Gazeta SF – cronică de Crăciun

Întâmplarea face ca rândurile de față să fie trimise lumii în chiar dimineața Nașterii Mântuitorului. Ele sunt ca un fel de cotrobăire febrilă prin darurile frumos împachetate, așezate sub un virtual pom de Crăciun. Să vedem, așadar, cât de bine ne-a nimerit fanzinul de la Suceava cu toate aceste daruri. Și dacă va fi să nu ne încânte toate, iertată ne fie sporovăiala, poate nu tocmai binevenită la zi de sărbătoare…

Dar să nu mai lungim vorba și să luăm pe rând poveștile rânduite sub drăgălașul brad… 🙂

Rubrica POVESTIRI a Gazetei SF cu numărul 23, pe decembrie 2012, începe cât se poate de bine. „Evanghelion”, de Liviu Surugiu, e o mostră de SF viguros, așa cum se scria în alte vremi, când genul acesta își traversa evul de aur. Povestirea are de toate. E dinamică, e așezată într-o lume vie, are personaje de care e imposibil să nu te atașezi, sau pe care e imposibil să nu le repudiezi și, mai ales, are poveste, o poveste veche, cea a luptei dintre bine și rău, în care, așa cum șade bine la vremea sărbătorilor iernii, binele triumfă. În economia ficțională s-a strecurat însă și o inadvertență de ordin științific: „Nu are mişcare de rotaţie în jurul axei. Ca şi Luna faţă de Pământ, Mercur arată Soarelui doar aceeaşi parte.”. O planetă nu poate fi lipsită de mișcare de rotație. Nici Mercur, nici Luna nu fac excepție. Pentru a arăta Pământului mereu aceeași față, perioada de rotație a Lunii (durata în care are loc o rotație completă în jurul propriei axe) și perioada de revoluție (durata în care este parcursă întreaga orbită) trebuie să fie egale. În cazul Lunii, perioada de rotație siderală și perioada orbitală au ambele valoarea de 27 zile, 7 ore și 43,1 minute. În privința planetei Mercur, cele două perioade nu sunt însă egale, perioada de revoluție fiind de 87,9691 zile pământene, iar perioada de rotație fiind de 58,6460 zile pământene. Cu toate acestea, durata zilei solare mercuriene (intervalul de timp dintre două momente consecutive când soarele tranzitează același meridian) este de exact două ori mai mare (176 de zile terrane) decât durata anului marcurian, motiv pentru care astronomii au crezut, pentru multă vreme, că revoluția și rotația sunt, și în cazul planetei Mercur, sincrone. Abia în a doua jumătate a secolului XX, lumea științifică a acceptat adevărul actual: mecanica Lunii și a planetei Mercur nu sunt deloc similare. Mai presus de rigoarea astronomică, apreciem însă în povestea lui Liviu Surugiu chiar… povestea, căci, până la urmă, poveștile și știința nu sunt chiar același lucru, așa că-i mulțumim cu plecăciune pentru bucuria pe care ne-a dăruit-o. 🙂 Doamne-ajută!

Ceea ce caracterizează în primul rând textul „Cursa furtunii”, de Dan Ninoiu, cea de-a doua povestire din oferta decembristă a Gazetei SF, este tonul à la Poe, foarte credibil pastișat. N-avem de reproșat decât puținele greșeli de tastare („onorabilele minţi ale nu mai puţin onorabililor personalităţi”, „atât pentru a asigurara buna desfăşurare a concursului, cât şi asigurarea securităţii concurenţilor.”, „mai puşin”, „orimai”, poate și altele) și, autorului, eventual, un final nițel cam abrupt. În rest, lectura a fost mai mult decât plăcută, amintindu-ne de vremea când citeam cu sufletul la gură vechi istorii weird marinărești, fără ca măcar să știm că se numesc astfel. Mulțumim tare mult autorului, și el un veteran al spec-fi-ului de pe la noi! 🙂

Uzând de o scriitură efervescentă, chiar dacă pe alocuri prețioasă („Câţiva se rebelaseră…”; „Şarpele de argint al spaţiului îşi elongă inelele” etc.), Alexandra Niculae reușește în „Albastrul din privire” o poveste science fiction distopică, în care partea întunecată iese biruitoare. După recentele texte semnate de autoare, suntem tot mai convinși că avem în față un condei pe cale să devină mai mult decât argintat. Felicitări, Alexandra. Te mai așteptăm! Mulțumim tare mult pentru cadoul ficțional pe care ni l-ai așezat sub brad!

Am interpretat „Universul Sel-Sag”, de Elena Silvana Potocean, mai mult ca pe un mesaj poetic și foarte personal. Nefiindu-mi adresat, mi s-a părut că, citindu-l, comit o impietate. Parcă ieri aveam douăj’ de ani și mă jucam cu viața de-a ruleta rusească. Inima se rotea, se rotea de m-apuca amețeala, ca un butoiaș de Colt 38, iar eu mă rugam, mă rugam, mă rugam să nu fie niciun glonț în dreptul percutorului. Nu știu cum am scăpat. Dar vă scriu toate astea… N-am nici pe departe farmecul Elenei. Fac și eu ce pot. 🙂 La mulți ani, încă o dată!

Cu o scriitură viguroasă, densă, elaborată, Ben Ami ne dăruiește în „Te iubesc, dar acum mori, scârbo!” nu doar o povestire-cadou-de-sărbători, dar și încă o mostră de hard SF inconfundabil. Postându-se foarte aproape de registrul rostirii din „Suspendați într-o rază de soare”, autorul abordează aici tema contactului, plasând-o într-un model social extins în spațiu, dominat de familiara noastră teritorialitate, caracteristică de bază a speciei de maimuțe imbecile care suntem. E un text care te face să treci en fanfare peste cele câteva greșeli de typo („şi-am zǎmbit”; „îmi acoperiseră ochi”; „ultimele doisprezece ore”) și să te-ntrebi dacă și când vom ști să înlocuim absurda instituție a proprietății cu altceva la fel de puternic, pe de o parte, dar și dacă și când vom citi cu sufletul la gură un roman scris de acest rebel al fandomului, capabil să zguduie editurile. Dacă aș avea destui bani, l-aș încuia pe acest domn în biroul meu și nu l-aș lăsa să plece decât după ce mi-ar preda manuscrisul. Din păcate, n-am încă nici birou. Mă aude cineva? 🙂 Poate tu, scârbă terrană? 😉

Dacă fragmentul „Cer albastru deasupra Arcadiei”, de Marcel Gherman, face parte dintr-un roman, înclin să cred că el aparține unui gen de literatură naiv-eroică, adresată în special copiilor. Mie nu mi-a fost tocmai ușor să parcurg în totalitate mostra de față. În special fiindcă textul este împânzit de întâmplări nefirești, care dau întregului un aer mai degrabă artificios. Nu știu, de pildă, câți suverani s-ar apuca, în mijlocul unei sărbători solemne, să dea fiilor lor lecții de Tai Chi (sper că și pe Arcadia Tai Chi e cam același lucru ca în tradiția chineză pe Pământ) chiar la tribuna oficială, nici de ce seamănă atât de mult sărbătoarea cu un concert rock, în care „Festivitatea continua. Ritmurile devastatoare îşi declanşară întreaga forţă asupra mulţimii dezlănţuite.”, nici la ce i-ar sluji unui rege, fie și adulat de popor, o gardă personală până într-atât de naivă încât să nu bage de seamă că prințul părăsește, împreună cu fata, selecta sindrofie, nici de ce n-a aflat nimeni că în păduricea de lângă vechiul castel era îngropat un întreg complex tehnologic din alte vremi, peste care dau tocmai copiii fugari, plimbându-se idilic de mână. În plus, expunerea este în mare parte obositor de descriptivă, capitolul 3, de pildă, fiind redactat în întregime pe un ton de manual de istorie cu intruziuni de scenariu anime, iar unele cuvinte întăresc impresia de prețios („asiat”, de exemplu, care este un franțuzism puțin folosit). Din fericire, textul este redactat în general corect, cea mai mare problemă părând să fie sintagma „limbi demult uitate”, în care trebuia folosită locuțiunea adverbială „de mult” (fiindcă răspunde la întrebarea „de când?”), și nu de adeverbul „demult” (care răspunde la întrebarea „când?”). Situația e întâlnită tot mai frecvent, din câte se pare, iar eu sugeram, ca posibilă verificare, să ne închipuim cazul cu totul opus: aci, dacă limbile cu pricina n-ar fi fost uitate de mult, am fi scris „limbi depuțin uitate”? Nu.

Muzica, în schimb, am ascultat-o cu destulă plăcere. 🙂 Motiv pentru care se cuvine să-i mulțumim autorului. 🙂 La literatură, este încă de lucru…

Rubrica de POVSETIRI a Gazetei SF se încheie în decembrie cu o mică expunere, de Aurelia Chircu, lucrare pe care aș califica-o tristă și stranie, având un titlu pe măsură: „Uniți în moarte”. Obișnuită probabil cu spațiile ample ale pieselor serializabile, autoarea nu pare să se simtă în largul ei pe un pătrățel abia ceva mai mare de o mie de cuvinte, fiindcă șirul de întâmplări descrise sumar s-ar fi potrivit cu siguranță mult mai bine cel puțin unei nuvelete. În precipitarea scrierii, Aurelia comite chiar și un sacrilegiu, de la care n-o salvează decât faptul că sicriul de cleștar al prințesei e împodobit și cu… smaralde, fiindcă „împodobit cu rubine”, trebuie să recunoaștem, nu e deloc solemn. 😉

În ciuda tristelor pățanii din poveste, mărturisesc, nu mi-am putut reține un zâmbet. O fi din cauza Crăciunului! 🙂 Și a unui apus absolut strălucitor, la care mă tot uit în timp ce scriu…

Sărim peste povestirea Taniei Walsh, „Death Stalker”, fiindcă ne-am angajat să ne ocupăm în aceste cronici doar de texte scrise (compuse adică) în limba română (dar nu uităm să mulțumim pentru cadou tuturor celor implcați, în special autoarei, chiar dacă nu ne vorbește limba), și ajungem la rubrica FOILETON, unde găsim partea a doua din „Exo, carte de bucate”, semnată de Eugen Lenghel. Fiind vorba tot de un fragment, nici de astă dată nu putem spune prea multe. Remarcăm doar că autorul reușește să transforme bucata într-o piesă de sezon, fiindcă strecoară în text, mai ales pe final, elemente foarte potrivite cu ambianța Crăciunului, pe care chiar îl pomenește, cât se poate de explicit. Trecând cu vederea cele câteva mici greșeli de tastare („Am scotocit dubă briceag.”), mulțumim autorului, și-i înapiem urarea: Crăciun fericit! 🙂

Sărim din nou peste întreaga rubrică intitulată Concurs SF, cu textele din etapa a doua a competiției recent inaugurate de Gazeta SF, cărora li se adaugă și cronica noastră (deja reprodusă și pe blog), pentru a poposi în zona SLIPSTREAM, cu care se încheie generosul festin ficțional al fanzinului moldav.

Găsim aici un exercițiu de compoziție mai mult decât interesant, construit din fluxuri de gând care se întrepătrund, purtându-și cititorul în realitățile lor insolite. Fără îndoială că autoarea, Clara Cășuneanu, poate să vadă cum „Se deschid cerurile”. Generoasă fiind, ne povestește și nouă. Și n-o face deloc rău. Crăciun fericit și dumisale! 🙂

Și iată-ne la final de cronică! Să ne fie cu iertare dacă am supărat pe cineva, căci n-am făcut-o cu obidă! Și, dimineața de Crăciun fiind, să urăm tuturor Crăciun fericit! Și să ne vedem cu bine prin lumile astea virtuale, iar dacă o voi pronia cerească, și în cea lume care ne umple zările!

Așa să ne-ajute Dumnezeu! 🙂

Anunțuri

7 Responses to Gazeta SF – cronică de Crăciun

  1. Ben Ami spune:

    sunt coplesit 🙂 multumesc frumos si Sarbatori Fericite in continuare!

  2. lili3d spune:

    Sărbători liniștite și cu bucurii!

  3. Mulţumesc frumos pentru timpul sacrificat şi cuvintele de încurajare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: