PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 2

Uimiţi, în constelaţia Haţegană

Defileul e aproape pustiu, de parcă Oltenia ar da să se termine cu olteni cu tot. Numai câteva maşini rulează încet. Trecem pe lângă mânăstirea Lainici, încetinind la marcajele pietonale peste care nu păşeşte nimeni, apoi ne vedem de ceilalţi kilometri rămaşi de parcurs în chei, eu atent la şoseaua acum acceptabilă, Isabela căutând ceva cu priviri iscoditoare printre colţii pietroşi ai versanţilor prăvăliţi. Pădurile, sumeţite pe umerii munţilor, ne privesc de sus. Parc-ar atârna direct din cer, de te ia mirare că nu se ivesc din frunziş chipuri de îngeri cu plete aurii. Cerul s-a mai limpezit ceva. Printre zdrenţele plumbuite se întrezăresc peticuţe de azur. Când trecem prin dreptul Iscronilor, valea se deschide laolaltă cu cerurile. Jiul se desface în două fuioare, cel de vest, sau Jiul Românesc, tăind albie pe lângă poalele masivului Vîlcani, către stânga. Noi urmăm însă firul fratelui apusean, Jiul Unguresc, cum i se mai zicea într-o vreme, şi intrăm în cetatea Petroşanilor. Nu ne oprim decât în parcarea de la Carrefour-Express, ca să ne dezmorţim. Intrăm să hoinărim niţel printre rafturi, căci magazinul tocmai s-a deschis şi nu suntem decât noi. Fără să ne propunem asta, ne grăbim, biciuiţi de spiritul vremii noastre. Totul cât mai repede.

Părăsind sanctuarul lui Mercur, constatăm că ploaia iar s-a-nteţit. Ne furişăm în mica astronavă camuflată în tuturigă, legându-ne imperios în centuri, apoi ne strecurăm atenţi afară din parcare, cu grijă să respectăm semnele de circulaţie. Imediat suntem în sensul giratoriu, prin care ne facem cu diplomaţie intrarea pe DN66, calea noastră stelară, apoi ţinem înainte, mereu înainte, căci din poveste înainte mult mai este şi noi trebuie să zidim mai întâi povestea asta cu fapta ca să avem, mai apoi, ce zice. Nu mult după revenirea în făgaşul de asfalt al călătoriei, traversăm podul peste Jiul de Est, scoborâtor dinspre inima Petrilei, lângă vatra căreia adună la sine şi apele Jieţului, şi ascultăm supuşi de indicatorul aşezat cuminte la căpătâiul de pe malul drept, apucând-o către Haţeg. Drumul se aşază întins înspre apus, trecând sfios pe sub tâmplele de piatră ale străvechii cetăţi a Băniţei, după ce lasă în drepta pe frate-său mai mic, ce urcă spre peştera Bolii. Mi-am tot zis că va trebui să facem şi aici un popas, dar nu acum. N-avem vreme acum. Acum trebuie să mergem aţă. Repede. Repede. Şi trecem ca o albină furioasă, bonzăind din motoare, deşi nu-i decât unul, v-am mai zis, da’ dă bine la „siviu” dacă foloseşti pluralul.

Până la Băniţa, localitatea actuală purtând numele anticei ruine, unde „route-sixty-six” a noastră face pieptiş spre nord, lăsăm în dreapta tot felul de drumuşoare îmbiind către culmi molcome, pline de păşuni, între care se ivesc petece păduroase. Apoi iar ne aşternem către apus, trecând vijelios de punctul geodezic aflat la 756 de metri deasupra nivelului Mării Negre, un glob cocoţat deasupra zidului de sprijin ce mărgineşte şoseaua. Şerpuim razant pe lângă Crivadia, pe unde ar fi de văzut, între altele, ruina turnului medieval de vamă, un bastion din piatră de calcar făcut în comandita lui Petru Pereny, voievod al Transilvaniei între 1526 şi 1529, spre a stăvili contrabanda la care se dedau pe atunci haţeganii şi oltenii, nemulţumind pe comercianţii „ferengi” aflaţi la nord de Carpaţi. Din toate timpurile, cel bogat a avut grijă să se folosească de putere ca să trăiască numai el, iar ceilalţă să vină smeriţi la poarta sa, cu căciulile-n mâini, spre a cere îndurare. Ar mai fi de văzut şi cheile Crivadiei, ba chiar şi peşterile Gaura Oanei şi Izvoreni, dar numai de cei ce se încumetă a străbate cu pasul kilometri buni de drum forestier, pe care altminteri nu te poţi abate decât vara, pe uscăciune, cu o „astronavă” din cele straşnice, de-i mai zice şi „gipan”. Noi, creştinii de rând, ne mulţumim cu ce avem, aşa că mânăm tuturiga la deal, iar ea ne ascultă cuminţică, draga de ea, să ne dea Domnul la toţi sănătate şi să le-mplinim pe toate. Şi se-mplineşte vremea să tăiem într-o vijelie aerul prin Baru, comună unde încă fiinţează o făbricuţă de ceramcă refractară, precum şi cel din Livadia, despre care nu ne-am învrednicit să aflăm nimic, dar am găsit-o plină de pitoresc, străbătând apoi Pui, Băieşti şi Ohaba de sub Piatră, ultima fiind tare potrivită pentru a te aventura pe crestele Retezatului cel plin de izvoare, pe care l-am trecut cândva, pe când eram foarte-foarte tânăr, dimpreună cu prietenii cei dragi şi nepieritori. Soarta a avut grijă şi ne-a risipit în cele patru zări, dar a rămas amintirea senzaţiei aceleia de neprihănită libertate ivită din flăcările focului făcut sub cerul gol, în vatră de pietre, peste care fierbea ceaunul răspândind miresme numai bune să-l îmblânzească la vorbă şi pe Ucigă-l Toaca… Dar să revenim în undele prezentului…

…Îndată ce treci de Baru, valea se deschide cu măreţie într-o vastă depresiune. Ne-am oprit să privim. Nori aburoşi unduiau peste colinele din zare, aţintite la cer ca nişte imenşi sâni dezgoliţi, îmbiindu-l pe Zamolxis la desfrâu. Şi, fără să vrem, iureşul minţii ne azvârle iar în trecut. Doamne, cum trebuie să fi fost inima în războinicii Romei, când au ajuns pe meleagurile astea? Oare nu s-a domolit puţin câte puţin sângele lor aprig? Oare n-au înţeles atunci că vor câştiga numai bătălia, nu şi războiul, fiindcă n-aveau cum să iasă biruitori în faţa măreţiei lui Dumnezeu? Bine le-a zis poetul, ceva veacuri mai pe urmă! O apă şi-un pământ. Aşa le-a fost scris. Şi aşa s-a împlinit voia Celui de Sus.

Am încercat să facem câteva poze. Lumina însă nu s-a dovedit tocmai prielnică pentru neputincioasele noastre unelte. A rămas în captură numai griul amar al panglicii de asfalt, verdele incert al câmpului şi ceţurile vaste, adumbrind ţuguiatele creştete ivite din carnea pământului. Şi amintirea. Doar amintirea. Care se va pierde într-o zi, precum lacrimile în ploaie.

Către Haţeg

Către Haţeg

(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: