Zi

Mă trezesc dimineaţa cu singurătatea pe genunchi. Noaptea se risipeşte încet, printre gene. În vis, tocmai aş fi vrut să mă scurg printre pietre, alene.

Mă ridic apoi ca un mecanism. Mă privesc în oglindă. Aceleaşi riduri, tot mai greu de înţeles, reuşesc să mă surprindă.

Apoi mă las învăluit de aburi, încet. Apa curăţă toate visele mele. Mă şterg, mă ususc, trag în piept realitatea… Se mai sting nişte stele…

În tren nu mă mai pot gândi la nimic frumos. Mă năpădesc apăsătoare trebuinţe. Nici nu mă mai deosebesc de celelalte nefiinţe.

Cu ele mă amestec apoi. Ce feroce împreunare! Dumnezeule, sunt şi eu numai un carnivor oarecare!

Mârâim unii la alţii până târziu. Ne acceptăm. Nu ne putem înţelege. Seara vine ca o izbăvire, unii de alţii să ne dezlege.

Abia atunci mă trezesc din vis. Mă dezbrac de cocoaşă, de gheare, de solzi, de păcate. Îmi pun aripile din flori de cais şi plutesc înspre noapte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: