Când cerul cade pe Pământ

NOTĂ:
Articolul aparţine autorului acestui blog şi a fost publicat în revista de cultură generală „Ideea”, în urmă cu câţiva ani. Datele au fost în parte actualizate, aplicându-se unele corecturi.

În timp ce omul mişună pe scoarţa gogoloiului de humă pe care-l locuieşte, preocupat de măruntele lui dispute cu semenii, de ifosele şi geloziile lui cotidiene, măcinat de invidii la scara Universului microscopice, prin spaţii, în apropierea Pământului, asteroizi gigantici sau mai putin gigantici işi rotesc singuratici şi imperturbabili apocalipticele lor ameninţări.

Ramaşite ale procesului de formare a Sistemului Solar, bucaţile de rocă vechi de 4,5 miliarde de ani se mişca năprasnic de repede pe traiectoriile lor determinate de legile mecanicii cereşti. Majoritatea păstrează faţă de Pământ o respectuoasă distanţă, prizoniere în chingile centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Unele însa, destule la număr, scapă din frânele gravitaţiei, influenţate de puternicele câmpuri ale planetelor gigant, în mod special Jupiter, şi capătă traiectorii care se apropie uneori ameninţător de Pământ.

Aceste fenomene nu rămân necunoscute omului. Nici nu mai pot fi păstrate ca taine de astronomi şi guvernanţi cârdaşi, pentru a nu stârni panică. În zilele noastre nu mai e posibil. Aceste corpuri cereşti sunt atent monitorizate de astronomi, cu moderne telescoape, radare, sau alte mijloace de observare, care le permit sa tragă nişte concluzii extrem de precise.

Un astfel de fenomen, catalogat sub denumirea „Asteroidul 2003QQ47”, a fost observat în urmă cu aproape 8 ani. Pe data de 24 august 2003, imediat după prima detectare de catre astronomii americani de la observatorul Socorro, din New Mexico, şi transmiterea informaţiilor catre Centrul Pentru Planete Mici din Massachusets unde se raportează orice nouă descoperire de asteroizi sau comete, oamenii de ştiinţă de la Jet Propulsion Laboratory (NASA) au calculat că există o minusculă şansă, (1/909.000), ca acest asteroid să lovescă Pământul pe 21 martie 2014. Această mică probabilitate de impact conferea totuşi asteroidului o rată de 1 pe scara Torino a gradului de risc de coliziune cosmică. Monitorizarea s-a făcut în continuara cu maximă atenţie, cu toate mijloacele de observare şi personalul disponibil în cadrul „Programului NEO” (Near Earth Object – Obiecte din Apropierea Pamantului), atât din SUA cât şi din alte ţări. Traiectoria a fost calculată şi recalculată pe baza observării poziţiilor succesive ale asteroidului. Febrilitatea muncii i-a facut pe oamenii de ştiinţă, o zi mai târziu, să respire uşuraţi: probablitatea de impact pe scara Torino a scăzut la ZERO. Şansele de coliziune au scăzut la 1/2.200.000.

Fenomenul a făcut vâlvă în presă. De-a lungul planetei, ştirea a ţinut timp de cateva zile capul de afiş. Deşi amatorii de senzaţional au tras cât au putut de cosmicul zgârci al apocalipsei venite din spaţiu, în cele mai multe cazuri, presa a reflectat informaţia în mod obiectiv, încercând să nu agite inutil spiritele, cum s-a mai întâmplat, din păcate, în anii trecuţi. Atitudinea mass-mediei a determinat Centrul de Informare NEO din Marea Britanie să-i mulţumească acesteia, prin vocea directorului de proiect Kevin Yates, pentru obiectivitate.

În ce măsură însă ne putem vedea liniştiţi, mai departe, de treburile noastre? În ce măsură ameninţarea venită din spaţiu a disparut? În ce măsură Pământul a redevenit o lume sigură, în care să ne putem ocupa iarăşi de orgoliile noastre, de la care ne-am întrerupt din cauza unor astronomi ce nu fac altceva decat să observe cerul? Multe întrebări. Şi, vom vedea, tulburătoare răspunsuri.

Cratere lunare

Cratere lunare

Pentru a înţelege adevărata dimensiune a fenomenului, şi implicit a pericolului ce pândeşte Terra din spaţiu, e suficient să privim fotografia feţei brăzdate de cratere a Lunii. Neavând atmosferă, la fel ca planeta ce ne ocroteste, satelitul nostru natural a suportat de-a lungul milioanelor de ani un număr impresionant de coliziuni. Judecând însă lucrurile prin prisma experienţei rasei umane, planeta noastră, aflată în aceeaşi zonă de spaţiu cu Luna, nu are scoarţa brăzdată de la fel de multe cratere. Nu există în izvoarele scrise ale speciei umane, şi nici în legendele sale, mărturii despre corpori cereşti care au distrus oraşe întregi căzând pe Pământ. Există însă urme de coliziuni… Estompate de eroziunea provocată de vânturi, ploi şi zăpezi şi de evoluţia biosferei, în special de creşterea vegetaţiei, cratere, uneori uriaşe, stau mărturie că Pământul a fost şi el lovit de cosmicele stânci venite din adâncul spaţiului.

Chicxulub - Peninsula Yucatan

Chicxulub - Peninsula Yucatan

Cu mai bine de 65 de milioane de ani în urmă, la sfârşitul Cretacicului, se pare că a avut loc o astfel de coliziune, de dimensiuni apocaliptice. Stă mărturie un imens crater, Chicxulub, cu diametrul cuprins între 180 şi 300 de kilometri, situat în Peninsula Yucatan din Mexic, crater pus în evidenţă mai lesne cu mijloace de observare portate pe vehicule orbitale decât de pe scoarţa planetei. Se estimează că imensul asteroid de natură stâncoasă avea un diametru de 300 până la 1000 de metri, şi că el este responsabil de exterminarea a cel puţin 50% din speciile vii existente atunci pe Pământ, printre care şi marii saurieni, în acel timp specia dominantă a planetei, ca şi omul astăzi.

Manicouagan - Canada

Manicouagan - Canada

Există şi urme de impact mai vechi decât cea din Mexic. De exemplu craterul din Manicouagan, Canada, estimat la o vârstă de 206 – 214 miloane de ani, cu lacul său în formă de inel, a cărui geneză se datorează rezistenţei superioare la eroziune pe care a căpătat-o roca din centru, prin vitrifierea provocată de imensele temperaturi din timpul impactului. Oamenii de ştiinţă estimează dimensiunile iniţiale ale craterului la circa 100 kilometri, în prezent, datorită eroziunii, acesta măsurând cam 70 de kilometri.

Roter Kamm - Namibia

Roter Kamm - Namibia

Cu un diametru de numai 2,5 kilometri şi o adâncime de doar 130 metri, craterul Roter Kamm, Namibia, este rezultatul unei coliziuni produse acum circa 5 milioane de ani.

Aorounga - Ciad

Aorounga - Ciad

Tot în Africa, în nord însă, cu cateva sute de milioane de ani în urmă, se pare că a mai avut loc un impact cosmic. Craterul Aorounga, situat într-o zonă deşertică din nordul Ciadului, constituie o altă mărturie. În apropierea craterului principal, având diametrul de aproximativ 17 kilometri, se află o altă formaţiune circulară observată tot din spaţiul cosmic, formaţiune ce înconjoară o porţiune de teren mai ridicată şi avand un diametru cam la fel de mare. Făcând o analogie cu situaţia de la Manicouagan, oamenii de ştiinţă consideră că această formaţiune poate fi tot rezultatul unui impact estimat la aceeaşi vârstă cu craterul principal. Nu departe de această ciudată formă de relief, imaginile radar luate de la altitudini orbitale pun în evidenţă o altă formaţiune, aproximativ circulară, având cota zonei centrale mai puţin ridicată însă. Cercetătorii afirmă că este posibil ca întreg ansamblul să se datoreze impactului cu Terra al unui meteorit de mari dimensiuni, care s-a fragmentat înainte de a izbi scoarţa.

Barringer - Arizona

Barringer - Arizona

Mai sunt, desigur, şi alte asemenea cratere. Dar poate cel mai bine conservat este cel cunoscut sub numele de Barringer, situat în Arizona, Statele Unite ale Americii. Rezultat incontestabil al unui impact violent provocat de un meteorit cu dimensiunea de circa 80 de picioare, craterul măsoară în diametru nu mai puţin de 1,3 kilometri.

Deşi, iniţial, oamenii de ştiinţă au considerat că nu există cratere de impact pe Terra, cercetarile ultimelor 5 decenii atestă în mod cat se poate de convingător că nici planeta noastră nu a fost scutită de asemenea evenimente violente în decursul istoriei sale. De ce însa scoarţa terestră nu e la fel de brazdată ca şi Luna de tot felul de gropi circulare? Explicaţia este cât se poate de simplă. Datorită lipsei atmosferei, asteroizii ce se angajează pe curs de coliziune cu satelitul natural al Pământului izbesc scoarţa fără nicio excepţie. În cazul Terrei, cea mai mare parte a asteroizilor ce cad meteoric ard complet în atmosferă, dând naştere la adevarate spectacole celeste, fenomen cunoscut sub denumirea de „stele căzătoare”. Asfel de fenomene se petrec zilnic.

Asteroizii de dimensiuni ceva mai mari, captaţi fără putinţă de scăpare de campul gravitaţional terestru, nu se consumă însa prin ardere la intrarea în straturile mai dense ale atmosferei şi ajung pe Pământ ca meteoriţi. Misterul pietrelor căzute din cer nu mai e de mult un mister. Dacă meteoriţii nu sunt prea mari, daunele provocate sunt minore şi, în afară de spectacolul natural în sine, nu rămâne mare lucru. Craterele de mici dimensiuni astfel formate sunt erodate destul de repede de ploi şi zăpezi, rocile sunt macinate şi se transformă în nisip datorită sutelor de cicluri de îngheţ-dezgheţ, nisip pe care vânturile îl poartă apoi la mari depărtări, terenul ars de explozia meteoritului la sol este cucerit treptat de vegetaţie, sau işi schimbă radical forma datorită fenomenelor vulcano-tectonice care dau naştere diverselor forme de relief.

Probabilitatea ca un astfel de meteorit să lovescă un oraş este destul de mică. Suprafaţa ocupata de habitate umane ocupă un procent extrem de mic din totalul uscatului, care nu reprezintă decât 1/3 din totalul suprafeţei terestre. Experienţa evenimentelor de acest fel produse pana în prezent arată că meteoriţii sunt totuşi destul de rari. Chiar şi cei de dimensiuni nepericuloase sunt destul de puţini în decursul unui secol, exceptând, bineînţeles, stelele căzătoare.

Asteroizii al căror impact cu Terra influenţează radical istoria naturală a acesteia sunt şi mai rari: unul la cateva zeci şi uneori sute de miloane de ani. Când totuşi se produc, aceste evenimente au efecte globale.

2003QQ47 are un diametru estimat la 1,2 kilometri, şi o masă aproximată la 2.600 de milioane de tone. Viteza relativă faţă de Terra este estimată la 30 de kilometri pe secundă, adică 108.000 kilometri pe oră. Energia eliberată la un eventual impact cu Pământul s-ar ridica la cea corespunzătoare unei forţe de distrugere de 350.000 megatone, altfel spus, de circa 8 milioane de ori puterea de distrugere a bombei atomice de la Hiroshima. Urmările unui asemenea impact ar fi apocaliptice, putând duce la exterminarea în totalitate a vieţii pe Pământ.

Din fericire, în urma monitorizării, astronomii au calculat că un asemenea eveniment are şanse reduse să se producă. ZERO pe scara Torino înseamnă că fenomenul nu poate stârni îngrijorare. Scara Torino este echivalentul scării seismice Richter, măsurând riscul de coliziune cosmică. Conform acesteia, riscul de coliziune poate lua valori întregi cuprinse între 0 şi 10. 0 corespunde unei probabilităţi de impact nule sau aproape nule, iar 10 arată că impactul este o certitudine.

În prezent, astronomii din ţările participante la programul NEO monitorizează circa 600 de asteroizi a caror evoluţie îi poate aduce în situaţii de coliziune cu Pământul. Se estimează că mai sunt înca pe atâţia care nu sunt descoperiţi. La detectarea unui nou obiect cosmic ce are o posibilă traiectorie periculoasă pentru lumea noastră, acesta este anunţat Centrului Pentru Planete Mici din Massachusets, care distribuie informaţiile tuturor centrelor de observare. Calculele primare sunt reluate de fiecare centru şi comparate cu rezultatele propriilor observaţii. Până acum, probabilitatea iniţială de impact, chiar dacă a avut valori ridicate, a scăzut drastic ulterior, de fiecare dată. Astronomii afirmă ca aşa este normal să se întâmple.

Singurul obiect cosmic monitorizat care pastrează în momentul de faţă o rată de risc 1 pe scara Torino este asteroidul 1997XR2, pentru care s-au calculat două posibile traiectorii de impact, eveniment cu o probabilitate de 1/970.000. Anul calculat al întâlnirii cu Terra este 2101. Asteroidul are un diametru apreciat la 230 de metri şi o viteză relativă faţă de planeta noastră de circa 7 kilometri pe secundă (25.200 de kilometri pe oră). Energia dagajată la un eventual impact ar fi de aproximativ 1000 de ori mai mică decât în cazul lui 2003QQ47.

În cursul anului 2002, unui asteroid de 0,5 mile în diametru, creditat cu 1/300 şanse să lovească Pământul în 2880, i s-a atribuit iniţial o rată de valoare 2 pe scara Torino.

Pe data de 16 august 2003, un asteroid cu un potenţial de distrugere suficient pentru a nimici un mare oraş a trecut foarte aproape de Pământ. „Foarte aproape” la scară cosmică, întrucât distanţa minimă la care acesta s-a apropiat a fost de circa 2,4 milioane de kilometri.

Astfel de informaţii au stârnit acum, ca şi de-a lungul timpului, reacţii din cele mai diverse. Un cunoscut organizator de pariuri din Marea Britanie, pe numele său William Hill, işi afirma nonşalant dorinţa de a pune prinsoare că lumea nu va fi distrusă de impactul cu 2003QQ47, în cazul în care acesta ar avea loc. În felul ăsta, ar caştiga o groază de bani, pentru că, după eveniment, oricum n-ar mai fi nevoie să plătească. Tot domnia sa afirma că poate da exemple de evenimente mai puţin apocaliptice, dar cu tot atâtea şanse de a se produce ca şi ciocnirea Terrei cu faimosul asteroid. Bunaoară, la fel de probabil ar fi ca în urmatorii 10 ani David Beckham să devină antrenor al naţionalei engleze de fotbal şi să câştige titlul suprem aliniind o formaţie în care să joace ambii fii ai săi, unul dintre ei, şi anume Brooklyn, să marcheze golul victoriei în finală, iar celălalt să intre în joc din postura de rezervă. Sau, tot atat de probabil ar fi să se atingă temperatura de 100F in ziua de Crăciun, în Marea Britanie. Sau ca Tony Blair sa fi trecut subit în tabăra Conservatorilor şi să fi devenit astfel primul şef de cabinet britanic din istorie cu două partide politice diferite. Asta mă face să mă gândesc la soarta Titanicului, despre care constructorii săi afirmau că nici Dumnezeu nu-l poate scufunda. Apele Atlanticului l-au înghiţit însă de la prima lui cursă…

Post Scriptum

Până în momentul de faţă, nu s-a elaborat nici un plan privind modul de reacţie al speciei umane în cazul în care pericolul unui impact cosmic ar deveni o certitudine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: