„e-Text”, Sesiunea IV – rezultatul concursului

Cea de-a patra sesiune a concursului e-Text, iniţiat de SRSFF în noiembrie, anul trecut, începe în 15 de februarie cu povestirea „Boabe de cafea”, semnată de Cătălin Cofaru. Autorul continuă să experimenteze, căutând cea mai bună cale de a-şi valorifica atuurile, însă, în textul de faţă, deşi avem parte de prezenţa câtorva zei din mitologia Greciei antice (ale căror nume nu ne sunt dezvăluite) şi de o stranie (magică?) pendulare între realitatea noastră şi cea mitologică, simbolistica textului trimite către un areal al fantasticului literar cu graniţe vagi. Nu punem preţ pe cele câteva erori de formă găsite în cuprins, cu totul involuntare, dar ni se pare că valoarea literară vine cu preponderenţă din sensibilitatea şi rotunjimea rostirii, ficţiunea de speculaţie rămânând pe un plan secund, de fundal. Sperăm că alte texte competitoare vor fi mai cert cantonate în domeniul de referinţă spec-fi.

Concepută în tiparul unui basm clasic, „Balta Lupului”, de Elena Olariu, cea de-a doua povestire intrată în competiţia lunii (16 februarie), dovedeşte în multe privinţe o înduioşătoare stângăcie, frazele părând scrise de un învăţăcel încă nedeprins cu ale verbului rigori. 🙂 Din abundenţa formulelor paradoxale, a căror analiză detaliată ne-ar lua mult prea mult, am ales câteva, spre exemplificare: „îmbiindu-te să-ţi răcoreşti oboseala de peste ani şi limpezeşti obrajii în apele cristaline în care-ţi puteai oglindi nu numai privirea ci linişti şi gândurile…”, „…tot legenda spunea că o dată la o sută de ani apele acestui lac, unde nu se apropia picior de om, înghiţea îmbrăţişând într-o dulce strânsoare câte o fecioară” („apele… înghiţea”), „Căutarea şi singurătatea fetei ajunsă însă la urechile lui Caronfil sau cine ştie care îi era numele adevărat şi poate că de aceea mersul îi era fără de odihnă şi agerimea minţii alerga încoace şi încolo…”. Afară de construirea copilărească a frazelor lungi, stilul păcătuieşte şi prin aglomerarea figurilor de stil, a căror prezenţă îngreunează lectura, uneori până la sufocare, ca şi prin destule formule care te fac să zâmbeşti cu îngăduinţă, ca atunci când copiii se prind serioşi la povestit („flăcăul voise doar să-şi odihnească oboseala”; „multă vreme ar tot fi rămas privindu-se şi îmbrăţişându-se cu privirea”; „după ce vă veţi uni destinele, fiind alături la bine şi la rău, trebuie să trăiţi despărţiţi unul de altul”; „Natura-Mamă vă va adăposti de vitregiile naturii”; „Natura-Mamă va avea grijă să vă adăpostească şi hrăni.”; „înfruntarea cu necunoscutul având a-i maturiza în statornicie şi dragoste şi oţeli forţa fizică.”). Timpul mitic, în care începe povestirea („demult, demult, pe aceste vechi meleaguri îşi făcuse apariţia, nimeni nu ştie de un unde, un fecior…”), se destramă pe parcurs: „Cât despre existenţa mărului de aur, nici pomeneală! Rămăsese doar un simbol, cel ce ar fi voit să-l găsească trebuind a avea însuşiri alese şi să fie plin de virtute şi cuminţenie. Şi în timpurile noastre…” Atmosfera de mit popular (bulversantă prin tumultul de elemente fantastice care izbucnesc la tot pasul) se destramă şi din cauza unor cuvinte cu iz de neologism, cum este cazul în „Despre această fiică a satului flăcăul auzise că deşi singură, era bine păzită de înţelepţii satului, nimeni să nu-i pricinuiască vreo supărare până va fi dată, cu cununie în faţa Sfântului Altar, vreunui flăcău care s-o merite. Aceasta atât pentru delicateţea ei fizică cât şi pentru fineţea ei spirituală dar, mai spuneau pe şoptite unii rău voitori, deţinea o bogăţie ascunsă înlăuntrul inimii care, de-ar fi fost descoperită şi furată, de bună seamă ar fi dispărut întreg satul…” Din loc în loc îşi fac apariţia şi unele greşeli gramaticale, dar ele par a rezulta nu din necunoaştere, ci mai mult din pierderea controlului asupra enunţurilor prea lungi. Încadrăm aici dezacordurile, cum este cazul în lumea până peste cap de ocupată cu cele ale lumescului uitară de măr”, obrajii, spălaţi de lacrimi, mai tare îi lumina faţa”, pletele ademenitoare ale unei sălcii proaspăt înflorită, săruta albia apei” (unde apare şi una din cele mai grave erori de punctuaţie) sau „o sirenă, a căror veşminte”. Tot în aceeaşi zonă putem aşeza şi alte greşeli: folosirea incorectă a formelor flexionare ale unor verbe („Atunci [fata] îi zării mâinile fioroase”) sau alte erori de punctuaţie („să vă dau binecuvântarea Mea şi, porniţi la drum!” – virgulă aşezată incorect, după conjuncţia „şi”).

În ciuda tuturor acestor derapaje, autoarea (probabil foarte tânără) izbuteşte un final armonios, care dă rotunjime legendei (cu valoare explicativă) legate de numele unui sat (Basga – am căutat localitatea în câteva baze de date, inclusiv cea a codurilor poştale din România, dar n-am găsit-o) şi a unei ape (Balta Lupului). Izbânda din final nu e singurul element ce ne face să credem că Elena Olariu se poate perfecţiona şi poate deveni un condei adevărat. O mai recomandă şi sensibilitatea înnăscută, ca şi scrierea, cel mai adesea corectă, şi vocabularul, suficient deocamdată. Ne place să credem că nu se va opri aici.

Pe 17 februarie intră în competiţie şi cea de-a treia povestire a lunii. „Realitax-Prime”, de Dragomir Victor-Nicuşor, aparţine, fără tăgadă, (sub)genului science-fiction. Brodată pe tema contactului (clasica invazie extraterestră este din nou scoasă la rampă), construcţia ficţională are ca element de rezistenţă modul surprinzător în care lumea este, în final, salvată: prin intermediul credinţei religioase, rugăciunea venită din sufletul purificat al unui ascet provenit din spaţiul atonit izbuteşte să întoarcă Realitax-Prime, terbila armă psihotronică extraterestră, împotriva invadatorilor.

Din păcate, punerea în operă a poveştii nu este nici pe departe la nivelul ideii, autorul dovedind şi de această dată nu doar stângăcii de compoziţie, ci şi o scriitură neglijentă, insuficient revizuită şi, poate tocmai de aceea, plină de greşeli. Vom trece mai întâi în revistă cele câteva tipuri de derapaje stilistice, exemplificând frugal, spre a nu lungi inutil analiza de faţă, enumerând aici enunţurile cu înţelesuri difuze („se afundase într-o apatie relativă produsă de [un] incident la un generator secundar” – unde pare să lipsească un cuvânt de legătură, „Datele placardate în partea superioară a înfăţişării…” sau „să-şi noteze în tableta – p.s cu android câteva observaţii pe care le considera folositoare în raportul ulterior.” – unde credem că ar putea fi vorba de o tabletă-PC, rulând un sistem de operare din familia Android), precizările menţionate în paranteză (aşezate chiar şi în mijlocul replicii personajului, cum este cazul în „Şi cei cinci agenţi se vor întoarce pe Anumbis (numele navei asskane) cât mai repede cu putinţă.”), elementele neuniforme de marcare a dialogului (se foloseşte atât linia de dialog cât şi încadrarea replicilor cu ghilimele, în manieră anglofonă sau aşa cum se obişnuia şi la noi, înainte de ultimul Război Mondial: «-Vă rog, se destăinui Rojh’ir Varr ascunzându-şi beteşugul din palmă în armura strălucitoare. ”Sunteţi hidoşi! Decamuflaţi-vă domnilor! ”»), aglomerarea obositoare a figurilor de stil („…Insulele Britanice se dezvăluiră într-o beatitudine a detaliilor uimitoare.”), preţiozitatea inutilă a unor elemente descriptive („Trecu într-o clipă, de la apatia stării anterioare la vulcanismul ilarităţii extreme.”) şi repetiţia terminologică („scana senzorii interni fără să-i pese de cei doi subordonaţi încremeniţi la câţiva metri de uşa liftului intern). Între greşeli, cele mai vizibile sunt cele de punctuaţie (virgula interpusă fatalmente între subiect şi predicat, ca în „Mashan Thods şi secundul navei Zichan’mil Saj, încuviinţară şi ei ordinul…” sau în „sutele de sonde ce monitorizau procesul, neutralizau teribila armă”) şi puzderia de dezacorduri („într-o vibraţie susţinută ce trădau gradul înalt de enervare”, „Ciudăţenia aceia cu patru mâini…”, „creatura aceia, al cărui calviţie”, „…se porni să-i apară în minte tot felul de amintiri…”, „răcnetele de deznădejde a fraţilor”, „Îi amorţise picioarele”, „din fiecare vârtej începu să apară fiinţe, aceiaşi mândrie” etc.)

Apreciem la Dragomir Victor-Nicuşor mai cu seamă uşurinţa cu care par să-i vină ideile de pornire şi râvna cu care participă lună de lună la concursul iniţiat de SRSFF. Am aprecia şi mai mult dacă autorul şi-ar şlefui textele cu atenţie şi răbdare, încetând să le azvârle publicului fără revizuire, fiindcă „a scrie înseamnă mai ales a rescrie”. Ar fi pentru noi un semn că domnia-sa doreşte cu adevărat să depăşească nivelul la care a ajuns până acum.

A patra concurentă a lunii, povestirea „Darul”, de Adrian Sand, intră în scenă la 21 februarie. După ce etapa trecută izbutise să ne convingă de stăpânirea unor atuuri, ţinând mai cu seamă de o scriere destul de corectă, autorul cade acum de pe piedestal. Nu ne face plăcere să constatăm că virgulele sunt în multe rânduri gestionate precar („doar ca să priceapă la urmă, că totu-i în van”, „Nu mi-am ales tocmai bine, timpul să purced”, „brăţara lată ce-i încinge braţul, e făurită din aramă”, „Poteca şerpuită ce pleacă din buza platoului, se-afundă printre nămeţi.”, „se ridica falnic, zidul principal”), adăstând adesea între predicat şi complementul direct sau chiar între subiect şi predicat, şi nici să găsim în text cuvinte scrise greşit, probabil din grabă („Al 2464 ciclu…” în loc de „Al 2464-lea ciclu…”, „prea-cinstite” în loc de „preacinstite” sau acăţată de boltă”) ori norme de grafie vechi şi noi folosite de-a valma (mai întâi „nu seamănă nici una cu alta”, apoi „nu poartă nicio armă”). Suntem totuşi plăcut surprinşi de densitatea atmosferei fantasy pe care o izbuteşte Adrian Sand, chiar dacă abundenţa termenilor meniţi să descrie amănunţit o lume bogată în seminţii, cutume, ţinuturi, credinţe şi vechi meşteşuguri, mai mult sau mai puţin magice ori războinice, nu se potriveşte cu dimensiunea povestirii, îngreunând mult înaintarea lecturii. Tot la încetinirea parcurgerii textului duc şi unele expresii nestandard („zvârcolindu-se şerpesc) şi confuzii terminologice, cum este cazul în „o lucire beteagă, pestilenţială, unde cel de-al doilea adjectiv („pestilenţială”) nu-i deloc potrivit, el folosindu-se pentru a caracteriza fie o boală (care se răspândeşte repede, ca pesta), fie un miros (calitatea aerului), caz în care avem de-a face cu senzaţii olfactive din cele mai neplăcute, sau cum este cazul în Odată desluşeşte un câmp de foc, din mijlocul căruia răsar siluete maiestuose, de pe care se scurg fuioare de scrum spre pământul pârjolit, altă dată un pustiu îngheţat…”, unde se face evident confuzie între adverbul „odată” şi substantivul „dată” (cu sensul de „ocazie”).

În ciuda acestor neajunsuri (venite, mai mult ca sigur, din marea dorinţă de a reintra foarte repede în competiţie), textul are voce, păstrând bune şanse să se claseze onorabil.

24 februarie este data la care intră în joc cea de-a cincea povestire. „Evocare”, de Alexandru Şchiopu, se constituie mai degrabă ca un lung discurs sintetic, încercând să descifreze articulat câteva din marile concepte gnoseo-filosofice (universul, divinitatea, scopul existenţei omului conştient de sine), aşezate cu toatele într-un sarcofag scientist, eminamente descriptiv. Textul străluceşte la capitolul formă, fiind redactat într-un limbaj de o corectitudine aproape pedantă, dar, ca valoare literar-estetică, rămâne numai la nivelul unei sinteze ştiinţifice expuse cu un evident har didactic, prin vălul căreia întrezărim un autor suficient de bine mobilat pe tărâmul fizicilor înalte.

Credem că Alexandru Şchiopu ar putea evolua, dacă va voi astfel, şi dacă va găsi şi calea spre limbajul literar adecvat, către postura unui autor hard-SF mai mult decât onorabil.

Niciodată până acum departajarea nu a fost atât de problematică, fiindcă valoarea literară s-a încăpăţânat a se aşeza destul de incert între graniţele regatului nostru ficţional. După îndelungi cântăriri, ierarhia finală este următoarea:

1„Boabe de cafea”, de Cătălin Cofaru;
2„Evocare”, de Alexandru Şchiopu;
3„Darul”, de Adrian Sand;
4„Realitax-Prime”, de Dragomir Victor-Nicuşor;
5„Balta Lupului”, de Elena Olariu;

Felicităm pe câştigător! Mulţumim tuturor celorlalţi participanţi! Şi le reamintim tuturor dictonul olimpic: „Ai reuşit? Continuă! N-ai reuşit? Continuă?”

(Aticolul a fost publicat mai întâi de SRSFF, la data de 01.03.2012.)

Anunțuri

3 Responses to „e-Text”, Sesiunea IV – rezultatul concursului

  1. […] De remarcat totuşi că, literar vorbind, lucrarea de faţă a domnului Alexandru Şchiopu este, totuşi, în vizibil progres faţă de anterioara sa încercare, „Evocare”, cu care a intrat în concurs în etapa a IV-a, din februarie, anul curent. Am vorbit despre ea în cronica „e-Text”, Sesiunea IV – rezultatul concursului. […]

  2. […] De remarcat totuşi că, literar vorbind, lucrarea de faţă a domnului Alexandru Şchiopu este, totuşi, în vizibil progres faţă de anterioara sa încercare, „Evocare”, cu care a intrat în concurs în etapa a IV-a, din februarie, anul curent. Am vorbit despre ea în cronica „e-Text”, Sesiunea IV – rezultatul concursului. […]

  3. […] De remarcat totuşi că, literar vorbind, lucrarea de faţă a domnului Alexandru Şchiopu este, totuşi, în vizibil progres faţă de anterioara sa încercare, „Evocare”, cu care a intrat în concurs în etapa a IV-a, din februarie, anul curent. Am vorbit despre ea în cronica „e-Text”, Sesiunea IV – rezultatul concursului. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: