Poate că ar trebui…

Poate că ar trebui să stau o vreme departe de calculator… Poate ar trebui să nu mă mai uit la televizor, să-i privesc pe domnii-cu-vile-care-țin-porțile-ferecate-pentru-colindători vorbind mereu despre patrie, despre ce ar trebui să facem cu toții mâine ca să le fie lor bine în continuare, în vreme ce noi ne afundăm tot mai mult în criza asta perpetuă… Ar fi bine să mă fac că nu pricep cum devine treaba cu „capitalismul modern”, foarte diferit de capitalismul desuet, gândit cândva de Părinții Americii, să nu văd că azi, unii, puțini, stau cu curu’ pe munți de parale, căutând cu disperare măcar să-i păstreze, dacă nu să-i sporească, deși asta nu mai e posibil decât tăind carne vie din realitatea costelivă… Să întorc privirea în altă parte când aud că mi se spune „Vremea statului social a trecut!” și să-mi spun și eu „Asta e! Acu’ e vremea statului antisocial… Scapă cine poate…”. Ar fi bine să nu mai citesc nimic, să nu mai scriu nimic, să mă duc la servici și să mă prefac că înțeleg și aprob greutățile prin care trece compania, țara, Europa. Ar fi bine să mă culc și să mă trezesc peste o mie de ani, când criza va fi trecut, când lumea va fi bună și frumoasă, iar noi, în anul 3000, când nu vom mai fi copii…

…Dar mă tem că și atunci „vom face ce-am văzut cândva”. Vom sta la pândă, scrutând vulnerabilitățile sistemului, pe care vom învăța să le exploatăm în folosul nostru. Îi vom da în mă-sa pe ceilalți. Le vom tăia leafa, le vom închide școlile și le vom scumpi curentul electric, pentru ca la sfârșit să-i îmbrăcăm în hăinuțele acelea kaki și să-i punem să se joace nițel de-a războiul mondial. Și când prăpădul se va fi desăvârșit, vom ieși iarăși la lumină, tot noi, și vom reconstrui lumea pe baza altor idei. Vom face o altă justiție, simplificată, limpede pentru toți, altă morală, ușor de înțeles, fiindcă știm ce vă doriți, alte instituții fundamentale, solide, drepte, cu totul diferite de astea de acum. Vom avea însă grijă, în taină, să nu facem totul perfect. Cine împarte parte-și face, doamnelor și domnilor. Asta e… Și, tocmai din cauza veșnicei noastre lăcomii ipocrite, justiția se va baza pe legi cu fiecare zi mai complicate, mai înecate în sofisme prin care se justifică însușirea de către unii a ceea ce fac alții, fiindcă „Unii au, alții fac,/ Unii dorm, alții sânt,/ Între înger și drac/ Trage omul sărac/ Înhămat la Pământ.”, doar se știe. Până la divizarea lumii în bogați și săraci. Și, odată ajunși aici, totul va fi simplu. Vom dărâma iarăși imperiul de cuvinte, prefăcându-ne în revoluționari, apoi vom construi o lume nouă, o lume nouă, o lume nouă…

Voi nu v-ați săturat?

Anunțuri

3 Responses to Poate că ar trebui…

  1. Ben Ami spune:

    ne-am saturat, cum nu? c-am luat cu paine si-am baut si apa.
    o lume noua, zici. deci, nu voua. m-am prins.
    consoleaza-te cu faptul ca altii o duc mai rau.
    eu ies din casa – unde nu am cu cine schimba o vorba – si merg la paine si tot n-am cu cine schimba vorba. mergand pe strada doar dau din cap, salutand, si raman cu vorba la mine. lumea e prea ocupata SA FURE LEMNE. suntem recordmani mondiali la toate categoriile de varsta.
    de cand am cerut chitanta la o masina de lemne nimeni nu mai vrea sa-mi schimbe vorba. sunt tratat ca o carie mare care le primejduieste lemnele… pana si primarul schimba privirea cand trec pe langa el.
    daca vrei sa fi ascultat, neintrerupt de nimeni, intr-o aparenta staza de „uite, frate, ce asculta astia si nu comenteaza, inseamna ca am dreptate” vorbeste despre hotii de lemne, nu-i nominaliza, plange-te doar ca se duce tara de rapa, ca-s niste ordinari, ca ar trebui sa infunde puscariile, si vei observa ca nimeni nu te va deranja cu nimic, nu-ti va cere macar o tigara, nu-ti va zice sa te dai mai incolo… te vei simti ca un un fel de profet. sau .. profiterol. sau profitand de-un rol.
    treceam ieri pe langa un stol de pasari ascunse printre crengile unui copac doborat pe marginea drumului – copacul nimanui, daca ii intrebai pe tarani… erau in stare sa te minta c-a cazut de oboseala, trebuia sa astepti sa vina noaptea, sa dai cu prezumtia de nevinovatie in perechile de ochi lacomi pe care le puteai ghici prin intuneric. si cum treceam pe langa copacul ala… pana si pasarile au incetat sa mai ciripeasca. m-am prefacut ca nu bag de seama, am inceput sa pasesc mai pe varfuri, sa pun pariuri in minte apropo de distanta la care vor incepe din nou sa ciripeasca. cred ca stiau mai multe decat mine, dar, nefiind chiar sigure pe ele, nu voiau sa ma puna pe-o pista gresita. ori, poate, mai rau, credeau ca-s tot un taran. sau poate un nou tip de hot, care atenteaza la noul lor loc de intalnire. cand am ajuns la vreo 10 metrii au inceput iar sa ciripeasca, si-am observat ca atunci cand a trecut un taran de-al locului pe langa ele… au continuat.
    pana aici le-a fost, fir-ar mama lor a naibii de vrabii, erau in cardasie, de fapt. pastrau locul cald.

  2. Ben Ami spune:

    abia ce vorbiram… http://www.anticipatia.com/ si ma repet: e loc pentru toata lumea! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: