Reflecţii pe marginea unui editorial

E vorba despre acela din ultimul număr al Nautilului, semnat de bunul nostru Rudi Kvala. Se discută despre premii…

Enumerarea autorului este una cât se poate de corectă. De meticuloasă. Şi atât cât se poate de exhaustivă (iertată să-mi fie enormitatea, dar astea sunt vremurile 🙂 ). Ni se reamintesc neajunsurile celor care au încercat, fără a avea nimic de pierdut sau de câştigat, după caz, să consacre premii. Unii sunt subtil traşi de mânecuţă că dau cale liberă la şmecherii electorale, alţii că duc lipsă de obiectivitate, adicătelea suferă de „partizanat”, căci aşa se numeşte azi când spui că băieţii au, probabil, o alviţă, în fine, că majoritatea nici nu oferă ceva concret (adică bani), aşa că premiile lor nu sunt decât nişte ifose de cartier „spec-fi”, cam nebăgat în seamă prin măreţele mahalale ale criticii de „mainstrim”. Dincolo de toată această blândă analiză, se trec cu diplomaţie sub tăcere niscai lucruri…

Prima, că e cam criză de autoritate. Ca-n orice iconomie de piaţă. Oricine are dreptul să-şi vândă marfa la talcioc şi, dacă are şi talent să convingă, se alege cu piţule mai multe. Cine n-are papagal rămâne cu tiparniţa uscată, că reclama e sufletu’ comerţului, iar acolo unde nimeni nu-i în măsură să spună cine câte parale face, totul se reglează prin raportul cerere-ofertă. Că unu’ scrie cu sudoare şi cu „sangue”, iar altul numai aşa, din meserie, „din bulan”, din fler de pieţaş, din cum bate vântul pe tarabe şi răsfoieşte trendu’ ficţional, nici nu prea contează. Ăl de scrie are de ales între a produce pentru sertaru’ din dotare, ori a se racorda la sistemu’ talciocului literar şi a încondeia după cum şuieră vâltorile zvonurilor şi trâmbiţele celor cu iniţiative literopiţuleşti.

A doua, cam în ciuda strofocărilor din industria de literă, că e criză chiar de piţule. Şi când e aşa de mare criza, nimeni nu suferă de dărnicie. Nici la premii, nici la croit planuri editoriale. Aşa că, cel mai adesea, se lasă lucrurile să curgă pe matca profitabilităţii, şi ne aţinem şi noi în calea şuvoaielor de zâmţişori, care numai şuvoaie nu sunt, zbierând cât ne ţin baierele gâtlejurilor despre cât de meritorie ne e vocea în iarmarocul ficţiunilor de divertisment.

A treia, că nimeni nu ştie (sau nu vrea să spună) cât de mare ni-i regatul. Iar asta vine la faptul că, peste lipsa de piţule, nici ceata nu-i mare. Vorba lui Pintea, haiducul: „Puţini sânteţi, arme n-aveţi…” Aşa că ăi de stau în tranşeea asta stau din pasiune, din dor de copilăria proprie, din lipsa de chiverniseală prin alte fortificaţii mai de soi, ori pur şi simplu că s-au nimerit să le spuie cineva basmele stelare, iar ei, auzindu-le, sunt un pic curioşi ce urmează. Dar nu cine ştie ce, că la primul zvon de bere gratis dau iama să asculte rokenrolu’ smochinit al unor zei vibrând atemporal din zongore ruginite discret, de ne par la toţi victoriene şi dăm în patima steampunk-ului.

Şi cam ce s-ar putea face să scăpăm de toate astea? Întâi şi întâi, să ne vedem de crezurile noastre, că valoarea cea grea să lasă la fundul istoriei, dar sedimentarea nu se face cu una, cu două. Trebuie răbdare. Cine scrie numai pentru timpul său rămâne în bătaia vremii, iar vâltoarea timpului îl toceşte. Cine se aşază mai în afund riscă să devină comoară îngropată, iar asta revine la faptul că ori îl găseşte careva şi îl scoate la lumină, ori acolo rămâne în veci de veci. Dacă nu-i cine să te scoată în lume, ori dacă întreprinderea e prea costisitoare şi nu aduce profituri mari şi imediate, soarta ţi-e pecetluită. Rămâi cu plăcerea de a fi scris. ( 🙂 Mare plăcere!) Iar de misterosecretomanie nu ne vindecăm lesne. Atâta vreme cât unii au investit ani de muncă în industria rotativelor de iluzii şi n-au scos decât din ce în ce mai puţin, firavele izvoare de apă vie şi sălcie rămân pitite de ochii orişicui.

Ce s-o mai lungim, ar fi vremea să punem de-o concluzie. Decât premii multe şi fără ecou, mai bine mai puţine şi mai cu bani. Dacă ăsta e spiritul vremii, altcum nu se poate. Numai premiile în bani stimulează azi semnificativ. Celelalte numai inventariază din ce s-a scos pe tarabă. Şi statistica nu ţine de foame. Se spune că, dacă eu mănânc două găini, iar tu niciuna, statistic suntem sătui amândoi. Dar ţie s-ar putea să nu-ţi placă.

Anunțuri

17 Responses to Reflecţii pe marginea unui editorial

  1. Am avut si eu un articol despre aceasta tema pe blogul meu (cel de pe clubsf ).
    Chiar aveam de gand sa fac un studiu cu ajutorul colegilor din SRSFF despre acest topic dupa ’89. Doar aveam…

  2. Aprilie sau mai. Dar cum in aprilie m-a lasat prietena, nah, a ramas aprilie liber 🙂

  3. balinferi spune:

    Bun articolul, Mirco! Dar cu asta deja m-am obişnuit, să-mi placă observaţiile tale e ceva la fel de firesc ca mersul la servici sau ca trezitul dimineaţa.
    În schimb am o problemă cu Sauciuc, numit si George! Dom’le, nu putem aranja să i se interzică prin lege să deţină una bucată prietenă? Doar pentru a nu fi cine să-l lase…Ori să fie obligat să se asigure de o rezervă, pentru astfel de situaţii.
    Cred că respectiva domniţă nici nu realizează ce urmări nefaste a avut decizia ei.
    În august număr dublu? Asta cred că se traduce prin: găsit prietenă nouă + revenit una dintre cele vechi. 1+1= (uneori) 2 🙂

    • Like! Nenea Feri, mi-ai facut ziua 🙂

      • mirco67 spune:

        În particular, două numere pot fi la aceeaşi revistă. Şi tot în particular, poate fi vorba şi de două reviste diferite (câte un număr de fiecare). Aşa cum spuneam undeva, ideal ar fi ca „redacţiile” să nu se cunoască între ele…

  4. Balin Feri spune:

    Dragă George, dacă am reuşit să te fac să zâmbeşti, atunci sunt pe deplin mulţumit. Intenţia asta a fost. 🙂

  5. resboiu spune:

    In particular, George, la mai multe numere!

    Despre tigari, marturisesc ca am trecut pe Dunhill din alea albastru inchis. Feneomenal de gustoase!

    Dincolo de placerile fizice, sefeul cum o mai duce?

    Merge bine? Istoria alternativa, ca de obicei, e rara si se lasa asteptata…

    Abia prin vara se mai lanseaza doua romane. Ferice de voi, ca va bucurati mai des! Aproape ca iti vine sa scrii, pentru a avea ce citi…

  6. […] 17 august,  fost lansat noul număr al fanzinului Gazeta SF. După cum grăit-am pe un blog citit de mine cu regularitate de ceas elveţian, luna aceasta a fost număr bublu. Prezentarea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: