SRSFF sub un cer trandafiriu

În luna în care trandafirii ar fi trebuit să-şi facă de cap, umplând cu miresmele lor străzile, am avut parte de un cer mai mult noros, cu ploi nesfârşite, mocăneşti, tomnatice şi amorţii. Din când în când, zorii şi asfinţitul ne-au arătat zări trandafirii, iar noi ne-am simţit pierduţi ca între nostalgia copilăriei şi speranţa într-un viitor mai bun. Sub astfel de zări, Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy şi-a văzut de ale sale, aşa cum îi stă bine unei asociaţii sefiste de largă respiraţie

Scurta selecţie de texte (numai 3) oferită în luna lui mai de SRSFF (ne referim, fireşte, doar la cele care nu au concurat în întrecerea „e-Text”) începe chiar pe… 3 mai (eveniment sincronistic?), cu povestirea „Novas, Călătorul Intergalactic”, purtând semnătura lui Victor-Nicuşor Dragomir. Autorul reuşeşte o piesă paradoxală, de o remarcabilă polifonie tematică într-un spaţiu atât de scurt (găsim în cuprinsul ei – circa 5200 de cuvinte – nuanţe puternice de cyberpunk, elemente de exocraţionism şi un fin ancadrament space opera, toate gravitând, până la urmă, în jurul temei contactului), dar, din păcate, tare neîmplinită literar. Nu ne referim la puţinele greşeli de limbă, mărunte şi relaiv izolate (câteva dezacorduri evidente – „ale cărei ghiare îşi înfipsese ascuţimea, urma să se materializeze informaţiile stocate”, al cărui misiune”; o confuzie între adjectivul „continuu” şi substantivul „continuum”„continuului spaţiu-timp”), sau la cele câteva scăpări nesemnificative de stil („ridică capul”), şi nici chiar la puzderia de virgule nefericit aşezate („se va aşterne,rece nemurire”, „în timp ce, o voce metalică anunţa părăsirea realităţii virtuale”, „Ilustrul neurolog , Vlass Cants, se oprise în faţa hubloului de aproape zece minute.”, „ce lega zona amprentară, de nord-vestul Spaniei”, „Aceste trei cuvinte declanşară în mintea androizilor, protocoalele primare.”, „reproşându-şi pe un ton dulce, că nu a încercat mai devreme virtualul.”, „Vocea lui caldă completă invitaţia abia când, medicul cuteză să scruteze spre chipul său.”, „Înclină capul alungit până când, bărbia rotundă”, „Aici, sunt cei şase pământeni”, „Mintea îi spunea că , o viaţă întreagă a fost luptător” şi altele asemenea). Ne gândim mai ales la scriitura vădit artificioasă, adesea de o izbitoare grandilocvenţă: „…Enigmatic, pierdut în complexitatea gândurilor care îi străbăteau mintea, bătrânul oştean se avântase, după câteva ezitări grosiere, în apa rece şi lipsită de claritate, ridicându-şi braţele către cerul azuriu, desfăcându-şi degetele într-o implorare a divinităţii ce îi mişca buzele albicioase în automatismul acestui tip de manifestare.”, „Acum, îşi muşcă buza inferioară simţind gustul sărat, dar catifelat al sângelui, în mijlocul cuvântului sacru, producând o apocopă ce lungise ultima silabă până la amestecare acustică, în clănţăneala dinţilor lungi şi galbeni.”, „Iuţeala atacului încremenise timpul de reacţie al celorlalţi trei cavaleri mulţumiţi cu nepăsarea izvorâtă din imposibilitatea fizică de a se manifesta unui astfel de asalt desfăşurat pe durata a numai câteva secunde, făcându-i să înceteze râsul batjocoritor.”, „…îi lovi armăsarul, ţinând sabia cu ambele mâini, trecând tăişul prin corpul bietului patruped până când mânerul se opri în pielea animalului şi hemoglobina acoperi întreaga secvenţialitate a scenei.”, „Cerul îşi transformă azurul într-o strălucire albă, descompunând ,din toate cele patru puncte cardinale, realitatea , topind la început norii, apoi, înghiţind formele de relief şi evoluând spectaculozitatea cineticului într-un tablou împietrit într-o derulare programată de ştergere concentrică.”, „Înclină capul alungit până când, bărbia rotundă îşi aşeză perişorii albi, ce trăiau într-o libertate năstruşnică, peste pieptul bombat acoperit de aceelaşi pigment albastru-turcoaz şi continuă, privind cu ochii săi mari şi întunecaţi, spre fanta deschisă ce dezvăluia chipul crispat al pământeanului” (ultima citare conţine şi două-trei virgule aşezate cât se poate de neinspirat) şi altele asemenea. Uneori, faptele sunt explicate cu o pedanterie tehnicistă mai mult decât antiliterară. Călătorind prin hipertunelul (gaura de vierme) dintre lumi, neurologul Vlass Cants nu simte niciunul din inconvenientele pricinuite de legea inerţiei, fapt pe care autorul ni-l aduce la cunoştinţă astfel: „compensând abaterile din curbele relativ strânse fără să creeze, nicio clipă, disconfortul generat de modificarea radicală a factorului de acceleraţie: pozitiv sau negativ.”

Nu ne face plăcere s-o spunem, dar autorul are mare nevoie de modele de expresie solide, valoroase, motiv pentru care îl sfătuiam (pe finalul cronicii acesteia) să se orienteze către autorii clasici (clasicizaţi). Altfel, abilitatea domnie-sale de a jongla efectiv cu temele şi ideile scientificţionale se va dovedi insuficientă. Nu dorim să descurajăm, ci să spunem lucrurilor pe nume: cu toate eforturile, este posibil ca, în final, să nu reuşească prea mult. Dar se poate trăi foarte bine şi fără asta. 🙂 Plăcerea lecturilor de calitate nu ne-o poate lua, la urma urmei, nimeni. Chiar nimeni.

Anul terminalDupă ce am avut ocazia să citim un mic fragment („La o cafea cu preşedintele”) din romanul „Anul terminal”, de Florin Pîtea, în numărul 17/mai 2012 al Gazetei SF, mai primim, iată, încă unul, la 8 mai, de la SRSFF: „Cu spatele la dig”. Dincolo de satisfacţia lecturii – în scriitura maestrului se amestecă meşter expresii picante, întâlnite pe canalele TV româneşti de divertisment, cu elemente ale unei atmosfere tipic americane – ne face plăcere să remarcăm că două publicaţii online îşi dau mâna pentru a promova volumul, oferindu-ne câte un tizăr. Dacă amprenta cyberpunk era cât se poate de vizibilă în Gazetă, tonul principal în mostra de faţă pare mai degrabă unul soft-socio-SF, cu evidente accente distopice, autorul tuşând reuşit o societate viitoare disociată dar încă solidară, coezivă, în care flagelul drogurilor şi apăsarea asupra categoriilor sociale defavorizate îşi face, realist, simţită prezenţa. Aşa cum spunea un comentator al fragmentului, coperta (am preluat-o şi noi, aci, în partea stângă) arată şi ea foarte bine. Credem, aşadar, că romanul va fi apreciat cum se cuvine.

Triada rubricii de proză a SRSFF se încheie cu un text simbolic şi încifrat până la ermetic: „Scrisul din somn”, de Victor Martin. Încercând să decriptez câte ceva, am ajuns la concluzia că, poate, autorul a dorit să sublinieze astfel izolarea în care se află creatorul faţă de lume şi amestecul de realităţi din mintea sa, care stau la baza germinaţiei artistice. Dar nu sunt foarte sigur că am nimerit frecvenţele. E un text care se citeşte greu. În ciuda dimensiunii sale. Şi se desluşeşte şi mai greu… Sau, iarăşi, starea mea s-a dovedit total nepotrivită… 😦

Buchetul de trei povestiri ridică astfel la 7 numărul textelor publicate de SRSFF, revistă a asociaţiei care s-a implicat în ultima vreme în multe acţiuni reprezentative pentru SF-ul românesc. Cantitativ, asta înseamnă că publicaţia şi-a menţinut poziţia de clasament (a 3-a), consolidând-o.

Vara va aduce vacanţa cea mare. Lumea va fi, mai mult ca sigur, mai dornică să citească. Dar, din păcate, mai puţin dornică să scrie…

Să ne vedem sănătoşi! 🙂

Anunțuri

4 Responses to SRSFF sub un cer trandafiriu

  1. Florin Pîtea spune:

    Vă mulţumesc pentru apreciere.

  2. Eugen Lenghel spune:

    Mulţumim pentru amabilitate, şi cu certitudine vom incerca să depăşim momentele grele sau exprimările nepotrivite pentru o calitate cât mai bună, pe cât posibil, subliniată cantitativ. Incercăm totuşi să punem calitatea în primul rând.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: