GSF – redivivus

Mult șteptata Gazetă SF deschide lista de povestiri a lunii septembrie cu un text binemirosind a pulp din cel adevărat: „Mica mea contribuţie la sfârşitul lumii”. Semnatarul, un greu al ștințificțiunii, pe numele său Sergiu Someșan, își găsește cu lejeritate cărarea către apocalipsa proorocită în zicerile maya, adunând la un loc personaje empatice, atmosferă policier, artefacte străvechi ce nu par să aibă vreo legătură cu Homo [nu se știe cât de] sapiens și un final pontos, acordat în frecvență cu titlul lunguț, dar demn de Astounding. Tematic, s-ar încadra în nișa sfârșitului lumii. Stilistic, să tot citești apocalipse din astea… 🙂

Aflată aproape la antipod, cea de-a doua entitate ficțională cygnus-quasară e un text de atmosferă. Orbitând în zona percepției distorsionate, generatoare de noi realități, „Din ploaie”, povestea adică, ne vorbește despre experiența onirică a rătăcirii între viață și moarte. Cu acest text, Elisabeta Maruseac a câștigat Marele Premiu CIL și Premiul Gazeta SF la Concursul de proză scurtă CILout&write – Scoate proza din sertar. Am încadra totuși povestirea în nișa textelor de graniță, fiindcă fantasticul ei nu ține deloc de magie, și nici de supranatural, ci trage mai mult către suprarealism. În alte privințe… „filmându-o, înregistrându-o, blocându-o”??… Oricât am ține la prozodie, în această triadă (și numai în ea!) forma iese flagrant din tipare… Per ansamblu, piesa rămâne însă onorabilă, motiv pentru care sperăm să mai auzim de Elisabeta Maruseac.

Al treilea text autumnal de la Gazetă, „In martyria”, de Alexandru Dan, pare un pas înainte pe calea criptării și ermetizării, fiind diametral opus față de deschiderea explicită și tonifiantă semnată de Sergiu Someșan. Asistăm aci la o competiție eliminatorie între entități simbiote coordonate de IA și un demodat non-simbiot, relicvă a unui război devastator din trecut. Ideea este, realmente, una interesantă, dar expunerea ei în câteva secvențe insuficient interconectate nu are prea multe în comun cu ceea ce înțeleg eu prin povestire… Din care lipsește, în primul rând,… povestea

Continuând linia criptoformă, și povestirea „Strip Tease”, semnată de Matei Donea, sugerează o stare modificată a conștiinței (percepției), posibil determinată de alienare. Lumea rezultată e proiectată într-un viitor belicos, în care tehnici și tehnologii futuriste coincid cu gadgeturi vetuste (televizoare cu tuburi cu filament incandescent, limuzine din vremea celui de-al doilea război mndial, archebuze), iar revoluțiile țin de normalitate. Din păcate, scriitura suferă tare, căci textul e înspicat cu foarte multe cuvinte din care diacriticele lipsesc („o ploaie vesela”, „inunda aleile”, „galaxia întreaga”, „Din nou garda saluta solemn.”, „Langa un stâlp”, „cineva din sala nu mai aude”, „Cred totuşi ca”, „revelaţie astrala a dragostei”, „teribil si reuşit”, „pe luna bombardamentele atomice”) sau enunțuri cu virgule gestionate precar, cum e cazul în „Cred totuşi ca pentru a nu mai fi pe cale de dispariţie, cinematografele, ar avea nevoie si de câteva paturi libere…”, unde semnul de punctuație în cauză era mai mult decât necesar după „ca”, sau în „…iar pe luna bombardamentele atomice dintre facţiunile armate au încetat”, unde se cerea o virgulă după „luna”. În mecanica simbolisticii halucinante, am întâlnit unul sau două cuvinte utilizate mai degrabă straniu, neconform cu semnatica. Ne vom referi, ca exemplu, la sintagma „lichid colorat pestilenţial”, în legătură cu care ne simțim datori să precizăm că pestilențială poate fi o molimă (de la pestă = ciumă) sau agentul patogen care o determină. Mai folosim termenul când vorbim despre mirosuri grele sau, prin extensie, de acele lucruri (în sens larg) ce exală asfel de mirosuri. În aceste condiții, sintagma ține mai degrabă de tehnicile limbajului poetic, în care stimulii generează reacții perceptive neconforme, culorile putând foarte bine să aibă și… miros. Aici însă…

Ca și în alte cazuri tocmai trecute în revită, „Strip Tease” este și ea tot o construcție modernistă, sugerând și neclarificând, din care lipsește, iarăși, povestea

Explicită în expunere este însă următoarea piesă, „Deus”, de Alex Neagu, un military science fiction dinamic, circumscris sferei space opera. Ceea ce este de apreciat la textul de față este în primul rând povestea, fiindcă aici se întâmplă într-adevăr ceva, chiar dacă intriga pare configurată după un vechi șablon pulp, fiindcă nu lipsește din arsenal nici eroul pus în situații limită, nici povestea de dragoste (eroina este, de bună seamă, o frumusețe de brunetă cu ochii de nuanța mării), nici răsturnările de situație care să-l țină atent pe cititor, fie că are doisprezece sau cincizeci și… plus de ani. Așa cum ne-am obișnuit, nu lipsesc însă nici greșelile, mai mari („şti bine că nu poţi”, „şti mereu ce ai de făcut”) sau mai mici („înainte că trupul greoi să aterizeze lângă el”, „folosindu-se de puşcă ca de o bâtă”, „metalică către”, „Mulrynse” în loc de „Mulryne”). Stilul dinamic de care vorbeam devine și el uneori atât de accelerat încât însuși autorul scapă din mâini rostogolirea enunțurilor, cum e cazul, spre exemplu, în „Apoi recunoscu natura zgomotului: motoare grele şi silueta butucănoasă a unui transportor îşi întinse umbra deasupra străzii.”, unde explicația ce urmează celor două puncte vine cu precizări ce nu țin doar de „natura zgomotului”, rupând astfel logica frazei. Una peste alta, piesa este, sub aspectul formei, departe de potențialul său maxim, dar povestea, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, povestea este aici. Și asta, în opinia mea, contează al naibii!

De o expunere explicită avem parte și în textul „Descoperirea”, semnat de Paul D. Adrian, o mai veche cunoștință a noastră, din paginile unui SUSPANS.ro care pare tot mai mult să țină de trecut. Rezultat al unui complex experiment resurectiv, personajul principal al textului de față trimite pe cititor cu gândul, încă de la primele fraze, la clasicul Frankenstein, al deschizătoarei de drum pentru romanul science fiction european, Mary Shelley. Dintr-un expozeu scintificțional tradiționalist, constructul lui Paul D. Adrian se transformă într-un urban dark fantasy diabolic menit să cutremure pe cititor printr-un final gândit de așa manieră încât acesta să creadă, preț de o clipă, că a rămas captiv în sumbrul univers ficțional. Designul inteligent al textului (recunoaștem asta) este umbrit însă de o samă de derapaje de formă și stil ce ne fac să credem că autorul a devenit prea convins de sine însuși, considerând că a scrie e suficient, iar a rescrie nu mai are, în ceea ce-l privește, prea mare importanță. Și nu ne referim în primul rând la enunțurile de forma „Au urmat, apoi, douã luni în care am fost ţintuit la pat”, unde se poate observa lesne că sublinierea lui „apoi” prin încadrarea cu virgule nu e necesară; mai mult, „au urmat apoi” pare să aibă o anume redundanță cu iz pleonastic, așa încât, în opinia noastră, apoi-ul putea să lipsească. Implicit și cele două virgule. Nu ne-am fi opărit nici la cele una sau două omisiuni de diacritice („O umbra care se mãrea.”) sau alăturări eufonice („fricã care). Am tresărit însă la formula „al speciei numite ştinţiific homo sapiens”, fiindcă, științific, se scrie Homo sapiens, iar în fața unor greșeli flagrante de formă („defapt” – se repetă, deci pare a fi o eroare sistematică) sau de punctuație („nasul extrem de mic, era îndreptat în totalitate spre umila mea posturã” – virgula e chiar între subiect și predicat!!), n-am mai putut să rămânem indiferenți. Credem că ar fi timpul ca autorul să-și reconsidere poziția și să-și trateze construcțiile literare cu mai multă atenție. Altfel, tare ne temem că nu va izbuti să convingă. Și ar fi păcat.

La rubrica DEBUT, Gazeta SF vine tot cu o piesă premiată (Marele Premiu la Concursul de Literatură Ion Hobana, din cadrul Academiei de Vară Atlantykron – 2012). „Crede și nu cereceta”, de Andrei Daniel Dascăl, frapează în primul rând prin scriitura modernistă, autorul slujindu-se inteligent de procedul descrierii, pe care-l fololește destul de nonconformist. Tematic, textul poate fi încadrat în zona realităților multiple (universurilor paralele), prin pătrunderea într-o stare de percepție alterată, indusă cu ajutorul substanțelor psihedelice, deși, pe final, constructul atinge ușor, și poate numai în virtual, și frecvențele temei contactului. Câteva mici netenții la redactare („nu mi sa părut” „cibernetică care „să închiti pleoapele” „Printre buze ei…” „apariţia uni taxi”) coboară nițel standardul impus de autor, al cărui debut ni se pare mai mult decât convingător… 🙂

Am lăsat la final foiletonul Aureliei Chircu, „Aceleași vremuri tainice (II)”, despre care nu putem spune încă prea multe. Față de cele afirmate în articolul nostru „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”, consacrat celui de-al 19-lea număr al Gazetei SF, nu avem de schimbat decât observațiile referitoare la micile neatenții („mă încred în Profet şi în calcule dânsului”, „Speram să fi şi tu”), care încă se mai găsesc… În rest, Aurelia Chircu învăluie bine, ținând pe cititor în nada promisiunilor. Rămâne să vedem cum are să stea la final în privința răsplății. 🙂

Cu 8 texte, Gazeta SF e departe de a recupera cantitativ, spre a atinge limanul proorocitei hegemonii. 😉 Dar cifra se potrivește destul de bine turației cu care fanzinul sucevean ne-a obișnuit. Ceea ce nu putem trece însă cu vederea e sentimentul straniu pe care-l avem că parcă s-a schimbat ceva în retortele redacționale ale publicației. Parcă se simte un fel de staționare, un fel de alergare pe loc, un fel de gâfâială sistolică de domn venerabil ce urcă îndelung pe scări. Și asta nu doar fiindcă o serie de autori valoroși colaborează mai rar… Cred, stimați prieteni, cu toată convingerea, că preabuna noastră Gazetă ar avea mare nevoie de un suflu nou…

Părerea mea! 🙂

Anunțuri

4 Responses to GSF – redivivus

  1. Mulţumiri pentru recenzie!

    Cât despre fraza de final, cred că da sau o nouă provocare 😉

    • mirco67 spune:

      Faceți un număr dedicat exclusiv genului science fiction, apoi unul exclusiv fantasy, apoi unul exclusiv weird-horror și să vedem ce iese… 🙂 Fiecare categorie are adepții ei în fandom, din câte am văzut, așa că se va aduna lumea la citit. Unii or să vadă că există viață și în afara sferelor estetice în care stau acum, și toată lumea va avea de învățat… 🙂 Părerea mea!

  2. Multumesc pentru apreciere si pentru corectura!
    Nu m-am considerat niciodata un scriitor perfect – scriu din pasiune…
    In aparearea MICILOR greseli usor de trecut – zic eu – cu vederea, aduc un singur argument: lucrarea de fata a fost scrisa de personajul principal, o entitate imperfecta si supusa greselii!
    Multumesc inca o data si sper ca pe viitor sa ofer o mai indelungata atentie asupra stilului efectiv, nu doar asupra povestii! 🙂

    • mirco67 spune:

      Mai întâi scuze pentru întârzierea cu care răspund. Și, mai pe urmă, un scriitor, fie el și imperfect, scrie în primul rând din pasiune. Scrisul pentru bani, numai pentru bani, se vede de la o poștă și tot cam de acolo se simte și mirosul. 😉 Recunosc faptul că exigența folosită în cazul acestei povestiri a fost mai mare decât în alte cazuri. Fiindcă e cazul să cerem mult de la cei care pot să dea. Că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Evoluția domniei-tale pe mai departe ține mai ales de forma pe care o vei da ideilor valoroase. Iar asta înseamnă grijă pentru formă, mai precis gramatică, stil etc.

      Spor la treaba! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: