Al doilea an de ficţiuni: 13.Space-Opera

Pe vremea când își făcea intrarea în limbajul fanilor americani (asta se întâmpla la începutul anilor ’40) expresia space opera avea un sens pur peiorativ, definind în zona de proză scurtă acele povestioare deja vetuste (absorbite constant până atunci, pentru câteva decenii, de piața ficțiunii pulp), în care eroii erau zămisliți pe calapoade transmutate din western-uri mai mult sau mai puțin siropoase direct în spațiul cosmic. Până în zilele noastre, înțelesul sintagmei s-a tot schimbat, fiindcă limbajul a căutat să se adapteze noilor stări de fapt definite de evoluția științelor, a tehnologiei și a… industriei editoriale, ce avea nevoie de etichete de raft tot mai incitante. Mai cu seamă sub presiunea demersurilor din industria literară, fanii, în plin proces de transformare în consumatori, 😉 deschiși la nou, pasămite, și-au însușit lesne noile sensuri, promovându-le în fanzine, articole din reviste, discuții tehnice între prieteni și așa mai departe.

La început, alăturarea space opera s-a construit prin analogie cu soap opera, termen prin care erau definite ironic foiletoanele romanțioase difuzate la radio, majoritatea sponzorizate de companii producătoare de… săpun (în engleză „soap”). În mod similar, și, firește, tot în sens peiorativ, s-au folosit în vreme și alte expresii similare: producțiile western, de pildă, foarte abundente la un moment dat în aria divertismentului, erau denumite popular horse opera. E de la sine înțeles că toate aceste formule n-aveau absolut nicio legătură cu drama per musica. 🙂

În anii ’60-’70, când își făceau loc în cultura pop termeni ca rock opera, de pildă, expresia space opera a căpătat și ea, încet-încet, altă conotație, procesul accelerându-se către sfârșitul deceniului al 7-lea. (Apăruse în cinematografe „Star Wars”…) Sensul de acum însă, acela de subgen science fiction cu intrigi epopeice, cu eroi de faimă galactică, săvârșind fapte pe măsură și având la dispoziție tehnologii extrem de avansate, între care tehnicile navigației spațiale sunt doar cele mai banale s-a consolidat abia din anii ’90. Astăzi, în ciuda eșecului teoreticienilor de a clarifica ce este și ce nu este, la urma urmei, space opera, noi, fanii, știm bine despre ce e vorba, chiar dacă nu putem să dăm o definiție precisă. Nimic nou sub soare, căci, în cugetările sale, Platon ajungea, câteva milenii mai înainte, la concluzia că nu poți să spui în cuvinte ce este frumosul, dar cei mai mulți oameni îl pot recunoaște cu ușurință. 🙂

Bazându-ne deci pe flerul nostru, 🙂 încă din întâiul an scifient am încadrat în această zonă un număr de 15 texte literare (8,52% din totalul perioadei). Cele mai multe dintre acestea constituie părțile unui roman foileton, „Jocul Zeilor”, semnat de Adrian Vlad Vicenţiu și publicat (primele 8 episoade) de SFera Online. Dintre celelalte, remarcam la vremea aceea că numai textul Ștefanei Czeller, „Interviul” (are ea o anumită slăbiciune pentru jurnalism 😉 ), dădea suficiente motive să fie așezat în partea superioară a piramidei de calitate, urmat, la mică distanță, de „Explozia verde”, de Aurel Cărăşel, piesă care are unele frecvențe comune cu „Abația” lui Dan Doboș (ambele fac loc instituției religioase într-o omenire extinsă la scară galactică). Celelalte lucrări, deși plecate de la idei remarcabile, se împotmolesc la punerea în pagină, semn că autorii lor nu erau pe atunci (unii probabil că nu vor fi niciodată) suficient de deprinși cu tehnicile scrisului artistic. Cătălin Hidegcuti, de pildă, deși dovedește o anume lejeritate în desfășurarea unor adevărate fresce războinice, sfârșește prin a îneca totul într-un ocean de violență, mai cu seamă în „Nebunii lui Arrianus”, reușind să fie însă ceva mai nuanțat în „Locul pierdut”. Mai vechea noastră cunoștință Gheorghe Rogoz a contribuit la segmentul ficțional în discuție cu o foarte interesantă idee de pornire a unei povestiri („Pasomii” – un fel de reloading al lumii așa cum o știm), precum și cu o încercare de abordare militaristă a temei („Aura urii”), care mi-a amintit pe atunci de atmosfera și saga unui vechi joc PC din același areal („Starcraft”, de la Blizzard Entertainment). În fine, ultima contribuție la temă a acelui deja îndepărtat an scifient se numește „Adnana” și poartă semnătura lui Florentin-Ionuț Haidamac, autor care, din fericire, a crescut foarte frumos de atunci.

În această a doua perioadă de observare (martie 2011-februarie 2012, inclusiv), aria tematică beneficiază de aportul a 25 de texte (10,33% din totalul anual), creșterea cantitativă fiind de 66,67%, iar cea în cotă procentuală de 1,81%, cifră care, deși nu pare importantă, arată o ușoară majorare a ponderii acestei teme. Mai interesantă mi s-a părut însă repartizarea povestirilor pe publicații, fiindcă, afară de HELION ON LINE, care punctează numai o singură dată (4% din total), restul publicațiilor își împart în mod egal celelalte 24 de povestiri (24% de fiecare). 🙂

Acestea fiind zise, vom începe așadar trecerea în revistă a celor 25 de piese, în virtutea bunelor obiceiuri, cu prospăt revenitul între noi…

Cele 6 texte din oferta de nișă nautilă aparțin la cinci autori. Între ei, mai sârguincios se dovedește Alexandru Ioan Despina, care punctează de două ori, mai întâi prin „Azaroth”, povestea unor mașini inteligente rămase fără conducătorul uman pe o navă stelară, pe care încearcă să-l recreeze, și mai apoi prin „Evoluție”, abordare tematică militaristă, ce merita, credem noi, un spațiu de expunere mai amplu. Celelalte 4 povestiri sunt semnate de Liliana David („Nișa” – o parabolă a creației lumii căreia cadrul space opera îi slujește doar ca pretext), Cătălin Cofaru („Colonizare”, în care explorarea cosmică beneficiază de o tehnologie pe măsură), Ioana Vișan („O oră de iubire”, construct sensibil, tema explorării cosmice fiind mixată cu tema iubirii) și, cu voia dumneavoastră, semnatarul acestor rânduri, cu „Hipernomazii” (povestioara unui neferict accident de muncă dintr-un port stelar – explozia unei hipercatapulte – cu consecințe spațio-temporale neașteptate).

Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy

Trei din cele 6 lucrări propuse de SRSFF pe această temă în cel de-al doilea an scifient au fost competitoare în concursul de proză „e-Text” (din care mai sunt de disputat etapele lunilor septembrie și octombrie). Două dintre ele poartă semnătura lui Victor Nicuşor Dragomir (pe care ni-l amintim, din păcate, mai ales pentru gestul său reprobabil comis în „Echilibratorii”, despre care noi am vorbit pe larg în „Iunie dulce-amar la SRSFF”), ele numindu-se „Cameleonul” (omenirea, aflată în plină colonizare cosmică, se confruntă cu o rasă acvatică agresivă, având o tactică de luptă asemănătoare cameleonului) și „Din legendele lui Rhoor” (a cărei dimensiune cosmică se dezvoltă mai mult către final, când justițiarul personaj are misiunea de a distruge o întreagă rasă extraterestră agresivă), ambele având și elemente din tema contactului, dar am preferat să le încadrăm aici, considerând că explorarea spațiului are întâietate. A treia concurentă este „Evocare”, de Alexandru Șchiopu, o piesă discursivă și filosofică, despre univers, divinitate, scopul existenței ființelor conștiente etc. Dintre povestirile necompetitoare (adică neînscrise în competiție, 😉 vezi bine!), se cuvine să amintim mai întâi realizarea lui Ben Ami, „Sachel nerdu, Nerdu, NERDU!”, un hard-SF în care călătoria cosmică rămâne la nivel de ancadrament, o lucrare care se află și ea, alături de surata ei „Suspendaţi într-o rază de soare”, în topul celor mai citite articole ale SRSFF. „Poarta fluturelui”, de Daniel Haiduc, penultima din lista alcătuită ad-hoc, este „un fragment din ceva mai mare”, după cum autorul însuși mărturisește, fiind povestea unei planete, Chrysalis, care acceptă numai rezidenți capabili să străbată prin ei înșiși labirintul propriilor emoții. Am lăsat la urmă fragmentul din romanul „Uezen IV-Echilibrul lumilor”, de Snowdon King (alias Ionuț Caragea), fiindcă vom mai întâlni astfel de excerpte mai ales când vom vorbi despre…

SFera Online

…Unde 5 din cele 6 texte (din nou 24,00%) sunt tot fragmente din volumele ce alcătuiesc tetralogia lui Ionuț Caragea. Mostrele poartă următoarele titluri: „Uezen”, „Conștiința lui Uezen” „Uezen IV-Echilibrul lumilor”, „Viaţa merge înaint” și „Vise interzise”, iar noi nu vom spune decât că polifonia tematică a întregului ciclu depășește probabil cu mult sfera tematică unde le subscriem, încadrarea lor aici fiind datorată doar prezenței în universul ficțional a unei omeniri extinse la nivel cosmic. Afară de textele deja enumerate, SFera Online mai participă la nișă cu episodul al IX-le din foiletonul „Jocul Zeilor”, de Adrian Vlad Vicenţiu, o construcție din păcate neconvingătoare, peste care vom trece, poposind pe țărmul următoarei publicații virtuale…

HELION ON LINE

Unica participare la nișă a magazinului timișan constă în povestirea „Ţancurile luminii eterne”, semnată de Cristian Vicol, un text bine articulat, care mi-a amintit de atmosfera din pelicula „Moon” (2009) și de cea din serialul „Invadatorii” (difuzat de TVR prin anii ’70.

GAZETA SF

Tot cu 6 texte contribuie la coșul anual cu călătorii spațiale și Gazeta SF (despre care am primit asigurări că va reveni în actualitate în jurul datei de 20 septembrie), 3 dintre ele aparținând lui Florentin-Ionuț Haidamac: „Titan” (o dovadă timpurie a potențialului de evoluție al autorului), „Gliese” (în care atmosfera pulp anunța un stil dinamic de a scrie, între timp confirmat) și „Tetragrammaton” (un science fiction de vibratie clasică, aducând din nou acel suflu pulp). Afară de textele Vindecătorului, cum obișnuiește a se prezenta pe blogul domniei-sale, găsim în oferta de călătorii spațiale ale Gazetei SF încă următoarele lucrări: „Există undeva”, de Felix Moga, piesă de atmosferă, cochetând cu tema contactului, „Ara”, de Raluca Băceanu, construcție sprințară, copilărească, de o înduioșătoare naivitate, și „Terraformare”, de Emanuel Grigoras, în care omenirea e forțată să migreze pe o altă planetă, asemănătoare în multe privințe cu Pandora, din pelicula „Avatar”, Terra fiind la acel moment nimicită de o conflagrație nucleară.

Ce-ar fi de spus la final? Poate faptul că autorul rândurilor de față s-a născut cu space opera, având zece ani în momentul când episodul al patrulea din „Star Wars” („O nouă speranță”, primul, de fapt, în ordine cronologică) se ivea în lumea ficțiunii. Că trăise până atunci sub imperiul unor seriale de televiziune ca „Pierduți în spațiu”, „UFO” sau „Invadatorii”, că descoperise CPSF, după ce se hrănise câțiva ani cu Jules Verne și Wells, dar și cu multă literatură de gen sovietcultistă, nici aceea complet lipsită de virtuți. E firesc așadar ca el să fi rămas cu o slăbiciune pentru tot ce are legătură cu asta. Dar, dincolo de toate, știe că, de fapt, de fiecare dată, a căutat personajele pe care să le simtă aievea, călătorind cu ele prin lumile imaginate pe parcursul lecturii sau văzute pe ecranul de pânză albă al bătrânelor cinematografe.

Ani mai târziu (între timp și fiul meu devenise de ceva vreme fan „Star Wars”, 😉 oare de ce?), m-am întrebat care din episoadele acelui film mi-au plăcut cel mai mult. Inima mea a răspuns imediat: „O nouă speranță”. Am crezut că iubeam de fapt propria mea copilărie, propria mea imaginație de atunci. Ca să am un termen de comparație, l-am întrebat pe tânărul vlăstar (deja adolescent, cu gusturi muzicale, cinematografice și literare cristalizate) care din cele șase părți i-a plăcut mai mult. N-a ezitat câtuși de puțin: „Prima. A New Hope.” Și am știut că nu nostalgia m-a făcut să optez ca el, ci faptul că, amândoi, deși ne despart mai bine de două decenii și jumătate, simțisem acolo… Povestea!

Anunțuri

5 Responses to Al doilea an de ficţiuni: 13.Space-Opera

  1. Ben Ami spune:

    Sachel, saracuta! atat de chinuita de alde Haulica, doar sa nu intre in competitie cu haralambia dumnealui, desi nu doream sa castig, ci numai sa las cititorul sa decida cam care e treaba cu SF-ul cand mai ai si idei.
    sa castigi (apoi sa faci tam-tam, pentru ca te voteaza prietenii de-o bere si-un mic) cand tu faci si jurizare si decizi si cine intra in concurs… e mare realizare, dom’le!
    multumesc mult, draga Mircea!
    las’ sa fie prozele mele fara premii si sa ramana in sufletul oamenilor. ca pentru mine asta e mai mult decat suficient.

    • mirco67 spune:

      🙂 Soliștii de operă de la Scala obișnuiau să se ia după aplauzele de la galerie, acolo unde stăteau spectatorii cu bilete ieftine. Dacă le plăcea lor, succesul era sigur…

      • Ben Ami spune:

        foarte misto! na, ca am mai aflat ceva si astazi.
        da’ e ca de obicei. de la tine nu poti pleca mai prost decat daca iti doresti din tot sufletul 🙂
        mersi mult!

  2. cartuse spune:

    io știu că proza lui Ben a ieșit cuminte pentru că mai fusese publicată. da’ nu-i mai frumos să ne imaginăm comploturi? pe bune, acum… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: