Anunț

După trei ani de cronică de ficțiune speculativă, centrată pe textele apărute online în mai cunoscutele reviste românești, am ajuns la momentul în care trebuie să anunț că această activitate ține, în ce mă privește, de trecut. Așadar, aprecieri privitoare la textele din NAUTILUS, SRSFF, SUSPANS.ro, Gazeta SF și HELION ON LINE n-or să mai apară în acest spațiu, cel puțin nu în forma sistematică în care ele au fost puse până în prezent.

Am să rămân totuși un „consumator” de spec-fi ca și până acum, dar unul mult mai puțin vocal, căutând să deranjez cât mai puțin, atât pe autorii de gen, cât și pe redactorii revistelor menționate mai sus și nu numai.

În virtutea angajamentului asumat față de Eugen Lenghel și Gazeta SF, voi participa în continuare la jurizarea textelor ce se vor înscrie în concursul inițiat în paginile fanzinului sucevean începând cu noiembrie 2012, cu termen de finalizare în octombrie, anul curent.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au citit în acești trei ani, cu o reverență în plus pentru cei ce au găsit cu cale să mă încurajeze din când în când, văzând în întreprinderea aceasta ceva util.

De asemenea, mă bucur dacă am fost cu adevărat de folos măcar unuia dintre autorii aspiranți, căruia opiniile mele i-au ajutat să progreseze câtuși de puțin.

Asupra motivelor care mă determină să mă opresc nu cred că e cazul să insist. Ele țin mai cu seamă de forul meu, și nu-mi face plăcere să vorbesc despre asta.

Urez tuturor celor ce trudesc cu sinceritate pe tărâmul acestui gen de literatură fantastică numai împliniri în anii care vin.

Tuturor, numai bine!

22 Responses to Anunț

  1. Sunt extrem de mahnit. Pentru mine sunteti o motivatie zilnica, un reper si un simbol. Chiar daca nu va cunosc personal, pot sa afirm ca viata mea este legata intr-un fel aparte de dumneavoastra. Sunt convins ca nu va pot face sa va reconsiderati atitudinea, dar va promit ca vara asta colectivul Gazetei SF va veni intr-o vizita. Eu va voi demonstra capacitatile mele de vindecator. Domnule Coman, va iubim si va respectam. Sa nu va indoiti niciodata de asta.

  2. Ben Ami spune:

    tu azi, maine netul, apoi curentul…. tre’ sa schimb planeta asta nasoala 😦

  3. Bunicul spune:

    Nici eu nu-l cunosc personal pe dl Mircea Coman, dar indraznesc sa simt acelasi regret la aflarea deciziei domniei sale fiindca numai aterizind – pur intimplator – pe prezentul blog (macar el o sa subziste?!) am fost re-aruncat in bratele coanei literaturi SF dupa citeva decenii de pauza. Cum anume? Simplu: prin modul logic, obiectiv, dar si cu tuse personale in care diseca toata abrambureala spec-fi imprastiata-n online-ul asta ametit, din care am aflat treptat ca se pot dezgropa insa si (rare) diamante. Uite-asa ajunsei deci sa citesc din nou SF pe Nautilus, Gazeta-SF, Helion, SRSFF etc. Ba chiar sa m-apuc si de mizgalit povesti, din simpla placere a scrisului. Din scaunul meu privind asadar, efortul tau n-a fost in van, Mircea! (sper sa nu te superi daca las balta formalizarile macar la suparare.) “Opriti planeta ca sa cobor!” 😀 as fi tentat sa zic si io ca talentatul (pe bune) Ben Ami, da’ ma abtin de la verdicte deprimante, mai ales daca timpul liber al AUTORULUI Mircea Coman se va fi dilatat dupa aceasta hotarire si-o sa ne surprinda de-acum inainte cu mai multe povestiri decit recenzii. Pe mine cel putin m-ar bucura macar asta. Ce sa mai zic? Bafta maxima in tot ce faci! (si sper c-am pus virgulele unde trebuie…) 😉

  4. A. Buzdugan spune:

    Decizia e de inteles doar daca va ganditi sa scoateti macar o carte in viitorul apropiat…
    Stima!

  5. Sorin Coadă spune:

    Păcat! Lucrurile cu adevărat bune nu pot rezista. Eu m-am bucurat de răbdarea de cititor şi obiectivitatea comentariilor dumneavoastră. Mulţumesc!

  6. Eugen spune:

    Nu pot decât să îmi exprim regretul că te retragi de pe câmpul de bătaie, dar pe de altă parte te înțeleg perfect. Bătaia pe acest câmp a devenit mult prea contondentă și lipsită de rațiune. Unii ar zice că e vorba de imaginea publică și de conservarea curățeniei obrazului, dar printre ei se numără chiar cei mai contondenți și care mizează pe așa ceva pentru a-i împinge la retragere pe indivizii care deranjează. Dar asta e doar teoria conspirației, neavând legătură cu realitatea decât pentru cei care văd realitatea cu ochii lor.
    Imi dau seama că a susține necesitatea unei valorizări corecte de unul singur este un calvar și înțeleg din asta că e timpul ca altcineva să preia mai departe povara. Nu ai fost singur, cititorii nu fac decât să confirme ce ai spus tu până acum.
    Îți multumesc pentru efortul pe care l-ai făcut până acum și pentru ajutorul pe care ni-l oferi în continuare și pe care te asigur că-l apreciem la întreaga sa valoare. Voi căuta ca nici aceste fapte bune să nu rămână nepedepsite 😉
    Iar în ce privește alte proiecte pe care le ai în minte, sunt sigur că vor fi duse la bun sfârșit merituos.

  7. dianaalzner spune:

    Imi pare foarte rau, asteptam intotdeauna cu nerabdare sa va aflu opinia despre ce am scris.

  8. teo matei spune:

    Eu mai am o speranta. E data de expresia „cel puțin nu în forma sistematică în care ele au fost puse până în prezent”. Poate nesistematic, mai rar, mai… altfel, dar… Chiar simt ca am pierdut ceva important.

  9. Asta cum s-o întâmplat :O ! Nu dau like la postul ăsta…

  10. Stefana spune:

    Pacat, pentru ca am apreciat intotdeauna comentariile, mai ales acelea care mi-au aratat unde gresesc. Poate vom vedea din cand in cand altfel de cronici, sa zicem la productia tiparita care ajunge pe masa celui ce si-a sacrificat ani la rand din timp si energie?

  11. Eugen spune:

    Cred că mă bate și pe mine gândul să mă retrag. Simt un fel de oboseală care ma apasă din ce în ce mai tare, ca o plapumă plină de cuvinte grele, rostite printre măsele. E o luptă inutilă cu mori de vânt inventate, cu interese obscure și alianțe nemărturisite.

  12. […] ținea rubrica de Lecturarium, pare-mi-se pe blogul lui. Acu ne dădu un anunț, drept care nu o mai ține. Mda, poate o veni un scriitordinaltelumi să compenseze, că-l văzui […]

  13. Dan Ninoiu spune:

    Pacat. Citeam cronicile dvs. cu placere, si le apreciam foarte mult obiectivitatea. Din pacate, acum nu va mai exista o cronica impartiala, de valoare, asupra a ceea ce mai apare nou prin sefeul romanesc ..

  14. dtimariu spune:

    Și totuși, când reveniți? 🙂

  15. Ben Ami spune:

    eu tot mai trec pe aici… sperand!

    • teodora matei spune:

      și eu 😦 mi-ar placea ca dl. Micrea Coman să știe că ți-a apărut volumul de debut, că am avut un text într-o antologie lansată la un târg de carte, să-i mulțumesc pentru încrederea și timpul acordate
      mai sper 🙂

      • povestoteca spune:

        Si eu mai vizitez cind si cind zona asta, fiindca-i atit de bogata-n „chei” de citire a unor bucati din SF-ul nostru devenit un pic… istorie.
        Insa deloc din motive legate de propria-mi persoana (/litate), 🙂 (in ciuda nostalgiei faptului ca dl Mircea Coman mi-a stimulat debutul tarziu), iesit fiind de-o vreme de pe orbita tipului astuia de sublimare artisticoida – cam fara perspective de vreo culoare zic io, aici si-acum. Si, n.b., nu vb. de marafetzi…

    • mirco67 spune:

      Viața merge înainte, nu? 🙂

  16. Vindecatorul spune:

    Toți așteptăm. La fel cum toți ii datoram câte ceva domnului Mircea Coman. Mai țineți minte cum stăteam cu sufletul la gura, așteptând recenziile? Ce vremuri…

    • mirco67 spune:

      Mulțumesc, Vindecătorule! Și tuturor celor care nu m-au uitat!

      Într-un fel, vă duc dorul… Și vă doresc numai bine!

      • Ben Ami spune:

        pai… poate ma si suni, la naiba, ca ma gandeam sa-ti trimit carticica…cumva! 0721.44.88.00 (ca Eugen cica sa te intrebe daca sa-mi dea – sau nu – numarul tau… de vreo… 2-3 saptamani, deja!)

  17. Piontani spune:

    E destul de greu sa gasesti literatura sf de calitate care te face sa visezi. Apreciam lectura pe care ne-o puneati la dispozitie. Va urez succes

Lasă un comentariu