Concursul Helion 2012 la final

12/11/2012

Juriul Concursului Național de proză scurtă s.f., ediția a 27-a, organizat de către Clubul Helion din Timișoara, juriu format din Lucian-Vasile Szabo (președinte), Cornel Secu și Ciprian Ionuț Baciu, anunță rezultatele:

Premiul I: Nu s-a acordat.

Premiul al II-lea: Ioana Vișan (Iași) pentru povestirea „O familie de sclipicioși”

Premiul al III-lea, ex aequo:

Sergiu Someșan (Codlea) pentru povestirea „Gică”;
Oliviu Crâznic (București) pentru povestirea „Domini Canes”;
Eugen Cădaru (București) pentru povestirile „Oracolul” și „Transformarea”.

Mențiuni:

Narcisa Stoica (București) pentru povestirea „De gustibus et coloribus”;
Cătălin Cofaru (Alba Iulia) pentru povestirea „Pascal”;
Alexandru Negură (București) pentru povestirea „Muzeul poveștilor”.

Fiindcă recunoaștem între câștigători câteva nume cu reușite anterioare în spațiul publicistic electronic, așteptăm cu nerăbdare publicarea textelor în revista on line.

Felicitări călduroase câștigătorilor, ca și cinstiților truditori întru science fiction de pe malurile Begăi.


40.000+

10/11/2012

Am plăcerea să anunț că blogul acesta a depășit astăzi pragul de 40.000 de accesări. A durat trei ani pentru a ajunge la cifra asta, dar cred că e o reușită, la urma urmei, având în vedere că e munca unui singur om, desfășurată în timpul său liber, deloc foarte mult. Ar trebui ținut seama și de faptul că semnatarul acestor rânduri este departe de a fi o personalitate, postură pe care nici nu și-o dorește. El a depus toată această muncă fiindcă a dorit să facă ceva constructiv, să sprijine cumva, măcar prin câteva sfaturi, efortul aspiranților la statutul de scriitor de SF, chiar și atunci când s-a aplecat asupra textelor unor autori consacrați.

M-aș fi bucurat dacă astfel de cronici ar fi devenit rubrici de permanență în revistele de ficțiune speculativă de la noi, fiindcă asemenea analize pot avea rezultate pozitive în privința creșterii cantitative și valorice a producției de ficțiune. Din păcate, nu am fost imitat decât de o singură persoană, dar strădaniile sale au fost până acum tributare mai mult gustului propriu și mai puțin obiectivității. E vorba, desigur, de articolele domnului Alexandru Despina, publicate de NAUTILUS și Gazeta SF. De curând, a mai apărut o cronică, tot în Gazeta SF, „Impresiile fetei din lună”, de Teodora Gheorghe, articol a cărui ținută mi-a atras atenția în mod plăcut.

Dincolo de alte considerații, cifra vizitatorilor adunați aici în aproape 3 ani reflectă într-o oarecare măsură și nivelul interesului de care se bucură ficțiunea speculativă din mediul electronic de la noi. Lucruri și mai interesante s-ar putea decela din analizarea structurii grupului de cititori ai acestui blog, grup care, de circa un an, a început încet-încet să se deschidă, adunând și alți utilizatori de net intersați de spec-fi afară de cei care orbitează în sferele redacționale ale publicațiilor din raza de observare. E un semn pozitiv că genul ar avea potențial și în România și, corect încurajat, ar putea să se extindă, și să înceapă să producă, nu doar să consume resurse.

Totul e să nu-l sufocăm noi înșine, cu iubirea noastră prea pătimașă. 😉 Dar despre toate astea, cu altă ocazie…


Cine fu întâiul? Da’ cui îi pasă!?

28/10/2012

În HELION ON LINE și SRSFF, în această ordine (deși nu știu cât de mult contează asta pentru posteritate), au apărut două articole în care, ca într-o încăierare forumistă de ultrași de provincie și de capitală din Liga lui Mitică, reprezentanți din două importante insule ale arhipelagului spec-fi românesc își dispută întâietatea în publicistica de profil. Din editorialul helionian, semnat de neobositul Cornel Secu, aflăm că prima revistă SF tipărită a fost fanzinul clubului timișorean H.G. Wells PARADOX, apărut în toamna lui 1972. În vara aceluiași an, în iunie, apăruse însă la București fanzinul SOLARIS, după cum constatăm și din articolul „40 de ani de la aparitia fandomului SF romanesc” publicat de SRSFF la 16 octombrie 2012, sub semnătura altui neobosit animator SF, Cristian Tamaș. Ideea unei asemenea întreprinderi s-a înfiripat în atmosfera fandomului bucureștean încă din 18 octombrie 1970, dată la care, sus-pomenitul activist SF al SRSFF (și nu numai) ne spune, citând „Jurnalul de bord” al domnului Daniel Cocoru (fondator și lider al Cenaclului SF înființat la 25 iunie 1969 pe lângă Tehnic-Club; sursa: CPSF, nr. 389/01.02.1971), că s-a discutat pentru prima oară despre posibilitatea editării unui fanzin, ca parte integrantă a activității cenacliere. Deși întâietatea intenției de a edita o publicație de cenaclu este, cum bine se vede, certificabilă în tabăra bucureșteană, punerea sa în practică a trenat o vreme, motiv pentru care, la Timișoara, wellsienii s-au hotărât să-i taie pe coardă pe capitaliști și să scoată ei prima revistă, tipărită și nu șapirografiată, și încă cu distribuire națională, spre a le arăta ei că „tăt Banatu-i fruncea”. În mare taină, s-au apucat de treabă, luptându-se eroic cu cenzura vremii, patronată de inși fideli cauzei socialismului, indivizi inepți, acefali, cu totul incapabili să înțeleagă țaitgaistu’ literaturniei științifico-fantasticine. Mobilizarea grupării de la București și scoaterea, până la urmă, a fanzinului solarian înaintea celui wellsian s-a datorat, după cum ni se spune, unui entuziast al Banatului (persoană importantă, nu spui cine), care „s-a vărsat” taman către domnul Cocoru, nerăbdător să dovedească hidrei bucureștene cât sunt ei de „harnici și isteți” (încheiarăm citatul). „Așaaaaa…”, ne imaginăm noi că ar fi spus solarienii, auzind că wellsienii vor să le fure întâietatea. „Ei, bine, las’ că v-arătăm noi de unde se dă ora exactă în țara asta, bă’ ciumpalacilor…” Deși ultima vocabulă imaginară nu cred să fi fost pe atunci intrată (prea adânc) în fondul lexical autohton. Dar zicem că. Poate-i mai ușor pentru imaginația noastră postdecembristă… Prin urmare, MOBILIZARE! Și dă-i, și luptă, până când, iată, solarienii au reușit să ia campionatul și de data asta, folosindu-se de o mașină de șapirografiat Geständer (sursa: HELION ON LINE, nr. 25/septembrie 2012, art. cit.), dar cu o victorie cam de palmares, așa, că publicația a fost una cu difuzare cam restrânsă, ea fiind consultabilă azi doar la biblioteca Academiei RSR, în secțiunea publicațiilor rarisime. Soarta potrivnică, cel mai adesea cruntă cu tot ce ne căznim să întreprindem noi, românii, a făcut ca ăi de la ceceu să nici nu aprobe wellsienilor distribuirea națională a PARADOXULUI, publicație tipărită, și nu șapirografiată, vezi bine! Așa că, din cele 10.000 de exemplare scoase, s-au vândut doar ceva-ceva peste 2500, și doar în județul Timiș. Și nu mai e nevoie să spunem că ceceul pecereului funcționa… Ați ghicit! La București! 😉 Așa că e foarte posibil ca solarienii să se fi folosit de niscai mașinațiuni politico-comunisto-securiste, mobilizând conspirativ tote instituțiile mai mult sau mai puțin oculte ale statului totalitar, cărora le-au strecurat note informative înțesate de „dovezi” că PARADOX e, de fapt, rezultatul activității agenturilor care, în decembrie ’89, aveau să ducă la prăbușirea mărețului edificiu al națiunii noastre socialiste etc, ș.a.m.d., că prea începe să sune a istorie prefabricată, mai mult sau mai puțin alternativă…

Nedumerit de toate aceste reordonări moleculare ale istoriografiei fandomiale, care caută să scoată în evidență faptul că am fost și noi pe-acolo folosindu-se de evenimente reale, în spatele cărora stă munca și entuziasmul adevărat al multor, multor slujitori onești și modești ai ficțiunii speculative de la noi, indiferent cum se va fi numind ea de-a lungul vremurilor (domnul Daniel Cocoru este, fără tăgadă, unul dintre ei), n-am a spune altceva decât că, după mine, ar trebui să le mulțumim cu adevărat acestor oameni, nu să-i folosim drept pârghii ca să ne rădicăm, cu orice preț, trecătorul nostru nume la ceruri. Tare mi-e teamă că domniile-lor, din trecutul în care au muncit cinstit la zidirea unui fandom organizat pe care, cum bine se vede, n-am fost în stare nici să-l păstrăm, nici să-l reformăm, ne-ar privi cel mult ironici. Și aș mai adăuga, la final, că avem mare, mare nevoie de activiști neobosiți în slujirea altarelor noastre ficționale, dar, stimați tovarăși, vă rugăm să înțelegeți, uneori ne obosiți. Mai ales atunci când bolborosiți în văzul lumii despre vremuri duse, căutând cu orice preț să țineți lucrurile în tiparele atât de bine cunoscute vouă și unora dintre noi, deopotrivă.

Să nu mai privim atât de încrâncenați în trecut. Și să nu mai încercăm să mânjim prezentul cu tenebrele unor interpretări originale ale unor fapte care, la urma urmei, n-au astăzi decât o importanță cu totul secundară.

Ceea ce rămâne până la urmă demn de reținut din toată această vorbărie este că PARADOX și SOLARIS sunt două momente de mare densitate ale trecutului mișcării SF de la noi, că ele ne aparțin tuturor celor ce îndrăgim acest gen de literatură și că, afară de munca onestă a celor ce au trudit și trudesc în țarina adesea aridă a acestei forme de cultură mai ales populară și roadele dulci-amare ale efortului lor, nu mai este NIMIC de admirat.

Numai bine, tuturor!


Penultima cronică „e-Text”

02/10/2012

A apărut cronica etapei din septembrie a concursului de proză speculativă e-Text, inițiat de SRSFF în noiembrie, anul trecut.

Felicitări autoarei câștigătoare și să ne vedem cu bine în…

ULTIMA REPRIZĂ! 🙂


Bine ai revenit, Gazeta SF! Și azi avem și radio!

22/09/2012

După ce ne-a băgat pe toți în sperieți cu dispariția sa misterioasă, după ce ne-am tot interesat pe la cunoscuți 😉 de soarta ei, iată-ne iarăși fericiți: Gazeta SF a reapărut acolo unde o știam și la fel cum o știam. Chiar prea… la fel :-), fiindcă ultimul număr este tot 19, cel din iulie, anul curent.

Profităm de prilej să urăm gazetarilor spor în toate și să ne vedem cât mai curând cu un nou număr, că a venit toamna, și e vreme de numărat boboci… 🙂

„Și boboace!”, îmi suflă cineva din culise.

Un alt boboc, firește, pentru care termenul „culise” are, din vară, o însemnătate aparte. 🙂

Să ne bucurăm! Căci suntem încă tineri! Și să ascultăm la România Cutural, azi, la 13:15 fix, pe veșnic tânărul Ștefan Ghidoveanu cu a sa cea mai longevivă emisiune din Europa dedicată scintificțiunii: Exploratorii lumii de mâine.

Să fiți acolo!

Se cuvine să prețuim ceea ce avem, căci nu-i deloc puțin! 🙂


Ce se petrece?

15/09/2012

La finele lunii trecute, pe când așteptam nerăbdător să apară și Gazeta SF, am constatat că, la adresa web binecunoscută, în locul paginii așteptate s-a ivit cea de mai jos:

Se poate observa în fereastra de adresare a browserului adresa publicației în cauză. Dacă nu se distinge, clik pe ea și se va deschide separat, la mărimea sa întregă, iar atunci se va observa foarte bine.

Azi, 15 septembrie 2012, dată la care apărea aproape cu sfințenie SUSPANS.ro, am găsit la adresa web…

Bănuind că lucrurile nu se opresc aici, am accesat NAUTILUS…

E clar că, în toate cele trei cazuri, sunt unele probleme legate de găzduire (hosting), bunele noatre reviste online având, destul de probabil, conturi de hosting profesional (adică pe bani), iar acești bani, din varii motive, nu au fost achitați. Sau poate că e altceva… Fiindcă ceva e!

Ceea ce ne îngrijorează (presupun că nu doar pe mine!!) nu sunt adresele web în sine (nimic nu e veșnic și mai sunt, slavă Domnului, și alte soluții de găzduire), ci ce se întâmplă cu întreg conținutul publicațiilor, dacă mai poate fi recuperat, dacă redacțiile au materialul duplicat pe calculatoarele proprii, dacă nu s-a pierdut astfel totul.

Ideea că o bună parte din lumea SF de la noi se dezarticulează impetuos nu are darul să linișteacă niciun amator de gen. Ne-am bucura așadar, cu toții, dacă am primi câteva răspunsuri de la oamenii care păstoresc (păstoreau?) revistele, fiindcă…

…Nu e bine!… Nu e bine, domnu’ chestor!… 😉


e-Text, etapa a 9-a

03/07/2012

Au apărut rezultatele etapei a 9-a a Concursului de ficţiune speculativă (proză scurtă) e-Text, iniţiat de SRSFF în luna noiembrie.

Vă aşteptăm în iulie! 🙂


Au apărut rezultatele concursului „e-Text”

02/06/2012

Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, a apărut la SRSFF clasamentul final al concursului „e-Text” de luna trecută. Articolul poartă titlul „e-Text” contraatacă, fiindcă trei sferturi din conţinut are legătură cu space opera. 🙂

De data asta a fost premiată sârguinţa autorului, care pare că-şi doreşte foarte tare să ajungă scriitor de science fiction. Îi dorim succes, dar nu putem să nu-i subliniem din nou că mai are de lucru. Acest premiu e doar o încurajare. Restul depinde în cea mai mare parte de domnia-sa.

Mulţumesc celor care au citit articolul şi vă aşteptăm în etapa următoare. 🙂


e-Text, o etapă ceva mai săracă

24/05/2012

Reproducem mai jos articolul apărut la SRSFF, în data de 2 mai, anul curent (cândva era Ziua Tineretului 😉 ).

Nu ştiu dacă relaxarea (exaltarea?) pricinuită de Sărbătorile Învierii are vreo legătură, dar etapa a 6-a a concursului de proză scurtă e-Text, iniţiat de SRSFF în noiembrie, anul trecut, pe o perioadă de douăsprezece luni, este, de departe, cea mai săracă. Din păcate, nu e vorba numai de numărul mic de texte trimise (două), ci şi de evidenta fragilitate literară a ambelor… Dar să vedem totuşi despre ce-i vorba…

„Purificatio”, de Alexandru Şchipu, prima povestire intrată în concurs luna trecută, se remarcă în primul rând prin idee: renaşterea lumii, destructurată de un înfricoşat război total. Centrată pe motivul călătoriei iniţiatice, lucrarea aşază în centru un personaj ce redescoperă valorile morale care normalizează viaţa socială. Impulsul vindecării societăţii vine de la entităţile informaţionale denumite Virtuali, rămăşiţe ale Inteligenţelor Artificiale ce coordonaseră acţiunile militare în timpul conflagraţiei globale. Interesant… Din păcate, realizarea artistică nu poate primi aprecieri la fel de consistente, fiindcă textul seamănă mai degrabă unui sinopsis, din care ar urma să se nască o lucrare literară amplă, cel puţin de dimensiunea unei nuvele. Debutul in medias res se diluează în multitudinea pasajelor descriptive şi explicative referind sufocant elementele unor tehnologii şi realităţi futuriste. Lumea postapocaliptică e înţesată până la refuz de prostituate care-şi pot adapta chimia hormonală şi formele apetisante la afinităţile clientului, de câini mutanţi, grupaţi în haite inteligente, de droguri informaţionale şi altele asemenea, toate acestea lăsând prea puţin loc evoluţiei personajelor şi intrigii. Conflictul şi miza rămân astfel umbrite de explicaţii şi descrieri tehniciste, neliterare, sărăcind emoţional textul. Ne oprim, ca exemplu, asupra frazei „Alţii, mai norocoşi – posesorii de valori – inhalau periodic gaz purificator, care, odată ajuns în alveolele pulmonare, se descompunea după gradienţii de bază şi se recompunea, de câte ori era nevoie, în structura moleculară a antidotului ţintă oricărui tip de substanţă nocivă.”, ce se putea termina cu punct după „purificator”, restul fiind o explicaţie de manual, care spune în loc să arate.

Normele de scriere nu-i sunt străine autorului, cele câteva accidente de punctuaţie („Fuga aparent haotică, cu corpul încovoiat şi camuflajul minim pe care se străduia să-l menţină nu îl protejau suficient.”, unde virgula, din păcate singulară, e rău interpusă, sau „Situaţia în care se afla se dovedea a fi prea inedită iar el nu reflectase suficient”, unde trebuia pusă virgulă înainte de „iar”), dezacorduri („vreuneia din numeroasele bande, ale căror membri” – probleme cu acordul articolului posesiv-genitival) sau greşeli de tastare („habitaul” în loc de „habitatul”) fiind cu totul accidentale. Ar fi în schimb unele probleme de expresie (stil) şi înţelegere, fiindcă timpurile verbale nu se succed întotdeauna cum trebuie („Dacă va ajunge trei străzi mai încolo, înseamnă că a avut noroc…”), enunţurile capătă forme nefireşti („IA-urile făceau acelaşi lucru cu sine însele), termenii se repetă uneori supărător „nu mai erau în stare de o focalizare centrală, în stare să le imprime coerenţa internă”, iar noţiunea de regn este extinsă dincolo de limitele stabilite ştiinţific („Instituind un regn nou, pe lângă celelalte patru deja existente : mineral, vegetal, animal şi uman.”), fiindcă, referitor la marile diviziuni ale corpurilor din natură, avem de-a face cu trei astfel de regnuri: mineral, vegetal şi animal, ultimul incluzând şi specia umană. (Când vine vorba de clasificarea organismelor, lucrurile sunt ceva mai complicate, un posibil punct de pornire fiind pagina aceasta.)

Una peste alta, piesa dezvăluie un autor cu idei, căruia tărâmul ficţiunii speculative nu-i e deloc necunoscut, şi ale cărui imperfecţiuni de scriitură sunt relativ uşor de reparat. Îmbucurător este şi faptul că, tehnic vorbind, domnia-sa pare să fi evoluat ceva-ceva de la precedenta încercare („Evocare” – februarie, anul curent). Îi dorim să persevereze în continuare, dar, din păcate, textul de faţă este unul încă neconvingător.

Cea de-a doua povestire concurentă a lunii, „Noul Olduway”, de Mircea Blaga, se încadrează tematic tot în nişa postapocaliptică. Şi în cazul ei, ideea de pornire este una remarcabilă, totul petrecându-se într-un viitor nu tocmai apropiat (secolul XXIII), la circa două sute de ani după un ipotetic război nuclear. Ni se dezvăluie o omenire trăind în habitate subterane, stăpânind tehnologii nu neapărat net superioare celor din vremea noastră (scuturi antiradiaţii, trenuri cu sustentaţie magnetică, automobile inteligente, procedee medicale care prelungesc viaţa cu sute de ani). Din păcate, nici textului de faţă nu-i putem aduce foarte multe laude în privinţa calităţii literare, căci conflictul şi miza sunt proiectate în sfera sociopolitică, a cărei dimensiune rămâne strict discursivă, iar stilul este unul adesea stângaci, insuficient finisat. În plus, problema timpurilor verbale e rezolvată uneori printr-o nefirească alternanţă între prezent şi imperfect, care fragilizează legăturile cauză-efect.

Întâlnim destul de frecvent repetiţii supărătoare, cum este cazul în „După câteva minute, Daniel s-a întors și vroia să intre în clădire. Însă, nu apucase să intre căci privirea i-a fost furată de ușa de la intrare.” sau în primul paragraf (151 de cuvinte) al ultimei părţi, în care găsim: „După ce au intrat într-o cameră…”, „După ce au intrat în el…”, „După ce acesta s-a oprit…”, „După ce au ieșit din umbra răsfirată a cărării…”. Unele enunţuri se rostogolesc semantic greoi, întărind şi ele impresia de stângăcie componistică, spre exemplu „Ajuns la subetajul 110, Daniel a fost străpuns de un sentiment ciudat…” sau „un om nu cunoaște valoarea reală a unui dar numai dacă îl pierde (dacă îl avea) sau dacă îl primește (dacă îi lipsea).” Senzaţia că textul a fost scris în grabă, fără a fi atent revizuit, este întărită şi de o serie de greşeli, cel mai probabil de tastare, căci nu se repetă sistematic: „deasupra unui intrări”, peesajul, Chiat, „Zonele tropicale și ecuatoriale era total nelocuibile.”, „ceva îmi spun să nu mă grăbesc”, „vom ajunge în acelați punct” sau „pe care copii îl vor vedea”.

Personajele sunt şi ele tratate neatent, Daniel, reporterul ce avea să ducă mai departe flacăra mesianică a profesorului, este introdus mai întâi descriptiv, numele fiindu-i dezvăluit cam pe neaşteptate, aparent fără legătură cu descrierea, câteva paragrafe mai jos. Profesorul însuşi are un nume incert, căci i se spune mai întâi Andre Reven iar mai apoi Andre Revene sau domnul Revene.

Povestirea devină uşor fragilă chiar şi în dimensiunea sa tehnico-ştiinţifică, fiindcă, la 200 de ani de la un război nuclear global, atmosfera este încă aproape opacă, iarna nucleară putând să dureze şi peste 1000 de ani, condiţii în care panourile fotovoltaice devin inutile, iar o perioadă de 6 ani pentru ca oamenii să sufere mutaţii ample ca urmare a expunerii la radiaţii (dezvoltând natural sisteme de ecolocaţie, ca la lilieci) este totuşi mult prea mică.

Neavând informaţii de perspectivă despre domnul Mircea Blaga, nu putem face aprecieri privind evoluţia literară a domniei-sale. Ca şi contracandidatul său, autorul dovedeşte totuşi că are idei. Problemele punerii lor în operă sunt însă vizibile şi în cazul de faţă.

Am ajuns, în fine, la concluzie… Poate că am vorbit cam mult despre aceste două texte, comparativ cu altele, dar am dorit să fim încă şi mai atenţi ca până acum. Fiindcă, şi nu ne face deloc plăcere s-o spunem, valoarea literară a celor două povestiri, vizibil sub nivelul textelor premiate până acum, ne determină să nu acordăm laurii de câştigător luna aceasta.

Sperăm că luna mai va marca un reviriment.

Suntem pe recepţie…


Rezultatele concursului e-Text de luna trecută…

02/05/2012

…au apărut azi la revista SRSFF. Articolul nu consacră, din păcate, niciun câştigător, fiindcă ambele texte intrate în competiţie au fost considerate insuficient de consistente literar.

Sper din toată inima să nu fie o tendinţă, ci numai un accident. Luna ce vine vom vedea…

Aşteptăm cu nerăbdare!