„Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

Numele lui Ovidiu Bufnilă este cât se poate de potrivit pentru a deschide rubrica de proză a unei reviste de ficţiune speculativă. „Lumină dublă” se numeşte piesa cu care îşi începe seria numărul 19, pe luna iulie, al fanzinului sucevean „Gazeta SF”. Într-un stil inconfundabil, mânuind o scriitură spumoasă, autorul îşi poartă cititorul prin nesfârşitele cotloane ale unui univers extins, în care graniţele dintre real şi ficţional dispar pur şi simplu. Cu toate astea, lectura se transformă adesea într-un exerciţiu dificil, mai cu seamă din cauza puzderiei de diacritice omise („bănuind prezenta Marelui Absent” (prezenţa), „să las în pace filozoficele pentru ca o mare balena albastră l-ar fi aruncat pe ţărm” (pentru că…), „să facem porcarele” (porcărele), „se zgaibarau” (zgăibărau), „pornindu-ma” (pornindu-mă), „prin ger şi ceata” (ceaţă), „tipa, răcnea, urla” (ţipa), „desmatata” (desmăţată) etc.), a multelor greşeli de tastare („Ceaţă o aruncau nişte şmecheri din Badao Badalor” (Ceaţa), „convetie” (convenţie), „Până de gâsca era primită în dar chiar de la preşedinte din Tambo Tambolee”, „Gâsca preafericita care şi-a lăsat până zălog chelarului”, „sirenele din Nottanguya l-au fi călărit în joacă”, „oceanicpentru”, „universul oceanicera” (oceanic era), „catarcata” (probabil cataractă) şi altele asemenea) şi a multor virgule lipsă, care dau discursului, pe alocuri, o prea mare cursivitate. Într-un rând sau două, virgula apare însă exact când nu trebuie („Un barman gras şi suferind de paranoia, tot răcnea că vine sfârşitul lumii…”) şi suntem convinşi că e vorba numai de neatenţia firească transei febrile în care intuim că autorul compune. În ciuda acestor piedici, textul curge, dovedindu-ne încă o dată că Ovidiu Bufnilă este. După cum el însuşi ne spune, „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

În aceeaşi zonă a realităţii extinse se află şi cel de-al doilea text din seria propusă de „Gazeta SF”, „Duel”, purtând semnătura lui Marcel Gherman, lucrare ce face parte din volumul de debut al autorului, „Cartea Viselor”, apărut la Editura Arc din Chişinău, volum pe care l-am mai pomenit aci, în câteva rânduri. Pare a fi vorba de o [nouă] experienţă onirică derulată în teriteriul crepuscular dintre viaţă şi moarte, la descrierea căreia contribuie și registrul vag nefiresc, poate artificios, al tonului folosit. Expunerea este însă nițel prea descriptivă, devenind factuală abia odată cu limpezirea din final. Ceea ce nu înseamnă, firește, că textul este dintre cele mai slabe. Tânărul autor moldav ne convinge astfel, iarăși, că este un condei sârguincios și onest. Până la urmă, „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

Povestirea domnului Florentin-Ionuț Haidamac, „Olympus Mons”, a treia din lista lunii lui cuptor la Gazetă, mi-a dat prilejul să mă simt un pic la fel ca în perioada copilăriei și adolescenței timpurii, când citeam pe nerăsuflate toată literatura de divertisment ce-mi cădea în mână. Da, sunt un iubitor de pulp, iar autorul de față și-a dovedit irevocabil priceperea de a construi din câteva tușe personaje vii, empatice, și situații pline de tensiune, cu meandre neașteptate. Deși îl putem socoti pe Florentin-Ionuț Haidamac între autorii preferați, simpatizându-l în egală măsură și pentru firea sa entuziastă, sociabilă și întotdeauna corectă, nu vom trece cu vederea cele câteva mărunte probleme asupra cărora avem puncte de vedere puțin diferite. Nu vom face mare caz de multele și măruntele derapări de tastatură („ăstora dela Bucureştide vor” „ceea ce se întâmplăla DispensarulSF” „Eşti invitatla Bucureştipeste câteva zile” „vei plecala Kirunapentru” „am mai fostla Kiruna” „Ampetrecut multe seri”), dar vom zăbovi nițel asupra unui scurt enunț al domniei-sale: „Mă buşeşte râsul.”. Verbul a buși admite ca sinome pe a ghionti (înghionti), a îmbrânci, a izbi, a împinge, a trânti, toate vizibil nepotrivite în context. Termenul potrivit ar fi, zicem noi, a pufni (expresia consacrată este a-l pufni pe cineva râsul) sau a bufni (a-l bufni râsul), care, între altele, are la urma urmei și sensul de a izbi cu putere. Deci, cu totul regionalizat, cei doi termeni (a buși și a bufni) ar putea fi, până la urmă, socotiți echivalenți. În textele literare cu largă adresabilitate, astfel de termeni regionali, chiar și atunci când ei vin de pe buzele personajului narator, este bine să fie evitați. Pentru o bună parte dintre cititori, astfel de formule ar putea suna nefiresc. Tot la capitolul vocabular impropriu folosit ar mai fi de menționat și substantivul habitat, din fraza „Pereţii habitatului în care ne petrecem aproape tot timpul, sunt alcătuiţi din foiţe de titan…”. Trebuie să menționăm că habitat înseamnă teritoriu (suprafață mare de pământ) în care trăiește o anumită specie vie (în particular, poate fi vorba și despre om), motiv pentru care înclinăm să credem că autorul a dorit să spună, în fapt, habitaclului (spațiu special amenajat, în interiorul unui automobil, pe o aeronavă etc., destinat a fi ocupat de oameni). Cumva înrudită cu problemele de mai sus, dar având și unele implicații științifice, este și problema temutelor furtuni de praf marțiene, pomenite în enunțul:„vom fi apăraţi de cumplitele furtuni solare ce străbat periodic suprafaţa planetei”. Deși par a fi generate de radiația solară (una din ipotezele care ar putea explica amploarea și violența marilor furtuni marțiene este teoria potrivit căreia particulele de praf din atmosferă se încălzesc puternic, producând deplasarea rapidă a maselor de gaze rarefiate pe care le încing, stârnind astfel și mai mult praf, care încălzește și mai mult atmosfera și așa mai departe), aceste enorme turbulențe (sunt cele mai mari furtuni de nisip din sistemul solar!) nu sunt propriu-zis furtuni solare. Firește că am insistat mai mult decât în cazul altor texte, semnate de alți autori, dar și nivelul la care avem prilejul s-o facem este aici altul, progresul lui Florentin-Ionuț Haidamac în ultimii doi ani fiind unul din cele mai evidente. Și iarăși îmi vin în minte cuvintele lui Ovidiu Bufnilă: „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”. Adevărat! Adevărat! 🙂

Ca și în numărul trecut, „Gazeta SF” continuă să ne prezinte povestirile premiate la recentul Concurs Judeţean de Proză SF, organizat anul acesta la Suceava și adresat tinerilor autori. Aflăm că povestirea „Ruina”, de Mihnea-Alexandru Găman, a obținut locul II, că autorul, craiovean prin naștere, nu-i la primul premiu literar, aflându-se, între altele, și printre câștigătorii Concursul Naţional Marin Sorescu, secţiunea Literatură SF, organizat la Râmnicu Vâlcea în 2010, ba chiar e prezent și în două antologii, ambele editate în generosul spațiu moldav. Aplecarea sa către literatură în general și o anume deschidere către teritoriul spec-fi ne fac să sperăm că viitorul literei românești nu va fi nici pe departe unul întunecat. Tânărul autor se înscrie în pleiada de aspiranți ai generației sale, și nu se cuvine să-l descurajăm cu comentarii ce pot părea răutăcioase. Mai ales că domnia-sa stăpânește limba destul de bine, iar scriitura, aflată cât se poate de vizibil la început de drum, nu suferă decât de stângăcii formale inerente unui învățăcel („Nu mai eşti frate sau mamă cu nimeni”, „să fim martorii polifagiei al cărei subiect principal sunt chiar noi, fiinţele umane” sau „invenţia unor pastile care să înlocuiască nevoile fiziologice de foame şi sete”), lucruri lesne de înlăturat cu timpul, firește, dar numai dacă și munca va fi pe măsura aspirațiilor. La urma urmei, „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”, nu-i așa? 🙂

Dovedind că nu doar viitorul are ceva de spus în SF-ul românesc, mica piesă space opera „Arca” este semnată de Paul-Teodor Ivan, un bărbat din sud, venit pe lume într-o zi de iulie a anului 1954. Poate că nu avem în față o scriitură de bijutier, dar nici n-ar trebui așa o tehnicitate compozițională pentru a surprinde în cuvinte puține vârtejul unei galaxii decăzute, mercantilizate, în care statutul de ființă inteligentă nu e suficient pentru a ți se recunoaște o serie de drepturi fundamentale, în care trebuie să te lupți ca să exiști, în fiecare clipă a fiecărei zile și, nu în ultimul rând, în care putem recunoaște cu destulă ușurință tiparele societății omenești actuale. Ne-am bucurat să descoperim că bărbatul de 58 de ani care a trimis spre publicare povestioara de față e urmărit de neliniști foarte asemănătoare cu ale noastre, și nu foarte mult diferite de cele ale altor autori, mult mai tineri. Se prea poate să fim mulți cei care ne dorim același lucru: un viitor. Pentru noi și pentru cei dragi nouă. Dar pentru a-l câștiga trebuie să fim. Fiindcă „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”.

Scrisă cursiv, dens, incitant, povestirea Aceleaşi vremuri tainice (I), semnată de Aurelia Chircu, în fapt prima parte dintr-o altă nuvelă-foileton (se pare că autoarea se simte foarte confortabil în spații de această dimensiune), se află situată indiscutabil în zona de vârf a piramidei valorice pe luna iulie. În pofida câtorva neatenții izolate (în „Părinţii lui, o mamă veşnic necăjită, ce găsea în el ţapul ispăşitor pentru probleme sale, şi un tată de preferat absent decât beat şi cu chef de ceartă, îl ţinuseră în casă ca să înveţe şi să ajute la treburile gospodăreşti.”, de pildă, virgula de după „ceartă” nu e necesară, ba chiar e cu totul contraindicată), scriitura este una bine șlefuită, autoarea adoptând un ton evocator și confesiv, asemănător cu cel folosit de scriitorul american J.D. Salinger în celebrul său roman „De veghe în lanul de secară”, cu deosebirea că aici zicerea curge la persoana a III-a și nu avem de-a face cu un personaj narator. În ultimul timp, Aurelia Chircu este pe un trend bun, evident ascendent, fiind foarte aproape de a-și cristaliza un stil cu totul remarcabil. Ne bucură atât puterea de muncă de care dă dovadă, cât și devenirea sa, căci, în mod sigur, „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

Rubrica DEBUT a Gazetei de iulie ne oferă o singură povestire: „În sfârșit, înapoi”, de Andreea Bădeliță, o schiță sensibilă, vorbind despre nevoia omului de a trăi cu adevărat, eliberat de mașini, de tehnologie, de un urbanism exacerbat, despre întoarcerea la esențe, despre idealuri, toate astea în cuvinte puține, mature, atente. Este o altă piesă premiată la Concurs Judeţean de Proză SF – Suceava 2012, unde a obținut o binemeritată mențiune și vine să dovedească, o dată în plus, că tânăra generație este gata să poarte pe umeri povara viitorului. Este gata. Pur și simplu este. Și „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

În final, dar nu în ultimul rând, să trecem în răboj și povestirea din rubrica MAINSTREAM. Ea se numește „Singur în mulțime” și poartă semnătura lui George Sauciuc. Vom spune despre ea doar atât: ne întărește convingerea că autorul ei e un ins atent la lumea din jur, sensibil și determinat, a cărui strădanie de a fi e demnă de multă admirație. Avem astfel prilejul să mai dăm încă o dată, la final, dreptate domnului Ovidiu Bufnilă: „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

Anunțuri

7 Responses to „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”

  1. Mulţumim pentru trecerea în revistă a poestirilor din Gazetă cât şi pentru cuvintele frumoase!

  2. […] Scifientland iulie 2012 Share this:Like this:LikeBe the first to like this. De auroredenevers • Posted in TEXTELE MELE, Uncategorized 0 […]

  3. Resboiu spune:

    „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.” – suna bine vorbele astea.

  4. […] (II)”, despre care nu putem spune încă prea multe. Față de cele afirmate în articolul nostru „Singurul lucru pe care îl ai cu adevărat este ceea ce eşti.”, consacrat celui de-al 19-lea număr al Gazetei SF, nu avem de schimbat decât observațiile […]

  5. Ovidiu Bufnila spune:

    Mihaela mea cea draga zice ce ziceti voi ca zic eu…va iubesc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: