Cel mai bine este…

…să fii cârtiţă. Ai de săpat şi te achiţi de asta cu devotament. Nu prea ştii bine pentru ce sapi, spre deosebire de cârtiţele adevărate, cărora instinctele le furnizează motivaţiuni fără greş. Sapi pentru că nu e bine să stai în lumină. Şi pentru că e mai simplu să-ţi atingi ţelurile pe dedesubt.

Ceea ce nu-i chiar bine azi e faptul că toate s-au mutat dedesubt. De-asta e risc mare să dai peste o altă galerie când sapi, la fel de proaspătă. O altă cârtiţă. Trebuie să înţelegi repede ce vrea ea. Să nu cumva să vreţi acelaşi lucru. Iar dacă-i aşa, va trebui să cauţi fără zăbavă o altă cale, să sapi repede o altă galerie, chiar dacă va fi s-o faci doar ca să aduci, de exemplu, niţică apă în cotloanele concurenţei, spre a o convinge că nu asta e calea ori, încă şi mai bine, că nu ăsta e ţelul…

Ţelul trebuie să fie unul mic. Mic şi sigur. Cum ar fi un şpriţ şi o friptană, un Mercedes, o vilă, un jaf, o înşelătorie. Din când în când, un adulter. Valorile mici sunt, la urma urmei, cele mai mari, fiindcă valorile mari sunt făcute din mai multe valori mici, iar valorile cele mai mari nu sunt decât colecţii impresionante de chestii fără nicio valoare.

Cel mai bine e, aşadar, să fii cârtiţă.

Cârtiţă înseamnă nu doar să sapi, deşi asta e ocupaţia de bază. Cârtiţă înseamnă şi să cârteşti. (În vechime se spunea „să cârtiţeşti”, dar s-a renunţat. Pe lângă faptul că suna ca dracu’, era aproape deconspirant. Înţelegeţi acum de ce nu pomenesc dicţionarele nimic despre asta…) A cârti înseamnă, de fapt, a nu fi de acord. Dar pe de desupt. A nu fi de acord pe faţă înseamnă a avea atitudine, iar asta e o mare pierdere de timp, fiindcă atunci e necesar să faci lucrurile corect. E nevoie de enorm de mult timp pentru asta, credeţi-mă. Uneori e imposibil. Nu neapărat din lipsă de timp. Uneori, cum se întâmplă acum, nimeni nu mai ştie cum e corect…

Aşa că, iată, cel mai bine e să fii cârtiţă…

Ştiu, mi se va spune că nu vei şti niciodată ce e lumina, că adevărata putere e cea demonstartă, recunoscută, apreciată… Râvnită… Vedeţi? Până la urmă, e mai bine să fii cârtiţă. Lumina nu e decât aparenţă. Minciună. Înşelătorie. Puterea stă în întuneric. Şi e cu atât mai eficientă cu cât e mai neştiută. Cei recunoscuţi drept puternici sunt de fapt roşi de temeri. Se întreabă mereu dacă în adâncul întunericului nu se ascunde cumva cineva şi mai puternic. Necunoscut de puternic, fiindcă ne temem mai ales de ce nu cunoaştem. Iar cârtiţele sunt, mai ales, necunoscute…

Cel mai bine e să fii cârtiţă. Orice s-ar spune..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: