April nautil

21/04/2012

…ne obligă să parcurgem mai întâi „Timp de împrumut”, de Gustavo Bondoni (Argentina), în traducerea Antuzei Genescu. Deşi o recomandăm călduros pentru lectură, căci piesa este, în opinia noastră, un model, pentru care avem a mulţumi deopotrivă traducătoarei şi prea bunei reviste, n-o vom contabiliza, fiindcă am promis să ne ocupăm strict de povestirile autorilor români. Ajungem astfel la…

…întâia povestire românească de ficţiune speculativă din oferta nautilă de april, „Stăpânul castelului”, semnată de Teodora Matei. În ton cu o anume tendinţa actuală a publicaţiilor electronice de gen din România, este vorba, în fapt, de prima parte a unei piese mai ample, probabil o nuvelă (nuveletă). Lectura s-a dovedit în general plăcută, şi aş remarca faptul că scriitura este una cu voce, reuşind, în general, să transmită acea vibraţie evocatoare, cu iz medieval, sugerată de substantivul castel, folosit în titlu. Totuşi, în curgerea zicerii, sunt prezente câteva mici accidente de expresie, mai ales sub forma unor figuri de stil uşor avariate. „Băutura cobora abrupt pe esofag ca zgârietura unei femei geloase.”, ne spune, de pildă, la un moment dat, autoarea. Incapabili să ne imaginăm cum ar putea izbuti o femeie, fie ea şi extrem de geloasă, să zgârie esofagul gelozitului, găsim comparaţia neverosimilă. Tot la comparaţii neizbutite s-ar putea încadra şi [halatul] „Era mare, cald şi protector ca mantia pentru invizibilitate.”, fiindcă nu ne e clar de ce o mantie pentru invizibilitate trebuie să fie caldă şi protectoare? Nefiind un obiect cu corespondenţă în lumea reală, el poate fi iamginat de cititori în moduri foarte diferite şi, odată sesizat acest aspect, descrierea devine confuză. Din punctul de vedere al greşelilor de limbă, nu credem că se cuvine să discutăm, micile imperfecţiuni (dezacordul din formula „prieteni de-al lui” sau virgula inoportună din expresia „S-a gândit conducerea, ce s-a gândit”), nesistematice, părând involuntare şi scuzabile accidente de tastare.

Motivul crimei multiple învăluite în mister şi posibil eronat rezolvate de sistemul judiciar pune asupra lucrării o primă amprentă de horror. Rămâne de văzut dacă valabilitatea încadrării se va menţine până la final: autoarea a reuşit să ne trezească atenţia suficient de mult încât să ne dorim să aflăm deznodământul. Suntem pe recepţie… 🙂

Următoarea pe listă este tot o autoare, Ioana Vişan, prezentă în rubrica de proză nautilă cu o povestire [post]apocaliptică ecologistă, cu influenţe din mitologia creştină: „Seminţe de înţelepciune”. Fără a excela în privinţa scriiturii, piesa nu beneficiază nici de tensiunea unei mize puternice, dar are, cu toate astea, darul de a lăsa cititorului un firav dar persistent sentiment de speranţă în viitor. Publicată în preajma Sărbătorilor de Înviere, pare o piesă de sezon, plasabilă, oricum, în zona de calitate supramediană, aşa cum, de altfel, autoarea ne-a obişnuit.

„Planeta cimitir”, de Sorin Coadă (autor foarte prezent altădată în rubrica de ficţiune a SFerei Online), lasă o vie impresie 😉 că nu e, de fapt, decât un fragment de povestire, vorbind despre o societate umană viitoare extinsă în spaţiu, în care coexistă străvechi nelinişti religioase şi tehnologii avansate de prelungire a vieţii, cei dornici de un sfârşit tradiţional fiind obligaţi să recurgă la antreprenori galactici de servicii funerare, administrând ţintirimuri de dimensiuni planetare. Cititorul devine astfel martor la un conflict de idei între generaţii, expus prin mijloacele unei scriituri cu sclipiri prozodice, dar insuficient consolidată la nivelul sensurilor şi normelor gramaticale, căci punctuaţia este adesea gestionată precar („inhibitorii de serotonină, îl determinau s-o asocieze cu nefericirea”, „acea conexiune, care prin sinapse nevăzute le inducea gânduri comune nu făceau decât să-i îndepărteze” sau „izvorul acelei linişti, era adevărata cunoaştere…”), iar unele enunţuri devin neclare, cum e cazul în „ea se îmbăia acasă citindu-i povestiri vechi” sau, şi mai evident, în „Tatăl le considera simple coincidenţe, iar fiului descoperea cum acele cărări imprimate de experienţă îi provocau sentimentul obişnuinţei, de care nu dorea să se debarasezeze.” Ca şi în alte ocazii, Sorin Coadă lasă impresia unui autor cu instincte estetice bine reliefate, dar foarte conservator, din păcate, în privinţa nivelului de aprofundare a unor reguli care n-ar trebui să ridice atâtea probleme.

Acestea fiind zise, să vedem cum vor arăta rubricile de proză ale celorlalte publicaţii, căci NAUTILUS îşi apără, iată, cu onoare, blazonul. Până atunci, să dea Domnul sănătate, că-i mai bună decât toate! 🙂

Post-Scriptum

Întâmplarea face ca acesta să fie articolul cu numărul 200. Sărbătorim deci prin muncă atingerea unei cifre jubiliare, după doi ani, patru luni şi douăzeci de zile. 🙂 Ritmul a crescut în ultimul timp, dar până să ajungem la frecvenţa altor bloguri din arealul ficţiunii speculative româneşti (vezi Moşul SF, de departe cel mai vizitat), mai e tare mult. De altfel, nici nu ţintim asemenea poziţii, fiindcă suntem capabili să ne vedem lungul nasului. Fiecare face atât cât poate… Numai să fie bine! 🙂


Al doilea an de ficţiuni: 8.SF-proiecţii distopice

21/04/2012

În prima încercare de sintetizare tematică a materialului acumulat timp de un an (ne referim iarăşi la articolul Un an de ficţiuni (II): Autori, teme, idei (partea a II-a)), reţineam în categoria distopiilor 10 povestiri (5,68% din total), majoritatea absolut remarcabile. Între autori, menţionam atunci pe Ştefana Cristina Czeller (cu 4 texte, între care ultra-scurta şi remarcabila „Spovedania” şi „Atinge-mă, Sara!” – însănătoşirea unei societăţi viitoare din care dragostea fizică fusese exclusă, ca urmare a unei epidemii cu transmitere sexuală), Cristian Mihail Teodorescu („Electromagneto-muza”, proiectând într-o realitate alternativă decădere morală din prezent sau „Nicio zi nu seamănă cu cealaltă”, o radiografie din viitor a ceea ce unii politologi numesc azi corporatocraţie), Florin Pâtea („Copyright”, variaţiune acid-ironică pe aceeaşi temă a totalitarismului economic-corporatist) sau Ben Ami (cu tenebroasa „Înger noroios”).

Faţă de anul scifient precedent, recolta distopică înregistrează o scădere mai mult decât consistentă, şi nu doar la nivel cantitativ, fiindcă între autori, afară de venerabila figură a distinsului Dan Ursuleanu, iniţiator al primei emisiuni radio dedicată domeniului science fiction„Radiobiblioteca SF” – 1982, nu distingem decât profilul visător al Antuzei Genescu şi privirea iscoditoare a lui Balin Feri, ceilalţi (H. C. Andrei, Costin-Florian Miron sau Marcel Gherman) fiind mai puţin cunoscuţi în fandom. Am adunat sub această etichetă numai 7 texte literare, adică abia 2,89% din totalul celor 242 de povestiri publicate în intervalul martie 2011 – februarie 2012. Deşi nu-s deloc multe, le vom împărţi pe publicaţii, şi vom începe, ca de fiecare dată, cu…

…care contribuie cu o singură astfel de producţie literară: „Banchetul armelor”, de Dan Ursuleanu, scenariul unui film de animaţie cu temă antirăzboinică, realizat în 1984, o restituire şi totodată o dovadă că genul SF nu era abordat doar literar înainte de ’89. Îmi amintesc filmuleţul (are numai 9 minute) şi mi-ar plăcea să-l revăd. Nu l-am găsit pe net. Poate că SRSFF, care are o rubrică video pe site-ul web propriu, sau o altă asociaţie de profil importantă, or una dintre publicaţii ar putea rezolva ceva. Pelicula face parte din istoria ficţiunii speculative autohtone.

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy

Cea mai consistentă contribuţie la capitolul distopii o are SRSFF, unde au apărut, în cele douăsprezece luni menţionate, 4 povestiri cu acest specific: „Ucigaşii tăcuţi ai viitorului”, de H. C. Andrei, o istorie războinică, plasată într-un viitor insuficient desprins tehnologic de prezent, „Lumi şi făpturi”, de Antuza Genescu, o radiografie tristă a unei viitoare societăţi omeneşti dezarticulate şi cele două texte semnate de Costin-Florian Miron, „Boala adevărului”, vorbind despre o lume agonizând sub povara neverosimilei birocraţii de stat, şi „Teatrul ispitelor”, lucrare a cărei atmosferă teocratică împrumută unele frecvenţe din „Lordul luminii”, de Roger Zelazny, sau din bine articulata „Spovedeania”, de Ştefana Cristina Czeller, pomenită aci, în introducere.

SFera Online

Sub sigla SFerei Online nu am mai găsit niciun text potrivit temei în discuţie, spre deosebire de precedentul an scifient, când apăreau în darnica rubrică de ficţiuni câteva lucrări remarcabile, din care ne face plăcere să reamintim povestirea „Gender X”, de Leonard Ancuţa.

HELION ON LINE

HELION ON LINE punctează tema o singură dată, prin „Fericitul viitor”, de Balin Feri, piesă remarcabilă de anticipaţie sumbră, bazată pe motivul savantului nebun. Calitatea sa a atras atenţia juriului ultimei ediţii a concursului de proză scurtă science fiction HELION 2011, care i-a conferit un binemeritat premiu III.

GAZETA SF

Nici Gazeta SF nu a contribuit cu mai mult, căci găsim nimerit a plasa aici doar textul „2049”, de Marcel Gherman, piesă ce face parte din volumul de debut al autorului moldav, „Cartea Viselor”, apărut la Editura Arc din Chişinău.

Aproape concluziv…

Au mai rămas de trecut în revistă nu mai puţin de 7 teme, însumând 133 de texte literare. Deşi timpul liber pare să se împuţineze pe zi ce trece, ne place să credem că vom ajunge, până la urmă, la liman. (Aşa să ne-ajute Dumnezeu…) N-am şti însă să spunem şi când…

Ţineţi aproape! 😉


e-Text, la borna a 5-a

19/04/2012

Etapa de mărţişor a concursului e-Text începe la 19 martie, cu piesa „Făt-Bionic şi Ileana-Androida”, de Victor-Nicuşor Dragomir. Autorul recurge de astă dată la o construcţie ramificată în trei direcţii narative, insuficient conectate, elementul de legătură cel mai solid rămânând lumea în care cele trei poveşti se desfăşoară, fundal ce ne este descris, în prealabil, într-o amplă expoziţiune. De la eşecul lamentabil al operaţiunii de desant desfăşurată de purecii inteligenţi în blana motanului regal sărim drept la audienţa pe care conducătorul o acordă reprezentantelor ordinului înaripatelor – un soi de lider sindical, desemnat să aducă la cunoştinţa puternicului jupân un număr impresionant de revendicări, care mai de care mai ilare. Pe nepusă masă, regele delegă pe unul din supuşi să se ocupe de petiţia galinaceelor, căci tocmai sosise la curte fiul său, cu veşti importante. Abia de aici începe istorisirea cea adevărată, care pare să fi împrumutat o serie de elemente din „Povestea lui Harap Alb”, de Ion Creangă: mârţoaga se preface în falnic armăsar (cu propulsie nucleară, în povestea de faţă), Păsări-Lăţi-Lungilă devine un ciborg telescopic, Telescop-Lungilă, foarte devotat stâpânului său etc. Autorul reuşeşte la tot pasul să arunce fine irizaţii ironice către unele aspecte paradoxale ale lumii noastre (conducătorul, de pildă, pune mai presus bucuria reîntâlnirii cu fiul său decât îndeplinirea unei sarcini de stat – audienţa reprezentantei galinaceelor), ceea ce ar îndreptăţi aşezarea lucrării în categoria satirelor cu fundal SF. Din păcate însă, găsim în text şi câteva dezacorduri („îi atrase atenţia frânturile”, „preocupat de piciorul său stâng căruia i se blocase comenzile unui servomotor”, „Paşi fermi, […], îl făcu…”, „încercările ce va să vină”, „un cilindru din al cărui parte superioară” sau „se închină în faţa prinţesei şi al tatălui ei”), mai multe utilizări defectuoase ale virgulei (ca în „Doar va atrage atenţia şi, cine ştie, ce război ai mai putea isca.” – folosire excesivă – sau în „doar părul bogat purtat peste umerii metalici, mai amintea de Făt-Frumos”, unde este plasată între subiect şi predicat), alăturări cacofonice („pisica căzută”, „însoţească către”) şi cuvinte scrise greşit („smolatec”). Cu bunele şi relele sale, autorul pare hotărât să progreseze, iar asta e cât se poate de bine.

Pe 20 martie intră în competiţie povestirea „Oky”, de Rene Tinescu, o construcţie sensibilă, pe care aş încadra-o în arealul paranormal fantasy. Nu sunt multe de spus despre text. Scriitura economică, eficientă, croită preponderent din enunţuri scurte are totuşi unele căderi, mai ales când vine vorba de concordanţa timpurilor verbale. „Oky zâmbi scurt și o melodie veche s-a făcut auzită dintr-un colț al camerei”, ne spune autorul. Observăm că se succed în enunţ două acţiuni, în această ordine: „Oky zâmbi” şi „o melodie […] s-a făcut auzită”. Timpurile verbale sunt însă alese neconform cu succesiunea acţiunilor, căci primul verb e la perfectul simplu (acţiunea fiind începută în trecut şi terminată foarte aproape de momentul vorbirii), iar al doilea la conjunctiv, trecut, în diateză pasivă (acţiunea fiind începută şi finalizată în trecutul mai îndepărtat, deci anterior momentului final al celei dintâi). Este una din greşelile cele mai frecvente pe care le fac autorii nedeprinşi cu disciplina scrisului literar. Dincolo de micile neajunsuri, piesa domnului Rene Tinescu are voce, reuşind să transmită cititorilor vibraţii dincolo de înţelesul sec al cuvintelor.

Cu adevărat reuşită este povestirea „Secrete”, de Adrian Sand, o piesă fantasy ce pare să facă parte dintr-un angrenaj mai mare, lesne de intuit mai cu seamă prin intrarea in medias res şi prin finalul lăsat într-un suspans cu iz de va urma. Cu o scriitură de bună calitate, autorul condensează tablouri mici pe care le asamblează caleidoscopic, într-o ordine potrivită legăturilor cauză-efect. Densitatea denumirilor de rase, ghilde, locuri etc. face însă textul mai greu de urmărit, creând totodată o anume senzaţie de déjà vu. Greşelile sunt puţine, constând numai în mici accidente, gen „linişte de mormânt se aşternu printre lotrii (trebuia, evident, lotri). Stilul suferă foarte puţin, mai cu seamă prin prezenţa unor cratime inutile, având rolul de a sugera o rostire fluentă niţel forţată, cum e cazul în „se şi-apucă”, „asta-am priceput-o”, „se şi-arde coca” etc.

Deşi nu s-au înscris în concurs decât trei autori, departajarea a fost, indiscutabil, cea mai grea de până acum. Argumentele pro şi contra s-au adunat stivă în dreptul fiecărui combatant şi, într-un final (de conferinţă net), ordinea finală a fost:

1.„Secrete”, de Adrian Sand
2.„Oky”, de Rene Tinescu
3.„Făt-Bionic şi Ileana-Androida”, de Victor-Nicuşor Dragomir

Vă aşteptăm pe baricada lui april…


Martie ficţional – privire de ansamblu

19/04/2012

După ce am izbutit, în fine, să trecem în revistă povestirile, nuveletele şi foiletoanele din publicaţiile electronice pe care le-am urmărit în luna lui mărţişor, se cuvine să facem şi câteva aprecieri generale. Fără a dori cu tot dinadinsul să dăm acestei întreprinderi un aer de competiţie, vom spune că, în ce priveşte productivitatea, SUSPANS.ro reuşeşte cel mai mult (10 povestiri), urmată îndeaproape de Gazeta SF (9 lucrări, inclusiv textul din rubrica MAINSTREAM) şi SRSFF (8 texte, ţinând cont şi de cele înscrise în concursul e-Text). Între publicaţia online a Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy şi următoarea zonă de clasament, diferenţa este mai mult decât vizibilă, căci NAUTILUS, ca şi HELION ON LINE ne oferă fiecare câte 3 povestiri, ridicând totalul textelor publicate în această lună la 33, adică un volum de proză cât se poate de sănătos. 🙂

Cu totul altfel par să stea lucrurile în privinţa calităţii, deşi cea mai mare grijă în selectarea textelor publicate pare s-o fi avut tot redacţia SUSPANS.ro (pe care o felicităm şi pe această cale). Conchizând că NAUTILUS şi HELION ON LINE par să fi avut şansa unor colaborări, dacă nu profesioniste, măcar de talent, la SRSFF şi Gazeta SF pare să se fi petrecut ceva, căci textele publicate sunt, în general, sub media cu care ne-am obişnuit.

Una peste alta, având în vedere în primul rând numărul relativ mare al lucrărilor de proză din oferta de mărţişor, alegerea unei povestiri a lunii mi se pare o întreprindere dificilă şi cu totul subiectivă. Riscând să nu cad pe cheie cu toţi cititorii mei, aş plasa în vârful ierarhiei povestirea „Învăţătorul”, de Mircea Liviu Goga (NAUTILUS), urmată, la o distanţă infinit mică, de „Sumbra poveste a Erei Sumbra”, de Lucian-Vasile Szabo (HELION ON LINE). Cea mai valoroasă selecţie, în ansamblul său, aparţine însă, în opinia mea, revistei SUSPANS.ro.

Ce va aduce aprilie? Vom trăi şi vom vedea…


Cristos a-nviat!

15/04/2012

De Paşte De Sărbătoarea Învierii, urez tuturor cititorilor mei să aibă parte de tot ce-i mai bun în viaţă, de sănătate şi împlinire în toate! Atei sau credincioşi, care de ce credinţă vom fi fiind, să ne unim pentru o clipă cugetele şi să medităm la simbolul luminii dătătoare de înţelepciune şi viaţă veşnică, să privim viaţa ca pe un miracol care ne-a fost dat spre a ne minuna de măreţia templului nemărginit al Universului. Sărbători Pascale liniştite, alături de cei dragi!


Tripleta unui număr dublu

08/04/2012

HELION ON LINERubrica Laborator SF a recentului număr HELION ON LINE (21/martie/aprilie, anul curent) se deschide, zicem noi, inspirat cu povestirea „Pedagogie, dragoste şi hetaire”, semnată de Emilian Marinescu. Deloc uşor de catalogat (semn că autorul stăpâneşte universul temelor şi ideilor Spec-Fi, pe care le mixează neaşteptat), piesa pare să se încadreze cel mai bine arealului soft-socio-SF, având puternice irizaţii erotice, deşi nu lipsesc nici elementele caracteristice călătoriei în timp. Complexitatea tematică e dublată de o scriitură sigură şi eficientă, cele câteva greşeli de tastare fiind simple accidente.

Nu vom spune mai mult, lăsându-vă plăcerea de a descoperi singuri calităţile textului…

Cea de a doua filă a jurnalului de Laborator SF este „Toate componentele moşului”, a domnului Bogdan Cazacu, povestire ce lămureşte, într-un fel, alegerea juriului concursului de proză scurtă Helion 2011. Spunem într-un fel fiindcă povestirea este lesne de subscris arealului science fiction, căci suntem proiectaţi, prin intermediul ei, într-un viitor în care abordarea medicală sistemic-materialistă pare să fi ajuns la performanţe uluitoare, permiţând reciclarea fiinţei umane pe componente. Ceea ce rămâne totuşi în suspans este motivul pentru care nu s-a acordat, totuşi, locul I la sus-pomenitul concurs, întrucât, între „Marioneta” lui Felix Tzele şi povestirea de faţă sunt diferenţe vizibile, fireşte, în favoarea celei dintâi, ca şi argumentele care au stat la baza premierii la pachet şi a celeilalte lucrări semnate de domnul Bogdan Cazacu, „Conversaţie între doi gîndaci de bucătărie”.

Nu ne rămâne decât să credem că nu greşim dacă încadrăm lucrarea în nişa cyberpunk, fiindcă elementele de protezare şi reconstrucţie medicală a omului ne dau, până la urmă, acest drept, şi să sperăm că, pe viitor, departajarea în deja faimosul concurs anual de proză scurtă SF Helion se va face după criterii mai clare…

În încheiere, la rubrica Arhiva, HELION ON LINE ne propune nuveleta „Sumbra poveste a Erei Sumbra”, de Lucian-Vasile Szabo. Construită din secvenţe concepute jurnalistic, unele din ele conţinând scurte comentarii de autor, strict privitoare la tehnica narativă, lucrarea pare eşafodajul unui roman social plasat la limita dintre realism şi anticipaţie. Mi s-a părut interesant mai ales modul în care izbuteşte autorul să dilueze graniţele dintre realitatea ficţională şi cea cotidiană, ca şi camuflarea abilă a proiectării acţiunii în viitor, căci elementele futuriste sunt strecurate discret, cititorul riscând să treacă peste ele fără a le sesiza semnificaţia (Stavropaulis, de pildă, îşi primeşte de la Vonica răsplata pentru izbânda avocăţească în bancnote de o mie de euro noi-nouţe, în realitate, cel mai valoros bilet de bancă UE din zilele noastre fiind cel de cinci sute de unităţi de cont). Dificil de circumscris unei anume categorii consacrate de ficţiune speculativă, considerăm că nuveleta se încadrează cel mai bine în nişa pe care am numit-o soft-socio-SF, având în vedere viitorul (apropiat) în care se derulează faptele, ca şi elementele de ficţiune politică, asezonate cu scene picante, cu iz de mahala balcanică.

Bucata face parte din volumul „Seninul cerului de sticlă”, apărut la Editura Amarcord, Timisoara, 2000, aşa încât publicarea sa la HELION ON LINE poate fi considerată ca o restituire către publicul internaut.


Gazeta de mărţişor

07/04/2012

GAZETA SF

…deschide seria celor nu mai puţin de 9 povestiri cu „Atlantis (I)”, de Sorin Baciu, o piesă excesiv de explictivă şi cu un final ad abrupto. Ideea de bază este evident una antropocreaţionistă, fiindcă, în convenţia ficţională propusă de autor, omul zilelor noastre este reziduul unei civilizaţii străvechi, net superioare. Scriitura nu excelează, expunerea devenind pe alocuri stângace („să las să iasă la iveală descoperirea mea şi să o ia alţii, indiferent cine însemna acest „alţii”…”), neglijentă („m-a luat dus la culcare”) sau chiar flagrant nongramatică („impactele” în loc de „impacturile”, „Mobilitatea şi abilităţile de atac deosebite a acestor maşinării” etc.) Prezent până acum în rubrica de ARTĂ VIZUALĂ, Sorin Baciu încearcă să-şi extindă paleta frecvenţelor artistice şi spre arta cuvântului. Deocamdată, n-a reuşit să ne convingă… Aşteptăm părţile următoare.

„Gânduri cenuşii”, de Cătălin Cofaru, aparţine mai degrabă teritoiului de graniţă, fantasticul fiind proiectat în zona onirică dintre viaţă şi moarte. Structura experimentalistă, expusă în secvenţe care se succed atemporal, susţine atmosfera unei metarealităţi în care viaţa se scurge, transformându-se în tăcere. E un text dificil de decriptat pe frecvenţele naraţiei clasice. Dincolo de atmosfera densă, capabilă să transmită vibraţia din momentul creaţiei, bucata suferă pe alocuri, mai cu seamă din pricina folosirii inadecvate a timpurilor verbale.

Cu „Neantul”, de Marcel Gherman, se continuă expunerea volumului de debut al autorului, „Cartea Viselor”, apărută la Editura Arc din Chişinău. Ca şi precedenta mostră („2049”, despre care am vorbit în „Speculaţiuni de sub viscol şi ger”, la 1 martie 2012), bucata suferă de exces descriptiv, părând a fi construită poematic, spre a obţine efecte prozodice, similare celor produse de unele piese muzicale New Age. Percepţia lumii ca amestec de frecvenţe sonore, herţiene şi cromatice plasează textul în domeniu ficţiunii de graniţă, la frontiera incertă dintre suprarealism şi fantastic. În puţine rânduri, sensurile se pierd în vârtejuri de vocabule aşezate nefericit, cum este cazul în „Distingea cu claritate detaliile corpului meduzei, dimensiunile căreia depăşeau de două ori statura sa.”, unde credem că ale cărei dimensiuni s-ar fi potrivit ceva-ceva mai bine.

Încadrabilă în vasta temă a relaţiei om-timp (eroul principal se întoarce în trecut pentru a comite un asasinat neobişnuit), „Eli”, de Florentin-Ionuţ Haidamac, este un alt produs-foileton, a cărui întindere o putem cel mult bănui. Fragmentul scoate la lumină o nouă idee remarcabilă a autorului sucevean, pusă în operă în aceeaşi manieră proprie ficţiunii populare (pulp fiction). Am pescuit din apele textului şi câteva inexactităţi, mai degrabă nesemnificative, dar asupra cărora trebuie să atragem, prieteneşte, atenţia. Oameni aflaţi în suita Mântuitorului fac la un moment dat tabără, seara, ocazie cu care „au încropit un foc imens”, spune autorul. A încropi înseamnă a aduna cu greu laolaltă, motiv pentru care considerăm că a încropi ceva imens sună cel puţin nefiresc. „Al naibii ființă” conţine un dezacord, căci corect este a naibii, fiinţă fiind substantiv de genul feminin. În loc de „frica de a fi asasinat în mod mișelește” trebuia fie frica de a fi asasinat mişeleşte, fie frica de a fi asasinat în mod mișelesc (deşi ambele sună prozaic). Nu „vis avis”, ci vis-a-vis sau, şi mai bine, vizavi, căci termenul a încetat de mult să fie considerat neologism. Alte erori (gen „trupul meu va fi suferi”) sunt, credem noi, mai puţin demne de luat la ochi.

…Aşteptăm continuarea. 🙂

Socotesc potrivit să încadrez „Îngerii sărută cu ochii deschişi”, piesă scrisă la dublu-mixt de Nicole Vasilcovschi şi Mircea Boboc, în categoria fantasy. Avem parte de o nouă povestire sensibilă, despre fiinţe serafice obligate să trăiască omeneşte pentru a se purifica. Scriitura pare să poarte mai mult amprenta domnului Mircea Boboc, a cărui intonaţie am mai întâlnit-o. Nu putem vorbi de greşeli, ci de câteva mici accidente gen „să-şi împingi carnea din care eşti făcut” sau „Iar ce e mai rău, e că nu vreau să mă opun!”, unde virgula e în plus.

Cei doi, zicem noi, formează un tandem cel puţin interesant…

Mircea Boboc îşi încearcă puterile şi în proba de simplu, oferindu-ne povestirea „Eu sunt cosmic”, o piesă romantic-sensibilă, echidistant aşezată între motivul creatorului demiurgic şi tema contactului, motiv pentru care o socotim transficţională (deşi ar putea fi citită şi în cheie suprarealistă, mai cu seamă datorită autosubstituirii de final). Nu putem vorbi despre greşeli (ca ceilalţi” sau „întrupara” în loc de „întruparea”), aşa încât conchidem că experienţa de lectură a fost una cât se poate de agreabilă… 🙂

După cum presupuneam (în „Primăvară cu… SUSPANS.ro”), „Zorile într-un alt Aeternum” păreau să aibă evidentă nevoie de o continuare… Pe care o găsim cu surpriză, nu în SUSPANS, ci în Gazeta SF: „Străinul din dormitor”, de Aurelia Chircu. Trecând peste surpriza găselniţei tactice a autoarei (nu ştim ce câştig poate aduce dispersarea unei… nuvele?… în mai multe reviste online), avem şi aici parte de aceeaşi atmosferă fantasy-tenebroasă şi de aceeaşi scriitură pe alocuri nefinisată sârguincios („aruncă cât, „la câţiva metrii de pat”, Zii “vrăjitor “şi înţeleg” – imperativul verbului a zice la persoana a II-a singular e „zi”, „acoperindu-şi fata cu mâinile”). N-aş putea să spun că lectura piesei n-a fost, la urma urmei, un divertisment interesant, aşa încât mă întreb unde anume o să apară continuarea? 🙂

La rubrica DEBUT, Gazeta SF ne oferă povestirea Alexandrei Fratu, „Frânturi”. Construită sub forma unui mozaic de secvenţe aparent disjuncte, lucrarea vorbeşte despre iubirea damnată a unei entităţi deice feminine pentru un om, conturând în imaginar ipoteza unui Lucifer feminin. Scriitura nu este însă de valoare egală ideii şi structurii narative, fiind umbrită de vizibile imperfecţiuni (care însă pot fi lesne eliminate, prin exerciţiu). Distingem, mai întâi, mici neuniformităţi de acceptare a normelor de scriere, căci autoarea foloseşte atât forma „nici o” („fără nici o apărare”), cât şi „niciun” („nu au avut niciun succes”). Nu ne vine lesne să acceptăm nici prezenţa verbului „a confuza” („Oraşul acesta, deşi ne ascundea, îmi confuza foarte tare simţurile…”), care nu este inclus în vocabularul românesc, verb pe care-l socotim ca pe o nereuşită inovaţie lexicală, cu sens indefinit. Unele enunţuri îşi pierd şi ele, până la sfârşit, sensul, cum este cazul la „Ascunzându-ne în oraşul care a trăit atâtea dureri, fericiri şi depravări de-a lungul istoriei şi care este, mai ales, într-o continuă cădere, am crezut că ne va face pierduţi.” Nimic nu mi s-a părut însă mai ghiduş ca expresia „ochii aceia verzi deschis”, care îmi aduce aminte de o celebră introducere la un discurs politic adresat locuitorilor din Rîmnicu Sărat: „Dragi rîmniceni săraţi”

Dincolo de micile imperfecţiuni ce ţin mai mult de stil, inerente aproape oricărui început, debutul Alexandrei Fratu este unul cât se poate de promiţător… O mai aşteptăm. 🙂

În final, Gazeta SF ne propune, la secţiunea MAINSTREAM, textul „Începutul sfârşitului”, de Ilinca Ioana Rusu, o schiţă explicativă, didactică, structurată mai mult decât neortodox şi, mai ales, scrisă cu izbitoare neglijenţă. Pe lângă faptul că prezenţa diacriticelor este, în text, cu totul accidentală, masa acestuia e spuzită cu tot felul de gafe, unele din ele întâmplătoare („cletele”, „distructiua”, „dezintegrareata”, „sa cresti sis a te transformi”, „nu mai sttiu”, „sinuciderele”, „hetetroagresivitatea”, „dintraceia”, „perverstate”, „provova” sau „asemenea unei cetee”, în loc de „asemenea unei ceţi”), altele părând să se repete sistematic („daca ar fii acceptat-o”, „ar fii ajutat-o”, „ar fii ras”, „Imaginea creata nu o linistii nici intr-un fel”, „totul ar devenii”, „se auzii raspunsul”, „a supravietuii”). În plus peste noianul de schije de felul celor sus-menţionate, autoarea mai recurge şi la vocabule incerte („lehamatuit” – nu există în vocabularul românesc), gestionează precar virgulele („Schimbarile care se produceau la nivel de micro, cu alte cuvinte la nivel individual produceau o schimbare…”), utilizează prescurtări cu totul inoportune pentru un text literar („Pt ca daca ar accepta…” sau „pt a supravietuii). La nivel structural, introducerea (primele 8 paragrafe) pare din alt film, iar stilul e consistent şubrezit de prezenţa unor expresii-şablon cu iz pleonastic („produceau o schimbare si o transformare”, „nul sau egal cu zero”) sau de construcţii formulate stângaci („indarjirea unul impotriva celuilalt” în loc de „îndârjirea unuia împotriva celuilalt”).

Cu toate neajunsurile, textul conţine câteva trimiteri pe direcţii de gândire interesante, lăsând să se întrevadă în spatele perdelei de inabilităţi literare o ideaţie intuitivă, cu un potenţial ce ar merita strunit în hăţurile unei scriituri disciplinate.