Anunț

După trei ani de cronică de ficțiune speculativă, centrată pe textele apărute online în mai cunoscutele reviste românești, am ajuns la momentul în care trebuie să anunț că această activitate ține, în ce mă privește, de trecut. Așadar, aprecieri privitoare la textele din NAUTILUS, SRSFF, SUSPANS.ro, Gazeta SF și HELION ON LINE n-or să mai apară în acest spațiu, cel puțin nu în forma sistematică în care ele au fost puse până în prezent.

Am să rămân totuși un „consumator” de spec-fi ca și până acum, dar unul mult mai puțin vocal, căutând să deranjez cât mai puțin, atât pe autorii de gen, cât și pe redactorii revistelor menționate mai sus și nu numai.

În virtutea angajamentului asumat față de Eugen Lenghel și Gazeta SF, voi participa în continuare la jurizarea textelor ce se vor înscrie în concursul inițiat în paginile fanzinului sucevean începând cu noiembrie 2012, cu termen de finalizare în octombrie, anul curent.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au citit în acești trei ani, cu o reverență în plus pentru cei ce au găsit cu cale să mă încurajeze din când în când, văzând în întreprinderea aceasta ceva util.

De asemenea, mă bucur dacă am fost cu adevărat de folos măcar unuia dintre autorii aspiranți, căruia opiniile mele i-au ajutat să progreseze câtuși de puțin.

Asupra motivelor care mă determină să mă opresc nu cred că e cazul să insist. Ele țin mai cu seamă de forul meu, și nu-mi face plăcere să vorbesc despre asta.

Urez tuturor celor ce trudesc cu sinceritate pe tărâmul acestui gen de literatură fantastică numai împliniri în anii care vin.

Tuturor, numai bine!

ARGOS – un proiect la început de drum

Exact în zilele în care ideea de a opri Scifientland îmi dă târcoale din ce în ce mai asiduu, așteptările mele din urmă cu mai bine de trei ani se străduiesc să mai prindă nițel contur.

Mă întrebam pe atunci de ce nu construiește nimeni o platformă apreciativă profesionistă și de ce, pe baza ierarhiei de valori astfel realizate, nu se pornesc proiecte publicistice, pe hârtie sau nu, care să presupună achiziționarea textelor, pentru ca autorii să fie motivați.

Eram convins că o astfel de abordare nu ar face decât să aprindă motoarele unei piețe literare cu mare potențial (tuturor ne plac poveștile, nu?), a cărei creștere ar putea ajunge cândva foarte, foarte departe.

Exista, la vremea aceea, o comunitate de autori SF&F online (al cărei membru cred că mai sunt încă), unde se organizau, de mai multe ori pe an, concursuri cu premii în bani, sume tentante pentru cei mai mulți dintre participanți. Poate tocmai din această cauză, comentariile pe text ale competitorilor erau adesea laconice, iar notarea (fiecare participant trebuia să comenteze și să noteze toate textele din concurs, mai puțin al său) scotea la iveală atitudinea contraproductivă a multor aspiranți. Mă întrebam de ce nu intervin administratorii atelierului, pentru a elimina efectele acelor „manevre”, căci despre ce altceva putea fi vorba când, de pildă, o povestire primea numai note sub 5 și deopotrivă peste 7. Cu toate că erau permise astfel de „barbarii” la notare, inșii mai „contondenți” în limbaj erau totuși puși la colț, interzicându-li-se, măcar pentru un timp, accesul pe site. În plus, textele câștigătoare erau, în majoritatea cazurilor, meritorii, iar faptul că mie mi-au plăcut uneori mai mult altele, mai slab clasate, ține, bineînțeles, și de doza de subiectivism cu care, vrând-nevrând, consumăm literatură.

Respectivul atelier de creație avea legături cu una din editurile importante pentru fandom, iar posibilitatea ca unele texte să fie selectate pentru a apărea în volum era și ea o tentație mai mult decât semnificativă pentru orice aspirant.

Cu toate astea, lipsea platforma apreciativă, fiindcă, deși selectarea textelor în vederea publicării era făcută de profesioniști, nu exista o jurizare obiectivă în concursuri, care ar fi așezat și textele necâștigătoare într-o ordine mai aproape de firesc, dând încredere în forțele proprii și autorilor încă nedeprinși cu disciplina scrisului, dar care arătau un potențial bun.

Apoi a apărut Galileo…

Propunându-și patru apariții pe an, revista, tipărită, aspira să acceseze o nișă de consumatori elitistă, oferind proză SF românească și universală într-un mix echilibrat valoric, dar și articole de critică, istorie literară de gen, interviuri etc. semnate de colaboratori valoroși, atât din țară cât și din cele străinătăți.

Ceea ce aducea însă nou Galileo era promovarea ideii de achiziționare a textelor, oferind astfel autorilor fireasca recompensă.

Și iată că, începând practic cu luna aprilie 2013, este anunțat un nou proiect: ARGOS. Ca și în cazul revistei Galileo, textele și articolele vor fi achiziționate, ceea ce este stimulativ. Platforma apreciativă este asigurată de o echipă experimentată (Bogdan Bucheru, Michael Haulică, Dan Doboș), ceea ce are darul să nu neliniștească. Lista colaboratorilor conține nume aproape exclusiv remarcabile (Liviu Radu, Oliviu Crâznic, Liviu Surugiu, Ioana Vișan, Narcisa Stoica și alții, cărora le cer iertare că nu i-am menționat). Una peste alta, pare să fie vorba de o inițiativă cât se poate de bine intenționată, făcută, din fericire, și cu pragmatism.

Ceea ce nu convinge însă este tocmai pretenția de profesionism din discursul inaugural (profesionism = practicare a unei îndeletniciri ca profesiune), vorbindu-se, la un moment dat, de o eventuală „carieră de scriitor”, dar oferind suma de 80 de lei pentru povestirea selecționată spre publicare și 40 de lei pentru recenzie. În același timp, „Nu se primesc solicitări multiple.”, cum ni se comunică în secțiunea Ghidul colaboratorului. Ar fi bine dacă, afară de ARGOS, ar mai exista încă cel puțin vreo câteva zeci de publicații organizate la fel. Cum însă nu există decât ARGOS și Galileo, cine se poate gândi la o carieră de scriitor, având perspectiva de a câștiga 80, eventual 120 lei o dată la două luni?

Nu-i mai puțin adevărat că avem nevoie de astfel de proiecte, care ar putea să crească cu timpul, punând bazele mult râvnitei piețe, acum inexistentă. Dar s-ar cuveni, de la bun început, să se spună că în prezent nu se poate mai mult, că ăsta e nivelul de la care trebuie să pornim și că perspectiva unui aspirant român de a egala veniturile lui Stephen King, oricât de mult și-ar dori el să devină scriitor, ține deocamdată de miracol.

Cred că proiectul ARGOS nu-și propune până la urmă altceva decât să construiască la limita superioară a zonei de germinație, folosind pentru asta o structură din care nu lipsește nici platforma apreciativă, nici latura stimulativă, nici posibilitatea de a dobândi notorietate, în compania unor figuri deja foarte vizibile. A construi în zona de germinație nu este însă numai lăudabil, ci absolut obligatoriu. Altfel, nișa producătorilor de ficțiune speculativă de limbă română, zgomotoasă, dar foarte friabilă, va sfârși prin a se descompune în particule elementare, ce vor completa valențele genurilor apropiate, mai fericit construite, mai bine reprezentate.

Ar mai fi poate de spus că magazinul ARGOS ar aduce un plus de consistență și sferei fanzinelor și revistelor online entuziaste, de care este indisolubil legat, căci poate prelua din autorii captați de ele și îi poate ridica, pe criterii concurențiale, pe un piedestal mai vizibil, ceea ce nu-i puțin. Un astfel de nivel intermediar, bine gestionat, ar putea atrage ulterior atenția editurilor importante și, poate, ar reuși să miște ceva în piață, deși asta e deja mult mai greu, fiindcă ține în bună măsură și de tenebrele economiei noastre naționale. Dar nimic nu-i imposibil…

Acestea fiind zise, nu-mi rămâne decât să urez din toată inima mult succes echipei de la ARGOS. Dar mai ales mult noroc în vremea care vine…

Panoramic de februarie

A venit vremea să spunem câteva cuvinte despre cum se văd de aici lucrurile în privința prozei spec-fi publicată online în ultima lună, februarie, a celui de-al treilea an scifient. Ca de obicei, o să începem cu clasamentul:

1.SUSPANS.ro – 109 povestiri
2.Gazeta SF – 83 povestiri
3.SRSFF – 63 povestiri
4.NAUTILUS – 57 povestiri
5.HELION ON LINE – 20 povestiri

În privința productivității lunare, se înregistrează o creștere substanțială față de ianuarie (52,38%), Gazeta SF așezându-se iarăși în prima poziție, cu 9 texte, urmată de SUSPANS.ro (8 povestiri), NAUTILUS (7 lucrări) și SRSFF (6 texte). Pe ultima poziție, din nou HELION ON LINE, care vine și de astă dată cu o dubletă.

Și din punct de vedere calitativ pare să se înregistreze o revigorare, fiindcă apreciem în mod deosebit un număr de 12 texte (peste nivelul atins în decembrie 2012), și anume: „144”, de Liviu Surugiu, și „Trebuie să zbang tung bung”, de Sergiu Someșan, ambele de la NAUTILUS, „Comunicații”, de George Lazăr, și „Creșa”, de Diana Alzner (SRSFF), „Visându-l pe Mart Senson”, de Liviu Surugiu, „Puteţi să îmi spuneţi Dumnezeu”, de Sergiu Someșan, „E timpul să vorbim despre timp şi alte probleme existenţiale”, de Mircea Nanu-Muntean, „Ştradivarius”, de Mehdi Rajdah, „Tornadele nordului”, de Eugen Lenghel, „Depeşa fără marcă – vorbă-n vânt”, de Danile Barbu, și „Topograful”, iarăși de Sergiu Someșan (toate de la Gazeta SF, al cărui număr 25 îl apreciam ca fiind cel mai bun de la apariție) și, în fine, dar nu în ultimul rând, „Tocăniţă de înger cu smântână”, de Sergiu Someșan, și „Domini Canes”, de Oliviu Crâznic, ambele de la HELION ON LINE.

Autorul lunii februarie este indiscutabil Sergiu Someșan, care semnează nu mai puțin de patru texte valoroase în trei publicații diferite, și pe care îl așteptăm cât mai curând cu un nou volum, pentru a grupa măcar lucrările sale de pe net, începând cu „Întâlnire cu o zeiţă”, apărută la Gazeta SF în ianuarie 2011.

Nu trebuie însă pierdută din vedere nici diferența mare de texte bune înregistrată între fanzinul sucevean și celelalte publicații virtuale, aspect ce trebuie corelat cu preocuparea constantă a celor de la CIL pentru construcția unei zone de germinație spec-fi veritabile. Promovarea de autori noi iată că își arată roadele, „gașca de la Gazeta SF”, cum o numea de curând cineva mai puțin inspirat, neavând practic nevoie să-și „completeze” rubrica de proză cu fragmente de roman tocmai ieșite de sub tipar.

Dacă toate insulele arhipelagului fandomial ar avea tot atâta deschidere către zona germinativă câtă are fanzinul din nord, lucrurile ar lua cu adevărat amploare. Și toate evenimentele puse la cale cu profesionalism de organizațiile comerciale ale breslei ar fi mult mai bogate.

Să sperăm că aceasta e direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Tuturor, numai bine! 🙂

De ce nu sunt critic

Nu-mi amintesc să fi pretins vreodată că punctele de vedere formulate pe acest blog asupra textelor literare publicate de câteva site-uri românești orientate [și] spre ficțiune speculativă ar fi critică literară. Dimpotrivă, sunt sigur că am precizat în câteva rânduri (nu destule, se pare) că nu sunt critic de vreun fel, și cu atât mai puțin critic literar.

Din câte am înțeles, critica literară este o analiză riguroasă a textului literar, bazată pe buna cunoaștere a teoriei literare, constând în raportarea operei la un set de criterii estetice recunoscute. Este de la sine înțeles că, pentru a face o astfel de anliză, trebuie mai întâi să fi studiat temeinic teoria literară, adică să fi absolvit o formă de învățământ superior în domeniul filologiei. Apoi este necesar să-ți alegi setul de criterii estetice (ele diferă, în funcție de epoca literară spre care te orientezi, în funcție de [sub]genul literar pe care dorești să-l cercetezi etc.) și să-ți însușești una sau mai multe metode de lucru, prin care să deslușești apoi modul particular în care autorul X s-a folosit de mijloacele de expresie și procedeele de stil alese de el pentru opera Y, desfășurându-se în teritoriul delimitat teoretic prin criteriile estetice stabilite de tine.

Criticii literari sunt cel mai adesea profesori universitari de renume, având experiență vastă în cunoașterea fenomenului literar. În portofoliul lor, se numără zeci de lucrări publicate și sute de articole de specialitate. Imediat sub nivelul academic, sunt criticii marilor reviste care, prin articolele lor, orientează cititorul, ajutându-l să nu se rătăcească în mareea de literatură fabricată azi de industria editorială, căci da, scrisul a devenit industrial! Și acești critici sunt profesioniști, nu de puține ori având și solide cariere universitare.

În ce mă privește, nu îndeplinesc nici măcar una din condițiile de studii și prestigiu pe care le-am menționat mai sus. 🙂 Așa stând lucrurile, cum aș fi putut oare să pretind că sunt critic literar? Numai dacă mi-aș fi pierdut cu totul „uzul rațiunii”, din momentul în care m-am pornit să fac aceste cronici și până acum. Însă, rătăcit fiind, cum de-am putut totuși să neg în mai multe rânduri că sunt critic și cum de pot scrie acum aceste rânduri, în care susțin același lucru? 😉

Dar haideți să mergem mai departe.

Afară de critica literară de nivel academic și surata ei, la fel de profesionistă, susținută de marile reviste, se mai practică pe scară largă încă o formă de critică, numită îndeobște recenzie sau critică de întâmpinare. Recenzia este o prezentare succintă a unei lucrări (în particular literare), de regulă la apariția ei, în care se fac comentarii și aprecieri critice.

Și această formă de apreciere critică e bine să fie făcută de oameni ai branșei, inși care se bucură de un anumit prestigiu. Dar nu-i obligatoriu. Adesea, recenziile sunt făcute și de cititori neprofesioniști, nu doar de scriitori, oameni de litere sau jurnaliști culturali, existând, în acest caz, un anume risc să nu-și atingă decât parțial scopul.

Dar lucrurile nu se opresc aici și ajungem astfel la… cronică. 🙂 Publicistic vorbind, cronica este un articol de jurnal, revistă, blog etc. ce se ocupă de evenimente sau subiecte de actualitate, comentându-le. Ele sunt manifestări ale libertății de exprimare a individului și constituie punctul de vedere al acestuia vizavi de sus-menționatele evenimente și subiecte. Dacă, în particular, evenimentul vizat este apariția într-o revistă a unor povestiri, cronica poate să devină… literară. 😉

E foarte bine, desigur, dacă, în particular, cronicarul e și el profesionist în domeniul unde își dă cu părerea. E destul de bine dacă, neprofesionist fiind, cronicarul dovedește prin ceea ce spune că are cât de cât habar despre temele si subiectele abordate. E bine în primul rând pentru el, căci dacă bate câmpii și latră la lună, nu-l ascultă nimeni. Este însă cu atât mai rău dacă respectivul cronicar o dă de gard la fiecare ieșire în public, fiindcă, în scurt timp, aproape nimeni nu-l mai ia în seamă.

De asemenea e cât se poate de bine atunci când și alții au de câștigat de pe urma eforturilor pe care le face cronicarul, iar azi, lucrurile astea se pot lesne verifica, inclusiv pentru bloguri personale. Ceea ce pot să afirm, pe baza statisticii ținute în mod automat de acest blog, este că numărul cititorilor care îl vizitează sistematic a crescut constant, în fiecare an. Cifrele nu sunt spectaculoase, fiindcă, pe de o parte, am decis să nu folosesc toate mijloacele puse la dispoziție de generosul host-server de la WordPress pentru maximizarea traficului (lipsește, pe prima pagină, widget-ul pentru comentarii recente, de exemplu), iar pe de altă parte blogul se adresează unui domeniu ce tinde să devină „de nișă”, din cauze multiple, a căror analiză nu face obiectul articolului de față.

La fel de adevărat este și faptul că numărul cititorilor revoltați de afirmațiile făcute pe acest blog este foarte restrâns, majoritatea reacționând pozitiv, în pofida dojenilor mele, formulate uneori pe un ton ironic. Cei mai mulți dintre ei au putut să-și dea seama însă că ironia nu e obraznică și nu devine răutăcioasă decât atunci când argumentarea vreunui comentator depășește limitele bunei-cuviințe, lucru care s-a întâmplat, din păcate, de câteva ori. Dar sunt cât se poate de conștient că nu poți mulțumi pe toată lumea. 🙂

Poate că ar trebui să menționez și că activitatea de pe blog mi-a adus chiar câteva invitații de colaborare din partea unor prestigioși redactori-șefi și editori de la diverse reviste online și grupuri editoriale, de profil și nu numai, cărora le-am dat curs doar cu mare zgârcenie, nedorind să mă angajez la un nivel atât de înalt și cu atât mai puțin la un nivel profesionist, considerându-mă nimic mai mult decât ceea ce sunt: un amator, un cititor ceva mai bine organizat, ceva mai atent și mai dornic să-și împărtășească experiența.

Așadar, dragii mei, acest blog nu este și nici n-o să fie (atât cât va mai fi) un blog de critică literară. Și nici n-a pretins vreodată asta. Afirmații de acest fel au fost făcute de unii dintre cititorii mei, din păcate nu doar aici, ci și în diverse alte publicații și pe diverse alte site-uri, fiecare dintre ei din motive pe care le pot doar bănui.

Faptul că nu am venit până acum cu aceste precizări a fost o greșeală majoră, pe care mi-o asum. Totodată însă a fost vorba de o greșeală involuntară, fiindcă nu știu cât de tare își poate dori un ins matur să fie confundat cu un medic, cu un aviator sau chiar cu „o nulitate relativă”, atunci când nu este nimic din toate astea.

Panoramic de ianuarie

Înainte de a porni șirul de cronici consacrate lunii februarie, ultima a iernii (și a anului scifient totodată), să vedem cum au stat lucrurile cu zona de germinație online în primele 31 de zile ale lui 2013. Vom începe, ca de obicei, cu clasamentul:

1.SUSPANS.ro – 101 povestiri
2.Gazeta SF – 74 povestiri
3.SRSFF – 57 povestiri
4.NAUTILUS – 50 povestiri
5.HELION ON LINE – 18 povestiri

Nu vom mai face, de data aceasta, niciun fel de speculație privind cât de spec-fi sunt sau nu sunt textele uneia sau alteia din cele cinci publicații pe care le urmărim aici, mulțumindu-ne doar să trecem în revistă clasamentul de productivitate al lunii, pe a cărui primă treaptă se află SUSPANS.ro (9 texte), revenită la un ritm mai apropiat de cel consacrat acum circa douăsprezece luni, urmată de Gazeta SF (7 texte), în vizibilă descreștere prin comparație cu noiembrie și decembrie 2012 și NAUTILUS (4 texte), și el în coborâre față de nivelul lunilor precedente. Pe ultimele două locuri se postează HELION ON LINE, cu o singură povestire publicată și, surprinzător, SRSFF, care în ianuarie 2013 nu a contribuit defel la zestrea de ficțiune speculativă ce se acumulează online.

Față de luna decembrie 2012, când numărul povestirilor publicate de cele 5 reviste aci observate se ridica la 28, începutul de an 2013 înregistrează o scădere de 25%, adunând un mănunchi de numai 21 de texte.

Calitativ, ianuarie 2013 se află tot pe un trend descendent, fiindcă numărul de povestiri demne de atenție se ridică la abia 5, titlurile lor fiind: „Invazia”, de Ioana Vișan și „Între vulturi și oameni”, de Teodora Matei (ambele de la NAUTILUS), „Kowalski ’67”, de Teodora Matei și „Apophis”, de Ionuț Haidamac (ambele de la Gazeta SF) și „De gustibus et de coloribus”, de Narcisa Stoica (HELION ON LINE).

Acestea fiind zise, n-avem decât să constatăm că zona de germinație spec-fi a început anul într-o vizibilă scădere, sporul cantitativ (și calitativ) de la SUSPANS.ro aparținând aproape exclusiv domeniului ficțiunii consacrat de însuși numele publicației, și să ne întrebăm, deloc retoric, ce-i de făcut? Considerăm întrebarea de maximă importanță, convinși fiind că un gen de ficțiune nu poate crește cu adevărat atunci când zona sa de germinație se contractă.

Să vedem ce ne va aduce luna februarie…

Până atunci, toate cele bune!

O promisiune mai veche

Promisesem, pe 5 ianuarie 2013, în articolul „Decembrie – privire de ansamblu”, undeva, mai spre final, să așez față-n față două tabele cuprinzând cifrele menite să arate cum s-au mișcat lucrurile în privința ficțiunii speculative publicate online pe durata anilor 2011 și respectiv 2012.

Spuneam atunci că, oarecum în opoziție cu afirmațiile câtorva importante voci din fandom, formulate în articole sau interviuri apărute cel puțin în două dintre revistele online pe care le citim (SRSFF și NAUTILUS), cifrele arată că tendința de creștere, mai mult decât evidentă în primele trei trimestre ale lui 2012, pare, pe final, să se fi schimbat. Am folosit sintagma „oarecum în opoziție” fiindcă da, în prima jumătate a lui 2012, acumularea cantitativă se manifesta la toate nivelurile, și eram cu toții îndreptățiți să credem în viitor. Concomitent cu efervescența evenimentelor, a aparițiilor editoriale (între ele, totuși, destule reeditări) și a contactelor și asocierilor mai mult sau mai puțin renascentiste (a revenit în scenă H. G. Wells, s-au făcut iarăși auzite vocile unor veterani din Bănie, în numele clubului Victor Anestin, sau din constelația bătrânului Quasar ieșean etc), numărul povestirilor publicate în revistele online pe care le urmărim cu toții era și el în creștere, consolidându-se astfel poziția câtorva nume de autori recent sau foarte recent intrați în scenă (Teodora Matei, Cătălin Cofaru, Aurelia Chircu, Alexandra Niculae) și chiar deschizându-se calea câtorva debutanți (Anișoara Peța, Nicolae Tolontan, Dan Gheorghe Recheșan, Cristinel Dadal, pentru a da doar câteva nume dintre cele mai promițătoare). Se putea spera că, între cele două zone, cea publicistică, preponderent virtuală, incluzând aria de veritabilă germinație, cu autori năzuind să revigoreze și să susțină fenomenul, și cea a proiectelor cu finalitate editorială, zonă articulată în organizații autentice, active din punct de vedere comercial, ar putea începe să se creeze și să funcționeze legături organice, atât de necesare pentru ca acești poli să se poată alimenta reciproc.

Din păcate, doritele canale de comunicare, apte să genereze un raport de complementaritate între cei doi poli, așezând astfel și mișcarea SF de la noi pe un mult râvnit palier al maturității, nu se întrevăd. Cele două sfere par să rămână în continuare aproape separate una de alta, zona comercială nefiind dispusă să investească decât foarte puțin într-un viitor autentic al ficțiunii speculative românești și preferând să meargă în continuare pe calea, mai profitabilă pe moment, a traducerilor, iar zona de germinație nefiind capabilă ea însăși de o detentă susținută. În plus, puținii autori care izbutesc prin ei înșiși să se ridice la standardele acceptate de edituri nu capătă statura unor modele stimulative. În România nu se poate trăi din scris.

Dar să nu mai lungim vorba cu aprecieri, care ar putea fi socotite filosofări sterile de unii sau conspiraționism de alții, și să așezăm pur și simplu, mai jos, cifrele, încercând să deslușim o parte din ce ne spun ele.

Deci iată cum s-a mișcat producția de ficțiune din zona publicistică online în anul 2011!

Și iată cifrele anului 2012!

Încă și mai sugestiv este graficul evoluției numărului de povestiri din aria de monitorizare aleasă de Scifientland. Îl așezăm mai jos.

Numărului de povestiri publicat în fiecare lună din anii 2011 și 2012 îi corespunde un segment de lungime proporțională (sunt desenate la scară). Am adăugat și segmentul corespunzător lunii ianuarie, 2013. Segmentele figurate în culoarea roșie corespund așadar lunilor ianuarie din 2011, 2012 și 2013. Cifrele sunt cele din tabelele de mai sus, regăsindu-se în ultima coloană din dreapta (cea de TOTAL), cu precizarea că numărul însumat al povestirilor apărute în ianuarie 2013 (în aceleași publicații din tabelul pentru anul 2012) este de 21.

Se poate observa dintr-o privire că producția de ficțiune din publicațiile online avute în vedere, un indice destul de fidel pentru zona de germinație, are o tendință generală de scădere pe întreaga jumătate secundă a anului 2012. În acest timp însă, zona activă comercial a continuat să construiască: a avut loc o nouă ediție a târgului de carte Gaudeamus și, mai ales, a reapărut CPSF și Almanahul Anticipația; au fost anunțate proiecte noi, la mai multe edituri, care se vor derula în lunile ce urmează.

Rămâne de văzut dacă inițiativele absolut lăudabile ale Editurii Nemira (CPSF și AA) vor produce cumva un efect de creștere și în zona de germinație autohtonă, stimulând apariția de noi autori și creând un mediu concurențial în rândul celor ce scriu. Dacă se va întâmpla așa, sunt de așteptat în viitor, în revistele online, unde autorii debutanți vor avea prilejul să-și facă ucenicia, povestiri tot mai multe și tot mai bune. Dacă nu, atunci vom asista la o nouă perioadă de scădere, citind traduceri mai noi sau mai vechi, venite cu precădere din spațiul anglofon și sperând la vremuri mai prielnice.

S-auzim de bine! 🙂

KIEV 2013

În data de 6 ianuarie, portalul EUROPA SF (o inițiativă românească extrem de interesantă) anunța programul preliminar al Eurocon-ului 2013, ce va avea loc în Kiev, Ucraina, între 11 și 14 aprilie.

Cei interesați, pot consulta site-ul oficial (a cărui secțiune de limbă engleză se află aici).

Sperăm că până atunci insulele arhipelagului fandomial de la noi vor cădea de acord asupra unei delegații coerente, cu un mesaj clar și eficient.

Sperăm de asemenea ca individualitățile noastre care vor participa la eveniment să se reprezinte pe sine cu gândul că un întreg popor de fani și-ar dori să poată fi și ei acolo, dar, din varii motive, nu sunt, unii neavând nici cea mai mică șansă să fie vreodată prezenți la astfel de evenimente.

Dincolo de aparențele prefabricate, acești consumatori de ficțiune speculativă există, și nu sunt deloc atât de puțini pe cât lasă să se înțeleagă unele cercuri editoriale și ale rețelelor de distribuție specializate.

Ar fi bine să nu uităm asta și să ne gândim în primul rând la ei, ori de câte ori construim sau promovăm ceva.

Există speranţă

Pe final de noiembrie, după ce, la recentul Gaudeamus, Nemira a reaprins motoarele bătrânei astronave Anticipaţia, mi-am cumpărat un bilet de simplu călător la bordul vechilor nostalgii. Am făcut comanda online, aşteptând apoi cu înfrigurare să vină ziua când puteam porni, la fel ca pe vremuri, în călătorii imaginare de genul celor care, adolescent fiind, m-au făcut să devin ceea ce sunt – un ireparabil consumator de SF.

Pe 27 noiembrie, editura mi-a confirmat că am fost acceptat la bord. Dar bucuria aceasta n-avea să dureze prea mult. Fiindcă, în numai câteva zile, ea avea să fie înlocuită de una încă şi mai mare. Am găsit în colet nu doar almanahul, cu coperta sa pe care lucea o imagine a Pământului aşezat în vitrina cosmică, ci şi primul număr al noii Colecţii de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice, revistă legendară care, iată, renaşte pentru a patra oară în spaţiul editorial românesc.

M-am văzut astfel pus în faţa unui adevărat festin SF, mirosind apetisant a cerneluri tipografice nerăcite încă pe de-a-ntregul. Nu ştiam ce să gust mai întâi…

Am început cu începutul, parcurgând editorialul semnat de Alexandru Mironov, căruia i-am admirat, acum, ca şi de-a lungul anilor, entuziasmul lucid. Povestirea lui Peter Watts, „Insula”, singulară de altfel, a venit apoi ca o lectură firească, autorul fiind un cunoscut sintetizator de idei pe care ştie să ţi le proiecteze în imaginar rânduite cu meşteşug pe o tipsie garnisită cu tensiune şi miză, având în fundal țesătura unei lumi viitoare fragile, dar suficient de consistentă pentru a părea la un moment dat chiar şi niţel transgresivă. Cam ca realitatea însăși.

Articolul explicativ al Alinei Sârbu, „Știință și fantastic”, menit să facă puţină ordine în mintea cititorului pentru a înțelege mai bine tumultul temelor şi ideilor folosite de Watts în povestirea sa, a venit ca o scurtă lecţie de imaginație rațională, desenând frontiere perceptibile între modelele de acum ale realităţii şi ceea ce am putea fi cu adevărat cândva, într-un viitor de dincolo de orizontul acestui azi din ce în ce mai greu de cuprins cu imaginaţia. Într-un fel, cele două lecturi mi-au întărit credinţa că ficţiunea cu suport ştiinţific se întinde, într-una din extremele sale, spre un spaţiu tot mai obscur marelui public. Lumea pe care o ştiam adolescent fiind s-a schimbat mult. Ştiinţa s-a adâncit şi s-a tot adâncit într-o realitate ale cărei modele sunt, în mod necesar, tot mai abstracte. Pentru autorul sefist e din ce în ce mai dificil să construiască un astfel de caleidoscop tehnico-anticipativ în care să ascundă o poveste consonantă cu cititorul emoţional, evident majoritar. „Insula” este însă chiar un astfel de exemplu, prin care noul CPSF izbuteşte să ne arate unde a ajuns imaginarul scifient.

Ca o paranteză, aș menționa că, în arealul ştinţificţional de la noi, mi s-a părut, în anii din urmă, că avem și noi cel puțin un condei care izbuteşte să atingă frecvenţe de natura celor folosite de Peter Watts: zvăpăiatul de Ben Ami. Cred că ne-a dovedit asta prin cel puțin trei texte relativ recente, publicate în două din revistele noastre online de profil. CPSF îmi dă aşadar prilejul să constat că nu suntem complet decuplaţi de radicalista garnitură a hard SF-ului celest.

Revista ne oferă la final o cronologie condensată a fenomenului CPSF (şi nu numai), semnată de Mircea Opriţă, cel pe care, de curând, Balin Feri îl numea „un adevărat domn de modă veche în toate situaţiile, un om impecabil cum puţini mai avem în ţara asta”. Şi astfel, revista se încheie într-un joc circular, sfârşind academic, precum a început.

Îndată ce am parcurs ultimele rânduri, mi-am pus însă o întrebare: va reuşi CPSF şi de această dată? Mă gândesc de pildă că, în prima sa serie, revista a fost un motor activ care, strunit cu mare abilitate de regretatul Adrian Rogoz, reuşea să genereze şi să valorifice o zonă de germinaţie autohtonă, extinsă şi rafinată firesc ulterior. La un moment dat, CPSF avea în spate nu doar o echipă redacţională profesionistă şi bine articulată (cum, de bună seamă, stau şi acum lucrurile), dar şi o întreagă constelaţie de cenacluri active şi un întreg popor de fani entuziaşti. Azi, starea de fapt în această privinţă nu mai seamănă aproape deloc cu cea de atunci. A rămas însă o mare dorință (sunt sigur că nu-i doar a mea): aceea ca buna revistă, miraculos renăscută, să redevină liantul şi catalizatorul de care, cu toţii, avem atâta nevoie…

Există speranţă…

Decembrie – privire de ansamblu

Așa cum ne-am obișnuit, aruncăm o privire de ansamblu asupra prozei speculative din media electronică de profil a lunii trecute. Începem tot prin actualizarea clasamentului la zi pe ultimele zece luni (anul scifient, vă reamintim, se încheie la 28 februarie – mai sunt 54 de zile), clasament care arată astfel:

1.SUSPANS.ro – 92 povestiri
2.Gazeta SF – 67 povestiri
3.SRSFF – 57 povestiri
4.NAUTILUS – 46 povestiri
5.HELION ON LINE – 17 povestiri

Păstrând proporția evaluării spec-fi a revistei SUSPANS.ro de luna trecută (56/86), când conchideam, cu destulă larghețe, că toate cele 30 de texte incerte (de graniță) sunt și ele, în totalitate, ficțiune speculativă, găsim că, până în decembrie inclusiv, cea mai mare contribuție la ficțiunea de gen pe primele zece luni ale celui de-al treilea an scifient și-a adus-o Gazeta SF, fiindcă, din cele 92 de texte ale SUSPANS.ro, numai 60 s-ar încadra în zona noastră de interes. Așadar, hegemonia suceveană se mai consolidează un pic. 🙂

Referindu-ne strict la luna decembrie, cea mai productivă publicație este iarăși Gazeta SF, care a oferit cititorilor săi nu mai puțin de 11 texte literare (incluzând aici și fragmentul din rubrica FOILETON, alături de exercițiul de compoziție din secțiunea SLIPSTREAM). Pe poziția secundă vine NAUTILUS, cu 7 texte, urmată de SUSPANS.ro (aflată în plin comeback), cu 6 texte, SRSFF și HELION ON LINE împărțind la egalitate ultimele două locuri (cu două texte de fiecare).

Calitativ, decembrie este însă vizibil mai bună decât precedentul interval de treizeci de zile, fiindcă putem menționa în lista textelor pe care le considerăm antologabile nu mai puțin de 11 piese (față de numai 6 în noiembrie), și anume: „Leo și Foxy”, de Teodora Matei (NAUTILUS), „Călător în beznă” (SRSFF) și „Arbore secant” (SUSPANS.ro), ambele de Diana Alzner, „La CERN are loc un experiment în secret”, de Adrian Chifu (HELION ON LINE), „Evanghelion”, de Liviu Surugiu, „Casa furtunii”, de Dan Ninoiu, „Albastru din privire”, de Alexandra Niculae, „Te iubesc, dar acum mori, scârbo!”, de Ben Ami, „Exo, carte de bucate”, de Eugen Lenghel, „Pilotul”, de Anișoara Peța și „Muzeul poveștilor Incorporated”, de Alexandru Negură (toate de la Gazeta SF). Ca și în octombrie, ne vine foarte greu să alegem pe cea mai bună, fiindcă nu ne putem hotărî între piesa hard SF a lui Ben Ami, „Te iubesc, dar acum mori, scârbo!”, de la Gazeta SF, și apocaliptica 😉 lui Adrian Chifu, „La CERN are loc un experiment în secret”, de la HELION ON LINE.

În ușor altă ordine de idei, am adunat încă din zori în două tabele gemene datele din anii 2011 și 2012. Pe baza lor, vom încerca să tragem niște concluzii generale și comparative referitoare la cum s-au mișcat lucrurile cu ficțiunea speculativă pe web în acești doi ani. Fiindcă, în ciuda aprecierilor făcute de o serie de voci importante ale fandomului cum că ne-am afla pe un trend ascendent, eu cred că, de circa un trimestru, tendința generală s-a schimbat. În același timp, vom încerca să privim ceva mai profund, dincolo de cifre, elocvente prin ele însele, dar nu suficient de explicite în privința cauzelor și perspectivelor.

Despre toate astea însă, într-o intervenție viitoare.

Stați pe-aproape! 🙂

Nou layout la Revista SRSFF

Revista SRSFF se bucură de curând de un nou layout. Pare să fie vorba de un cod mai simplu, dar ăsta nu-i neapărat un defect, fiindcă astfel de documente web funcționează bine și pe mașini mai sărăcuțe în resurse. Literatura trebuie, la urma urmei, să fie lesne accesibilă pentru toți.

Cromatica e și ea simplă, formatarea textului alăturând head-uri în portocaliu (suntem siguri că nu-i vorba de vreun apropo politic aici, 😉 oricum, ar fi nițel desuet) și paragrafe într-o nuanță de gri odihnitor, totul pe fond alb, clasic.

E mai bine? E mai rău?

Până la urmă, e chestie de gust. Iar despre gusturi și culori… Numai de bine… 🙂

Aș fi curios să aflu și alte păreri.

Eu unul prefer formaturile astea sobre, care aduc a pagină de revistă pentru iubitori de conținut, nu de floricele. Dar parcă ar merge și niște grafică, statică, desigur, fiindcă nu iubesc deloc flash-urile sofisticate și chițimiaurile javaneze. Niște imagini, așa, să-ți miște imaginația… Că doar e Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, nu revista de fizică a liceului…