N58

Vom începe cronica lucrărilor de proză din numărul 58, pe noiembrie, al revistei NAUTILUS cu partea a VIII-a, și ultima, a foiletonului „Stăpânul castelului”, de Teodora Matei, în care ni se dezvăluie că Nikos, eroul principal, este în fapt victima unui blestem, iar lumea misterioasă a castelului său nu-i nici pe departe o enclavă fericită, așa cum ni s-a părut rândul trecut, ci doar o altă sferă concentraționară, ruptă de lume, repetitivă, ca o buclă spațiu-timp din care personajul, vinovat de iubire, nu mai poate ieși decât pentru o ultimă dată, fără însă a avea șansa de a hotărî el însuși momentul. Așa cum se întrezărise deja, povestea are în miezul ei tema iubirii, pe care o găsim alăturată misterului și magiei, pe de o parte, elemente ce dau construcției o notă evidentă de urban dark fantasy, dar, pe de altă parte, suntem puși în fața unei realități disociate, scindate, căci castelul e, până la urmă, aidome unei lumi a umbrelor din vechile istorii cu fantome, ducând frecvențele poveștii într-un fel de new weird care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Am văzut pe parcursul foiletonului o autoare care a știut să crească, șlefuindu-și cu atenție scriitura până ce, la final, a ajuns să dea cuvintelor o strălucire specifică. Asta m-a bucurat cel mai mult. Găsind că, spre deosebire de alte construcții literare moderne, foarte tehnic lucrate, aceasta e o lucrare de vibrație clasică și nu doar un edificiu gol de cuvinte împletite cu meșteșug, eu, ca un cititor emoțional ce sunt, mă declar mulțumit.

Tot în rubrica „Foileton” apare luna aceasta și prologul lucrării „Întâlnire de gradul trei”, de Aurel Cărășel, un science fiction din arealul space opera, care, dincolo de una sau două virgule inoportune („un străvechi cargou care transporta minereu de fier, o descoperise”) și formule neatente („progresele în studierea segmentelor spaţio-temporale alternative a făcut progrese importante”), pare promițător. Îl vom urmări…

Obișnuita minipoveste semnată de Andra Spirescu și Mihai Perşinaru, intitulată acum „Memoria lui Odamar”, se află luna aceasta la rubrica „Multi-vers”. Relativ ușor de decriptat de astă dată, ea păstrează destul de mult din prozodia poematică și atmosfera onirică a scriiturii celor doi autori, dar, din păcate, revine și în aceeași redactare neîngrijită, cu cuvinte scrise greșit (printer lumînările sute”; „o să tea jute) sau fără diacritice („Ridică mina pentru un gest fără sens”; „e un cuvînt mare şi suna clişeic; „aveau grija), cu formule „eufonice” („vom pleca ca să-ţi facem”) sau prețioase („Inima mea îţi este fortuită.”) ori din care virgulele lipsesc flagrant (ca în „Destinul dragule e pretutindeni.”, unde erau obligatorii, pentru încadrarea substantivului (subliniat) în cazul vocativ). Păcat…

Adevărata rubrică de proză nautilă a lunii noiembrie începe cu o traducere („Livrare pe loc”, de Frank Roger (Belgia), în traducerea lui Silviu Genescu) peste care vom sări însă, fiindcă aceste cronici se ocupă doar de textele autorilor autohtoni, fără a uita să mulțumim totuși redacției pentru bunăvoința de a ne arăta din când în când segmente ale altor orizonturi de ficțiune speculativă, care ne ajută să vedem cam pe unde suntem noi înșine… N-ar fi rău să avem mai des astfel de prilejuri, dar, bănuim noi, autorii care dăruiesc sunt ceva mai rari decât cei care vând… 😉

…Ajungem astfel la prima povestire românească a rubricii, cu titlul „Incompletitudine”, de Cătălin Cofaru… Ca și în alte dăți, autorul dovedește că are idei și cunoștințe temeinice, că ascunde în sine un suflet deschis către esența tensiunii emoționale, dar, de cele mai multe ori, atunci când încearcă să pună toate astea într-o formă literară, lasă cititorului impresia că lipsește ceva. Poate că ar fi momentul să fie mult mai atent la relația sa personală cu cuvântul scris, să mediteze mai mult înainte de a pune tocul pe coală, fiindcă personajele sale își pierd uneori densitatea, se mișcă precum niște umbre într-o realitate ea însăși diafană, dar nu îndeajuns de onirică. Este și cazul textului de față, din care nu lipsește tensiunea, sentimentul miracolului, coerența rațională… Ar fi trebuit doar ceva mai multă… literatură…

La a doua intare în scenă, de această dată la rubrica „Proză”, Aurel Cărășel reia șirul basmelor fantasy cu care ne-a obișnuit în ultimele luni, rescriind cu inspirație „Povestea Soarelui și a Lunii”. Rezidirea mitului solar leagă la un loc în realitatea ficțională ținutul sacru al muntelui Golia și vechea mitologie geto-dacă, fiindcă recunoaștem în eroul salvator „Geb-el-Eizis” pe Gebeleizis, figură mitologică despre care se spune că ar fi întruchipat pe zeul furtunii sau, după unii autori, ar fi fost un alter ego al lui Zamolxe însuși. Furați de firul poveștii, n-am luat seama decât din când în când la cuvinte, dar, totuși, ne-a sărit în ochi, la un moment dat, termenul „ferpar” (anunț scris, referitor la nașterea, căsătoria, dar mai ales la moartea cuiva!), folosit într-un context cu totul nepotrivit: „cu capul legat într-un ferpar negru”. În rest, curgerea poveștii ne-a dus pe aripile ei departe… Foarte departe… 🙂 Mulțumim autorului!

La sfârșit de rubrică, NAUTILUS ne propune… „Jurnalul Sfârşitului”, de Alexandru Dan, o construcție secvențializată despre neașteptatul sfârșit al lumii noastre bolnave și înlocuirea sa cu o alta, vie, în care omul are timp să trăiască… Un fel de apocalipsă de catifea… 🙂 Interesant…

Acestea fiind zise, nu ne rămâne decât să observăm, la final, că numărul textelor literare oferite de preabuna noastră revistă se ridică luna aceasta la 7. Noi vom reține însă în statistici doar 6, fiindcă unul dintre ele este o traducere, iar aici, așa cum spuneam, ne ocupăm doar de lucrările autorilor de limbă română. Cantitativ, creșterea este una semnificativă la NAUTILUS. Dar să vedem ce se va întâmpla până la sfârșitul lunii…

E o duminică frumoasă, cu un soare ce se desprinde timid dintre faldurile cețurilor. Temperatura tocmai a depășit 10 grade Celsius. În casă e plăcut. Parcă miroase a speranță…

Vin încet sărbătorile…

Anunțuri

5 Responses to N58

  1. Cătălin Cofaru spune:

    Multumesc pentru comentariul (ca de obicei) pertinent!

    • mirco67 spune:

      Cu mare drag! Ceea ce încerc să spun este că păreți a avea resursele să depășiți nivelul la care ați ajuns. De aici însă, urcușul e mai greu.

      Succes și răbdare! Și multă putere de muncă!

  2. […] apărut prima recenzie, ca de obicei pertinentă, a domnului Mircea Coman, pe blogul său. În opinia dânsului, „ca şi în alte dăţi, autorul dovedeşte că are idei şi cunoştinţe […]

  3. teo matei spune:

    Multumesc mult pentru obiectivitate. Aproape imi pare rau ca s-a terminat 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: