A fost o vreme…

A fost o vreme când nu cântau decât cei ce ştiau să cânte, iar scrisul era lăsat în seama celor ce ştiau scrie. Nu, nu doar gramatica era de căpătâi, ci ăsta era numai primul pas. Fără asta, nici n-ar fi îndrăznit cineva să creadă că se poate. Ar fi stat înfrigurat deoparte, mulţumindu-se să citească ce scriau maeştrii. Iar meşteşugul era destul de lesne recunoscut, promovat, şi imediat după aceasta adulat. Cântăreţii se afişau în costume elegante, cu cravate subţiri şi pălării din fetrul cel mai bun, cu panglică de mătase. Pantofii luceau, impecabili, iar doamnele şi domniţele oftau, recunoscându-se în versurile languroase ale acelui tango înfocat.

Toate astea sunt istorie…

Veacul ni-l umplură… nici măcar saltimbancii, findcă ei sunt dornici să te facă să râzi, pe câtă vreme mulţi din artiştii de-acuma îţi stârnesc râsul mai ales când nu vor. Dar slavă Marelui Creator că mai sunt printre noi şi inşi adânci, demni de aplauzele cele mai entuziaste.

Din păcate, diplomele de merit se dau atât de uşor încât impunerea valorii nu mai e chiar aşa de facilă nici pentru eruditul aşezat prin vocaţie pavăză la porţile artei. Vacarmul critic e atât de mare încât adesea se bagă pumnul în gura cea mai aurită, iar lumea îşi vede apoi de ale ei, ca şi când frumosul ar avea în mod firesc bube şi negi, pe alocure şi niscai coji de jeg, încrustate în umbre de mucegai. Sună de-a dreptul baudelairian, aşa-i? Dar nu prea reuşeşte să fie. Căci maeştrii falsificatori de estetică veghează la şuvoiul piţulelor, cu ochii bulbucaţi în cronometru, că taim is mani, ăf coors, strivind în roţile dinţate ale imenselor rotative pulberea de pe aripile fluturilor, polenul amintirilor, dulceaţa privirii ei îndurerate, aşteptând un el lipsit de curajul de a spune da.

Din fosilizatul har n-a mai rămas aproape nimic. Cuvintele scrâşnesc, uscate. Muzicile ocolesc etajul raţional al gândirii, furişându-se în tainiţele simţirilor incerte, născând acolo vâlvătăi de exaltare care cresc vânzările de bilete, de single-uri, aruncând în aer topurile preţ de o clipă. Apoi alte iatagane de sunet, alte culori izbind nervatura fină din spatele retinelor carbonizate, alte bilete, alte vedete, alte flaşnete.

În piaţă s-a făcut târziu. Lumini palide aruncă incerte luciri. Flaşnetari îndârjiţi rotesc îndrăciţi din manivele. Muzicile se calcă unele pe altele în picioare. Flaşnetarii sunt tot mai crânceni. Lumea închide ferestrele. Trage obloanele. E prea multă artă. Prea multă. Vrem linişte. Un mileniu de linişte. Fără flaşnete. Să nu se mai audă decât bufniţele, chemându-se în noapte şi, când şi când, strigătele guturale ale străjerului: e două ceaaasuri după mieeezul noopţii! toate sunt buune! Iar pe cupola argintată a bisericii să vegheze un înger adevărat, amuzându-se de visele pruncilor adormiţi la sânul dureros de atâta lapte al atâtor mame…

Anunțuri

4 Responses to A fost o vreme…

  1. balinferi spune:

    Aste deja e poezie, Mirco! Tristă, frumoasă şi adevărată.

    • mirco67 spune:

      Cam aşa eram eu aseară, când m-a apucat şi am scris asta. Dimineaţă, trezit cu noaptea-n cap, am cetit-o iară, am zis că parc-ar da să spună ceva şi am zvârlit-o-n colţu’ ăsta de net, că poate or pricepe alţii mai multe… 😉

      Mi se pare că sună a Felix Grande. Am printr-un cotlon de bibliotecă o cărţulie mitutică, în coperţi portocalii… Colecţia celor mai frumoase poezii… O citeam prin liceu. Cred că mi-a plăcut. 🙂

  2. L.D. spune:

    Într-adevăr.
    Şi totuşi, mai sunt atâtea lucruri frumoase, că uneori îţi taie respiraţia. Depinde şi de împrejurări ca să le vedem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: