August, la bordul lui…

Revenind la obiceiurile dinainte, iată-ne începând șirul cronicilor de proză din luna august cu dragul nostru NAUTILUS. Și pentru că tot ne obișnuisem să deschidem lista de impresii cu cele stârnite de foiletonul „Stăpânul castelului”, iată-ne punctând, la cald, pe cele lăsate în urmă de cea de a cincea parte… Mai întâi, avem a felicita pe Teodora Matei pentru grija atentă față de forma corectă. Lectura a fost, din acest punct de vedere, aproape o revelație, căci n-am bunghit decât o biată virgulă omisă (în „şi, cu o staţie înainte de a coborî îşi trezi prietenul”, unde mai trebuia pusă una, după „coborî”), apoi, nemaigăsind alte greșeli, atenția ne-a slăbit, că oameni suntem, și am preferat să renunțăm la a scruta cu tot dinadinsul un text, se vede cât de colo, migălit cum se cuvine. Compozițional, n-avem a spune decât că fragmentul este unul care nu excelează. Faptele sunt povestite simplu, ba chiar (mi s-a părut mie) cu o anume detașare, ca să nu zic răceală, de parcă povara narației ar fi devenit obositoare. Cu toate acestea, nu pot să nu observ că autoarea pare a fi deprinsă cu disciplina autoimpusă, lucru care îi dă posibilitatea să scrie suficient de legat chiar și atunci când combustia interioară nu este cu totul împlinită. Îi dorim să aibă inspirația cea mai aleasă, căci construcția narativă pare să merite. Rămânem pe recepție.

La rubrica Multi-vers, avem și de astă dată parte de obișnuita tabletă metaforică semnată de tandemul Andra Spirescu & Mihai Perşinaru: „Motivul”. Scriitura prozodică, neglijând punctuația (lipsesc multe virgule, în „Unul din ei, Joseph s-a casătorit dupa zece ani de crime.”, după Joseph, în „Bătrîn şi bolnav număra nopţile…”, după bolnav, în „La două săptămîni după tînărul s-a spînzurat de grinda unui han (unii spun că ar fi folosit otravă) iar ea s-a înnecat în şanţul de apărare al castelului…”, după după și înainte de iar etc.), transformă lectura într-un proces anevoios, povară la care contribuie și cele câteva erori de tastare („fără organe genital”, „îi va sulfa din nou viaţă în trup”), dar, dincolo de aceste neajunsuri, în cazul în care cititorul are o stare de spirit compatibilă, textul poate produce vibrații interioare în frecvențe sumbre, asemenea celor provocate de vântul rece într-o zi ploioasă de toamnă.

Rubrica propriuzisă de proză a numărului 55 din NAUTILUS începe cu un nou basm fantasy din seria semnată de Aurel Cărășel: „Povestea lui Florea Înfloritul de pe tărâmul ielelor”. Zgârciți în observații până acum, nu vom mai păstra discreția și vom reține totuși câteva particularități ale piesei. Deși povestirea e croită pe tiparul basmului tradițional, apar elemente care o deosebesc radical de acesta, apropiind-o mai mult de literatura fantasy. În primul rând, matricea caracterială a unor personaje nu este imuabilă, ca în poveștile clasice, unde și cei buni și cei răi rămân astfel de la început până la sfârșit. În cazul basmului lui Aurel Cărășel, preabuna maică Elinor, de pildă, prezentată mai întâi în galeria zânișoarelor, duhuri protectoare ale lumii, se dovedește în final a fi una din ielele rătăcite, ființă malefică, pornită pe distrugere. În al doilea rând, fundalul intrigii, lumea însăși în care se petrece acțiunea, este faianțat în mai multe tărâmuri (realități paralele), între care există porți magice, care nu se deschid decât cu mare meșteșug, și numai de anumite ființe, înzestrate cu puteri potrivite, spre deosebire de basmul clasic, unde lumile sunt cel mai adesea două, a noastră și tărâmul celălalt, al poveștilor, tărâm pe care își au sălașul toate ființele fantastice, iar magia ține de firesc. A treia mare deosebire între basm în forma sa clasică și versiunea cultă oferită de Aurel Cărășel constă în limbaj, și nu ne-am referi aici la măruntele greșeli de tastare („îşi înălţau trunchiurile semeţe trei cei trei fraţi”, „în toate prăţile”, „albinele nici nu s-au sinchisit de ştirea asta. Au spus că au înfruntat ei urşi mai fioroşi” etc.) sau de stil („întors înapoi”), rămase necorectate după revizia finală, ci la nuanța mai degrabă academică a expresiei, în care, alături de termeni descriptivi neologici („Se bucurară mult de revedere, iar zânişoara i-l prezentă pe Florea Înfloritul..”), își fac loc toponime care trimit la universuri mitologice deja clasicizate („cele trei vârfuri ale Rusaliilor, „lunga vale a Sânzienelor, „Steaua Ciobanului”, „valea râului Iordan) sau evidente influențe tolkieniene (motivul inelului dătător de putere, balrogul). În fine, o ultimă deosebire ar fi cea referitoare la structurarea narativă în sine. Dacă în basmul clasic personajul esențial apare de la început, fiind așezat cu totul în centrul atenției cititorului, Florea Înfloritul intră în scenă abia pe la jumătatea intrigii. Iar dacă în basmul tradițional intriga este bazată pe o înlănțuire logică de legături cauzale, aici, motivările faptelor devin uneori fragile. De ce era nevoie, de pildă, de Vulturoaică pentru ca zânișoara Nomia și piticul Flamen să se deplaseze iute în zbor la distanțe mari, de vreme ce Florea Înfloritul se putea preface el însuși lesne în vultur? Drept e că, până la urmă, prezența vulturoaicei se dovedește benefică, ea contribuind decisiv la victoria asupra căpcăunului, dar, să recunoaștem, lucrurile sunt puțin forțate. Și la fel mi s-a părut că ar sta treaba și în privința trecerii neașteptate a maicii Elinor din panoplia personajelor pozitive în tabăra celor negative (după modelul senatorului Palpatine din ciclul Războiul stelelor). Dar, cu toate astea, aș minți dac-aș spune că n-am citit basmul cu sufletul la gură. Ce bine e să fii iarăși copil! 🙂

Cea de-a doua piesă din rubrica nautilă de proză pe august, „Noapte cu vampir şi steag”, de Mircea Liviu Goga, este un regal satiric. Într-o societate profund avariată, lipsită de norme şi principii, guvernată şi condusă, la toate nivelele, de despoţi potriviți rolului lor, chiar şi cele mai neobişnuite lucruri, cum ar fi, bunăoară, prezenţa unui vampir adevărat, devin acceptabile. Povestirea nu mi-e cunoscută şi nu ştiu dacă a mai apărut undeva înainte de a fi publicată aici, la NAUTILUS, dar asta nu are, în momentul de faţă, prea mare importanţă. Ceea ce contează este că am avut prilejul să citesc un text literar cu totul împlinit, pentru care avem a mulţumi autorului. Și bunei redacții nautile.

Cu o scriitură atentă, foarte, foarte tehnică, povestirea lui Andrei Gaceff, „Ziua si locul primului refuz”, te face să plonjezi într-o lume aflată în totală descompunere, zugrăvind un tablou postapocaliptic impresionant. Deși piesa face evident dovada științei autorului de a asambla cuvintele în texturi narative experimentaliste, povestirea se citește greu, devenind pe alocuri o lectură căznită, cu o densitate de simboluri mult peste posibilitățile stării de spirit vag anxioase ce m-a dominat pe tot parcursul strădaniei male.

Dacă toate textele literare precedente au avut în ele destulă formă și substanță, rubrica nautilă de august se încheie cu o tabletă amară, căreia îi lipsesc și una, și alta. Uzând de un discurs bombastic și adesea prețios, Neata Claudiu Petrian ne propune cu „Într-o cameră de cămin” o scenetă horror pe o rețetă clasică, fiindcă sursa terorii rămâne până la final nedezvăluită. Ideea (nimic nou sub soare!) nu reușește însă nicicum să scape din lanțurile ponositului clișeu, fiind ajutată temeinic în acest sens de o scriitură neglijentă, în care lipsa unor diacritice produce confuzii („Mă ustura ochii de somn şi abia îmi pot mişca degetele.” – probabil „Mă ustură ochii…”; „Astfel, se ridică de pe scaun, traversa în linişte camera, ieşind prin mişcări încetinite pe holul căminului.” – probabil „traversă în liniște…”), în care se ivesc dezacorduri (şoaptele stranii ce o trezise brusc”), timpurile verbale curg mâlos („Fata nu deschide ochii, nici măcar nu îşi mişcă trupul. Dar zgomotul continua… nu era un zgomot în zig-zag…”; „Îşi făcu curaj şi îşi întoarce privirea către centrul camerei.”) și sunt folosite vocabule inexistente în lexicul recunoscut (cum e cazul cu verbul a scârjoli, în formula„un sunet scârjoli liniştea”, sau cu ineditul substantiv flancat de ghilimele – „un val puternic de lichid roşu, vâscos, pornit parcă de un uragan în marginea oceanului, ieşi invadând “albiciunea” coridorului” – de parcă autorul însuși ar fi simțit cumva că n-ar fi chiar totul în regulă) și forme greșite ale cuvintelor („ar fi putut dispare” – trebuia fie ar fi putut să dispară, fie ar fi putut dispărea). La toate acestea se adaugă diversele nuanțe de prețios la care autorul recurge ca la cele mai alese elemente de stil, de la prețios pur și simplu („îşi trage pătura până la baza bărbiei închizând ochii pentru a se cufunda din nou în întunericul dens al unui propriu-zis somn.”) și până la prețios-artificios („Un ţipăt ascuţit răsuna liniştea în întreaga clădire, născând teroare peste tot în jur.”), trecând din păcate și prin ceva tonuri de prețios și agramat, cum e cazul în „Auzi apoi, scârţâitul scaunului de la birou, paşii “îngrijiţi” ai colegei sale, act finalizat de sunetul uşii camerei, deschizându-se, apoi închizându-se.”, unde virgula de după „apoi” e o blasfemie. 🙂 Ceea ce mi s-a părut însă de domeniul excelenței a fost o nestemată de pleonasm, care, sunt sigur, n-ar fi putut ieși nicicum la fel de bine dacă ar fi fost premeditat: „pulsul inimii atinge limita extremă”. Pulsul este definit ca număr al bătăilor inimii pe minut, așadar el nu poate fi decât al inimii. 😉 S-ar putea să mă-nșel, dar acest stil îmi sună foarte cunoscut… Prefer să nu fac însă nicio afirmație, căci adevărul va ieși până la urmă la iveală.

Acestea fiind zise, iată-ne tocmai finalizând prima cronică din șirul finalului de vară, un anotimp fierbinte tare, nu numai din pricina caniculei (meteorologii avertizează că urmează o nouă săptămână cu maxime termice de peste 35 de grade Celsius), dar și din cauze de tăvăleală politică, fiindcă această crâncenă ciolaniadă televizată pare că nu se mai termină… Dar să închidem grabnic parenteza asta… Nu de alta, dar n-aș prea voi să intre mirosul peste noi…

Pace tuturor!

Anunțuri

5 Responses to August, la bordul lui…

  1. zombie667 spune:

    Salutare! Foarte frumoasa cronica! Foarte probabil o sa urmaresc acest blog. Inteleg per total ca cea mai slaba aparitie din Nautilius este schita horror comentata in final. Ma-ntreb insa, cu ce stil seamana aceasta?! Cele bune!

    • mirco67 spune:

      Sunteți binevenit, stimate domn! 🙂 Să înțeleg că ați putea fi autorul povestirii la care vă referiți numid-o „cea mai slaba aparitie din Nautilius”? 😉 Cred că exagerați, totuși, calificând-o astfel. Ar putea concura la titlul de cea mai slabă din numărul pe august, deși are o contracandidată… Dar asta hotătăște, la urma urmei, fiecare… De gustibus…

      În privința asemănărilor de stil… Sunt, slavă zeilor ficțiunii, destui aspiranți care scriu cam la fel, făcând greșeli de aceeași natură, după care e lesne să recunoști începătorii în ale scrisului… Și e la fel de lesne să-i confunzi între ei. De data asta se pare că așa a și fost… Mi s-a părut că un alt învățăcel încerca să-și schimbe stilul spre a se reinventa sub un alt nume (pseudonim)… Doar mi s-a părut, se pare… Oricum, nu e nicio rușine să fii începător. Pentru toți există un început. Totul e să nu iei observațiile pe text drept o ofensă personală și să ai puterea de a analiza propriile greșeli. Apoi să schimbi ceea ce crezi că e de schimbat. E prima condiție ca să poți progresa. Și nu trebuie să uiți nicio clipă că, oricând, cel ce face observații, om fiind, se poate înșela, iar tu se cuvine să-l ierți.

      Observațiile mele sunt oferite fără nicio pretenție de răsplată, exact ca și aplicațiile Open Source. Alții își oferă serviciile pe bani. Citeam undeva că un curs de scriere creativă costă câteva sute bune de lei (vreo 8, parcă). Fiecare e liber să aleagă. Un curs plătit, sistematic și profesionist, sau sfaturile ce se desprind din observații precum acestea, oferite fără nicio obligație. Ambele sunt moduri de a învăța. În ambele cazuri, importantă rămâne doar determinarea de a învăța, atât a școlerului, cât și a celui care își împărtășește cunoștințele, impresiile, punctele de vedere din postura de… orator… 🙂

      Mult succes!

      • zombie667 spune:

        M-ati prins, recunosc, eu sunt autorul.
        Sunt de parere ca orice parere spusa de o persoane care a citit proza/ poezia/ schita etc., profesionista sau nu, este mai mult decat bine-venita. Exact cum spuneati, ascultarea acestor observatii sau pareri, inseamna dezvoltare.
        Mi s-a mai spus ca stilul abordat in „Intr-o camera de camin” nu ma caracterizeaza. Ce-i drept, este o proza scurta scrisa in urma cu cativa ani cand, pentru a putea publica in revistele non-profit locale sau nationale, trebuia sa vin cu lucrari mai scurte, desi eu scriam un pic mai amplu. Sa zicem ca asta a fost un prim experiment pe care l-am repetat de cateva ori, insa nu am insistat.
        De asemenea, cu cel mai mare regret, abia acum am observat ca textul publicat reprezinta varianta necorectata (adica daca ne dorim sa ne dam a fi ceva anume, macar lucrurile de baza sa fim in stare sa le stapanim). O greseala uriasa si o neglinjenta ce ar trebui evitata pe viitor.

        Cer pareri in stanga si in dreapta, asa ca m-as bucura daca s-ar intampla sa cititi si alte proze scrise pe ici-colo care imi apartin.

        Toate cele bune!

      • mirco67 spune:

        🙂 Mi s-a întâmplat și mie să trimit spre publicare versiuni mai vechi, necorectate ale unor texte. Și mi-am luat-o! 🙂 Se adună uneori prea multe prin calculatoarele astea, iar noi nu găsim totdeauna timp să facem cuvenita curățenie.

        În privința părerilor mele… Mă ocup în prezent în acest spațiu virtual de proza din 5 publicații electronice: NAUTILUS, SUSPANS.ro, SRSFF, HELION ON LINE și Gazeta SF. Încerc să urmăresc un areal anumit în decurs de un an, pe care eu îl socotesc suficient de reprezentativ, pentru a încerca să înțeleg cum se mișcă lucrurile în ansamblul lor în legătură cu ficțiunea speculativă românească publicată pe net. Mai mult nu pot, fiindcă fac toate astea în timpul meu liber, iar libertatea e din ce în ce mai puțină. 🙂 Mi s-a mai cerut de-a lungul ultimilor 3 ani să-mi dau părerea în particular pe unele texte, sau să lărgesc aria de observare. Am refuzat, fiindcă nu pot fizic să fac așa ceva. Puterea unui om este limitată, iar eu sunt doar un ins obișnuit, a cărui putere de muncă nu excelează. Dacă țineți la părerile mele, puteți opta să publicați în una sau alta din revistele virtuale menționate mai sus.

        Vă aștept! 🙂

      • zombie667 spune:

        Desigur, am sa incerc sa discut cu reprezentantii publicatiilor electronice pentru o viitoare colaborare (care sper sa apara intr-un timp cat mai scurt). In final, totul ramane la alegerea dansilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: