NAUTILUS la un nou început de an

În 2013, NAUTILUS își începe călătoriile sale ficționale cu un sinopsis (tema contactului) semnat de Aurel Cărășel și intitulat „Adresa spatiala vie”. Autorul pare angajat în reconstituirea, deloc facilă, a istoriei spațiale a omenirii, un fel de arheologie a viitorului. Rubrica în care sunt grupate aceste tablete chiar astfel se numește: „Istoria viitorului”. Rămâne de văzut dacă și cum se vor articula până la urmă toate aceste bucăți de spec-fi. Noi vom aștepta. Ce altceva am putea face?

Tot lui Aurel Cărășel îi aparține și cel de-al doilea text nautil al începutului de an, cu titlul „Scara de nori și de ceață”. Piesa, o evidentă încercare de fantasy, se dorește alăturată celorlalte surate ale ei, din ciclul „Povestea vorbei”, derulându-se în același univers ficțional, acum extins cu un alt tărâm. Din păcate, lucrarea e departe de a se fi împlinit, reducându-se la o lungă înșiruire de întâmplări foarte vag legate cauzal și superficial motivate, neizbutind, din această cauză, să genereze o intrigă articulată. Mai mult decât atât, scriitura e înțesată de tot felul de greșeli, de la erori de tastare („letică” în loc de lectică, „pe ele Egeriei”) până la dezacorduri („oştenii puse în locul pietrelor”) și forme flexionare greșite („Un cer pe care două lune uriaşe”), virgule puse rău („…Ervante şi Olriaq, au pornit războiul…”, „Oamenii vor uita repede de noi şi numai, când şi când, vom urca pe scara de nori şi de ceaţă”), repetări caraghioase (oamenii lui Negru Împărat, uzurpatorul tronului familiei mele, şi-a trimis deja oamenii încoace” – cu un evident dezacord ca bonus) și enunțuri vădit contradictorii („Nu părea primejdios, deşi arăta ca o fiinţă coborâtă din cel mai înspăimântător vis.”) Legăturile lumii poveștii de față cu alte universuri fantasy constau mai mult în împrumutarea unor rase deja patinate (gnomi, troli), elemente servite în cocteil cu termeni croșetați din alte mitologii, cărora li se atribuie semnificații schimbate (ni se vorbește, de pildă, de oameni cu pielea neagră numiți „coribanți”, tot astfel numindu-se și preoții anticei zeițe elene Cibela, al cărei cult presupunea dedarea la adevărate orgii). Însuși autorul ne spune la un moment dat că „e o poveste complicată”. Foarte complicată, într-adevăr. Țesută din prea multe amănunte care nu prea se ating, nu prea se adună, nu prea converg, ea are o singură calitate: e lungă… Prea lungă însă, pentru cât e de goală.

Îi dorim domnului Aurel Cărășel multă inspirație.

Rubrica propriu-zisă de proză nautilă conține în acest ianuarie numai două texte. Primul, semnat de Ioana Vișan, al cărei nume nu cred că mai are nevoie de prezentare pentru cititorii acestui blog, poartă titlul „Invazia” și brodează pe tema contactului. Nu e prima oară când autoarea pornește de la idei neașteptate, dar cea de față (o lume străină, ivită ca din neant pe tavanul încăperilor din casele mai înalte de trei metri, unde își duc viața, cu capul în jos, ființe inteligente, capabile să-i transforme pe oameni) este de departe cea mai stranie, mai ales că situația nu e exploatată decât incipient, povestea fiind ca și retezată la final, fără prea multe explicații, exact când faptele descrise par a coagula un început de intrigă. Ne-am fi bucurat să mai stăm în poveste, domnișoară Ioana! 🙂 Poate încercați totuși o continuare…

Cel de-al doilea text, „Între vulturi și oameni”, aparține Teodorei Matei, a cărei scriitură ne mai convinge o dată, nefiind umbrită decât în foarte puține rânduri, cu mici neatenții de genul „Feţele uimite ale bătrânelor şi încremenită a lui De’Log mă nedumereau.” Dincolo de proiecție însă, deși autoarea recurge la o atmosferă plină de tensiune, încărcată totodată și de un fantastic ce pare desprins dintr-un univers oniric, nu se află decât fapte mici, insuficiente să ridice intriga la nivelul expunerii. Suntem însă convinși că Teodora Matei va redeveni ceea ce ne-a dovedit în câteva rânduri că poate să fie.

Citind cele patru texte, am rămas cu impresia că ficțiunea acestui ianuarie nautil e mai mult o amânare, o promisiune, substanța sa diluându-se în atmosfera unui An Nou încărcat de prea multă tensiune, care plutește în toate, ca un fum ce se acumulează. De vină nu-i doar relaxarea lungilor vacanțe ale sărbătorilor aflate la confluența dintre acești doi ani, ci și o prea mare apăsare ce bântuie întreaga societate românească, decisă să spere, dar obligată să se recunoască, iarăși, amânată indefinit. Nemulțumirea începutului noilor dezamăgiri sociale și plitice plutește, inevitabil, și peste apele deloc limpezi ale fandomului nostru, tot mai puțin reprezentativ pentru sfera, mai largă, a consumatorilor autohtoni de ficțiune speculativă. Toate contradicțiile dintre taberele mai mult sau mai puțin stabile nu prevestesc nimic bun. Ne bizuim însă pe cei care, mai presus de azi, construiesc un viitor mai încăpător.

N-ar fi corect să le înșelăm speranțele…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: