PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 1

Până la porţile găurii de vierme

Când începe călătoria, parcă începe viaţa. Şi viaţa e frumoasă, vă zisei. E frumoasă şi atunci când plouă, ba chiar şi când toarnă cu găleata. Am navigat mai bine de un ceas sub nori sumbri, zdrenţuind baierele cerului, până ce am lăsat în urmă târguşorul Motrului şi, trecând printre carierele Rouşiuţa şi Motru, am coborât dealul Lupoaiei, către Ciuperceni. Nici n-am ieşit bine din pădure şi ploaia s-a înteţit. Iar pe măsură ce ne apropiam de Tîrgu Jiu ploua tot mai tare.

Dimineaţa sfâşiase noaptea în fâşii, dar ceva din păcura ei se încăpăţâna să atârne în poala norilor. Mergeam cu luminile aprinse, ascultând sfârâitul anvelopelor pe asfaltul ud şi ştergătoarele mângâind sticla parbrizului. Vorbeam de una şi de alta, iar motorul „fotonic” al tuturigii bonzăia molcom, în vreme ce căldura venea de jos, de la picioare, împresurându-ne plăcut, numai bine ca să nu ne pese câtuşi de puţin de diluviul dezlănţuit. Eram atenţi, fiindcă lumea începuse să mişune, chiar dacă ziua se numea duminică, iar după Teleşti, localităţile se ţin lanţ una de alta, impunând limitări drastice de viteză. Nu că astronava noastră s-ar fi pretat să înfrunte furtunile precum făcea Jarcalete printre crestele din Nanga Parbat, dar parcă nici să te târâi cu 50 de „kiloparseci” pe oră nu-i vreo sfârâială, mai ales că aveam de trecut peste nouă mări şi nouă ţări, plus vreo câteva sisteme stelare. Bodogăneam despre cum sunt semnalizate intrările şi ieşirile în sătucele astea cosmice, cu totul tendenţios, incluzând între ele şi zona de administrare, nu doar intravilanul, înadins ca să te facă să mergi încet unde nu e cazul. Fireşte că mulţi nu respectă regula, căzând adesea în capcanele electromagnetice ale arnăuţilor de la circulaţie, care pe-aci, prin sectorul galactic al Gorjului, nu-s deloc îngăduitori. Ne umflă râsul mai cu seamă în dreptul unui mic sătuc de-i zice Tălpăşeşti, nume care te-mbie parcă să-i dai talpă. Intrăm în arealul său, dar nu ne dumirim unde-i sunt casele, fiindcă pe lângă şosea nu-i decât câmp şi verdeaţă. Ne lămureşte un indicator semnalizând intersecţia cu un drumuşor local ce se lasă-n stânga, după cum mergem noi. Tălpăşeşti 2 km. Cum adică? Adică am intrat în ceva care nici nu-i aici, ci vreo doi kilometri mai nu ştiu unde. Adică, vorba lu’ Bibanu, ce vezi nu-i adevărat. Mă duce gândul că satul ăsta, de-atâta călcat cu talpa, că de-aia-i şi zice Tălpăşeşti, are pământul bătătorit foarte, şi a ajuns la o stare hiperdensă, cu o gravitaţie pe măsură. Probabil că influenţa enormului câmp local se simte de la doi kilometri, că altfel nu-mi explic toate indicatoarele astea. Norocul nostru cu motorul „fotonic” al tuturigii, că n-am fi avut altcum nicio scăpare. Rulăm atenţi, cu ochii în patru, să nu apară vreo astronavă cu luminiţele alea inconfundabile în roşu-alb-albastru, pe care sigur n-am detecta-o cu sistemele noastre de bord. Mărim totuşi viteza, de teama abisurilor gravitaţionale din Tălpăşeşti, şi ne vedem de ale noastre.

Intrăm în Târgu Jiu pe o ploaie cu bulbuci. Nu ştiu cum facem şi ratăm drumul de centură, angajându-ne vijelios către inima târgului. Şi e chiar bine, fiindcă centura e în reparaţii, iar mare parte din drum e pe macadam, cum aveam să aflăm abia la întoarcere, când am luat-o, totuşi, pe-acolo. Mai bine-am fi greşit iar! Ne descurcăm, ne orientăm, în ciuda ploii şi a unor intersecţii stelare aşa, mai nebuloase, şi nimerim, ca orbul Brăila, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, alias drumul european E79, sau, mai bine, drumul naţional cu numărul 66, ca faimoasa autostradă americană, dar câtă diferenţă! Ecaterina noastră a ajuns o experienţă europeană tristă. Covorul subţire de mixtură asfaltică, aşezat pe o veche îmbrăcăminte din beton de ciment, s-a desprins în mare parte. Peticele rămase zgâlţâie bietele telescoape ale astrotuturigii, aşa încât suntem nevoiţi să mergem cel mult cu treizeci de kilometri pe oră, iar asta numai viteză cosmică nu se poate numi. Şi plouă. Bălţile umplu golurile dintre boţurile de asfalt, făcând din fiecare băltoacă un mister mai mult sau mai puţin adânc. Nu mai vorbim între noi. Înjurăm temeinic de administraţie, de municipii şi de alte structuri de putere du pin clustăru’ local, dar nu-i iertăm din pomelnic nici pe ăi din buricu’ galaxiei, că peştele de la cap se reformează, parcă nu ştiţi. Şi o ţinem tot aşa până la Bumbeşti Jiu, unde ne oprim la o benzinărie Petrom (constatând că nu se simte deloc amprenta partenerului austriac întru administrare!), ca să profităm de copertina ei şi să ne schimbăm locurile la scuteală. De alimentat nu e cazul, căci combustibilul de la start ne ajunge lejer până seara, poate chiar mai mult, iar noi ne-am propus să băgăm ceva benzinuţă interstelară (de 95, că-i mai ieftinucă) abia prin spaţioportul de la Cîmpeni. Şi ce de mai e pân’ acolo!

Trec la timonă. Zâmbesc pe furiş, amintindu-mi cum îi cerusem permisiunea de decolare profesorului meu de matematică, la Strehaia Mission Control, dar asta era în altă realitate. Acum va trebui să decolez fără asistenţă şi să mă înfirip precaut în Defileul Jiului, cu ditamai RocketTurtle-ul, ca într-o gaură de vierme dintre lumi. La capătul celălalt vom fi deja în alt sector galactic, sub stelele lucinde ale Transilvaniei. Rămâi cu bine, eternă Terra Nova! Noi vom şerpui în susul Jiului, cercând să uităm că ne desfiinţară până şi echipa de fotbal, buna noastră „Ştiinţa” din Bănie, topită în furnalele „cooperativei” în care, deşi am scris pentru o vreme istorie, n-am avut cu adevărat loc niciodată. O să încercăm şi noi să ne topim privirile în undele râului nostru drag, pe care ne-am obişnuit să-l aşteptăm dincoace de Carpaţi ca pe apa vie, apoi să renaştem în cuget curat şi să ne despărţim de el în poarta Petroşanilor, purtând pe umeri aripi noi, ca să străbatem zările. Zic în gând un „Doamne-ajută!”, cum m-au învăţat părinţii mei că e bine, apoi răsucesc în contact cheia şi pun în mişcare căluţii-putere ai ascuţitorii. Primeşte-ne, Transilvanie măreaţă, sub stelele tale!

(Va urma)

Anunțuri

8 Responses to PERIPEŢIILE UNOR EXTRATEREŞTRI OLTENI PRIN MARAMUREŞ ŞI PRIN APUSENI. Ziua Întîi: Capitolul 1

  1. lili3d spune:

    Nu v-aţi gândit să ne arătaţi şi nouă nişte poze!

  2. mirco67 spune:

    …din dar, se face rai… 🙂

    • mirco67 spune:

      Până în Pasul Buceş, undeva între Brad şi Abrud, loc în care am încercat să luăm câteva cadre ale Muntelui Vulcan, am mers întins, poposind pentru fotografii numai la intrarea în depresiunea Haţegului. Lumina n-a fost suficient de bună. Am avut parte de vreme ceţoasă şi de nori, cu un soare destul de zgârcit. Pozele le-am făcut cu un vechi BenQ DC1300, de 1,3 megapixeli şi cu camera foto a telefonului meu, de 2 megapixeli. Primul permite o rezoluţie maximă de 1280×1028, iar al doilea de 1600×1200. Ambele jucării se potrivesc pentru imagini statice, întrucât procesul de capturare durează mult, iar poze reuşite nu se pot face decât atunci când e suficientă lumină. Am făcut poze, dar multe din ele nu sunt de prea bună calitate. Pe cele considerate suficient de reuşite le vom insera. Cele prelucrate până acum au trebuit scalate, în sensul reducerii dimensiunilor aparente, cu păstrarea a cca 85% din rezoluţie, astfel ca să se obţină, cât de cât, imagini suficient de clare şi totodată fişiere care să nu necesite timpi de încărcare mari a paginii web. Încercăm să facem treaba cât de bine putem, cu mijloacele noastre modeste şi cu ştiinţa, nu foarte vastă, de care dispunem… 🙂

  3. lili3d spune:

    Mi-ar prinde bine şi mie un pic din ştiinţa asta. Adică, un pic mai mult. Se pot îmbunătăţi poze, astfel?

    • mirco67 spune:

      Într-o oarecare măsură, dacă înveţi să foloseşti unele programe de editare şi prelucrare a imaginilor digitale. Cele foarte bune sunt pe bani, iar preţurile sunt mai mult decât prohibitive. Eu folosesc cel mai adesea GIMP, fiindcă se potriveşte foarte bine cu sistemul de operare pe care-l am instalat (un Linux), dar se poate instala şi pe Windows, indiferent de versiune. Programul e foarte complex şi poate face multe operaţiuni benefice asupra pozelor. Eu nu folosesc decât câteva funcţii, fiindcă nu m-am învrednicit să învăţ prea mult… Nu poţi să faci prea multe într-o viaţă de om. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: