24 ianuarie 2013 – însemnări din jurnal

La această dată, pe vremuri, sărbătoream Unirea Principatelor. Veneam la școală îmbrăcați în uniformele alea de pionieri. Negreșit, voi fi având legat pe atunci, de la epoletul stâng și până la nasturele buzunarului de la piept, firetul roșu de comandant de grupă. Un fleac, pe care nu-l luam în seamă. Îl purtam fiindcă așa impunea protocolul. Acum, fleacurile astea mă înduioșează.

Spuneam poezii și ni se vorbea despre Cuza și despre importanța istorică a mărețului eveniment. Cei mari subliniau, iarăși și iarăși, că unirea a fost rodul voinței populare. Norodul a găsit cu cale să aleagă același domn în ambele principate, păcălind astfel impunerile marilor puteri ale vremii, care nu priveau cu ochi buni un stat românesc unit și puternic. Azi, mă mir cum de puteam să cred că două mici țărișoare ar fi putut înfrânge, doar printr-o șmecherie românească, voința imperiilor ce făceau, ca și acum, istoria cu spada. Azi îmi pare evident că unei părți însemnate a celor puternici la acea vreme îi era indiferent dacă ne uneam noi sau nu, iar altora chiar le convenea. Altfel, oricât de șmecheri-patrioți ne-am fi arătat noi pe atunci, am fi rămas până azi biete provincii, separate de frontiere nefirești, dacă n-am fi fost deja dezmembrați și înglobați în alte state, minorități etnice tot mai slăbite și tot mai minore…

Dar pe când eram pionier, Cuza era un bărbat falnic, un patriot desăvârșit, îmbrăcându-se-n straie de târgoveț și pornind el însuși în adevărate campanii de depistare a comercianților hoți din târguri, pe care, odată prinși cu ocaua mică, îi pedepsea, spre deliciul mulțimii.

Ceea ce nu spun însă anecdoticele istorioare e că Măria-Sa avea puternice legături cu o adevărată camarilă, pusă pe căpătuială veșnică. În vremea sa, corupția ajunsese sufocantă, amenințând să prăbușească structura instituțională fragilă a tânărului stat românesc abia creat. Motiv pentru care, la 1866, Cuza avea să abdice în favoarea lui Carol I de Hohenzollern, deschizând astfel drumul către consolidarea politică și unificarea tuturor românilor în ceea ce avea să fie, pentru circa două decenii, România Mare.

Azi, Unirea Principatelor e o zi care trece aproape nebăgată în seamă, iar România Mare a rămas doar în trecut, căci nimeni nu mai îndrăznește la așa un ideal. Azi năzuim mic și realizăm nimic. Azi ne diluăm în culturi străine, cărora nici nu le mai opunem rezistență. Azi, aproape că nici nu mai suntem, iar mâine nici nu mai există.

Și totuși, azi e 24 ianuarie…

Anunțuri

One Response to 24 ianuarie 2013 – însemnări din jurnal

  1. Ben Ami spune:

    „Azi năzuim mic și realizăm nimic. Azi ne diluăm în culturi străine, cărora nici nu le mai opunem rezistență. Azi, aproape că nici nu mai suntem, iar mâine nici nu mai există.”

    asta e tema de roman, sa mor eu 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: