Gazeta de mărţişor

GAZETA SF

…deschide seria celor nu mai puţin de 9 povestiri cu „Atlantis (I)”, de Sorin Baciu, o piesă excesiv de explictivă şi cu un final ad abrupto. Ideea de bază este evident una antropocreaţionistă, fiindcă, în convenţia ficţională propusă de autor, omul zilelor noastre este reziduul unei civilizaţii străvechi, net superioare. Scriitura nu excelează, expunerea devenind pe alocuri stângace („să las să iasă la iveală descoperirea mea şi să o ia alţii, indiferent cine însemna acest „alţii”…”), neglijentă („m-a luat dus la culcare”) sau chiar flagrant nongramatică („impactele” în loc de „impacturile”, „Mobilitatea şi abilităţile de atac deosebite a acestor maşinării” etc.) Prezent până acum în rubrica de ARTĂ VIZUALĂ, Sorin Baciu încearcă să-şi extindă paleta frecvenţelor artistice şi spre arta cuvântului. Deocamdată, n-a reuşit să ne convingă… Aşteptăm părţile următoare.

„Gânduri cenuşii”, de Cătălin Cofaru, aparţine mai degrabă teritoiului de graniţă, fantasticul fiind proiectat în zona onirică dintre viaţă şi moarte. Structura experimentalistă, expusă în secvenţe care se succed atemporal, susţine atmosfera unei metarealităţi în care viaţa se scurge, transformându-se în tăcere. E un text dificil de decriptat pe frecvenţele naraţiei clasice. Dincolo de atmosfera densă, capabilă să transmită vibraţia din momentul creaţiei, bucata suferă pe alocuri, mai cu seamă din pricina folosirii inadecvate a timpurilor verbale.

Cu „Neantul”, de Marcel Gherman, se continuă expunerea volumului de debut al autorului, „Cartea Viselor”, apărută la Editura Arc din Chişinău. Ca şi precedenta mostră („2049”, despre care am vorbit în „Speculaţiuni de sub viscol şi ger”, la 1 martie 2012), bucata suferă de exces descriptiv, părând a fi construită poematic, spre a obţine efecte prozodice, similare celor produse de unele piese muzicale New Age. Percepţia lumii ca amestec de frecvenţe sonore, herţiene şi cromatice plasează textul în domeniu ficţiunii de graniţă, la frontiera incertă dintre suprarealism şi fantastic. În puţine rânduri, sensurile se pierd în vârtejuri de vocabule aşezate nefericit, cum este cazul în „Distingea cu claritate detaliile corpului meduzei, dimensiunile căreia depăşeau de două ori statura sa.”, unde credem că ale cărei dimensiuni s-ar fi potrivit ceva-ceva mai bine.

Încadrabilă în vasta temă a relaţiei om-timp (eroul principal se întoarce în trecut pentru a comite un asasinat neobişnuit), „Eli”, de Florentin-Ionuţ Haidamac, este un alt produs-foileton, a cărui întindere o putem cel mult bănui. Fragmentul scoate la lumină o nouă idee remarcabilă a autorului sucevean, pusă în operă în aceeaşi manieră proprie ficţiunii populare (pulp fiction). Am pescuit din apele textului şi câteva inexactităţi, mai degrabă nesemnificative, dar asupra cărora trebuie să atragem, prieteneşte, atenţia. Oameni aflaţi în suita Mântuitorului fac la un moment dat tabără, seara, ocazie cu care „au încropit un foc imens”, spune autorul. A încropi înseamnă a aduna cu greu laolaltă, motiv pentru care considerăm că a încropi ceva imens sună cel puţin nefiresc. „Al naibii ființă” conţine un dezacord, căci corect este a naibii, fiinţă fiind substantiv de genul feminin. În loc de „frica de a fi asasinat în mod mișelește” trebuia fie frica de a fi asasinat mişeleşte, fie frica de a fi asasinat în mod mișelesc (deşi ambele sună prozaic). Nu „vis avis”, ci vis-a-vis sau, şi mai bine, vizavi, căci termenul a încetat de mult să fie considerat neologism. Alte erori (gen „trupul meu va fi suferi”) sunt, credem noi, mai puţin demne de luat la ochi.

…Aşteptăm continuarea. 🙂

Socotesc potrivit să încadrez „Îngerii sărută cu ochii deschişi”, piesă scrisă la dublu-mixt de Nicole Vasilcovschi şi Mircea Boboc, în categoria fantasy. Avem parte de o nouă povestire sensibilă, despre fiinţe serafice obligate să trăiască omeneşte pentru a se purifica. Scriitura pare să poarte mai mult amprenta domnului Mircea Boboc, a cărui intonaţie am mai întâlnit-o. Nu putem vorbi de greşeli, ci de câteva mici accidente gen „să-şi împingi carnea din care eşti făcut” sau „Iar ce e mai rău, e că nu vreau să mă opun!”, unde virgula e în plus.

Cei doi, zicem noi, formează un tandem cel puţin interesant…

Mircea Boboc îşi încearcă puterile şi în proba de simplu, oferindu-ne povestirea „Eu sunt cosmic”, o piesă romantic-sensibilă, echidistant aşezată între motivul creatorului demiurgic şi tema contactului, motiv pentru care o socotim transficţională (deşi ar putea fi citită şi în cheie suprarealistă, mai cu seamă datorită autosubstituirii de final). Nu putem vorbi despre greşeli (ca ceilalţi” sau „întrupara” în loc de „întruparea”), aşa încât conchidem că experienţa de lectură a fost una cât se poate de agreabilă… 🙂

După cum presupuneam (în „Primăvară cu… SUSPANS.ro”), „Zorile într-un alt Aeternum” păreau să aibă evidentă nevoie de o continuare… Pe care o găsim cu surpriză, nu în SUSPANS, ci în Gazeta SF: „Străinul din dormitor”, de Aurelia Chircu. Trecând peste surpriza găselniţei tactice a autoarei (nu ştim ce câştig poate aduce dispersarea unei… nuvele?… în mai multe reviste online), avem şi aici parte de aceeaşi atmosferă fantasy-tenebroasă şi de aceeaşi scriitură pe alocuri nefinisată sârguincios („aruncă cât, „la câţiva metrii de pat”, Zii “vrăjitor “şi înţeleg” – imperativul verbului a zice la persoana a II-a singular e „zi”, „acoperindu-şi fata cu mâinile”). N-aş putea să spun că lectura piesei n-a fost, la urma urmei, un divertisment interesant, aşa încât mă întreb unde anume o să apară continuarea? 🙂

La rubrica DEBUT, Gazeta SF ne oferă povestirea Alexandrei Fratu, „Frânturi”. Construită sub forma unui mozaic de secvenţe aparent disjuncte, lucrarea vorbeşte despre iubirea damnată a unei entităţi deice feminine pentru un om, conturând în imaginar ipoteza unui Lucifer feminin. Scriitura nu este însă de valoare egală ideii şi structurii narative, fiind umbrită de vizibile imperfecţiuni (care însă pot fi lesne eliminate, prin exerciţiu). Distingem, mai întâi, mici neuniformităţi de acceptare a normelor de scriere, căci autoarea foloseşte atât forma „nici o” („fără nici o apărare”), cât şi „niciun” („nu au avut niciun succes”). Nu ne vine lesne să acceptăm nici prezenţa verbului „a confuza” („Oraşul acesta, deşi ne ascundea, îmi confuza foarte tare simţurile…”), care nu este inclus în vocabularul românesc, verb pe care-l socotim ca pe o nereuşită inovaţie lexicală, cu sens indefinit. Unele enunţuri îşi pierd şi ele, până la sfârşit, sensul, cum este cazul la „Ascunzându-ne în oraşul care a trăit atâtea dureri, fericiri şi depravări de-a lungul istoriei şi care este, mai ales, într-o continuă cădere, am crezut că ne va face pierduţi.” Nimic nu mi s-a părut însă mai ghiduş ca expresia „ochii aceia verzi deschis”, care îmi aduce aminte de o celebră introducere la un discurs politic adresat locuitorilor din Rîmnicu Sărat: „Dragi rîmniceni săraţi”

