Tempora

Mi-amintesc iară cuminţenia noastră,
Noianuri, anii prin tainiţi s-au scurs,
Timpul risipitu-s-a ca noi, copiii
Speriaţi cu o blană de urs…

Acu’ sunt pe uliţă singur,
Râsetele parcă le mai aud…
Mă-ntreb prosteşte dacă mai porţi funde
Şi dacă ştiu să mă mai caţăr în dud…

Peste spinări mohorâte de case,
Timpul trece egal, ca atunci,
Soarele e tot el, din păduri răsare
Şi apune blând undeva, prin lunci…

Prietenii m-au părăsit cu toţii,
Vinul rămase nebăut.
Uneori în ţintirim fumez lângă o cruce.
Tac şi ascult.

Doamne, unde s-ascunsără toate?
(Tu, cetitorule, iartă-mă c-am rămas ţăran.)
De ce-i aşa blândă noaptea care cade?
De ce samănă un an cu alt an?

Atunci fiecare zi era altfel,
Fetiţele aveau soarele-n păr,
Cum le iubesc de mult ca un bunic astăzi,
Cum le iubeam atunci, în adevăr…

Nici nu ştiam că le iubesc aşa,
Abia acum, când se făcură năluci…
Timpule, unde mi-ai ascuns aripile?
Şi fără aripi unde mă duci?

(13 iunie 1992 – Timişoara)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: