SUSPANS autumnal

Pe a timpului cărare se ivesc din neant ființe și lucruri mai mari sau mai mici. Ele strălucesc vreme de câteva clipite ori vreme de eoni și eoni, apoi pălesc și se sting… Publicația SUSPANS.ro, care ne obișnuise cu o rubrică de proză mereu mai bogată, nu face excepție. Cam pe neașteptate…

Dar să vedem, bob cu bob, ce am găsit luna trectă în rucsăcelul cu povești al numitei publicații…

SUSPANS.ro deschide aşadar neobișnuit de scurta lista a rubricii sale de proză din septembrie cu partea a cincea a foiletonului „Din ştreang”, de Aurelia Chircu. Fragmentul de faţă e aproape în totalitate evocator, elemente din trecut venind să risipească o (mică) parte din mister. Autoarea păstrează, în general, nivelul scriiturii cu care ne-a obişnuit în precedentele episoade, alunecând de foarte puţine ori, cum este cazul în enunţul „Luă sticla de Alicante de pe tavă aurie, ce se afla pe marginea mesei şi-şi turnă un pahar. Apoi, se cufundă în scaunul lui, sorbind din vin.”, unde câteva virgule par a nu-şi găsi locul, apărând şi o formă flexinară nepotrivită (evidenţiată în context). Păstrându-se în zona unui policier de atmosferă întunecată, povestea nu pare încă să-şi găsească frecvenţele scientificţionale sau valenţele magice pe care unii dintre noi le prefereă îndeobşete.

Tot o parte dintr-un întreg este și cea de-a doua piesă din mult redusa contribuție lunară la zestrea de ficțiune a lunii oferită de SUSPANS.ro în prag de toamnă. Este vorba însă de o parte finală: ultimele paisprezece capitole din nuveleta „Sânge, lacrimi şi aur”, de James R. Blaise. Înclin să cred că tânărul autor argeșean a atins cu textul de față cel mai ridicat nivel din tot ce am citit scris de mâna sa, izbutind un construct tensionat, tumultuos și întunecat, meritându-și cu prisosință prezența în rubrica de proză a unei reviste de suspans. Odată cu creșterea sensibilă în privința mânuirii elementelor și procedeelor literare, domnia-sa dovedește și o mai bună atenție pentru redactare, căci puținele greșeli de tastare nu au darul să clatine edificiul literar solid, construit meticulos de autor. Enumerarea lor nu dorește decât să vină în ajutorul său, căci piesa, de valoare antologabilă, trebuie corectată înainte de a putea fi socotită bună de tipar: „începuse să-i se facă frig”, „fereastra care avea nu avea draperiile trase”, „ca cea”, „haburgerii”, „ătrunse”, „Pădurea deasă acoperită de un negru ca smoala”. Ne mai rămâne doar să precizăm că, mai mult decât probabil, n-am fost exhaustivi în privința vânării greșelilor. Ne-a furat precipitarea graduală a istorisirii. 🙂 Motiv pentru care felicităm călduros pe povestitor.

Triada ficțională oferită de SUSPANS.ro luna trecută se încheie tot cu un… parțial: partea a 3-a din lucrarea „Zodia Mielului”, de Mihai Hafia Traista. Treptat, din țesătura densă, neliniară a narației ni se dezvăluie un personaj cu personalitate multiplă, în jurul căruia se adună pas cu pas fapte întunecate. În pendularea dintre cele două planuri, cel al prezentului și cel al trecutului, cititorul face cunoștință cu două lumi bine evocate de autor, mânuind o scriitură bogată, din care nu lipsesc nuanțele autentice ale zonei sale de baștină. În general atent, Mihai Hafia Traista nu pierde cărarea corectitudinii decât arare (o virgulă fără de haznă în „Nici chiar atunci, când ei aruncau în el cu coceni de măr”, ciobirea de tastare din „pictase pereții biserici cu sfinți” și altele asemenea), dar astfel de greșeli țin de omenesc. Toate astea mă fac să sper că autorul va dori să-și ducă la bun sfârșit demersul literar, indiferent de ce se va întâmpla, până la urmă, cu SUSPANS.ro, care se diluează văzând cu ochii…

…Asta în condițiile în care și-a făcut apriția în peisajul ficțiunii de suspans o nouă publicație online, al cărui număr inaugural este mai mult decât promițător…

Îi urăm succes! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: