Link

Aici!

Anunțuri

8 Responses to Link

  1. MORALISTU spune:

    CEA MAI MARE RUSINE AR TREBUI SA O SUPORTE TOTI FOSTI MINISTRI DE INVATAMANT,PANA LA FUNERIU.ACESTI AU FACUT PILAF INVATAMANTUL,–CU gandul in cate sute de locuri de munca sa mai lucreza ei ca ministri,ii durea in cot de elevii -Ei sa scoata bani pe ori ce cale,si au slabit haturile conducerii, panaLA CEL MAI DE JOS PROFESOR,LASINDU-I IN VOIA LOR,atunci daca se pote vinde totul,si cumpara totul pe bani de ce sa mai muncesti?–Vina nu e a elevilor,e a fostilor ministi,carora impreuna cu cadrele didactice din liceeie,din facultati.din administratia invatamantului.au vandut totul pe bani,au fraudat otul.banii le-a luat mintile si lor.TRAIM INTR-O MINCIUNA TOTALA.–ACUM CAND LE ARATA CINEVA ,CE GRESALA MARE AU FACUT,NU RECUNOSC NICI IN RUPTUL CAPULUI.. IMI CRAPA OBRAZUL DE RUSINE MIE ASISTAND DE PE MARGINE,CE NESIMTITI AU FOST ,SI EI SE MAI LAUDA INCA………

  2. Mihaela spune:

    „Generaţia rataţilor – aşa sunt catalogaţi tinerii care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an – se revoltă împotriva stigmatizării la care sunt supuşi. O scrisoare de protest, scrisă de un tânăr care a susţinut BAC-ul în acest an, a devenit deja virală pe Facebook.
    Scrisoarea unui elev a devenit viral pe reţelele de socializare
    Zice redactorul.

    Urmeaza elevul revoltat:
    Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori,

    Nu mai comentez. Ba comentez totusi. Mi se pare stupid sa pui etichete unor copii. Viata nu se termina din cauza ca nu ai luat bacul.

    • mirco67 spune:

      Textul are mai multe fisuri (psiho)logice (de genul celei punctate de tine) ca să aparţină cu adevărat unui exponent al „generaţiei”. Dincolo de asta, e un mesaj de revoltă. O revoltă pe care am simţit-o şi eu, considerând profund nedreaptă ciomăgirea pe nepusă masă a unei generaţii întregi de elevi, obligaţi să irosească timp din viaţa lor (e vorba de timp aici, care nu înseamnă în niciun caz bani!) când „cancerul” e generalizat. Toţi am pus umărul la asta. Profesorii care au cedat în faţa moriştii de bani (nu toţi! cunosc personal câţiva încă integri şi cu capul pe umeri!), părinţii care-au întors capul în altă parte („pretending he just doesn’t see”, vorba cântecului), conchizând în destule cazuri că „asta e”, „toată lumea o face” (în concluzie, „când eşti la Roma[nia], fă cum fac [r]romanii!”), „voinţa politică” a oportuniştilor, alcătuind majoritatea zdrobitoare a clasei noastre politice, şarle gata să scoată banu’ din orice rahat de aparat mafiot, mai mare sau mai mic, mai mult sau mai puţin atins de putreziciune. Toate astea nu s-au întâmplat peste noapte. A spune acum că unii sunt mai vinovaţi decât alţii nu îneamnă decît o nouă angajare într-o competiţie a prostiei (prostirii?). Fiecare ministru a contribuit cu partea lui, şi e firesc să credem că ei au o parte mai mare de vină (Funeriu inclus!). Însă dacă aduni fiecare strop de vină al fiecărui tătic şi al fiecărei mămici care-au acceptat ca odrasla să le fie şcolită într-o „industrie de diplome”, dacă adaugi la asta minuscula vină a dascălului umilit de minuscula-i leafă, lăsându-se cumpărat cu atât de puţin, şi o înmulţeşti cu numărul de dascăli, fireşte, dacă mai pui la socoteală şi nepăsarea fiecărui elev care s-a lăsat sedus de dulceaţa fiecărei zile de „far niente”, fără să bage de seamă că el e singurul din sistem care n-are chiar nimic de câştigat (şi încă, şi încă, dar nu putem fi exhaustivi), ajungi la marele ocean de vinovăţie. Ne merităm soarta. Până la urmă, e în firea lucrurilor ca „nevinovaţii” (adică cei mai slabi dintre vinovaţi) să plătească. Aşa funcţionează „democraţia” noastră. Încă…

  3. Ăsta-i rodul a 21 de ani de democraţie, iar vina ne aparţine tuturor, chiar dacă nu în egală măsură. Degeaba arătăm cu degetul dacă noi nu suntem cu nimic mai presus decât cei pe care-i blamăm, degeaba dorim să dom jos pe cineva dacă cel care-i va lua locul este de aceeaşi speţă. Parafrazându-l pe Moromete: Copiii mei sunt bolnavi, Bălosule…

    Cu stimă,
    Al. I Despina

    • mirco67 spune:

      Am răspuns Mihaelei din postura de părinte. Care l-a docănit adesea pe vlăstar să pună mâna pe carte. Uneori a făcut-o. Nu i-am cumpărat niciodată un examen. Nici n-aş face-o, fiindcă nu văd la ce i-ar folosi un certificat cumpărat. Ce anume ar certifica? Faptul că părinţii au avut suficienţi bani în momentul respectiv ca să i-l cumpere? Mă simt însă teribil de vinovat pentru faptul că am întors privirea, pretinzând că n-am văzut nimic.

      Vom da bacalaureatul abia la anul. Dumnezeu cu noi! Ar mai fi încă timp…

      • Mihaela spune:

        Eu am dat bacul si la matematica. La materia asta am avut note foarte bune, note bune, note decente si note indecente. Asta fiindca invatam si imi scriam temele din unu in unu, din doi in doi, din trei in trei si poate si din sapte in sapte. Spre finalul liceului am avut o perioada chef sa invat si am luat note mai mari decat multi dintre colegii care se pregateau pentru facultati la care se cerea si matematica. Acum imi dau seama, dupa un timp relativ scurt, ca doar am auzit de matematica. Intrebarea ar fi: mi-a folosit la ceva exercitiul?
        Se teoretizeaza prea mult, dar na! asta fac si eu acum…:( Invata-l sa invete. Da-i ceea ce ii va folosi. Fa-l sa inteleaga. Sa se intrebe cum si de ce, sa redescopere singur. Fa-l sa fie cat mai putin un depozit de informatii anarhice si cat mai mult un om care stie unde sa caute informatia si cum sa o foloseasca.
        Subiectul acela cu autori canonici (oare ce inseamna autori canonici?) sa spunem ca putea sa deruteze prin textul dramatic, dar sunt mentionate la un moment dat indicatiile scenice. Cat de neatent sau de timorat trebuie sa fii ca sa nu observi?
        Spune-i ca a gresit si ca e lenes, dar pentru Dumnezeu, nu ii spune ca e ratat! Nu stiu cine a scos expresia asta (generatia ratatilor). Tare-s curioasa cat de bine s-ar fi descurcat acea persoana dand bacul anul asta.
        Am scris prea mult. Cred ca m-am enervat. 🙂

  4. Ben Ami spune:

    profesorii sunt de vina. se vede punctul dupa prima propozitie, da?
    sistemul e bolnav. se vede si punctul asta, nu-i asa?
    sa pui atat de multa importanta pe o zi in care 1/6 (strict statistic) dintre fetele (N O R M A L E, ca-s si cateva exceptii) au… probleme fiziologice in a-si atinge „pic-ul” intelectual maximal (si nu e deloc de glumit, nu e de ignorat si nici un „simplu pretext”) este ignoranta! practic, asa arata ignoranta in forma ei bruta…
    eu am castigat o olimpiada de genetica intr-a 12-a. so what? n-am putut da bac-ul la genetica. nici la chimie… si nici macar la sport. a trebuit sa ma pliez pe matematica, fizica, limba romana si practica (menghina mea verticala se putea bucura de un brevet de inovatie – dupa spusele catorva specialisti ai acelor vremuri – si pe atunci imi veneau… idei 🙂 )… n-a fost sa fie. abia am luat bac-ul, bine ca se dadea examen de admitere la facultate… altfel cine stie ce se alegea de mine. acum n-as mai intra la facultatile la care nu se da examen… cu media mea diforma de la bac.
    apoi am terminat o facultate… cine mai stie a cata, dar… primul.
    un examen nu decide o cariera… indiferent ce zice oricine nu stie ce sa faca cu cuvintele lui si… doar zice.
    pana acum am trait pentru… pasiuni, pentru hobby-urile mele, nu pentru ceea ce se credea a fi… „bine” pentru mine. si poate ca n-am trait asa cum mi-am dorit, si poate n-am facut exact ce se astepta de la mine, si poate ca am dezamagit… dar nu traiesc decat O SINGURA DATA…
    este periculos sa punem atat de multa insemnatate pe un nenorocit de context in care n-am fost in cea mai buna forma posibila. ce-o sa facem in alte imprejurari? ne sinucidem daca ratam un interviu? aruncam copilul pe fereastra daca plange prea tare? impuscam cainele vecinului pentru ca ne latra?
    un sfat de la mine ar suna asa: CONCURATI IN CEA MAI BUNA ZI A VIETII VOASTRE! alegeti singuri acea zi si maximizati-va sansa de reusita. panditi acel moment si… excelati! 🙂

    • mirco67 spune:

      Concurăm în fiecare zi, Ben. Şi de cele mai multe ori pierdem. Dar asta nu ne împiedică s-o luăm iar de la capăt în ziua ce vine. Dorim, desigur victoria. Cu gândul ăsta pornim, de fapt, la drum. Dar ne bucurăm atunci când câştigă cel mai bun. Ne simţim în siguranţă să ştim că valoarea e criteriul, nu altceva. În ultimele două decenii, în învăţământul românesc s-au petrecut multe nenorociri. Sistemul e făcut din oameni şi, când spui că el e de vină, oamenii care-l alcătuiesc sunt de vină. Dar nu toţi. Sau, oricum, nu în mod egal. Se întâmplă să ştiu ceva dascăli care n-au mai fost de şase-şapte ani la examenele de bac. Pur şi simplu consideră sub demnitatea lor să se mai amestece în târgul ăsta infect. Ei poartă doar vina că îşi duc viaţa fără să reacţioneze la rău. Văd, dar întorc privirea şi se fac că nu ştiu. Se tem pentru postul lor. Şi sunt convinşi că-şi vor da viaţa peste cap fără niciun folos. Devin părtaşi prin tăcere. Vinovaţi sunt însă şi părinţii. Iarăşi, nu toţi. Pentru că plătesc pe loc sumele pretinse, grăbindu-se să-şi facă „datoria” de părinţi, aşa cum au impus-o cutumele astea găunoase. Nici nu se mai gândesc la faptul că diploma aceea cumpărată n-are, în realitate, nicio valoare. Vina principală o poartă însă cei ce păstoresc sistemul. Ei au iniţiat cândva mecanismele de fraudă. Ei veghează ca rotiţele mecanismelor să fie unse, să se-nvârtă, să producă. Restul nu e interesant. Sistemul suntem noi toţi.

      Eu am avut la matematică, în liceu, toate notele de la 1 la 10… Proful acela nu m-a iubit niciodată, deşi îmi răspunde azi la salut cu o faţă radioasă, de parcă s-ar făli cu aparenţa reuşitei mele în viaţă. Pe atunci mă bătătorea metodic, vizibil disproporţionat, pentru un motiv ce ţinea (mai ţine încă) de istoria faptelor mărunte. La bac am avut 10 la matematică. Dar în ultimii doi ani avusesem la catedră pe altcineva, fiindcă am schimbat macazul, strecurându-mă şerpeşte, la examenul de treaptă sub baremul clasei de elită, la care preda măreţul meu matamatician. Nu-i neg meritele. A scos o puzderie de absolvenţi de calitate. Eu mă număr însă între eşecurile sale.

      M-am făcut ceea ce sânt pentru că am vrut să fiu constructor. Epoca a fost însă nepotrivită. Azi nu se mai construiesc decât autostrăzi, la preţuri exorbitante şi exasperant de încet. Aşa că mi-am găsit un loc de muncă într-un sistem birocratic tot mai înţepenit. În clipele libere, scriu pe blog, fiindcă aşa face toată „lumea bună”. 🙂 Iar când văd ceva rău, întorc privirea şi mă aplec asupra măruntelor mele trebuinţe. Mi-e frică. Nu vreau ca familia mea, la care ţin ca la un răsărit de soare, să păţească cine ştie ce rău din cauza gurii mele bogate. Fiindcă, nu înacape nicio îndoială, trăiesc într-un stat totalitar, care face parte dintr-o lume tot mai brutal condusă cu ajutorul banilor.

      Şi, uite-aşa, am ajuns la distopie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: