De ce nu sunt critic

Nu-mi amintesc să fi pretins vreodată că punctele de vedere formulate pe acest blog asupra textelor literare publicate de câteva site-uri românești orientate [și] spre ficțiune speculativă ar fi critică literară. Dimpotrivă, sunt sigur că am precizat în câteva rânduri (nu destule, se pare) că nu sunt critic de vreun fel, și cu atât mai puțin critic literar.

Din câte am înțeles, critica literară este o analiză riguroasă a textului literar, bazată pe buna cunoaștere a teoriei literare, constând în raportarea operei la un set de criterii estetice recunoscute. Este de la sine înțeles că, pentru a face o astfel de anliză, trebuie mai întâi să fi studiat temeinic teoria literară, adică să fi absolvit o formă de învățământ superior în domeniul filologiei. Apoi este necesar să-ți alegi setul de criterii estetice (ele diferă, în funcție de epoca literară spre care te orientezi, în funcție de [sub]genul literar pe care dorești să-l cercetezi etc.) și să-ți însușești una sau mai multe metode de lucru, prin care să deslușești apoi modul particular în care autorul X s-a folosit de mijloacele de expresie și procedeele de stil alese de el pentru opera Y, desfășurându-se în teritoriul delimitat teoretic prin criteriile estetice stabilite de tine.

Criticii literari sunt cel mai adesea profesori universitari de renume, având experiență vastă în cunoașterea fenomenului literar. În portofoliul lor, se numără zeci de lucrări publicate și sute de articole de specialitate. Imediat sub nivelul academic, sunt criticii marilor reviste care, prin articolele lor, orientează cititorul, ajutându-l să nu se rătăcească în mareea de literatură fabricată azi de industria editorială, căci da, scrisul a devenit industrial! Și acești critici sunt profesioniști, nu de puține ori având și solide cariere universitare.

În ce mă privește, nu îndeplinesc nici măcar una din condițiile de studii și prestigiu pe care le-am menționat mai sus. 🙂 Așa stând lucrurile, cum aș fi putut oare să pretind că sunt critic literar? Numai dacă mi-aș fi pierdut cu totul „uzul rațiunii”, din momentul în care m-am pornit să fac aceste cronici și până acum. Însă, rătăcit fiind, cum de-am putut totuși să neg în mai multe rânduri că sunt critic și cum de pot scrie acum aceste rânduri, în care susțin același lucru? 😉

Dar haideți să mergem mai departe.

Afară de critica literară de nivel academic și surata ei, la fel de profesionistă, susținută de marile reviste, se mai practică pe scară largă încă o formă de critică, numită îndeobște recenzie sau critică de întâmpinare. Recenzia este o prezentare succintă a unei lucrări (în particular literare), de regulă la apariția ei, în care se fac comentarii și aprecieri critice.

Și această formă de apreciere critică e bine să fie făcută de oameni ai branșei, inși care se bucură de un anumit prestigiu. Dar nu-i obligatoriu. Adesea, recenziile sunt făcute și de cititori neprofesioniști, nu doar de scriitori, oameni de litere sau jurnaliști culturali, existând, în acest caz, un anume risc să nu-și atingă decât parțial scopul.

Dar lucrurile nu se opresc aici și ajungem astfel la… cronică. 🙂 Publicistic vorbind, cronica este un articol de jurnal, revistă, blog etc. ce se ocupă de evenimente sau subiecte de actualitate, comentându-le. Ele sunt manifestări ale libertății de exprimare a individului și constituie punctul de vedere al acestuia vizavi de sus-menționatele evenimente și subiecte. Dacă, în particular, evenimentul vizat este apariția într-o revistă a unor povestiri, cronica poate să devină… literară. 😉

E foarte bine, desigur, dacă, în particular, cronicarul e și el profesionist în domeniul unde își dă cu părerea. E destul de bine dacă, neprofesionist fiind, cronicarul dovedește prin ceea ce spune că are cât de cât habar despre temele si subiectele abordate. E bine în primul rând pentru el, căci dacă bate câmpii și latră la lună, nu-l ascultă nimeni. Este însă cu atât mai rău dacă respectivul cronicar o dă de gard la fiecare ieșire în public, fiindcă, în scurt timp, aproape nimeni nu-l mai ia în seamă.

De asemenea e cât se poate de bine atunci când și alții au de câștigat de pe urma eforturilor pe care le face cronicarul, iar azi, lucrurile astea se pot lesne verifica, inclusiv pentru bloguri personale. Ceea ce pot să afirm, pe baza statisticii ținute în mod automat de acest blog, este că numărul cititorilor care îl vizitează sistematic a crescut constant, în fiecare an. Cifrele nu sunt spectaculoase, fiindcă, pe de o parte, am decis să nu folosesc toate mijloacele puse la dispoziție de generosul host-server de la WordPress pentru maximizarea traficului (lipsește, pe prima pagină, widget-ul pentru comentarii recente, de exemplu), iar pe de altă parte blogul se adresează unui domeniu ce tinde să devină „de nișă”, din cauze multiple, a căror analiză nu face obiectul articolului de față.

La fel de adevărat este și faptul că numărul cititorilor revoltați de afirmațiile făcute pe acest blog este foarte restrâns, majoritatea reacționând pozitiv, în pofida dojenilor mele, formulate uneori pe un ton ironic. Cei mai mulți dintre ei au putut să-și dea seama însă că ironia nu e obraznică și nu devine răutăcioasă decât atunci când argumentarea vreunui comentator depășește limitele bunei-cuviințe, lucru care s-a întâmplat, din păcate, de câteva ori. Dar sunt cât se poate de conștient că nu poți mulțumi pe toată lumea. 🙂

Poate că ar trebui să menționez și că activitatea de pe blog mi-a adus chiar câteva invitații de colaborare din partea unor prestigioși redactori-șefi și editori de la diverse reviste online și grupuri editoriale, de profil și nu numai, cărora le-am dat curs doar cu mare zgârcenie, nedorind să mă angajez la un nivel atât de înalt și cu atât mai puțin la un nivel profesionist, considerându-mă nimic mai mult decât ceea ce sunt: un amator, un cititor ceva mai bine organizat, ceva mai atent și mai dornic să-și împărtășească experiența.

Așadar, dragii mei, acest blog nu este și nici n-o să fie (atât cât va mai fi) un blog de critică literară. Și nici n-a pretins vreodată asta. Afirmații de acest fel au fost făcute de unii dintre cititorii mei, din păcate nu doar aici, ci și în diverse alte publicații și pe diverse alte site-uri, fiecare dintre ei din motive pe care le pot doar bănui.

Faptul că nu am venit până acum cu aceste precizări a fost o greșeală majoră, pe care mi-o asum. Totodată însă a fost vorba de o greșeală involuntară, fiindcă nu știu cât de tare își poate dori un ins matur să fie confundat cu un medic, cu un aviator sau chiar cu „o nulitate relativă”, atunci când nu este nimic din toate astea.

Anunțuri

31 Responses to De ce nu sunt critic

  1. Eugen spune:

    E interesant demersul tau, dar puțin superfluu. Faptul că nu ești licențiat e doar un pretext din partea unor „tropăitori” de a nega în bloc afirmațiile tale. Mai important este că ritmul „tropăielilor” are ceva interbelic. S-a renunțat la cucerirea spațiului de celuloză și s-a purces la asaltul redutei virtuale. Dar acesteia nu i se poate da foc. Atunci neapărat se izolează sursa de „devoalări” și se „tropăie” intens. Orice cititor cât de cât avizat poate să-și dea cu părerea asupra textelor. Și nu e dată vreo lege precum că nu ai voie să nu-ți placă inepțiile unuia sau altuia.
    Ritmul „tropăitorilor” seamănă cu „dacă nu ești cu USL ești băsist”, cu variația „dacă nu ești cu syndicatu sefeului, nu ești sefist și putem tropăi la tine”. A devenit absolut desuet să știi limba, o calitate ades înlocuită cu datul limbii. Cu cât știi mai bine sportu asta, cu atât mai sus tinzi să ajungi și cu atât mai mult îți permiți sa ai tupeu. Pentru că syndicatu te sprijină.
    Sau sufăr eu de teoria conspirației :))

    • mirco67 spune:

      Suferi rău, domnul meu! 🙂 Dar nu e vina dumitale! Și nu știu dacă ți-am mai spus, cred că e teoria neputinței, nu a conpirației. 🙂

      În privința tropăitului, zici tu ceva. Cam seamănă cu marșurile alea. 🙂 Ainț, țvai, ainț, țvai! Țufiunfimkolon! 🙂 Das ist aine sistemișe șvainărai! 😉

  2. teo matei spune:

    Ma tot urmaresc niste cuvinte ale dumneavoastra dintr-o postare anterioara, cand spuneati ca poate nu veti mai analiza nimic, poate nici blogul nu va mai fi… As fi vrut sa scriu ceva, dar ma temeam sa nu-mi propuna cineva sa studiez vreo oferta de cazare. Riscant, caci nu sunt o prezenta chiar atat de agreabila 😀
    Postarea de azi m-a convins sa iau invitatia aia ca pe o gluma si sa va scriu, totusi, cate ceva. Intr-o carte care-mi place tare mult si care m-a marcat, autorul se intreaba de ce scrie: din lasitate, ca sa-si omoare demonii sau ca sa transmita. Poate ca sunt toate la un loc. Si daca vrei sa transmiti, nu esti curios cum sunt primite cuvintele tale? Eu cred ca da. Am mai spus ca orice parere conteaza. Iti spune cat de clare ti-au fost ideile, cat de bine ai folosit cuvintele, cum te-ai jucat cu ele ca sa convingi sau sa amagesti.
    Acum cativa ani am cautat pe net, intr-o doara, scriitori romani de fantasy. Primul nume a fost Vladimir Colin. Al doilea, al unui domn care, desi mai tanar decat mine, publicase in reviste, traducea pentru edituri mari si avea propriul roman tiparit si epuizat de pe piata. Am aflat asta pentru ca l-am cautat. I-am citit, apoi, povestirile aparute in reviste online si, astfel, am descoperit acele reviste. Imi pareau niste teritorii inaccesibile. Urmaream inceputurile de luna si citeam tot ce aparea.
    In urma cu patru ani am trimis un text pe un site pe principiul copy-paste. Am avut vreo 200 de vizionari si nu intelegeam de ce. Erau acolo niste texte cu mii de vizionari, castigatoare de premii lunare sau anuale si nu intelegeam cum se poate. Acum inteleg 😀
    Am sters, intre timp, textul, pentru ca n-am considerat ca m-ar reprezenta asocierea. Nu mai conteaza, pentru ca site-ul nu mai exista.
    Intre timp, am intalnit un om care m-a invatat ca trebuie sa ai curaj sa te expui publicului si sa-ti asumi criticile, indiferent de natura lor. Acelasi om mi-a dat motive si inspiratia ca acelui text sa-i adaug alte sapte capitole si l-am trimis la o revista online. A aparut anul trecut, din aprile pana in noiembrie pentru ca niste oameni profesionisti au considerat ca ar merita. Si luna de luna v-am asteptat cuvintele. La primul capitol, cel cu mantia de invizibilitate si zgarietura unei femei geloase, am adaptat textul pentru varianta finala. Am recunoscut ca nu spusesem chiar tot, continuarea din mintea mea nu se reflectase in text. N-am schimbat combinatia de pizza cu scotch, pentru ca acei consumatori nu erau chiar niste cunoscatori. Dadeau pe gat orice avea grade. Si nu Celsius 🙂
    Au urmat alte trei povestiri, asupra carora v-ati aplecat cu aceeasi atentie. Sper sa mai fie si altele, pentru ca eu chiar am nevoie de criticile dumneavoastra. Le-am postat pe Facebook luna de luna, chiar daca nu erau extrem de laudative la adresa textului. Erau, in schimb, un fir de orientare pentru cititorii mei „neprofesionisti”.
    Textul de mai sus se pare ca e mai mult despre mine decat despre postarea dvs, dar e doar o mica parte din ce a simtit un scriitor nescolit, neprofesionist, care scrie ca sa-si vada semenii zambind sau plangand, nu ca sa fie criticat de nume sonore.
    Poate n-o sa apara niciodata varianta tiparita a unei „opere” ce-mi apartine, dar daca va fi, m-ar onora cateva cuvinte ale dvs in prefata.

    • mirco67 spune:

      Sunt tot mai convins că n-am greșit când am intuit în spatele felului în care scrieți o autoare de vocație. 🙂 Dar încetați cu „criticile” mele. 🙂

      Lăsând gluma la o parte, mi-ar lua prea mult să mă explic ce anume mă determină să mă gândesc serios la oprirea proiectului Scifientland. Sunt multe aspecte. Eugen Lenghel vorbea mai sus de teoria conspirației. Glumea, desigur. 🙂 Am mai spus undeva, eu i-aș spune mai degrabă teoria neputinței. Căci de asta este vorba, în primul rând.

      Dacă-mi permiteți, v-aș trimite un mail în care v-aș spune mai multe. Sunt lucruri care v-ar prinde bine ca tânără autoare abia intrată în lumea complicată a literaturii române.

      Vă mulțumesc pentru vorbele bune!

      • teo matei spune:

        NR: Am cenzurat mesajul, pentru a proteja adresa de e-mail. Ea era deja retinuta pe blog, in sectiunea „admin”, unde sunt stocate automat toate adresele de mail ale celor ce comenteaza aici.

        Va multumesc! 🙂

  3. Domnule Coman Mircea, suntem multi cei care ne uitam la cronicile pe care le faceti ca la un far ce ne ghideaza calea sinuoasa de uncenici in ale potrivirii cuvintelor. Pentru mine ati fost o provocare si o motivatie foarte puternica de cand cu prima opinie asupra primului meu text. Si acum continuati sa jucati acelasi rol in viata mea.

    Sa va spun un secret pe care toti il soptesc: nu va mai apartineti! Nu mai sunteti in masura sa opriti proiectul pentru ca prea multa lume depinde de el si de eruditia, da! nu ma feresc de cuvinte, eruditia dumneavoastra.

    Va rog nu luati tinerilor autori sansa de a spune: Pana nu recunoaste Coman ca e cel mai bun text, nu ma las!

    Si asa am ramas putini cei care mai apreciem cartile. Nu rupeti randurile. Garda moare dar nu se preda.

    Tot colectivul Gazetei SF e gata de o noua lupta pe taramul textelor fictionale dar nu o putem face fara cel care ne-a fost si ne e mentor.

    • mirco67 spune:

      Mulțumesc de vorbele bune! 🙂 Să știți că o eventuală oprire a blogului nu înseamnă încetarea colaborării cu Gazeta, cel puțin până la finalul concursului actual. I-am promis lui Eugen Lenghel, și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am s-o fac.

      Deși cele mai multe nemulțumiri vin din lumea sefistă, mai sunt și alte motive, personale, care tind să capete o tot mai mare greutate. Le-am evitat tot mai anevoie în ultimul an.

      Să nu vorbim totuși de erudiție! 🙂 Erudit este Mircea Opriță. Erudit era regretatul Hobana. Eu nu-s decât un biet șoricel care scrijelește conștiincios la blogul său. 😉

      Cărțile le vor aprecia tot mai puțini… 😦 Se pare că e legică treaba. În ecosistem se înmulțesc bizonii…

  4. Anişoara Peţa spune:

    Vă urmăresc blogul de ceva vreme şi vă pot spune că mi-au plăcut postările, m-am educat cu ele. Am combinat citirea prozei de pe site-urile de interes cu articolele de aici şi asta m-a ajutat să înţeleg mai bine nu doar proza respectivă, ci şi punctul dv. de vedere. V-am înţeles, vă apreciez şi vă respect pentru ceea ce faceţi.
    Dumneavoastră nu sunteţi critic, dar această misiune de a ne felicita pentru ceea ce am făcut bine şi de a ne îndruma prin semnalarea greşelilor comise pe tonul de dojană caldă, ajunge la noi în suflet. Sunteţi genul de critic pe care-l prefer, oricând.
    Cum să renunţaţi? Ceea ce faceţi e parte din dumneavoastră. E pasiunea pentru lumea ficţională, aşa cum o nutresc şi eu, ca umil amator. Continuaţi!

    • mirco67 spune:

      În cazul ăsta, unul din scopurile proiectului a fost, măcar în parte, atins. 🙂 Dar pentru toate vine un final… Totul se transformă… Poate am să dau întregului o formă nouă… Mă gândesc…

      Vă mulțumesc. 🙂

  5. Ben Ami spune:

    foarte misto scris articolul. tu stii ca mai „pe fata” decat mine nu prea scrie nimeni ce gandeste. tu stii si altele. e nevoie si de „critica” (na, pun in ghilimele) care sa ofere si o alta privire decat cea „oficiala” (si prin cuvandtul asta delimitez toate blogurile sponsoriate de putinii producatori de carti). astia chiar sunt ca USL-ul, si Mike pare a da tonul frecvent cand ii mai motaie armata 🙂 am zambit la modul lui de RENUNTARE la premiul celor de pe FanSF pentru ca i-am citit MOTIVUL…. e durere daca il citesti 🙂 gagii aia n-au fost atenti la ce comentarii primesc.. si cand s-au inmultit cei care au fost de acord ca Mike trebuie sa castige an de an toate categoriile… pana aici a fost 🙂 STERGERE IN BLOC. fara a se tine seama ca multi nu erau deloc, da’ chiar deloc… incognito.
    gandeste-te ca unul de pe acolo chiar a zis ca ma ciomageste… iar eu sunt fenomenal de curios ce-o sa zica cand o sa-l intalnesc fata in fata… anul asta, la anul, nici nu conteaza cand. va fi de filmat toata treaba, pentru ca eu CHIAR SUNT VIOLENT… si am recunoscut mereu ca am o problema cand sunt amenintat direct.
    si sa ma vezi si cum injur live. chiar sunt primitiv. dealtfel, sunt in toate felurile pe care reusesc sa mi le inchipui. si stii de ce? pentru ca nu-s un „inchipuit”. nu am o parere mai buna – decat cea dureros de reala – despre mine. sunt sincer si cand imi pasa… ma doare si e musai sa reactionez. si daca in spatiul virtual vreo cativa HOMALAI (cititi bine si vedeti care va recunoasteti) imi tot sterg sau imi baneaza COMENTARIILE PERTINENTE (nu ma refer la cele in care mai felicit pe cate unul de ziua lui) in viata reala vor trebui sa se miste IN TURMA, protejandu-se reciproc, daca incearca sa-si reproduca fantasmele din virtual la adresa mea.
    sa nu se inteleaga gresit, Mike nu-si mai da seama demult ce face, ASTA E SF si TREBUIE sa fie divers, oamenii trebuie sa citeasca SI ALTCEVA decat varianta celor care-si scot painea din vanzarea lui, mai ales atunci cand inteligenta celor care il promoveaza e cel putin discutabila (si nu mai pun la socoteala STUDIILE IN DOMENIU, putintele financiare sau capacitatile fizice brute).
    asa ca ce faci tu nu e numai dorit de un fandom SATUL de BATRANISME care n-au promovat niciodata un creator roman in SUA (dau un exemplu pe care il poti numi „oarecare”) ci e AVID de incurajari REALE in pasiunea lui. de ce sa citesti tampenii cand viata e si asa prea scurta? numai ca sa-si scoata unul si altul banii de tigari? esti ok. si cand zici ceva nasol, si cand zici ceva de bine. TU esti OK!
    si o sa zic si de ce, si sper sa inteleaga tot cetitorul: TU NU SCOTI BANU’ din arealul asta!, tu nu esti PILIT de berile LOR, tu esti ceva ce NOI AVEM NEVOIE atunci cand suntem banati pe blogurile armiei lor.
    uita-te cum a castigat premiile (pe bani) anul asta… Ioana Visan. a dat bataitza la curuletz tuturor. s-a intamplat! si poate ca anul urmator Mike va reusi sa stranga randurile in jurul lui si nu va mai fi posibil. insa Mazilu, cu CRUX al sau, a demonstrat ca Mike – daca incearca sa faca iar treaba asta (cum au incercat si altii inaintea lui) nu va obtine decat O MARE FLEGMA.
    CRUX – cu indiferent ce inseamna cartea asta si creatorul ei – este tot ceea ce oricare dintre creatorii romani si-au dorit DINTOTDEAUNA. n-a contat parerea, incurajarea, bericeala si micaraia cuiva, propunerea pentru vreun premiul la Eurocon, indurarea unor aberatii servite in orice imprejurare… n-a contat nimic.
    omul a scris-o, a publicat-o in SUA… si acum toti astia care cred ca conduc ceva in arealul SF&F de pe la noi INCEARCA SA INTELEAGA cum de a fost posibil 🙂
    reticenti, retinuti in declaratii, afisand „la gramada” cu alte „comunicari” si doar ca pe-o stire 🙂
    stai sa-i vezi la Eurocon, ca-s aproape sigur ca nu au clar in minte PE CINE TREBUIE SA PREMIEZE.
    stai sa-i vezi…

    • mirco67 spune:

      Numai că eu nu prea mai doresc să văd, dragă Ben, nimic din toate astea… 😦 E un spectacol neplăcut. Pe măsură ce îți lămurești unele lucruri, e tot mai neplăcut să faci parte din ele… Încep să nu mă mai simt bine în pielea mea. 😦

  6. teo matei spune:

    Unii oamenii cred ca mi-as dori la nebunie sa fiu intr-una din barci. Nu conteaza in care, numai sa fie cea castigatoare. Trebuie sa le reamintesc ca sunt nascuta intr-o zodie oarecum a dualitatii, sub semnul celui care nu se poate implini singur, nici nu se poate decide asupra perspectivelor. Ma mai ajuta ascendentul in Balanta. Referitor la “lumea complicata”, prefer sa stau pe mal si sa privesc cursa barcilor. Si daca vreuna capata avans, poate ca e din cauza vreunei pale de vant care i-a umflat panzele. Poate ca e din cauza priceperii unui marinar care a manuit velele. Pentru ca ei, marinarii, asta au de facut: sa vasleasca sustinut, nu sa-si arunce peste bord vaslele in cap unii altora. Sa traga uneori la mal si sa ne ia pe noi, spectatorii, intr-o cursa de agrement si sa ne lase teferi si incantati pe ponton.
    Cam metaforic, dar… Indiferent de ce decizie veti lua, referitor la scrierile mele, cuvintele dumneavoastra (publice sau nu, favorabile au ba) vor fi primite cu mare drag.

    • mirco67 spune:

      Nu prea contează că unii cred așa, iar alții altfel. 🙂 În final, contează doar oamenii valoroși care-ți recunosc valoarea. Fiindcă doar ei o pot recunoaște. Atunci când cineva cunoscut ca nedemn de încredere te laudă, îndoiește-te. Întreabă-te ce urmărește. Când te jignește, chiar dacă te ustură, caută să-ți domolești mânia și nu-l lua în seamă. Vorbele sale nu contează. Ascultă-l numai pe cel ce ți-a dovedit în repetate rânduri că umblă să afle adevărul, dar să nu fii dezamăgit când greșește și el. Toți oamenii greșesc.

      Vi se pare livresc? Pompos?

      Încerc să-mi adun ideile pentru mail-ul promis. O să mai dureze… 🙂

  7. teo matei spune:

    Nici livresc, nici pompos… Rabdare… ohoho… este. Mama mea spune: „Acum nu ma mai grabesc, ca m-am grabit o viata si uite unde-am ajuns” 🙂

  8. A. Buzdugan spune:

    Domnule Mircea Coman, eu zic sa nu luati decizii pripite, mai intai terminati un cincinal, apoi mai vedeti ce si cum…

    • mirco67 spune:

      Cincinalul în patru ani și jumătate! 🙂 Era un cântec în spiritul căruia un cincinal în trei ani ar fi o reușită încă și mai mare. 😉

  9. sergiusomesan spune:

    Dragă Mircea,

    Dacă te-ai săturat, plictisit sau scârbit de ceea ce faci, e normal să te opreşti sau măcar să iei o pauză. Deşi atât eu cât şi târfa de Clara aşteptam ca pe o gură de apă în deşert cuvintele tale – cine ştie… cunoaşte!
    Revenind la lucruri mai serioase trebuie să spun că în ultimul timp am publicat unele lucrări sub imperiul grabei. În urma accidentului – când a dat peste mine o maşină mică – şi la gândul că data viitoare ar putea fi una mai mare, m-am cam grăbit cu publicarea lor şi din acest motiv au apărut unele greşeli în datorate mai ales grabei. Dar notez atent toate observaţiile, acolo unde este posibil chiar le corectez, în aşa fel ca atunci când voi aduna povestirile într-un volum să iasă totul cât mai bine. Eu unul mulţumesc pentru efortul tău benevol. Asta chiar dacă m-am folosit oarecum în taină până acum de părerea ta. Îmi dau seama că am greşit şi ar fi trebuit să îţi spun mai demult cât apreciez ceea ce faci.

    • mirco67 spune:

      Mă bucur să aud că sunteți bine după întâmplarea aceea nefericită din noiembrie și mă bucur în același timp de vizită și de vorbele bune. 🙂

      În privința greșelilor, greșim cu toții, mai ales că, de la un timp, purtăm ochelari, și va trebui să-i tot… îmbunătățim în anii ce vin. 😉 În plus, scriem adesea sub imperiul urgenței, iar corecturile imediate sunt prea febrile ca să vedem absolut toate chichițele. Cu toate astea, Scriitorul se vede cât de colo. 🙂 Păcat că nu se vede la fel de bine și în unele dimineți, cu soare strălucitor, pe trecerea de pietoni…

      În taină sau nu, mă bucur că v-am fost de folos. 🙂

      Vă mulțumesc! 🙂

  10. Ben Ami spune:

    ai fost un dragut ca ai mentionat doar partea cu ochelarii la capitolul „trecerea anilor” 🙂
    sau esti superstitios? (joke!)
    am retinut optimismul (in anii ce vin).
    mergea si „in anii ce bere”, chiar daca ar fi de preferat „in anii ce sampanie” 🙂
    nu de alta… dar cu „bulele” stam inca bine.
    eu am pastrat o solutie de rezerva – in mintea mea – si acum ma folosesc de ea: te lasi de intampinat-criticat… ma las de scris hard-sf.
    nu de alta… da’ n-ar mai avea parte de farmecul asteptarii comentariului tau dupa ce risc sa postez vreuna.

  11. Ben Ami spune:

    oook:
    a. esti pretentios – si mi se pare corect.
    b. folosire improprie a termenului – da’ bunavointa mea e nemarginita.
    c. echitate doar in comunism – las’ ca scriu sf d-asta aia premiati pa peste tot si sustinuti de subtiori sa nu lesine cand aud cat ii costa sa publice „pe merit’. 🙂

  12. Ben Ami spune:

    zau, trebuie sa faci ce faci. hai sa-ti mai arat un motiv la care am comentat da’ chiar daca cineva o sa-l lase… altcineva o sa-l stearga, pentru ca asa e la ei, la galilei… un fel de lei cu ascendent in galinacee. 🙂
    articolul e asta: http://revista-galileo.ro/clubul-de-lectura-nemira-18-martie/#comment-12260
    ce am remarcat eu e treaba asta: „Oliviu Crâznic şi Marian Truţă, doi mari scriitori români de SF&F”
    iar comentariul meu nevinovat e asta:
    s-a ingrasat si Craznic? 🙂

    • mirco67 spune:

      Ben, nu mai relua pe blogul acesta comentariile șterse pe alte site-uri și împrejurările lor. Nu-mi faci un serviciu mutând aici toate „hârjoanele” din fandom. Aș zice că e un motiv în plus să nu mai fac ce făceam…

      Vizavi de Oliviu, eu cred că face bine ce face. Iar nouă ne e superior fiindcă el muncește și nu flecărește, iar noi flecărim mult și muncim ceva mai puțin.

      • Ben Ami spune:

        n-a zis nimeni ca nu face bine ce face, chiar daca am rezerve la cum face. da’ acum sa se apuce sa se preainmugureasca intre ei, parca e de doi lei. chiar si galilei.
        cat priveste munca, stii prea bine, e pentru tractoare 🙂
        sa fie asta lumea de maine din reclamele imaginate ale lui Mironov?
        cu d-astea.. „pune distanta” – schelalaind, chiar – pana si singularitatea, zau.

  13. […] scrii câteva cuvinte fără noimă pe un blog. Ce vrei să spui? Că l-ai susținut pe bătrânul Mircea când era gata-gata să abandoneze? Vax. M-am săturat de presiunile astea care se propagă până […]

  14. Totuşi o luare de atitudine în ceea ce priveşte „critica” literară la modul general nu strică. O atitudine neutră sau cu prea mult bun simţ poate induce un public neavizat (în calitate de necititor al unei lucrări) să adopte o poziţie ciudată în raport cu opera în sine. Fără puţin puls, fie el şi negativ textul nu mai capătă dezbaterea iar fără dezbatere cuvintele nu se mai întâlnesc.

  15. sergiusomesan spune:

    Dragă Mircea,

    Aştept pe emailul somesan_sergiu@yahoo.com

    o adresa poştală unde să îţi trimit o ursoaică – adică romanul URSSA ( în cazul în care nu ai auzit de ultimul meu roman SF).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: