întinzându-şi ramurile dincolo de frontiere. Găsim de pildă în „Sub semnul lui unsprezece”, semnată de Liviu Radu, puterea magiei (indiscutabil element fantasy) folosită pentru a realiza un experiment de… chirurgie temporală (domeniu scintificţional). Tot puterea magică asupra timpului permite şi lui Internauticus să ofere clienţilor săi, în povestirea „Din lipsă de Timp”, de Ioana Vişan, mici crâmpeie de viaţă spre a fi trăite în paralel cu propria existenţă, multiplicând astfel realitatea. În „O experienţă stranie”, Ciprian Mitoceanu face trimitere la o realitate paralelă, percepută în maniera descrisă de vechile istorii cu fantome, ca şi Marian Coman în „Uşa de la baie”, transformată într-un portal către universul paralel în care se transferă sufletele celor morţi, ale căror comunicări devin manifestări de tip Poltergeist. În „Fantoninii”, Gheorghe Rogoz reconsideră tema scintificţională a contactului, punându-ne în legătură cu entităţi energetice nonsubstanţiale, ce se manifestă, şi ele, aidoma fantomelor. Diana Alzner abordează, la rândul său, tema resurecţiei, în „Liber arbitru”, dându-i o aparenţă tehnologică, dovedită însă ulterior falsă, fiindcă în spatele miracolului stau puteri demonice găsindu-şi plăcerea în reloading-ul amăgitor al chinuitoarei conversii iubire-durere. „Colosul” lui Alexandru Maniu este un horror politic înspicat de magie, amintind povestirea lui Clive Barker, „Între dealuri, oraşele”, care încheie primul volum al „Cărţilor însângerate” (a se vedea volumul „Cărţi însângerate”, de Clive Barker, publicat de Editura Nemira, Bucureşti, 2001, în traducerea lui Tudor Florin Mircea, volum având nr. 169 în colecţia SF Nautilus, coordonată la acea vreme de Ştefan Ghidoveanu). Tema de inspiraţie mitologică a reîncarnării, abordată evident nescintificţional, este alipită, în „Fortăreaţa”, de Cătălin Cofaru, ideii de realitate atemporală, suspendată cronologic şi, tocmai de aceea, exterioară universului obişnuit. Povestirea putea să fie încadrată şi la texte de graniţă. Preponderenţa ideaţiei legate de universurile paralele, realitatea alternativă şi relaţia fiinţă-timp, ca şi asocierea reîncarnării cu transferul de personalitate m-au determinat să-mi asum aşezarea sa la transficţiuni. Cătălin Hidegcuti încearcă, în „Citadela Asociaţiei”, să se poziţioneze pe un palier intermediar între fantasy şi science fiction, conturând o lume viitoare în care magia şi tehnologia coexistă. Regăsim în textul său şi câteva încrustaţii utopice, dar şi o asemănare destul de făţişă cu ambianţa unor jocuri online foarte populare, între care se cuvine să amintim pe faimosul „World of Warcraft”, de la Blizzard Entertainment.

Am lăsat la urma acestei staţionări povestirile Ştefanei Cristina Czeller. E vorba, fireşte, numai de textele circumscrise acestei categorii a transficţiunilor, autoarea moldavă dovedindu-se, în intervalul de timp supus analizei, un condei dintre cele mai prolifice. Am încadrat aci 4 din producţiile sale: „Răzbunarea”, un horror în care tîrgul Iaşilor, cuprins de o criză antropomorfă în maniera celei din pelicula „Avatar”, se revoltă contra locuitorilor decăzuţi, păstoriţi de edili hapsâni, bieţi şmecheri de spiţă joasă, pe care, cu toţii, îi ştim de undeva, „Întunericul”, un alt horror, de astă dată cu irizări dark-fantasy, „Tîrgul”, un thriller cu motive demonice, ţesut pe ideea realităţilor multiple (universuri paralele) şi „Gîngăniile”, în care atmosfera horror, cu trimitere directă la motivul clasicizat al omului transformat în zombi, se bazează pe o motivaţie scintificţională: experimentul cu agenţi patogeni, transportaţi, în cazul de faţă, cu ajutorul muştelor.

Ne mai oprim o dată, înainte de a intra în amplul arhipelag science fiction, la insula de fantasy/horror, care grupează un total de 16 texte (9,09%). Între ele, considerăm că doar una poate fi catalogată în genul horror, şi anume „Creatura”, de Dario Pecarov. Celelalte 15 sunt satire sociale în cheie fanatsy („Fata Moşului şi Împăratul Verde”, de Laura Sorin, „Altă capră, alţi trei iezi”, de Ştefana Cristina Czeller), producţii dark-fantasy (de la „…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”, realizarea lui Oliviu Crâznic, în manieră „suspens noir”, trecând prin la fel de întunecata, dar mai firava, din punctul de vedere al realizării literare, „Necromant”, de Alexandru Andronic, sau „Triunghi mortal”, de Ciprian Mitoceanu şi până la constructul umoristic cu accente parodice al Ştefanei Cristina Czeller, „Nopţile stranii ale lui Vasile Cotineaţă”, piesă premiată la Concursul Helion 2009), producţii fantasy realizate în tiparele realismului magic („Înaripatele din vis”, de Ladislau Daradici, piesă de atmosferă etno-folclorică, în genul unora din povestirile lui Nicolae Tiţă, „Brăduţul”, de Gheorghe Rogoz, „Fata din vis”, de Irina Lucia Mihalca, „Scop final”, de Liliana David, surprinzătoarea, ca idee, „Foşnet de îngeri” a Ioanei Vişan şi absolut remarcabila „Întâlnire cu o zeiţă”, de Sergiu Someşan, dăruită nouă prin intermediul Gazetei SF), bucăţi fantasy de inspiraţie mitologică („Cu degetu-n rai!”, de Adrian Chifu şi „Fiii lui Rawser”, de Daniel Crăciun) şi, în fine, singuratica piesă eroic-fantasy, de atmosferă „anime”, „Kyoko”, de Aminah-Brânduşa Tănasă.

Toate povestirile clasificate până acum sunt în număr de 45 şi reprezintă ceva mai mult de un sfert din germinaţia ficţională online urmărită aici în ultimele douăsprezece luni (25,57%). Pentru a nu produce un text de lungime obositoare, vom aborda clasificarea celorlalte 131 de povestiri, toate ţinând de science fiction, într-un alt articol, pe care îl vom denumi „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea a II-a)”.

Sperăm că ne vom învrednici de această ispravă până la finele lunii, în ciuda tot mai puţinului timp liber şi a unor sechele de tuse prelungite in extremis, cu care ne-a pricopsit recenta viroză respiratorie.

Dorim cititorilor noştri multă, multă sănătate!

Anunțuri

21 Responses to Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)

  1. Oliviu Craznic spune:

    Insanatosire grabnica!:)

  2. Stefana spune:

    Multa sanatate!

  3. Sagy, spune:

    Sănătate şi însănotăşire grabnică. Problema ta eu am trecut-o cu ţuică fiartă şi miere de albine.. şi multă indiferenţă 🙂

    • mirco67 spune:

      Cred că, până la urmă, „tratamentele” astea sunt mai eficiente decât medicaţia. Despre indiferenţă nu ştiu ce să spun…

      Aud în jurul meu despre mulţi oameni că au rămas cu sechele după recenta viroză. În special tuse. Şi destul de multe recidive. Se pare că a fost o chestie tare a naibii de data asta.

  4. L.D. spune:

    Sănătate şi timp util!
    Mai este şi tinctura de cimbru.

    • mirco67 spune:

      Folosesc de câteva zile un ceai de cimbrişor de câmp şi sânziene, plus câteva flori de salvie. Are un efect remarcabil. Tuşesc în special dimineaţa, la trezire, iar peste zi doar dacă vorbesc ceva mai mult. Şi cum în România principala activitate lucrativă e vorbitul… 🙂 În plus, sunt un tip vorbăreţ. Se vede şi pe blog…

  5. balinferi spune:

    Slava cerului, Mircea, că eşti vorbăreţ. Fără vorbele tale am fi mult mai săraci!

  6. uglybadbear spune:

    O observatie, spre uz cititoricesc: „Între dealuri, oraşele” figureaza si in sumarul antologiei NEW WEIRD editata de Ann si Jeff VanderMeer; nu de alta, dar editia de la Nemira (care reuneste doar primele trei din cele sase „Carti insingerate” ale lui Barker) e epuizata si nici prin anticariate n-o prea vazui. Povestea cu pricina e pur si simplu geniala.

    • mirco67 spune:

      Adevărat genială, să trăiţi! Şi asta e valabil în toate ediţiile şi antologiile. 😉 Iar eu citam din ce citisem. Nu ştiu câte ediţii or mai fi apărut după aceea pe care am cumpărat-o eu. Mea culpa!

  7. […] dedicat celor 176 de povestiri urmărite pe parcursul a douăsprezece luni, articol intitulat „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”, spuneam că am rămas datori cu textele circumscrise teritoriului science fiction, în număr de […]

  8. […] Aş aşeza-o, până la urmă, pe poliţa cu texte de graniţă, după cum le defineam cândva. Despre corectitudine nu avem de zis decât că puţinele erori (gen „decât al cel al […]

  9. […] Aş aşeza-o, până la urmă, pe poliţa cu texte de graniţă, după cum le defineam cândva. Despre corectitudine nu avem de zis decât că puţinele erori (gen „decât al cel al […]

  10. […] Barker, cel ce a scris „Cărţile însângerate”. Într-o încercare de clasificare sintetică („Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”), aşezam textul de faţă în categoria prozelor de graniţă, apreciind că are valenţe […]

  11. […] Cea de-a treia povestire a Gazetei SF, „Jertfă pentru marea liniştită”, de Cătălina Fometici, este, fără îndoială, plasabilă în aceeaşi categorie valorică a precedentelor texte. Cu o intrigă circumscrisă celui mai important eveniment al mitologiei elene, războiul Troiei, şi cu o structură construită secvenţial, lucrarea atestă posibilităţile unei scriitoare asupra căreia nu mai avem, în nicun fel, îndoieli. Totuşi, am îndrăzni să afirmăm că textul de faţă este atât de bine cantonat în sfera mitologiei antice greceşti încât pare să aibă mai multe valenţe istorice decât fantasy. Îl vom încadra în rândul textelor de graniţă, aşa cum le defineam în articolul „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”. […]

  12. […] postul „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”, cu un an în urmă, împărţeam textele apărute în locaţiile web pe care le ţinusem sub […]

  13. […] acelaşi post, „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”, defineam ca texte de graniţă povestirile cantonate fără tăgadă în zona fantastică, dar […]

  14. […] transficţiuni a fost şi el inventat cu un an în urmă, când, în articolul „Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea I)”, cel atât de încărcat de definiţii, încercam să desemnăm cu ajutorul său acele texte […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: