PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 3

Pe Strei în jos, până-n porţile Simeriei

Îmbătaţi de măreţia minunatei depresiuni a Haţegului, trecem Râul Mare în Sântămărie Orlea, lăsând în urmă puzderie de minunăţii care merită văzute. Castelul din localitate e una dintre ele, deşi azi e acolo un fel de hotel-restaurant cu iz medieval, căruia i-am călcat în treacăt pragul cu vreo patru ani în urmă. Nimic nu ne-a împiedicat pe atunci să admirăm, dând roată, vechea clădire, dar şi să deplângem felul limitat, şi poate „kitchos”, în care e pusă în valoare, ca proprietate privată. Tot pe-aproape, dar suficient de departe ca să nu-l zărim din goana „astronavei”, se află şi unul dintre cele mai mari baraje din arocament de piatră, cu miez de argilă, din Europa, făcând parte din amenajarea hidroenergetică Rîul Mare – Retezat. Nu mai vorbesc de biserica din localitate, datând din zorii feudalismului şi închinată pe rând când la „spiritus sanctus”, când ortodoxiei, după cum s-a înclinat balanţa vremelnică a puterii. Cam peste tot prin apropiere, stau alte şi alte vestigii. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, veche de aproape două milenii, impresionanta biserică din Densuşi, asupra originii căreia învăţaţii nu s-au pus nici azi de acord, căci în zidire se amestecă pietre luate din templele de la Sarmizegetusa, cărămizi romane şi vechi tuburi de canalizare, lespezi funerare şi bolovani de râu, iar pictura murală, întunecată de trecerea veacurilor şi de fumul lumânărilor atâtor slujbe, căci acolo se slujeşte fara încetare de secole bune, ar putea fi veche de peste cinci sute de ani. Pe unul din stâlpi, Fecioara ţine în braţe un prunc Iisus îmbrăcat în costum popular românesc, aşa cum l-a văzut cu ochii minţii sale zugravul din negura vremii, ce s-a semnat doar cu numele său mic, Ştefan. E la numai 10 kilometri de Haţeg, în care ajungem binişor înainte de amiază, cu gând să mergem pe centura pentru camioane, ca să câştigăm timp. Am socotit că, faţă de graficul stabilit la Strehaia Mission Control, avem o întârziere de vreo treizeci de minute, aşa că n-ar fi rău să dăm bice astrotuturigii, că nu degeaba o fi chemat-o pe ea RocketTurtle în lumea viselor. Numai că, exact ca-n vorba veche, socoteala de acasă şi cu cea din târg nu se potrivesc. La intrarea pe centură ne întâmpină un indicator de interzis şi suntem invitaţi, tot prin „semne”, să o luăm direct spre inima oraşului. Norocul face să găsim totuşi repede ruta ocolitoare, fără alte peripeţii, deşi constructorii de drumuri stelare o pitiseră printre nişte blocuri, de te lua mirarea cum puteau să încapă pe acolo marile „cargouri galactice”. Ieşim la liman cam la jumătatea distanţei pe care am fi avut-o în mod normal de parcurs, recunoaştem, după indicativul E79, că suntem pe calea cea dreaptă, virăm cu încredere la stânga şi începem să urcăm spre intersecţia cu strada Mihai Eminescu, în marginea din nord, la capătul căreia e o benzinărie şi un mic motel, unde am dormit o noapte prin vara lui 2007.

Autohtona „route-sixty-six” taie apoi spre răsărit prin pădurea Slivuţ, lăsând la un moment dat în stânga, spre nord, drumuşorul ce duce în faimoasa rezervaţie de zimbri. Tare m-aş repezi până acolo! Deşi ne tot învârtim prin zonă în ultimii ani, n-am apucat să văd bourii niciodată. Nici măcar când eram elev nu i-am văzut, căci, ca un făcut, am absentat la toate excursiile într-acolo. Pe când eram şcoler, bunii mei părinţi nu s-au zgârcit cu taberele de vară, al căror program prevedea întotdeauna câteva excursii şi o mulţime de drumeţii, dar în rezervaţie pur şi simplu n-am ajuns niciodată. N-avem nici acum vreme. Trecem repede. Repede. Spiritul timpului nostru ne biciuie să accelerăm.

Ne alăturăm iarăşi albiei nehotărâte a Streiului, care coboară să se împreune în undele Mureşului, frate de izvoare cu Oltul cel dătător de nume al provinciei stelare de unde am pornit. Numai că drumul nostru nu coboară, ci saltă peste spinările colinelor, nehotărât parcă şi el, ca şi firea omului, dacă să se afunde sau să se înalţe la ceruri. Deşi ploaia ne-a ocolit de la o vreme, nici cerurile nu-s hotărâte. Şi ca nehotărârea să fie împlinită, nici noi nu ne-am decis încă dacă, la întâlnirea cu drumul naţional numărul şapte, ce leagă Bucureştii cu ieşirea din ţară către Ungaria, de la Nădlac, vom lua calea Orăştiei, prin Simeria Veche, pentru a urca spre Metaliferi prin Geoagiu, coborând apoi spre poala Trascăului, către Zlatna, fie prin Ardeu şi Balşa, pe unde ne-au m-ai purtat într-o vară roţile „astronavei”, fie prin Băcîia şi Cib, ţinuturi necălcate încă, ori vom ţine-o către Brad prin Simeria şi Deva cea străjuită de mândre vestigii, dând zor către Câmpeni, capitala Ţării Moţilor, prin anticul fort al Abrudului, veghind de secole accesul spre minele aurifere de la Alburnus Maior (azi Roşia Montană).

Ştim de la alţi călători, care s-au învrednicit să împărtăşască cele aflate pe propria piele, că pe celălalt drum, prin Metaliferi, între Băcîia şi Cib, sunt vreo patru kilometri mai grei, neasfaltaţi, pe unde n-ar fi recomandată traversarea decât cu vehicule puternice, de teren, cu garda la sol mai ridicată. Dar pe noi nu asta ne sperie, fiindcă blânda noastră tuturigă ne-a purtat prin coclauri stelare din cele mai amarnice, fără să-şi lase pe-acolo ceva din oscioarele oţelite. Ne sperie numai ploaia, care se duce mai către sud-estul Apusenilor, adicătelea exact pe acolo, şi nu pentru că ar umple de glod drumurile pietroase de munte, ci mai repede că ar putea aduna în calea noastră bolovani prăvăliţi de pe versanţii negrijiţi din vremea „împuşcatului”.

Până atunci însă, mai avem de mers ceva. Şi mai avem a privi cerul spre a ne lămuri cum anume vom face. Până una alta, trecem prin Ruşi, apoi lăsăm în urmă Streiul, satul ce poartă numele râului în lungul căruia ne merge drumul, ştiind că în vechiul cimitir local se află o altă biserică medievală de rit ortodox, dar cu arhitectură mai mult gotică, a cărei ctitorire se pierde undeva între veacul al XIII-lea şi al XIV-lea, ţinem înainte când ajungem la intersecţia cu drumul judeţean 667 către Hunedoara, cea străjuită de zidurile bătrânului castel al Corvinilor, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică ale Transilvaniei, şi intrăm în Călan, cândva o mândră cetate a siderurgiei româneşti, în care au rămas azi atât de multe ruine, dând parcului industrial un aer cu adevărat postapocaliptic, pe care-l poţi întâlni şi în alte sectoare ale galaxiei noastre româneşti. M-aş fi oprit să fac nişte poze mai de aproape, dar Isabela nu m-a lăsat. Ruinele astea industriale, care pe mine mă atrag magnetic, nu ştiu de ce, ascund primejdii nebănuite. Resturi de chimicale dătătoare de cine ştie ce boli, gropi adânci, mascate de bălării şi moloz, pe fundul cărora poţi la fel de bine să-ţi afli oasele sfărâmate sau să-ţi dai sufletul. Aşa că mergem înainte. Nu ne oprim nici la băile de la Aquae, doi kilometri mai la nord, cunoscute încă dinaintea cuceririi Daciei de către romani, unde se mai poate vedea şi astăzi „lingura”, bazinul de piatră adânc de patru metri, având pe fund izvoare încă nesecate, după atâtea veacuri.

Când străbatem strada principală din Batiz, ne amuzăm de inedita situaţie, căci ne aflăm în Matiz şi în Batiz, totodată. Admirăm în trecere biserica ortodoxă, la fel de mare, dacă nu chiar mai mare decât cea din Strehaia, deşi comunitatea nu pare să fie pe măsură de numeroasă, apoi străbatem Băcia, îndreptându-ne către intersecţia aceea până la care avem de luat o decizie importantă. Ne apropiem privind cerul. Plutim nehotărâţi la porţile Simeriei, ezitând între cea veche şi cea mare. La dreapta e aventura în tărâmurile nemaivăzute ale Băcîiei şi Cibului, cu toate primejdiile pe care le poate ascunde ţinutul peste care pluteşte ameninţarea norilor înfăşuraţi de crestele Metaliferilor. La stânga e calea sigură, străbătând unul câte unul oraşele, până ce ajunge să urce pe umerii păduroşi ai Gilăului şi Muntelui Mare. Oricum am face, tot vom trece prin Abrud şi Cîmpeni, apoi ne vom aventura să tăiem Apusenii pe unul din cele mai frumoase trasee, de la Vadul Moţilor la Huedin, prin lumi pe care nu le-am mai văzut niciodată…

(Va urma.)

Anunțuri

2 Responses to PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 3

  1. lili3d spune:

    Povestiţi frumos. O bună lecţie de geografie.

    • mirco67 spune:

      🙂 Mulţumesc frumos! Sper că lecţia nu-i tare plicticoasă. În curând, va deveni o lecţie de geografie istorică. De câte ori pornim în călătorii de vacanţă, ori în mici escapade, la sfârşit de săptămână, plănuim trasee noi, chiar dacă destinaţia finală nu e nouă. Şi căutăm cât mai multe informaţii despre drumul ales. Studiem de fiecare dată două sau trei variante de traseu şi nu folosim GPS. De altfel, nici nu ne-am cumpărat unul, pentru că drumurile noastre obişnuite le cunoaştem prea bine, 🙂 iar pe cele de vacanţă le plănuim cu mare atenţie, folosind sursele de pe internet şi din cărţi, mai ales, dar şi din unele (puţine) publicaţii. În străinătate n-am călătorit, fiindcă avem încă enorm de văzut şi de cunoscut despre România. Cu banii cheltuiţi pe benzină într-un an de excursii am putea să ne lăfăim zece zile în Anatolia, la trei-patru stele, cu all-inclusiv, numai că nici eu, nici fata asta de s-a-ncurcat cu mine când m-a luat de bărbat nu iubim coliviile de lux din marile complexe turistice. Căutăm sălbăticia şi, într-un fel, căutăm să aflăm cine suntem.

      Pentru mine, fiecare călătorie e nu numai o explorare de lumi noi, dar şi o atingere a trecutului, fiindcă locurile pe unde trecem ascund istorii pline de miez, chiar dacă nu sunt celebre, aşa încât, când urcăm în micul automobil, suntem convinşi că pilotăm nu doar un autoturism, ci şi o maşină a timpului, pe care o ajutăm, cât putem, cu imaginaţia. Eu cred că fiecare loc e o carte nescrisă. Aşteaptă doar pe călătorul potrivit să-i spună povestea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: