SRSFF la final de an

Oarecum neașteptat, SRSFF deschide rubrica sa de proză din luna sărbătorilor de iarnă la 11 decembrie, oferindu-ne povestirea „Fața întunecată a memoriei”, semnată de scriitorul american Lael Salaets, în tălmăcirea neobositei Antuza Genescu. Mulțumim cu plecăciune pentru cadoul ficțional și ne exprimăm pe această cale dorința ca buna revistă, și nu numai ea, să facă astfel de gesturi ori de câte ori e posibil. În virtutea celor asumate acum aproape 3 ani, nu vom face însă aprecieri asupra textului în sine, fiindcă ne-am propus să ne ocupăm aci doar de spec-fi-ul autohton (scris adică în românește). Motiv pentru care poposim iarăși în grădina ficțională a numitei reviste abia la 27 ale lunii, când suntem întâmpinați de povestirea Dianei Alzner, „Calator în beznă”. Autoarea vîlceană ne propune de astă dată o istorie stranie, construită pe soclul scientificțional al universurilor paralele. Personajul său, un arhitect aflat la vârsta maturității, se descoperă pe sine, bulversat, într-o altă relitate în care nimeni nu-l cunoașet. El află cu uimire că strămoșul său a murit în această lume fără urmași, așadar, Emanuel Marcu nici n-ar trebui să existe. Revenind în final pe drumul știut, el își regăsește cu mare bucurie casa, numai că soția sa, deunăzi o ființă rece și centrată mai mult pe sine, îl întîmpină acum cu prea multă dragoste. Înțelegem astfel că nici de astă dată eroul nu nimerește în universul său, dar povestea se încheie într-o notă optimistă: noua lume pare mai bună.

Atentă în general la normele limbii (puținele greșeli – „autovehicolului”, „nu mai fost atât de surprins” – neaducând atingere intrigii), Diana Alzner dezvoltă aici o scriitură clasică, ușor încărcată însă, pe alocuri, de figuri de stil aproape școlărești („Farurile maşinii mângâiau spinarea udă a şoselei decupând din întuneric porţiuni de asfalt pe care tremurau frunze moarte luate de vânt şi spălate de ploaie.”). Deși textul pare unul prea puțin lăsat la dospit sau, oricum, periat sub presiunea timpului, găsim în el destul de multă tensiune și stranietate ca să-l parcurgem cu plăcere. Mulțumim deci autoarei și îi urăm să aibă parte de un an plin de inspirație. Multă sănătate! 🙂

Nu putem fi însă la fel de generoși cu ternul roman „Lenea”, de Victor Martin, al cărui capitol unsprezece vine în lumină pe 28 decembrie. Și nu putem oricât ne-am strădui, fiindcă nu am găsit în text decât aceleași înșurubări de amănunte („Îşi agăţă borseta de gât, puse rucsacul pe umăr, apucă geanta laptop-ului, aruncă o ultimă privire, ieşi, închise cele trei încuietori, aruncă legătura de chei în geanta cu acte şi chemă liftul…”) și de exemple de procedee de stil (povestea în ramă, răsturnările de situație etc.) folosite steril, fiindcă amănuntele și micile migăliri stilistice, dezarticulate, nu par să ducă nicăier. Din când în când, autorul devine judecător, promovând sentințe vădite asupra lumii sale ficționale („succesul nu e decât favorizarea unei tâmpenii în defavoarea altora”, de pildă), cărora, fără să vrei, le poți găsi valențe aforistice, numai că, nu-i așa?, fiind vorba de o lucrare pur imaginară, orice asemănare cu persoane sau întâmplări din realitate este pur întâmplătoare. 😉

Afară de lipsa de cheag în privința intrigii, scriitura suferă, pe alocuri, și din cauza unor virgule rebele („Faptul că, la capătul călătoriei, are intenţia să comită o crimă şi să fugă în Vitalma, nu mi se pare deloc ciudat.”; „Să furi, în cazul ăsta textul cuiva, va deveni o activitate ilegală”; „ceea ce e bun de citit, nu mai evidenţiază nimeni”), cărora li se adaugă forme flexionare greșite, ca în „o serie de parametrii cerţi” – trebuia, evident, parametri (nearticulat) sau „activitatea unor mărunţi membrii ai conducerii unei asociaţii” – trebuia, evident, membri (nearticulat) sau ca în „băncile de la intrarea scări de bloc” (aici e invers!), situație pe care sperăm s-o putem socoti (măcar pe ea) mai degrabă o greșeală de tastare.

Nu ne vine lesne s-o spunem, dar dorim domnului Victor Martin un 2013 mult mai inspirat decât cel recent încheiat. Și mult mai ancorat în forma corectă, pe care ar fi bine să n-o abandonăm niciodată.

Ajungem astfel la liman cu șirul cronicilor decembriste. Azi-mâine vom încerca și o scurtă privire de sinteză asupra lunii, poate și o rememorare a anului ficțional 2012, care, credem noi, n-a fost rău deloc.

Până atunci, să urăm și cititorilor SRSFF un An Nou, fericit, ca și echipajului redacțional, căruia îi dorim să aibă un 2013 mult mai împlinit ca anul care tocmai trecu.

La mulți ani tuturor! 🙂

PS
Din cauza unor reconfigurări făcute de noul admin al revistei SRSFF, am constatat că, de la un anumit moment, comentariile noastre nu mai sunt posibile. În speranța că e vorba de o simplă eroare tehnică, ce va fi cât mai curând corectată, mulțumim anticipat echipei tehnice.

La mulți ani, încă o dată! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: