Un personaj în lumea largă…

Veneam de la haltă. Mergeam agale, discutând niscai politici cu un bun coleg de navetă, când ne-a ajuns din urmă un vecin al său, cu care el nu se prea înghesuie la tovărăşie. De ce, am înţeles eu mai demult…

Insul s-a băgat în vorbă cu totul brutal, ignorând că noi deja povesteam. Vezi doamne, povestea noastră nu putea să fie decât ceva cu totul lipsit de importanţă pe lângă ce avea el să ne spună.

– Ce faceţi, domnu’ inginer? mi s-a adresat dumnealui şi a zâmbit apoi lung, cu buzele strânse, clătinându-se pe picioare ca un licean cuprins de sfiiciune. Îşi bălăbănea, în acelaşi timp, servieta diplomat înferecată, pe care o ducea în mâna dreaptă.

N-a aşteptat să răspund. Replica dinainte, care ţinuse şi loc de salut, fusese de ajuns spre a ne introduce în forfotul minţii sale revărsate iar în afară, după cum se-ntâmplă cu orice prilej, fiindcă omul ăsta nu trăieşte în lume, ci e cu totul izolat de ea, lăsând-o numai când şi când să se lipească la universul propriu, ca şi când ar face întregii omeniri un favor.

– Domne! Ce bun e internetu-ăsta! ne-a joncţionat el cu demersul lui interior. Găseşti orice!

Şi, pentru că noi tăceam, a urmat exemplul edificator:

– Eu am găsit şi casa mea. E o casă înaltă! Ştiaţi că, potrivit reglementărilor (avea un fel foarte doct de a pronunţa „reglementărilor”, mestecând în gură silabele, tărăgănându-le), o casă care are mai mult de zece metri până la streaşină e o casă înaltă? A mea are doisprezece. Poţi să-i chemi de la primărie să-ţi dea ţurţurii jos. Nu eşti obligat s-o faci singur. E nemaipomenit internetu-ăsta, domnule!

Casa lui, destul de înaltă, e adevărat, se vedea peste gardul de beton al stadionului părăginit ce se lăsa-n stânga. Potrivit reglementărilor, în ciuda frigului aspru din ultimele zile, n-avea ţurţuri. Poate pe internet să fi avut. Căci sigur o găsise acolo, iar acum deţinea, de bună seamă, două case, una reală şi una virtuală.

– Aveţi internetul acasă, pe calculator? mi s-a adresat el iarăşi mie, evitând elegant un răspuns tăios din partea amicului meu, care nu-i la fel de răbdător ca mine.

– Da…, da…, am zis eu, rostogolind prin minte mirarea că întreg internetul ar putea sta îngrămădit în desktopu’ meu din sufragerie, în calculatorul nevesti-mii, ori în niţel mai rapidul ordinator al fiului meu, fireşte, mare amator de jocuri. Bunăoară, ar trebui să fie cel puţin trei interneturi. Cu tot cu cel din calculatorul ăstuia, patru. Mai erau câteva zeci la mine la servici, încă trei, din care unul wireless, acasă la amicul cu care discutasem până atunci… Câte interneturi sunt, Doamne iartă-mă, pe lumea asta?

– Aţi căutat ceva pe internet până acum? E foarte uşor de căutat! Doar scrii în gugle ce vrei şi gata…

De data asta n-am mai reuşit să m-abţin:

– Nu! N-am căutat nimic. Mi-am pus internet numai aşa, ca să fiu şi eu în rândul lumii.

M-a privit într-o parte, clipind pe deasupra buzelor subţiate de invariabilul zâmbet, iar eu am desluşit în ochii lui un mesaj pe care mi-l dădea şi consola Linux acu’ vreo câţiva ani, când mă apucase amorul compilării din sursă: wait! processing!

– Domnule, am continuat eu să mă revărs. Mă conectam la internet prin 2001, cu un modem din acela intern, Conexant, de cincizeci-şase de kilobiţi, direct prin linia telefonică. Nu erau modemurile astea de acum. Cred că am fost printre primii din oraş…

Mi-a tăiat calea, îndreptându-se către casa lui cea înaltă. Tot zâmbind, a simţit nevoia să-mi spună:

– Eu am trei calculatoare acasă. Şi am avut calculator înaintea dumneavoastră…

Apoi ne-a salutat pe amândoi, încleiat în zâmbetul lui de care probabil că se desparte numai când se ceartă cu nevasta.

Am ridicat din umeri. Eu am acum acasă patru calculatoare. Unul dintre ele, un vechi doi-opt-şase cu patru mega de ram, căruia i-am pus eu un hard mai mare, de optzeci de mega, fiindcă vechiul lui disk de patruzeci începuse să facă bad-uri, îl am din 1995. L-am primit de la un bun amic de-al cumnatului meu, care îl adusese din Germania, unde lucrase la dezafectarea şi înlocuirea unei reţele vechi. Doi-opt-şasele meu fusese server! Pe atunci apăruseră 486-DX4, iar Windows95 era o delicatesă. Toate astea sunt deja istorie…

Rămas numai cu amicul, i-am spus:

– Primul meu calculator, un bătrân doi-opt-şase, îl am din nouă-ş’ cinci. Da nu ştiu, zău, dacă asta înseamnă că îl am dinaintea lui ori nu… El cum s-o fi gândit?

– El nu s-a gândit…

Am ridicat privirea. Interlocutorul meu era resemnat.

Se prea poate, iubite cititor, să fi crezut că toate astea sunt numai un crâmpei din imaginaţia mea. Nu. S-au întâmplat aievea, cum te văd şi cum mă vezi. Şi de-atunci trăiesc cu impresia că domnul acela niţel scorţos, fals protocolar şi veşnic zâmbăreţ, care tocmai s-a împiedicat în gugle, nu-i decât un personaj de roman fantastic scăpat nu se ştie cum în lumea largă.

I-am spus amicului:

– Pre legea mea, cel care doarme socoate că şi ceilalţi dorm!

Apoi ne-am strâns mâna şi ne-am despărţit.

Anunțuri

9 Responses to Un personaj în lumea largă…

  1. L.D. spune:

    Inteligent surprins momentul. Textul acesta are tot ce-i trebuie. Doar un cârcotaş i-ar putea găsi un cusur.
    Mai ales că, uneori, aproape toţi suntem astfel de personaje.
    Spor la imaginaţie!

  2. balinferi spune:

    Dom’le, în urmă cu zeceşpe ani, pe vremea când locuiam prin Ungaria şi comunicam cu prietenii numai prin e-mail şi mess de la un internet cafe, am cărat cu mine un astfel de personaj să-i arăt ce ştie să facă un calculator dacă mai are şi un „internet inclus”. Omul meu la cei aproape cincizeci de ani ai săi era un adevărat ştie-tot, indiferent că era vorba de fizică nucleară, de legislaţie sau de medicină el era expert. Lucra ca necalificat pe şantier de când a fost dat afară dintr-o fabrică de încălţăminte şi era ferm convins că singurul motiv pentru care nu-i lăsat să se ridice şi să ocupe o funcţie demnă de capacitatea intelectuala ieşită din comun pe care o deţine, este invidia celorlalţi…
    Normal că degeaba i-am repetat de cinci ori că toate acele poze cu fete goale introducând diverse chestii în diverse locuri( astea i-au aprins imaginaţia, maşinile şi atentatele teroriste pe care el le-ar fi dejucat dacă se întâmpla sa fie în preajmă când au fost comise) nu sunt în calculator ci pe internet, adică vin pe o conexiune. Nu m-am mirat că n-a înţeles, dar m-am minunat când am aflat după două săptămâni că de fapt l-am luat cu mine să-mi arate de unde se porneşte televizorul pe care se dau filmele cu femei. În schimb după vreo două luni n-am putut decât să râd când povestea revoltat că şi-a luat şi el un „televizor din ăla” ( am zis degeaba de zeci de ori că se cheamă monitor că tot televizor a rămas) dar era stricat pentru că nu arăta nimic şi că atunci când l-a dus înapoi cei din magazin au încercat să-l fraierească şi să-i mai vândă o cutie. Că de fapt el ştie că şmecherii au ciordit „iternesul” dinăuntru şi l-au vândut pe sub mână la juma’ de preţ, aşa că nu-i lasă să scape aşa uşor, pentru că mai există încă serviciul de protecţie a consumatorului…
    După cum probabil deja aţi ghicit, cei de la protecţia consumatorului erau pe o mână cu vânzătorii, aşa că săracul Gyula a rămas cu televizorul golit de „iternes”, degeaba avea dreptate…

    Poveştile tale, dragă Mircea, au darul de a-mi trezi amintiri. Merci!

  3. L.D spune:

    Pe aici nu se critică virgulele, nu? Să vă prefaceţi că nu le vedeţi!

  4. […] Pîtea/Țesătorul. Christopher Dell, “Monștri” (2010) Mircea Coman/Scientifiland. Un personaj în lumea largă… Ștefan Ghidoveanu/Moshul SF. Galeriile de artă „MOSHUL SF”: Astăzi, VILLEMARD (Franța) – […]

  5. Mihaela spune:

    Eu nu am avut calculator niciodata. Nici acum nu am. Poate ar trebui sa imi iau candva, ca sa intru in randul lumii.:D
    Mi-a placut indeosebi imaginea internetului inghesuit in computer. Ba nu! In monitor.:)))

    • mirco67 spune:

      Aveţi în shimb, din câte-am observat, o minte tare analitică, aşa încât mă tem că nu veţi fi nicicând în rândul lumii, fiindcă 90 % nu par să aibă aşa ceva. 🙂

      Mă bucur mult că v-a plăcut textul ăsta… Ţin foarte mult la el…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: