A fi sau a nu fi scriitor

„Într-un articol din Writer‘s Digest, din aprilie 2001, Joe Cardillo (directorul programului de scris creativ de la colegiul Vermontului de Sud) a sugerat că cele trei elemente necesare pentru a-l prinde pe cititor seamănă cu paşii pe care i-a folosit el pentru a-şi antrena căţelul: 1)trezeşte interesul; 2)amînă; 3)răsplăteşte.”

Fragmentul de mai sus m-a făcut să rămân (din fericire numai pentru câteva clipe 😉 ) siderat. Mi-am dat seama că e posibil să n-am habar chiar deloc ce înseamnă „scris creativ”, adicătelea „creative writing”, anglicăreală pe care o tot aud în ultimii ani. Şi concluzia asta nu prea dă bine cu imaginea mea de ins care moderează juriul unui concurs iniţiat de Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy… Eu credeam că a scrie creativ înseamnă a face literatură, iar bruma de învăţătură pe care mi-au dat-o dascălii mei din liceu pe direcţia asta, că în facultate am studiat cu totul altceva, m-a făcut să cred că literatura este arta cuvântului, adicătelea chintesenţa comunicării verbale, tot ce se poate obţine mai amplu pe tărâmul slovei. Dar poate că nu-i aşa…

Nu-i aşa fiindcă aflu că domnul cititor trebuieşte „prins”. Şi asta printr-un algoritm de dresaj eficient în egală măsură şi la păcălirea animăluţelor de companie. Trăiam cu impresia că, totuşi, sunt ceva-ceva mai inteligent ca un căţel.

Mă şi văd răsturnându-mă pe o parte, apoi pe cealaltă, dând din lăbuţâci şi încercând disperat să cred că şi eu contez, toate astea în vreme ce stăpânul meu, SCRIITORUL, dornic numai să-mi dea agăţul, numără preocupat bancnotele încasate din vânzarea cărţilor care, pân’ la urmă, chiar mi-au plăcut. Mi-au plăcut fiind convins că nu oricine poate fi scriitor, că pentru asta e musai să ai ceva din naştere, un fel de har pe care, oricâte şcoli ai face, n-ai cum să-l dobândeşti ca pe o deprindere meşteşugărească fără să se vadă că strădania te aduce, ineficient, la sufocantă incandescenţă, pe câtă vreme cei „gift-uiţi” (am încheiat citatul! 🙂 adâncă vorbă, maestre!) se duc mult mai sus peste tine, fără măcar să… clipească din aripi.

Într-o vreme, pe când eram abia adolescent timpuriu, iar tuleile bărbii şi musteţilor nu se hotărau ce să facă în porii feţei mele, mă închipuiam scriitor. Asta făcând, nu mi-am imaginat niciodată, dar absolut niciodată, că ar trebui să ajung într-o zi un ins descătuşat de scrupul şi mulţumit că am mai şmecherit câteva sute, mii, zeci de mii de fraieri să mă citească, trezindu-le mai întâi interesul, apoi amânând şi apoi răsplătindu-i cu vreun deznodământ cu premeditare pitit în faldurile epustuflantelor răsturnări de situaţie.

Mi-am imaginat în schimb că povestesc unor prieteni, aşa cum face oricine la un taifas din cele adevărate, unde nu se oboseşte nimeni să te asculte dacă nu zici „cu artă”. Când baţi câmpii, eşti expediat iute în planurile secunde, fără nicio supărare, fără nicio încrâncenare, iar ăl mai credibil devine „cel mai iubit dintre pământeni”, inclusiv de tine, concurentul tocmai detronat.

Poate am greşit închipuindu-mi asta. Poate că viziunea mea s-a deformat precoce, din cauză că prietenii adolescenţei mele îmi erau cu adevărat prieteni (dovadă că-mi mai sunt şi azi, deşi ne vedem rar). Poate că lumea mea nu era nici pe atunci destul de… lumească. Poate că eu n-am învăţat ce trebuie. Poate că nu sunt decât un biet inadaptat, crescut ca o malformaţie în carnea prezentului. Poate că, totuşi, ca scriitor, nu sunt bun de nimic până la urmă. Dar, dacă totuşi aşa stau lucrurile, ştiu sigur că nu mă voi obişnui cu adevărat niciodată să mă joc de-a sinceritatea, râzând pe din dos de cei ce mă citesc. Şi-mi voi asuma până la capăt riscul ca scrisul meu să nu fie, din pricina asta, destul de „creativ”.

Anunțuri

6 Responses to A fi sau a nu fi scriitor

  1. Florin Pîtea spune:

    O problemă serioasă pe care o întîmpină fiecare scriitor este concurenţa altor mijloace de comunicare ce distrag cititorii şi care le erodează acestora timpul de lectură: televiziunea, Internetul, reţelele de socializare, telefonia mobilă, DVD-urile, jocurile video şi aşa mai departe. Ca urmare a invaziei acestor mijloace de comunicare electronice, durata pe parcursul căreia cititorii sînt capabili (şi dornici) să îşi concentreze atenţia a scăzut dramatic. Nu există o metodă unică prin care scriitorii să îi convingă pe cititori să îşi concentreze atenţia asupra unei cărţi tipărite sau a alteia. Domnul a cărui opinie o comentaţi doar a propus o metodă posibilă. Dumneavoastră aveţi libertatea să încercaţi şi alte metode, fără ca metodele dumneavoastră să valideze sau să invalideze metoda menţionată de domnul Cardillo.

    • mirco67 spune:

      În acelaşi timp, am libertatea de a aprecia dacă, după umila mea părere, metoda domnului Cardillo este sau nu este una „mercantilă”. Fiindcă, stimate maestre, problema de faţă nu este „metoda”, cum pacificant spuneţi dumneavoastră, ci „calea”, iar presiunea acestor fabuloase mijloace electronice de divertisment, la care faceţi referire, călăuzeşte literatura către o fundătură, fiindcă o reduce la dimensiunea sa de divertisment din ce în ce mai „gros”. Nu-i de mirare că, pe măsură ce simţirea se rezumă, tot mai des, la „unităţi de cont”, textul literar devine un soi de manea care „merge” cu cârnatul şi cu berea.

      Nu doresc să-l invalidez pe stimatul Cordillo. Doresc numai să spun că nici excelenţa-sa nu mă mai poate invalida pe mine. Fiindcă asta cred eu că este, la urma urmei, scriitorul. Şi mai cred că poţi fi un SCRIITOR mai mic, poate chiar obscur, sau un MARE scriitor.

  2. Eugen Lenghel spune:

    Din discutia de asta seara cu Nina Munteanu am ramas cu informatia clar exprimata ca in State se scrie altfel – intens comercial. Nu au timp sa faca literatura, si se concentreaza mult pe tehnici – de agăţat. In State entuziasmul fata de un autor vine repede – trece repede. Pana si autorii mari se feresc sa intersecteze taramurile tabu si sa neglijeze corectitudinea politica. De aceea majoritatea au finaluri fericite, si de aceea GRRM socheaza, pentru ca aparent incalca tabuuri, dar ofera foarte mult circ. In Canada se doreste si se cauta literatura, pana intr-atat incat si SF-ul lor TREBUIE sa fie literar!
    Degeaba Joe Cardillo antreneaza catelusi, daca in final cuvantul sau nu transmite niciun mesaj remarcabil.

    • mirco67 spune:

      Nu ştiu cine e Joe Cardillo şi nici nu mă obosesc să aflu. 🙂 N-am să cred niciodată că scrisul este numai un mijloc de a-l face pe cititor să zică „Wow!”. Americanii au prostul obicei să transforme totul în industrie. Aşa au făcut, din păcate, cu ce-au reuşit, la un moment dat, să producă mai frumos. Comparaţi sinceritatea naivă a autorilor de pulp fiction (care cucerea un public enorm în vremuri deloc prielnice visării, căci lumea se înşuruba, pe atunci, în faimoasa criză de la începutul secolului XX) cu vâslitul îndârjit din condei al autorilor de acum. Scriu de parcă ar concura la caiac-canoe în finala olimpică. Tehnica lor e perfectă, şi barca literară, pe care o cârmesc furibunzi, dă iama în imaginaţia cititorului, clătinând echilibrul, şocând, disturbând. Litera lor nu se mai adresează nevoii naturale de comunicare armonioasă, pe care o are insul încercat de furtunile vieţii, singurul în măsură să aprecieze cum se cuvine tihna, pacea, marea liniştită, ci ţinteşte în etajele vijelioase, adrenaliene, testosteronice, sanghinare şi mai nu ştiu cum, transformând pe om într-un fel de fiară teritorială, fără nicio legătură cu Homo sapiens. Comparaţi ştiinţa de a trăi împreună cu vocea şi instrumentele din muzica de până prin anii ’90 cu ghirlandele de formule sonore cybercontrafăcute de acum, în care vocile sunt mai mult ale plăcilor de sunet decât ale interpreţilor adulaţi cu mare uşurinţă de o masă de indivizi tot mai deprinşi să aprecieze lăturile culturale. Comparaţi filmele de cinema din acei ani (fiul meu, născut în 1993, susţine că primele trei părţi din Războiul Stelelor, în ordine cronologică, fireşte, sunt mai bune decât ultimele, iar Avatar nu i-a spus mare lucru) cu colajele încropite tot mai prost din timpul de-acum, cărora li se văd, pe la colţuri, cusăturile cu aţă albă, copcile frankesteiniene cu care sunt „compuse” personajele, din mădularele altor personaje, create prin vremuri mai civilizate. Terci căcăniu, cu care îl hrănesc pe zeul-consumator, făcându-l să se bucure ca dobitocul că umblă pe stradă îmbrăcat în haine noi-nouţe care imită perfect trenţele, şi mai şi plăteşte pentru asta. Nu asta e lumea pe care o doresc şi o visez eu! Asta e o distopie din care aş vrea să mă trezesc. Să mă spăl cu apă rece pe faţă şi să merg la şcoală, să-l ascult pe dascălul meu de literatura română din ultimii doi ani de liceu, fost student de-al lui Călinescu…

  3. Felix Tzele spune:

    Creative writing-ul este o metoda de a capata aptitudini literare. Si nu numai in literatura, este folosit si pentru feature writing si reportajistica.

    Creative writing implica mult mai mult decat conditionari pavloviene (sunt tot felul de scheme pentru a face povestirea sa functioneze) si are legatura, din ce am inteles eu citind cateva manuale de gen (cel mai folositor pe care l-am citit, tradus si in romana, este cel scris de Stephen King-Misterul regelui) cu exploatarea eficienta a resurselor scriitoricesti si transpunerea lor intr-o forma cat mai placuta ochiului(stiu, suna „de lemn”).

    • mirco67 spune:

      Nu mă îndoiesc de faptul că există tehnici literare care se pot învăţa în mod cinstit. Astfel de cursuri se scriu de când se studiază sistematic literatura (şi a trecut ceva vreme de atunci – nu vreau să mă întorc la anticii greci!), fără ca înaintaşii noştri să aibă habar că vorbeau de „crieitivruaiting”. Liceele şi facultăţile de litere de pretutindeni au produs generaţii după generaţii de inşi capabili să înţeleagă tehnica scrisului, modul cum este perceput şi decriptat un text literar. Ţine de ştiinţa comunicării. Ca orice ştiinţă însă, şi aceasta poate fi pervertită de banul-zeu şi pusă în jugul maximizării profitului, în „ţaitgaistu” asta nenorocit pe care mi-e greu, totuşi, să-l numesc spirit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: