Nu simţi cum gândul meu te înveşmântă
Cu fine diademe de beteală?
Pădurea-i adormită. Noaptea-i smoală…
Dar cine-i hârca ceea, ce-ţi descântă?…
Ea îţi dă somnul? Tot ea îndoială?
Şi cine-i trubadurul care-ţi cântă
Cercând în van să-şi rupă vraja? Sfântă,
Pădurea-ţi vine ca o catedrală…
Mă văd în unde… Mantie port pe umeri
Şi peste mantie şnurul de ghitară,
Lucirea lunii face lemnul ceară.
Doi trubaduri? Sau câţi? Nu-ncerci să-i numeri?
Surâzi prin somn… În respiraţia rară
Topeşti şi vrăji, şi şnurul de ghitară…
Şi-ţi ning săruturi blânde peste umeri…
(5 ianuarie 1992 – Timişoara)
Reclame
