PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 4

Prin Cetatea Devei, către Cetatea Apusenilor…

Undeva spre nord-est, nori negri se lasă până la poalele tăriei. Către apus, fuioarele se despletesc în şuviţe vinete, pârjolite de flăcările zeului Ra. Ne decidem într-o clipă, ca la ruletă rusească. Vom face la stânga.

Deşi aglomerată, intersecţia o traversăm lejer, aţintind nasul cârn al „astronavei” către Simeria. E numai un fel de a spune, fiindcă intersectăm „sistemul local” numai prin periferia sudică. Mi-aş dori să văd parcul lor dendrologic (aflat exact în partea cealaltă a oraşului 😦 ), dar nu din goană, ci pe îndelete, să mă plimb pe alei, să ascult greierii ţârâind în iarbă, să mă minunez de forma copacilor frumos îngrijiţi. După numărul speciilor găzduite, este al treilea arboretum din Europa şi al unsprezecelea din lume. Acum n-avem însă timp de toate astea. Acum trebuie să mergem înainte. Mereu înainte. Trecem, aşadar, mai departe, amestecând în suflet senzaţii vagi de frustrare şi temeri că nu vom avea niciodată destul timp pentru minunile astea toate despre care doar am citit, doar am auzit…

De la intersecţia drumului naţional numărul 7 cu Strada 1 Decembrie din Simeria, care te petrece drept către intrarea în parcul dendrologic, şi până la marginea Devei, nu sunt decât şase kilometri. Îi parcurgem ca pe o respirare, domolind bidiviii mecanici ai tuturigii, atenţi să ţinem Calea Zarandului, pentru a nu ne abate spre cartierele centrale. Treaba asta îl „deranjază” peste măsură pe pilotul unei „astronave” luxoase, fabricată prin constelaţiile nord-europene, căruia n-am avut cum să-i facem imediat loc să treacă. Îndată ce traficul ne-a permis, i-am facilitat politicoşi depăşirea. Domnia-sa a trecut pe lângă noi mai-mai să ne ia oglinda, înjurându-ne apoi spilcuit din semnalizări. Nimic nu poate fi mai nedemn pentru draivăru’ unei limuzine Volvo cu număr de Bucureşti decât să aibă în faţă o pereche de stopuri de Matiz mehedinţean, plin cu extratereştri şi bagajele lor. M-am înduioşat de atâta trufie, în vreme ce năbădăiosul pilot s-a înfiripat băţos printre celelate tuturigi, considerate şi ele, probabil, nu îndeajuns de nobile.

Ne-am deprins de mult să nu ne mai înfierbântăm la asemenea manifestări de neputincioasă intoleranţă, aşa că ne vedem calmi de drum. Parcurgem în continuare Calea Zarandului pe care, din loc în loc, se fac tot felul de lucrări, înmulţind cu meşteşug gropile deja existente. Lentoarea ne permite totuşi să le evităm, şi trecem agale în jumătatea nordică a urbei, unde bătrâna citadelă se vede semeaţă pe măgura cu origini vulcanice botezată Dealul Cetăţii. Ne-am învrednicit s-o cercetăm îndeaproape acum vreo patru ani, urcând până acolo cu liftul acela modern, din cabina căruia poţi admira întreaga panoramă a oraşului şi împrejurimile, până hăt, departe, peste albia Mureşului. Cetatea e azi o ruină, în jurul căreia orbitează diverse planuri de punere în valoare, unele până într-atât de puerile şi de stupide încât par desprinse din ficţiuni distopice. Construită în secolul al XIII-lea, fortăreaţa s-a opus asediului răsculaţilor lui Horea în 1784, pentru a se nărui la 1849, ca urmare a exploxiei magaziei de pulbere. În zilele noastre, a existat iniţiativa ca în incintă să se construiască o… terasă. Probabil una cu grătar de mititei, braserie şi copertină de muşama în culori vesele, unde să stai la masă ca omu’ şi să savurezi o bere rece şi gulerată, meditând la măreţia vremilor trecute. Curată amestecare de timp! Nu suntem la curent cu mersul lucrurilor. Am aflat însă din media că planul terasei a fost respins, combătut fiind cu vehemenţă mai ales de cărturarii locului. Ceva însă tot se petrece, fiindcă cetatea e în mare parte înfăşurată într-o complicată schelărie, în spatele căreia, de la aşa depărtare, nu se vede mai nimic.

Păstrând în minte întrebări cărora nu le vom găsi prea lesne răspuns, traversăm Mureşul, lăsând în urmă toată istoria mai veche sau mai nouă a Devei, şi ne îndreptăm către poala binecuvântată de Dumnezeu a Apusenilor. Înainte de pod, şoseaua, desprinsă din DN7, capătă de-acum alt nume de botez. Sub codificarea DN76(E79), ea se aruncă pe deasupra undelor cu sticliri oţelite, pentru a tăia imediat în lung Şoimuşul. De o parte şi de alta a benzii de asfalt, casele se înşiruie în curţi cel mai adesea largi, mărginite de ogoare frumoase. Şoseaua mai apucă încă o dată către vest, urmând îndeaproape albia bătrânului Maris, apoi renunţă şi ia firul zglobiu al Fornădiei, urcând cătinel versantul de miazăzi al Metaliferilor. Ne pregătim să trecem hotarul de piatră al cetăţii aurului, spre a merge drept la inima străvechii sale împărăţii, ale cărei legende se pierd în neguri de vreme…

Va urma.

Anunțuri

One Response to PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 4

  1. […] Elena, George, Incertitudini, Ioan Usca,  Oana Clara, Paporniţa, Raul Săran, Theodor, Schtiel, Scifientland, Shayna, Visualw. Rate this: Share this:TwitterFacebookEmailLinkedInMai […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: