Ploaie de mai la…

SUSPANS.roSeria celor nu mai puţin de 13 povestiri publicate în numărul 24/mai 2012 al revistei SUSPANS.ro începe cu textul Ioanei Vişan, „Printre heliotropi şi zâmbete”. Ancorată atât în zona science fiction cât şi în arealul horror, povestirea se încadrează în nişa transficţională. Deşi concentrează foarte multe elemente, mai ales tehnice, încercând într-un spaţiu redus (depăşeşte de puţin 4000 de cuvinte) să cuprindă o întreagă lume, textul reuşeşte să se facă plăcut mai cu seamă prin tensiunea trăirilor. Între cei doi protagonişti, poliţişti specializaţi în lichidarea extratereştrilor periculoşi, s-a înfiripat o poveste de dragoste, interzisă de regulamente, aleosul (alian extrem de periculos) s-a infiltrat într-o fetiţă, a cărei lichidare brutală devine astfel mai mult decât vitală, toate aceste stări focalizează empatia cititorului, răsplătind prin emoţie efortul lecturii. În privinţa corectitudinii, e plăcut să citeşti fără să ai grija greşelilor flagrante de limbă. 🙂

Pe poziţia a doua avem parte de o nuveletă cu adevărat remarcabilă. „Pentru toate comorile iadului”, de Cătălina Fometici, e de departe lucrarea cea mai bună din tot ce-am citit sub semnătura sa. Să spunem că avem în faţă un dark fantasy autohton de cea mai bună calitate, introdusă cu măiestrie de povestirea „În zori, pădurea era albastră…”, publicată în numărul precedent (23/aprilie 2012) al revistei SUSPANS.ro. Şi să lăsăm intactă plăcerea lecturii tuturor celor interesaţi de literatură adevărată. Cele mai calde felicitări, stimată domniţă! Sunteţi, cum se vede, de o rară bogăţie… 😉 Aştept însă să aflu ce s-a întâmplat cu sărmanii aventurieri de data trecută… 🙂

Un văl de mister pluteşte peste cea de a 2-a parte a foiletonului „Cealată femeie”, semnat de Nicolae Cornescian. Prin el se întrevăd practici psiho-medicale mai mult decât neortodoxe, desfăşurate într-un straniu sanatoriu prin care pare să fi trecut şi femeia refugiată în casa izolată a eroului principal. Ni se sugerează chiar şi o identitate a bietei victime, dar, în crepuscularul amestec de realităţi din poveste, totul e posibil.

Referitor la scriitură, parcă şi-a mai pierdut din preţiozitate, deşi pereţii sunt uneori „muri”, iar personajul a devenit pentru o clipă „actant”, fără ca aceste metamorfoze să aibă, cel puţin până acum, vreo motivare anume. Despre cele câteva erori de tastare, gen „Cine era femeie din casa mea?” sau „Nu mă încumetam să deschis aceste subiecte.”, nu merită însă să vorbim. Tematic, deşi tenebros şi încărcat de suspans, textul pare mai repede unul suprarealist decât spec-fi. Să vedem însă ce se întâmplă în continuare…

Cu adevărat agreabilă mi s-a părut piesa numărul 4, „Cardinalul, spionul şi pipiţele”, de Florentin Haidamac, lucrare ce depăşeşte de puţin dimensiunile unei povestiri scurte (7500 de cuvinte, conform celor consacrate de SFWA). Colorată cu picanterii şi numeroase expresii (auto)ironice, mininuveleta se încadrează foarte bine în specia policierului popular, cu accente tehnico-fantastice, intriga fiind totodată plasată într-o realitate ficţională vizibil diferită de ipostaza realistă. Nu cred, aşadar să greşesc socotind-o transficţiune. Apreciez din nou creşterea valorică a autorului ca pe una din cele mai fericite ale fandomului, şi-l felicit cordial pe această cale. 🙂

„Furia de piatră”, de Alexandra Niculae (a cărei revenire o salutăm cu plecăciune, pe această cale), abordează şi ea motivul literar al experienţei onirice la limita dintre viaţă şi moarte. Plasându-şi intriga la confluenţa dintre suprarealism şi paranormal fantasy, autoarea mixează inspirat atmosfera de legendă medievală cu un realism aproape magic. Scriitura are, ici-colo, de suferit, nu atât de pe urma micilor greşeli de tastare („se facea”, „veghiind”, „alungaând”, „câtă crime”), cât mai ales din cauza unui accident de punctuaţie („Ghidul olog, cărând o lanternă uriaşă o luă înaintea lor…”), totuşi izolat, sau a unor formule friabile („lumea părând să se sfârşească cu ei prinşi în măruntaiele-i”), enunţuri ilar-confuze („are un ditamai diavolul în pantaloni tărcaţi la intrare”) şi forme flexionare greşite („Coşmarele”). Dincolo de ele însă, rămânem cu povestea… 🙂

Karel Cispic ne oferă o nouă tabletă moralizatoare: „Calac”. Într-o atmosferă aflată undeva între magie şi visare, forţe justiţiare repun în ordine nefirescul lumii omeneşti. Autorul se dovedeşte acelaşi atent observator al lumii, în care omul nu e decât o parte, aducătoare de întuneric, sau de lumină, după cum i-i ursita.

Mai puţin pe gustul meu ca şi temă a fost povestirea Andrei Pavel, „Offline – mai sigur?”, un cyberpolicier cu implicaţii dramatice, încărcat până la paroxism de evenimente mici şi multe personaje conturate fugar, toate mişcându-se, mişcându-se. M-am bucurat totuşi de o scriitură dinamică, robustă, în care greşelile sunt cu totul accidentale („neîndreptăţită” în loc de „nedreptăţită”), şi nu cântăresc deloc în economia ficţională.

„Apa neagră”, de Alin Dărângă, e o felie de abis ambalat într-o scriitură tenebroasă. Are un final neaşteptat, care, în acelaşi timp, poate părea cinic. Am recitit-o, căci mi s-a părut că întrezăresc o fisură în conceperea micului templu literar. Iar acum cred că soluţia canibalismului nu pare suficient justificată. Tehnic vorbind, lucrurile stau însă cât se poate de bine. Suprarealism curat.

Pe Paul D. Adrian l-am citit pentru prima dată în numărul din martie al revistei SUSPANS.ro. Reuşea atunci un text absolut remarcabil, „Fantasma eternităţii”, dovedindu-se foarte stăpân pe scrisul său. Iată-l revenind cu o nouă povestire, „Prada”, construită în jurul temei savantului nebun, ipostaziat într-un bătrân chirurg ce mi-a amintit de părintele lui Frankenstein şi de filmul acela morbid şi scabros, al cărui nume l-am şi uitat (şi nici nu ţin neapărat să mi-l reamintesc), în care un medic nebun creează din trei biete fiinţe umane un soi de hexapod grotesc… Dumnezeule mare!… 🙂 Citiţi şi meditaţi! Şi nu vă aventuraţi singuri în pădure!… O mostră de horror dintre cele mai fetide… 🙂

Evoluând într-o atmosferă destul de asemănătoare, „Cântecul spânzuratului”, de James R. Blaisse, ne poartă într-un labirint tenebros de relaţii umane, făcându-ne să ne întrebăm care este, la urma urmei, diferenţa dintre crimă şi sacrificare rituală. Expusă într-o tonalitate de secol XIX, lucrarea beneficiază şi de o reuşită răsturnare de situaţie, cara face ca finalul să lase cititorului acel sentiment că lectura şi-a meritat efortul. Ceea ce diluează ceva-ceva din răsplată e însă puzderia de fine ciobiri ale limbii, cele mai multe părând a fi însă simple erori de tastare: „Scrierea care el va demonstra tuturor cât de mult se înşeală.”, „am ieşit pe chiar pe stradă pietruită”, „o făceau să pară gata să se năruieşte, „casa mee, „acest bărbat, Adam, lipsit de o coastă, aveam o imaginaţie foarte bogată”, „chinuindu-mă să-i dau jos pe care prinseseră rădăcini”, cu seară înainte”, „apă din fântână din spatele casei”, „În dimineaţa cele de-a treia zi, „de fiecare dată când perdeam pe cineva” şi altele asemenea. În pofida lor, textul este, fără îndoială, cel puţin meritoriu.

Proiectată pe cerul viitorului, „Vine întunericul”, de Ioana-Cătălina Dorojan, încearcă să fie un soi de distopie fantasy tenebroasă, în care oamenii s-au transformat în cârtiţe, iar lumea, întunecată, e bântuită de creaturi oribile, hrănindu-se din seva sufletelor înrobite. Ambalată într-o scriitură clasică, piesa pare să aibă o anume fagilitate la nivelul motivaţiilor, dar, până la urmă, răul adânc – răul pur şi simplu – face parte din lume, fără să aibă neapărat nevoie de o motivaţie filosofică. El există şi aşteaptă doar prilejul potrivit să transforme lumea în tenebre.

Penultima ieşire la rampă a rubricii de proză din numărul de mai al revistei SUSPANS.ro aparţine Aureliel Chircu. „Din ştreang (I)” este partea întâi dintr-o nuvelă serializată, asupra căreia nu vom face acum prea multe aprecieri, bizuindu-ne că ele vor fi mai nimerite după ce vom desluşi întregul. Fragmentul de faţă este doar o expoziţiune concepută cât se poate de clasic, şi care promite o adevărată poveste de suspans, având deja niţeluş din istoriile cu Sherlock Holmes. Câteva erori de tastare („nimic despre existenţă lui”, „îţi dau şi tu seama”, „din cauza descopunerii”, „nu poţi şti ce e mintea omului care urmează să fie ucis”) zgârâie (mult mai discret ca în alte rânduri) ţesătura de cuvinte. O să aşteptăm cuminţi continuarea. 🙂

În încheierea listei celor nu mai puţin de 13 texte publicate (record absolut, de când fac eu cronicile astea pe aici), redacţia SUSPANS.ro a aşezat un fragment din noul roman „Crime by Skype” (titlul versiunii pe hârtie este „SUFOCARE”), de George Arion, autor care nu mai are nevoie de nici un fel de recomandare. Plănuit a se lansa în cadrul Bookfest (care tocmai ce a început), romanul beneficiază de o reclamă mai mult decât binevenită în paginile valoroasei reviste online, iar noi ne bucurăm să ne declarăm interesaţi. Vom căuta cartea în librăriile pe care le frecventăm, fiindcă la festivalul cărţii, nici de astă dată, nu vom ajunge, şi nu doar fiindcă nu ne plac, până la urmă, aglomeraţiile. Sperăm însă ca versiunea tipărită să fie cât mai săracă în greşeli de redactare (cum este cazul nefericitului accident de punctuaţie din fragmentul de faţă: „unul dintre negrii pentru ale cărui drepturi luptase şi-şi riscase viaţa, s-a apropiat de el”), din păcate destul de frecvente în tomurile timpurilor de acum, semn că până şi lucrurile bune sunt făcute în mare, prea mare viteză.

În viteză sau nu, munca redacţiei de la SUSPANS.ro este una cât se poate de rodnică. Selecţia de această dată dovedeşte şi ea că se pot face lucruri bune cu resurse puţine şi cu mare dăruire.

Felicitări şi să ne vedem cu bine în iunie! 🙂

Anunțuri

7 Responses to Ploaie de mai la…

  1. catalinaf spune:

    Multumesc frumos! Sper sa va placa si partea a treia 🙂

  2. Vă mulțumesc! Aveți dreptate, am forțat-o, deși mai trebuia lucrat la ea. Toate cele bune!

  3. Multumesc mult de tot domnule Coman! Ma bucur ca povestirea mea a reusit sa va inspaimante, ducandu-va intr-o zona a grotescului primordial…. 🙂
    Sper ca pe viitor sa urmariti cu acelasi interes scrierile mele!

    • mirco67 spune:

      Atâta vreme cât veţi fi publicat în revistele pe care le citesc sau în cărţile pe care le cumpăr, am să vă urmăresc. 🙂

      Şi eu vă mulţumesc!

  4. […] dăruindu-ne textul „În urma lor, doar flăcările…”. Pe 31 mai, spuneam (a se vedea Ploaie de mai la… SUSPANS.ro) că partea a doua este cel mai bun text al autoarei, dintre cele pe care le-am citit. Ei, bine, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: