Ficţiuni autumnale – addendum

Realizez abia acum că am trecut cu vederea povestirea Cameliei Pantazi Tudor intitulată „Regăsire”, publicată la 26 septembrie de SRSFF, în cadrul rubricii Autor X. Încerc să-mi repar acum greşeala şi să spun câteva vorbe despre textul cu pricina, cerându-mi iertare pentru întârziere şi corectând totodată statisticile. Contorul lunar pe septembrie al SRSFF a fost aşadar incrementat, ajungând la valoarea 5.

Din păcate, piesa în cauză nu se încadrează în scintificţiune, iar despre fantasy poate fi vorba numai cu multă, foarte multă mărinimie, căci fantasticul este unul pe care personajul-cheie, o tânără femeie atinsă vizibil de criza sa existenţială, îl trăieşte într-un soi de reverie, imaginându-şi de fapt totul seara, în faţa calculatorului.

Nici în privinţa modului cum este folosită limba nu găsim numai lucruri bune, căci hibe sunt destule. Aş începe cu punctuaţia, fiindcă bicisnica virgulă este, şi de domnia-sa, folosită ba prea rar (ca în „Fiind o excursie organizată printr-o agenţie de turism la aeroport toţi cei din grup au fost aşteptaţi de un ghid…”, unde era necesară una după „turism” şi alta după „aeroport”), ba prea frecvent (cum e cazul în „Nu a stat, însă, mult în cameră, fiind extrem de grăbită…”), atingând apogeul în „Cunoştinţele şi înţelepciunea, nu se măsoară după statura fizică.”, unde o regăsim chiar între subiectul multiplu şi predicat. Nici la capitolul acord gramatical nu avem parte exclusiv de reuşite. Personajul principal al povestirii, o femeie, afirmă, la un moment dat: „…vreau să-mi găsesc Calea, să mă regăsesc pe mine însumi.”, iar noi suntem obligaţi a remarca, în această împrejurare, necesitatea imperioasă a folosirii formei „însămi” pentru pronumele de întărire.

Uneori, enunţurile devin niţel confuze, cum este cazul în „…văzu coborând din cer şi îndreptându-se repede spre ea un nor alb care lua tot felul de forme ciudate ca apoi, apropiindu-se, să devină alb, de o strălucire orbitoare.”, une avem de-a face cu un nor alb care, pe măsură ce se apropie, devine… alb. Ne-ar fi uşor să deducem din context că norul devenea alb-strălucitor, caz în care era suficient să ni se spună că devenea, de fapt, strălucitor şi atât, fiindcă alb deja era. Imaginaţia noastră s-ar fi descurcat. Alte stângăcii, de genul „eufoniei” din sintagma „puternică cu cât” (care putea fi uşor evitată, folosind expresia echivalentă „pe măsură ce”) sau de genul formulei „…şi nu-ţi mai fie teamă” (unde „şi să nu-ţi mai fie teamă” s-ar fi nimerit mai bine), nici n-ar trebui pomenite.

Rămânem din poveste cu sensibilitatea evidentă a autoarei, dar fără nicio idee evidentă, afară de faptul, aproape tautologic, că e atât de uşor să rătăceşti cale propiei tale vieţi. Dar cine se face vinovat pentru asta?

Anunțuri

One Response to Ficţiuni autumnale – addendum

  1. […] la rampă („Regăsire”, apărută la 26 septembrie 2010, despre care ne-am spus părerea în „Ficţiuni autumnale – addendum”), textul de faţă este un progres, atât în privinţa normelor limbii cât şi a construcţiei […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: