Pare să fie…

02/03/2012

Noul Nautilus

…primăvara înnoirilor.

Revista NAUTILUS îşi pune şi ea haină nouă, oferindu-ne un layout puţin mai dinamic, evident mai interesant, realizat pe fundaluri în tonuri de gri, pe care eu le apreciez foarte mult.

Urăm drum bun noului NAUTIL!

Şi numai împliniri întregii echipe! 🙂


Romcon 2012

27/02/2012
Romcon 2012

Romcon 2012

Magazinul HELION ON LINE anunţă iniţiativa celui mai important eveniment scientificţional al primăverii: Convenţia Naţională Romcon 2012, programată să aibă loc la Timişoara, în zilele de 24 şi 25 martie. Evenimentul este pregătit într-o coparticipare tripartită a cluburilor SF HELION (Timişoara), Quasar (Iaşi) şi Victor Anestin (Craiova).

Iată anunţul detaliat! El constituie totodată şi o invitaţie adresată celor dornici să participe.

Se vor ralia acestui proiect şi reprezentanţii importantelor grupuri SF din capitală, catalizate de SRSFF şi NAUTILUS? Va răspunde pozitiv insula sefistă de la MILLENNIUM, apărând reduta lui Galileo? Termenul e destul de scurt…

Iniţiativa e surprinzătoare. O furtună e pe cale să se nască în fandom?…


Helion în haină nouă…

27/02/2012
Noul Helion

Noul Helion

Revista on line timişeană HELION ON LINE are, începând cu numărul său 20 din februarie 2012, o nouă adresă şi un nou design. Nici vechiul concept nu era rău, dar acesta arată mai bine…

Drum lung şi frumos le dorim promotorilor bănăţeni!

P.S. Observăm că avem parte şi noi, în acest număr inaugural al unei noi serii, de atenţia cronicarului Ciprian-Ionuţ Baciu, care, în articolul „Hipernomazii de Mircea Coman” (Contrapunct este numele rubricii), pune pe cântar plusurile şi minusurile povestirii noastre foarte scurte (1000 de cuvinte) publicată de NAUTILUS luna trecută.


Premiile Galileo 2012

27/02/2012

Ieri, 26 februarie 2012, au fost anunţate rezultatele votului pentru decernarea Premiilor Galileo 2012. Preluăm rezultatele, aşa cum sunt afişate pe Galileo OnLine:

Premiul Galileo 2012 pentru cel mai bun volum (publicat de un autor român în 2011):

Dan Doboş – DemNet – MediaTech, Iaşi, 2011

Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună proză scurtă (publicată de un autor român în 2011):

Michael Haulică – „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor” – în antologia Steampunk: A doua revoluţie, editată de Adrian Crăciun, Millennium Books, Satu Mare, 2011

Premiul Galileo 2012 pentru cea mai bună antologie (conţinînd proză de autori români şi apărută în România în 2010-2011):

Adrian Crăciun (editor) – Steampunk: A doua revoluţie – Millennium Books, Satu Mare, 2011.

În afara celor trei premii al căror cîştigător a fost decis prin vot de către abonaţi, redacţia revistei Galileo şi echipa Millennium Books vor acorda şi în acest an

Premiul Galileo 2012 pentru întreaga activitate:

Liviu Radu, pentru poveştile extraordinare pe care ni le-a dăruit şi continuă să ni le dăruiască.

Ceremonia de decernare a Premiilor Galileo va avea loc pe data de 18 martie, în cadrul Tîrgului de Carte F&SF Final Frontier, ediţia a II-a, în prezenţa majorităţii celor nominalizaţi şi a cîştigătorilor. Cu aceeaşi ocazie, Millennium Books intenţionează să lanseze antologia Premiile Galileo 2012.


Proiectul „Antologia Scifientland 2010/2011”…

05/02/2012

…va fi abandonat.

Nimeni din cei implicaţi nu poartă vreo vină, afară de mine. Decizia este o consecinţă directă a timpului meu liber, care va fi din ce în ce mai puţin. Am comunicat asta domnului Horia Nicola Ursu încă de la data de 19 ianuarie, subliniind că n-am niciun fel de pretenţie dacă editura duce proiectul la bun sfârşit şi fără implicarea mea. Domnia-sa mi-a răspuns că editura doreşte să facă antologia doar dacă mă voi ocupa eu, aşa încât îmi revine sarcina cu totul neplăcută de a anunţa că Antologia virtuală „Scifientland 2010/2011” rămâne doar… virtuală.

Întârzierea anunţului de faţă are la origine dorinţa mea de a mă asigura că nu mai există nicio posibilitate, în ce mă priveşte, să mă ocup de proiect.

Transmit pe această cale scuzele mele tuturor autorilor selecţionaţi şi îi asigur în continuare de întreaga mea preţuire.

Poate că viitoarea antologie va avea o soartă mai bună…


Final SFeral

16/12/2011

Ocupat fiind cu nimicurile cotidiene din care-mi câştig pâinea (în ce mă priveşte, finalul de an este întotdeauna o perioadă aglomerată), am băgat de seamă târziu, abia azi, mesajul domnului Marian Ţarălungă afişat pe SFera Online la 11 decembrie anul curent. Şi am rămas cu un gust amărui, ca de cafea fiartă la nisip, cum cred că se făcea doar în miticul Ada Kaleh. La fel ca insula aceea vrăjită, ea însăşi o sferă uitată de timp undeva, mai la vale de Orşova, SFera Online a fost, timp de zece ani, o certitudine în arhipelagul ficţiunii speculative de limbă română. Iat-o azi intrată în imersiune temporală, scufundându-se încet-încet în trecutul producător de nostalgii, aidoma cu surata ei danubiană, zămislită din nisipul şi piatra planetei. Prea buna SFeră se alătură de-acum acelor muzee ale conştiinţei, vizitabile numai în virtual, acoperite de undele trecătoare ale unor fluvii ce curg imperturbabile, din trecut către viitor.

Să mulţumim vajnicilor gardieni ai templului, domnii Marian Ţarălungă şi Ionuţ Caragea, pentru tot ce au făcut, împreună şi fiecare în parte, spre a ţine vie lumina farului SFeral între celelalte torţe din arhipelag.

Ne bucurăm că SFera Online va rămâne la locul ei şi ne vom putea oricând întoarce pe insulă. Dar, fiindcă nu vom mai găsi noutăţile căutate, va trebui să scrutăm zările şi să descoperim o nouă insulă ficţională, poate abia născută, care s-o înlocuiască în peregrinările noastre scifiente. 🙂 Atât cât vor fi şi ele să fie.


Anunţ referitor la „Antologia virtuală Scifientland 2010/2011”

10/12/2011

Urmare a postului Antologia virtuală „Scifientland 2010/2011”, am fost contactat de domnul Horia Nicola Ursu, director executiv la MILLENNIUM BOOKS, care mi-a propus publicarea pe hârtie a respectivei antologii. Am acceptat.

În calitatea mea de antologator, îmi revine sarcina de a lua legătura cu toţi autorii textelor selectate, pentru a obţine acordul de principiu şi a comunica fiecăruia condiţiile de cesionare a drepturilor de autor către editură şi condiţiile de remunerare pe care aceasta le oferă.

Întâmplarea face ca între autori să fie persoane cu care n-am avut plăcerea să comunic direct până acum. Îi rog pe toţi, pe această cale, să mă contacteze cât mai repede pe adresa „mirceacoman67 arond yahoo punct com” pentru a ne pune de acord cu editura şi a putea demara cât mai curând proiectul

Vă mulţumesc tuturor şi mulţumesc grupului de la MILLENNIUM BOOKS pentru propunerea făcută.


Antologia virtuală „Scifientland 2010/2011”

04/12/2011

Cuvânt înainte

Aceasta este o promisiune pe care am făcut-o cu multă vreme în urmă. Am renunţat pe atunci s-o duc la îndeplinire fiindcă nu cred să am cele necesare pentru a deveni un bun antologator. În primul rând, n-am destulă cuprindere a fenomenului SF românesc, iar experienţă editorială nici atât. Dar, fiind vorba de o antologie virtuală, care nu presupune decât adunarea unui mănunchi de linkuri pe o pagină, iată-mă adunând la un loc hiperlegăturile către textele pe care le socotesc reprezentative după o perioadă de studiu 😉 de un an, începută pe 4 martie 2010, cu postul „Povestirile lui mărţişor”, şi terminată la 1 februarie 2011, cu „Speculaţiuni pe zăpadă”. Sunt cinsprezece texte, aşezate în listă într-o ordine nici cronologică, nici valorică, nici tematică, ci în funcţie de ordinea în care am ales să povestim despre ele prin posturile noastre. Este, aşadar, o antologie spontană, scifientă, fără premeditare, făcută pentru cei ce doresc să recitească, să reaprecieze, să revadă.

Lectură plăcută? 😉

Cuprins

O experienţă stranie
de Ciprian Mitoceanu

Înaripatele din vis
de Ladislau Daradici

Electronii sunt mai deştepţi decât noi
de Cristian Mihail Teodorescu

Din lipsă de timp
de Ioana Visan

Paradisul pierdut
de Aron Biro

Divina tragedie
de Balin Feri

Moarte pe gratis
de Laura Sorin

Nuca
de Leni Jalabier

Pîcla
de Diana Alzner

Suspendaţi într-o raza de soare
de Ben Ami

Cel mai vesel bărbat de pe Pământ
de Antuza Genescu

Chariboria
de Adrian Buzdugan

Retronext
de Lucian Vasile Szabo

Bumerangul lui Zeeler
de Marian Dumitraşcu

!NFERNUL (fragment): Autistul
de Leonard Ancuţa


O poezie de nota 1000…

02/12/2011

Aici.


Fabricanţii de realitate

26/11/2011

În ciuda faptului că, la prima vedere, ar putea să fie vorba de titlul unei povestiri ştiinţifico-fantastice, lucrurile nu stau deloc aşa. Stau cu mult mai rău. Dar, pentru a înţelege despre ce e vorba, să ne întoarcem în trecutul nu tocmai îndepărtat, însă prea lesne uitat…

Perioada dominaţiei stângii extreme s-a caracterizat, între altele, în România, printr-o mare discrepanţă între ceea ce se spunea şi ceea ce se petrecea. Existau, cum bine îşi mai aduc aminte unii dintre noi, două realităţi: una oficială, vorbind de realizări măreţe, de noi şi noi culmi ale progresului şi prosperităţii, şi una vie, în care apartamentele blocurilor rămâneau zilnic neîncălzite şi fără curent electric, în care magazinele alimentare erau aproape goale, lactatele erau produse de lux, iar măcelăriile deveniseră amintiri din vremea cavalerilor Jedi. Ori de câte ori doreau autorităţile, omul de rând îşi ocupa locul său de actor umilit în scena realităţii alternative ce se crea ad-hoc, jucând rolul ce i se cerea, ca un copil captiv într-un exerciţiu ludic macabru, mai presus de voinţa sa, pretinzând că totul e minunat, că el însuşi e cât se poate de recunoscător conducerii politice. Astfel legitimată, puterea îşi vedea mai departe de scopurile ei, mult prea măreţe spre a se împiedica în felul îngust de a percepe realitatea al simplului cetăţean. Într-unul din demersurile sale analitice, Philip K Dick atrăgea atenţia că această coexistenţă antagonică între cele două realităţi este semnul cert că respectiva societate suferă sub apăsarea totalitarismului.

Suntem conştienţi că organizările sociale despotice au întotdeauna nevoie de asemenea contorsionări ale realităţii. La început mai puţin, dar, pe măsură ce scopul urmărit de putere se îndepărtează tot mai mult de scopul general, nevoia de a înlocui brutal realitatea cu o alta, corespunzătoare, devine imperioasă. Mai greu înţelegem însă motivarea altui gen de contorsionare a realităţii, cumva asemănător totuşi, despre care am să încerc, în cele ce urmează, să spun câte ceva…

La finalul unei sesiuni de e-mail, mă trezesc, în după-amiaza de 2 noiembrie, pe pagina portalului „Yahoo!” de limba română. Îmi sare în ochi un anunţ despre Cristian Minculescu, solistul trupei Iris. Titlu: „Cristi Minculescu, solistul trupei Iris , se retrage definitiv din muzica”. Anunţul, încasetat într-un chenar cu liniatură subţire, discretă, ne trimite la un articol rezumativ, pe muzica.metropotam.ro, la finalul căruia, un alt link ne trimite la adevăratul articol, pe evz.ro, unde titlul sună astfel: „EXCLUSIV EVZ. Şoc în lumea muzicală! Cristi Minculescu, de la Iris, are nevoie de un nou transplant. Soţia sa îi va dona un rinichi”.

În cuprinsul articolului, citim: „În lumea muzicală se ştie, de ceva timp, că operaţia este obligatorie şi că soţia artistului va fi, din nou, îngerul său păzitor. „Rodica Minculescu va fi donatorul rinichiului de care are nevoie solistul trupei Iris. Tot ea i-a mai donat, în trecut, şi o parte din ficat, iar organismul lui Cristi l-a acceptat, mai mult ca sigur nu se va pune problema compatibilităţii”, ne-au spus surse din lumea muzicală.” Pe de altă parte, din acelaşi articol, aflăm: „Contactată telefonic, Rodica Minculescu a negat atât informaţia că operaţia de rinichi ar fi iminentă, cât şi cea privind retragerea, dar nu a infirmat faptul că nivelul creatininei rezultat din analizele lui Cristi Minculescu este foarte crescut.”

Ce se înţelege de aici? Că „pe surse”, Cristian Minculescu se retrage definitiv, pe câtă vreme, în declaraţiile soţiei, n-ar fi luat încă o astfel de decizie. Cu oarecare meşteşug, informaţia de pe surse e întărită însă şi de alte nume sonore din lumea muzicii, care au declarat pe la diverse posturi radio sau TV cam acelaşi lucru…

Înţelegem din tot acest colaj de zvonuri contradictorii că intenţiile reale ale solistului de la Iris nici nu contează, cum nu contează, până la urmă, nici starea sa de sănătate. Ceea ce e relevant e faptul că adevărul se află întotdeauna „pe surse”, apoi e lăsat să difuzeze rapid şi, când ajunge pe buzele tuturor, nimic nu-l mai poate înfrânge, nici dacă, în final, nu se ştie cât de adevărat este acest adevăr. Vorba francezului: „Ce spune toată lumea trebuie să fie adevărat!”. Mai mult, ni se sugerează că toată hărmălaia ar putea fi o manevră de culise a celor implicaţi financiar în recenta suită de concerte a trupei, spre a convinge pe cât mai mulţi muşterii să vină, căci ar putea fi ultima şansă de a-l asculta „live” pe Cristian.

Realitatea, aşadar, este aceea pe care o fac ziarele, televiziunile, internetul. Ficatul, sângele, rinichii, toate astea contează mult mai puţin, aproape deloc, şi numai în măsura în care ar putea fi transmise „pe surse”. „Sursele” pot spune oricând, orice, despre oricine. Vuvuzelele media ne sparg apoi timpanele iar noi credem. Aşa se fabrică realitatea, se ambaleză frumos în „ciolofan” şi se serveşte direct din raftul zvonisticii electronice, aflat întotdeauna la înălţimea optimă ca să-ţi sară în ochi.

Văzând cât de bine este ascunsă viaţa mea sub trombele de gunoi informaţional din care pare construită lumea, mă întreb dacă eu însumi exist. Dacă nu sunt cumva vreo plăsmuire a cuiva mult mai mare şi mai puternic, un fel de Dumnezeu de carton, legat cu sfori sprinţare, căruia mă închin smerit, deşi sforile sunt vizibile, dar eu mă încăpăţânez să dau crezare marionetei, s-o stimez, s-o preţuiesc, s-o înjur numai în gând, şi atunci cu teamă, fiindcă e posibil ca înjurătura să ajungă „pe surse”. Şi mă mai întreb, dacă mărunţii fabricanţi de realitate pot să ofilească pe loc rinichii lui Cristian Minculescu, să-i ridice nivelul creatininei şi vânzările de bilete la concerte, oare ce pot face adevăraţii fabricanţi? Pot ei să construiască ţări de dimensiunea continentelor? Pot ei să vorbească de necesitatea imperioasă ca eu să mă mulţumesc cu tot mai puţin, în vreme ce ei stau cocoţaţi pe munţi de bogăţii tot mai înalţi? Pot ei să mă oprească pur şi simplu, ca pe un calculator banal, ţinând apăsate tastele control-alt-delete?

Care o fi de fapt PIB-ul României? Există România? Dacă există, de ce ni se spune de n ori pe an că am ieşit din criză, după care continuăm să înotăm în lăturile propriei existenţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? De ce ne luăm concediu fără plată, pentru că angajatorul-stat nu mai are destui bani să ne plătească leafa, dar înlocuieşte bordurile a cincea oară în ultimii trei ani pe aceleaşi uliţe?

Ce înseamnă, la urma-urmei, realitate?