Dincolo de micile imperfecţiuni ce ţin mai mult de stil, inerente aproape oricărui început, debutul Alexandrei Fratu este unul cât se poate de promiţător… O mai aşteptăm. 🙂

În final, Gazeta SF ne propune, la secţiunea MAINSTREAM, textul „Începutul sfârşitului”, de Ilinca Ioana Rusu, o schiţă explicativă, didactică, structurată mai mult decât neortodox şi, mai ales, scrisă cu izbitoare neglijenţă. Pe lângă faptul că prezenţa diacriticelor este, în text, cu totul accidentală, masa acestuia e spuzită cu tot felul de gafe, unele din ele întâmplătoare („cletele”, „distructiua”, „dezintegrareata”, „sa cresti sis a te transformi”, „nu mai sttiu”, „sinuciderele”, „hetetroagresivitatea”, „dintraceia”, „perverstate”, „provova” sau „asemenea unei cetee”, în loc de „asemenea unei ceţi”), altele părând să se repete sistematic („daca ar fii acceptat-o”, „ar fii ajutat-o”, „ar fii ras”, „Imaginea creata nu o linistii nici intr-un fel”, „totul ar devenii”, „se auzii raspunsul”, „a supravietuii”). În plus peste noianul de schije de felul celor sus-menţionate, autoarea mai recurge şi la vocabule incerte („lehamatuit” – nu există în vocabularul românesc), gestionează precar virgulele („Schimbarile care se produceau la nivel de micro, cu alte cuvinte la nivel individual produceau o schimbare…”), utilizează prescurtări cu totul inoportune pentru un text literar („Pt ca daca ar accepta…” sau „pt a supravietuii). La nivel structural, introducerea (primele 8 paragrafe) pare din alt film, iar stilul e consistent şubrezit de prezenţa unor expresii-şablon cu iz pleonastic („produceau o schimbare si o transformare”, „nul sau egal cu zero”) sau de construcţii formulate stângaci („indarjirea unul impotriva celuilalt” în loc de „îndârjirea unuia împotriva celuilalt”).

Cu toate neajunsurile, textul conţine câteva trimiteri pe direcţii de gândire interesante, lăsând să se întrevadă în spatele perdelei de inabilităţi literare o ideaţie intuitivă, cu un potenţial ce ar merita strunit în hăţurile unei scriituri disciplinate.

Anunțuri

14 Responses to Gazeta de mărţişor

  1. Multe mulţumiri!
    Era să mă duc de inimă rea aşteptând recenziile. Mulţumiri din partea colectivului Gazeta SF

    • mirco67 spune:

      Cu mare drag, prieteni! Cu mare drag! 🙂

      • ilinca Ioana Rusu spune:

        Stimate domn micro67, sincer nu stiu cine sunteti, dar tin sa va multumesc pentru criticile pertinente, in ceea ce priveste omisiunile si adaugirile , involuntare, intalnite in textul meu.
        Recunosc nu am avut timp sa arunc o privire peste el si sa il corectez si imi asum acest lucru. intelesesem ca exista un corector la gazeta care ar putea sa faca acest lucru, dar se pare ca nu a facut. Asta e!
        Insa, nu aveti nici un drept sa va legati de limbaj sau de vocabularul incert, tocmai din acest vocabular incert si dintr-un stil subrezit apare nota de acesibilitate pt cititori, asta este parerea mea.
        La nivel structural, daca imi permiteti, nu poti creea structural pana nu provoci o destructurare.
        Am o sugestie catre dumneavoastra pt o data ulterioara, atunci cand faceti o critica sau o recenzie, faceti acest lucru pe idei concrete si nu pe stiluri si buruieni lingvistice, deoarece originalitatea unui text sau a unei lucrari nu consta in structura disciplinata a acesteia.

      • mirco67 spune:

        Stimată domnişoară/doamnă Ilinca Ioana Rusu,

        Nick-ul meu de „bloguit” este mirco67 (de la Mircea Coman), nicidecum micro67, dar mi-a plăcut gluma. 🙂 În altă ordine de idei, originalitatea (pe care am recunoscut-o în lucrare, remarcând, între altele, structura neortodoxă a povestirii dvs.) nu este întotdeauna o calitate literară. Îmi pare rău că v-aţi supărat, dar îmi asum riscul de a vă repeta că, în opinia mea (avem dreptul la opinie, aşa-i?), textul domniei-voastre, deşi conţine unele idei sclipitoare, nu străluceşte literar. Cunosc însă zeci de persoane extraordinare, care n-au produs, cel puţin până acum, literatură remarcabilă şi nu văd de ce m-aş îndoi că, în felul dumneavoastră, sunteţi o persoană deosebită.

        Vă mulţumesc tare mult de vizită şi sper să nu vă descurajaţi din cauza mea. Nu-s decât un micro şi eu, pe-aici, care vorbeşte ca să se afle-n treabă.

        Toate cele bune! 🙂 Şi cele mai liniştite sărbători pascale!

      • Ilinca Ioana Rusu spune:

        Buna seara, mi-am dat seama de gafa pe care am facut-o deabea dupa ce am trimis raspunsul, nu a fost o gluma, caci nu mi-as permite ci o greseala de citire si imi cer scuze.
        De descurajat nu ma descurajez eu atat de usor si voi mai scrie. Recunosc, lucrarea nu ma reprezinta si din aceasta cauza nu este sclipitoare si dintr-un anumit punct de vedere nu are nici un sens, nici macar pt mine, dar am simtit nevoia sa expun aceasta parere, teorie, asa cum simt eu schimbarile, ce se produc.
        Va multumesc pentru raspunsul dv. si prin felul cum ati raspuns va apropiati mult mai mult de ceea e inseamna un critic, cel putin in viziunea mea.
        Nu vorbiti ca sa va aflati in treaba si asta o pot spune cu mana pe inima, ci modul cum o faceti, este cel care m-a deranjat, taiati in cane vie , aparent farasa va pese de cel ce a scris si aceasta abordare nu e prea Ok sa ii spunem pentru societatea in care traim.
        Suntem o manade oameni, care inca mai incearca sa tina in viata o valoare, cea a scrisului si a cititului si cred ca critica ar trebuii sa fie sau sa atinga o valoare mai constructiva si care sa impulsioneze.
        Toate cele bune si dv si Sarbatori Pascale linistite!

      • mirco67 spune:

        Stimată domnişoară/doamnă Ilinca Ioana Rusu,

        Sper să nu consideraţi nepoliticos că vă răspund abia acum, dar acum am răgazul necesar s-o fac.

        Aş vrea să vă spun înainte de toate că nu sunt critic, deşi unii mă percep ca atare, iar alţii încearcă, cu mai multă sau mai puţină bunăvoinţă, să acrediteze această idee. Nu sunt, fiindcă nu am pregătirea necesară şi nici nu cunosc atât de bine lumea ficţiunii de speculaţie. Aşadar, afirmaţiile mele nu sunt decât aprecieri subiective, şi nu judecăţi rezultate prin practica riguroasă pe care o presupune folosirea unui aparat critic. Singurul meu atu este acela că sunt un consumator poate ceva mai experimentat decât alţii, fără să ating nivelul unui cititor profesionist, în sensul folosit, de pildă, de Nicolae Manolescu. Pe de altă parte, criticii sunt adesea mult mai aspri decât aş putea eu ajunge vreodată (tocmai datorită cuprinderii fenomenului literar), iar eu cred că aşa şi trebuie, atâta vreme cât nu e vorba de atacuri la persoană. Atât timp cât domniile-lor fac judecăţi de valoare asupra unor texte, nu asupra unor oameni, în orice caz, nu asupra unor contemporani, totul este în regulă. Uneori, marii critici se constituie în voci ale posterităţii, care analizează riguros autori intraţi în istorie, pe care-i judecă în contextul timpului lor, încercând să deceleze modul în care ei au influenţat timpurile ulterioare. Şi atunci e în regulă, chiar dacă biografiile devin demitizante, scoţând la iveală laturile mai puţin lăudabile ale caracterului acestor autori. Experienţa mea m-a învăţat că, în orice situaţie, performanţa e direct proporţională cu exigenţa. Din acest motiv, am să caut, de fiecare dată, să arăt greşelile, pentru că nu există progres fără perfecţionism. Cine consideră gesturile mele atacuri la persoană ar trebui să ia în considerare că fac toate astea în timpul meu liber, cu destul efort şi fără să pretind nimic în schimb. Uneori mă trezesc înainte de a miji zorii zilelor de sâmbătă şi duminică. Alteori îmi notez impresiile de lectură în carneţelul meu, în orele de navetă cu trenul. Timpul meu liber e destul de puţin, dar rup din el, fărâmă cu fărâmă, fiindcă nu pot să rămân indiferent la năzuinţele unor aspiranţi talentaţi şi de bună credinţă. Pe de altă parte, încerc să nu încurajez pe cei ce par să aibă patimi grafomane, dar, mărturisesc, uneori e teribil de greu să faci diferenţa. Oricât de rău îmi pare atunci când greşesc, mă bucur la gândul că nu sunt eu nici singura, nici cea mai autoritară voce, slavă cerului. Mai sunt destui cititori care-şi expun aprecierile în comentarii imediate, iar prezenţa unor critici consacraţi se face simţită chiar şi în arealul zbuciumat şi eterogen al fantascienzei româneşti.

        Până la urmă, fac ceea ce fac crezând că, în nicio societate, cu atât mai puţin în una de soiul celei contemporane, nu e bine să perseverăm în greşeală sau să încurajăm falsa valoare şi s-o consacrăm ca model. Cu atât mai mult cu cât, aşa cum prea bine observaţi, mai suntem doar o mână de oameni care împărtăşesc aceste pasiuni.

        Cu multă stimă şi simpatie…

      • Ilinca Ioana Rusu spune:

        Hristos a inviat!
        Ma bucur ca mi-ati raspuns, asta este cel mai important si as vrea sa va mai spun ca apreciez faptul ca va faceti timp sa cititi srierile noastre, este un lucru minunat.
        Din pacate in Romania, inca se mai fac lucruri din pasiune si de foarte multe ori nu primim nimic in shimb, poate doar un cuvant bun sau o apreciere.
        Eu cred ca va numti critic in acest domeniu, deoarece consumati acest gen de literatura si stiti si cunoasteti mult mai multe decat noi in acest domeniu, deci sunteti critic.
        Sunteti critic pt ca cititi lucrarile noastre si va exprimati o parere despre ceea ce se scrie, deci sunteti un avizat.
        Fiecare este critic la un anumit moment dat, numai ca , asa cum v-am spus si intr-un mesaj anterior , depinde foarte mult de modul cum spui ceea ce ai de spus.
        Nimeni nu spune de perseverenta in greseli si cred ca toti facem acest lucru, de a nu repeta greselile, dar ca un bun pedagog, ca un om care lucrez cu oameni, corectez in primul rand printr-un exemplu personal, in primul rand, deci nu critic, atrag atentia asupra greseli, intr-un mod asertiv, adica cu intelegere, cai suntem oameni si suntem supusi greselilor.
        Atrag atentia asupra greselii. Ok! Dar marea problema este cum o fac. Aici intampinam noi mari dificultai. De multe ori cand observam greseala, taiem in carne vie , fiind neanduratori.
        Inca un lucru, as mai vrea sa il precizez, ca atunci cand scriem, cel putin o mare parte din noi, incercam sa fim autentici si proiectam propria lume in scrierile noastre , chiar daca ele sunt SF

  2. Domnule Mircea, voi încerca, în partea a doua a lucrării, să fiu mai atent în exprimare. Vă mulţumesc pentru recenzie, pentru mine au o mare valoare sfaturile dumneavoastră. Subscriu la ceea ce zis George: era să murim împreună. 🙂

    Sărbători fericite vă doresc, alături de cei dragi!

    • mirco67 spune:

      Nu e cazul să devenim prăpăstioşi, domnilor! 🙂 Când va fi să punem punct, vom face un anunţ, nu vom dispărea aşa, topindune-n ceţuri…

      Pace să dea Domnul în casele voastre! De lumină şi sănătate s-avem parte cu toţii!

  3. baciu150 spune:

    Pe viitor ar trebui să fie mai bine. Scriitura cu pricina a fost făcută „dintr-o suflare” obiectivul principal fiind altul. La vremea respectivă nu aveam de gând să scriu – sper să meargă bolditul literelor. Lucrarea am citit-o întru corectură o singură dată şi încă pe fugă. Nefiind obişnuit dpv profesional cu crearea unei lumi în toate aspectele ei deodată cu exprimarea în cuvinte, a rezultat un text cu multe erori puerile. O parte din ele au fost trecute prin crematoriu. M-am hotărât într-un final să o dau spre publicare pentru a mă forţa să-mi distrug nişte bariere personale, nicidecum să fiu luat în lunetă şi oprit înainte de vreme ori laude să primesc. Deocamdată am scrise o serie de texte pentru partea a doua care să urmeze altă construcţie. Nu mă grăbesc, la fel cum de altfel nici nu ştiu dacă voi mai continua scriitura. Am încercat doar un prim pas pentru a învăţa să alerg, nu am intrat direct pe stadionul olimpic.

    • mirco67 spune:

      Faptul că nu vă grăbiţi cu o atare întreprindere este absolut potrivit. Să renunţaţi ar fi însă păcat, fiindcă aveţi combustia interioară necesară forjării ideilor în imagini. N-ar fi necesar decât să vă ajustaţi niţel tehnica, fiind vorba de alt material de lucru… Eu cred că puteţi trece de orice bariere. Trebuie doar să vă hotărâţi asupra momentului.

      Cât despre lunetă… Chiar am aerul ăsta de profesional killer?… Ce-am făcut ca să merit aşa o onoare? Mi-a ieşit peste aşteptări…

      Zile de Paşti liniştite. Cu toţi cei dragi aproape!

  4. baciu150 spune:

    Nu sunt scriitor de profesie dar la fel ca în faţa hârtiilor desenatoare îmi place să explorez tehnici noi. Partea I am vrut-o să fie ca o spunere continuă ca şi cum s-ar citi vorbele nescrise ale cuiva. Cât despre greşalele 🙂 întâlnite unele sunt atât din motivul vitezei dar şi unul mai interesant care ţine de… meseria de prof. Gramatica a fost unul din orele mele preferate la şcoală. De când sunt prof (de artă plastică, nu de literatură) am început să mă cam tâmpesc pe latura asta citind referate de ale elevilor cu nişte monstruozităţi gramaticale dar mai cu seamă de logică de mai mare groaza. Nu dau vina pe nimeni, nici nu cred că se poate vorbi de aşa ceva, doar că mă amuză într-o oarecare măsură. Am respect pentru limba română liantul de bază al tuturor românilor şi motivul petru care au luptat, murit şi suferit înaintaşii noştrii inclusiv bunicii noştri.
    Cred că se-nfiripă-n mine un aer de provocare şi-mi place. Ne jucăm de-a şoarecele şi pisica? Hm… Atunci să vedem agerimea lunetei pentru versus mişcarea tactică data viitoare. În partea a II-a îmi propusesem să fie altă schemă de desfăşurare a slovelor combinată cu mai mult dialog. Puţin cam mult pentru un nescriitor, însă face doar să pipereze provocarea într-un sens plăcut ţinând cont că undeva acolo e un lunetist care, se pare, ştie să-şi respecte victima.
    Mulţumesc pentru urări pe care le şi întorc de altfel iar dat fiind aceasta prima zi de Paşte, Hristos a înviat!

  5. […] Sorin Baciu, „Atlantis I – Refulări”. Ca şi anteriorul din serie (vorbirăm de el în „Gazeta de mărţişor”), pare scris „dintr-o suflare”, după cum autorul însuşi ne mărturiseşte într-un […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: