Onda

Toate dimineţile sunt la fel pentru proletari.‎ ‏Aproape toate.‭ ‬Cineva are grijă să nu suferim prea tare de stresul schimbării.‭ ‬Mergem întotdeauna la serviciu în autobuze pline ochi.‭ ‬În care atingerile se transformă adesea în erotice jocuri matinale.‭ ‬Doamnele sunt mai mereu îmbufnate.‭ ‬Domnii au erecţii fără pretenţii,‭ ‬înfipte în dosul doamnelor îmbufnate.‭ ‬Autobuzul frânează des.‭ ‬Desfrânează.‭ ‬Fesele doamnelor se proptesc în erecţii.‭ ‬Uneori,‭ ‬doamnele fac ochii mari,‭ ‬desluşind nişte dorinţe enorme.‭ ‬Se străduiesc atunci doamnele din răsputeri să nu surâdă,‭ ‬oftează şi aşteaptă următoarea frână.‭ ‬Şi taximetriştii se bagă mereu în faţă prin intersecţii,‭ ‬iar şoferul înjură.‭ ‬Unde mă-ta te bagi,‭ ‬mă,‭ ‘‬tu-ţi dumnescrişii şi arhanghelii‭! ‬Şi frânează brusc.‭ ‬Oh,‭ ‬aşa‭! ‬Doamnele clipesc.‭ ‬Nu mai sunt îmbufnate.‭ ‬Doar dacă nimeresc lângă un sconcs autohton,‭ ‬cristian dihor cu arome puternice,‭ ‬se acresc rău.‭ ‬Dacă blănosul are şi tupeul unei erecţii,‭ ‬e bai mare‭!

De câteva săptămâni,‎ ‏o staţie după a mea urcă o tânără doamnă zveltă,‭ ‬înaltă,‭ ‬brunetă.‭ ‬Sigur că nu-i cea mai frumoasă femeie din lume,‭ ‬dar are ochelari cu rame fine şi un ruj incandescent,‭ ‬ca păcatul de fecioară.‭ ‬Şi e toată numai picioare.‭ ‬N-am văzut-o niciodată-n pantaloni.‭ ‬Fuste lungi,‭ ‬aproape până la glezne,‭ ‬odăjdii,‭ ‬totuşi nu chiar ca la mânăstire,‭ ‬sub care poţi ghici că,‭ ‬deşi subţire,‭ ‬stă bine cu chila.‭ ‬Bănui o minunăţie de profundor,‭ ‬dar numai bănui,‭ ‬fiindcă am grijă să-i fac loc,‭ ‬sunt atent,‭ ‬o protejez şi nu mă înfig cu bompresul în pupa domniei sale,‭ ‬deşi,‭ ‬sarsailă mi-e martor…‭ ‬Ptiu,‭ ‬pe cine am ajuns să invoc de martor‭!‬..‭ ‬Sunt un decăzut…‭

E greu să nu te laşi pradă ispitei,‎ ‏măcar cu gândul,‭ ‬pentru că,‭ ‬ştie bunul Dumnezeu‭ (‬de data asta El!‭)‬,‭ ‬am fost un cavaler desăvârşit,‭ ‬n-am înghesuit-o pe fiinţa aceea nicicum,‭ ‬iar ea,‭ ‬ştiu bine,‭ ‬apreciază mult asta.‭ ‬Aşa cred…‭ ‬Aşa cred pentru că de fiecare dată surâde cînd îmi răspunde la salut,‭ ‬urcă şi-şi ia locul în faţa mea,‭ ‬în picioare,‭ ‬întorcându-se cu spatele spre mine.‭ ‬Când maşina frânează,‭ ‬din trupul meu de Atlas uşor supraponderal fac un adevărat zid în care se proptesc cei din spate,‭ ‬şi o ajut în acelaşi timp pe duduie să nu năvălească peste cei din faţa domniei sale.‭ ‬O prind uşor cu mâna dreaptă de umăr,‭ ‬simt de fiecare dată că are un umăr fragil,‭ ‬ca de flutur,‭ ‬iar ea îmi mulţumeşte zâmbind cu buzele ei roşii,‭ ‬atât de roşii.‭ ‬În mâna pe care ar trebui s-o folosească pentru a se agăţa zdravăn de bară,‭ ‬spre a-şi menţine poziţia,‭ ‬îşi duce poşeta.‭ ‬Destul de probabil că are mai multe poşete,‭ ‬pe care le schimbă,‭ ‬asortându-le cu pantoful,‭ ‬cu şalul,‭ ‬dar eu nu-mi amintesc niciuna din ele.‭ ‬Chiar nu-mi amintesc.‭ ‬Şi nu pentru că ar fi vorba de poşete comune,‭ ‬fără personalitate,‭ ‬ci pentru că niciodată,‭ ‬dar absolut niciodată nu pot să iau seama la niciun adjuvant existenţial femeiesc.‭ ‬Cum ar fi poşetele,‭ ‬brăţările,‭ ‬cerceii,‭ ‬flecurile,‭ ‬fleacurile.‭ ‬Când maşina prinde viteză,‭ ‬corpul ei lung şi flexibil se îndoaie din talie şi vine către mine,‭ ‬depunând la pieptul meu omoplaţii ca pe o ofrandă.‭ ‬Fără a-şi mişca picioarele,‭ ‬păstrând între jumătăţile inferioare ale corpurilor noastre o decentă distanţă,‭ ‬îşi apropie de mine doar capul,‭ ‬întorcând uşor către stânga obrazul vag masliniu,‭ ‬fin,‭ ‬în vreme ce părul lung,‭ ‬negru,‭ ‬imi atinge faţa,‭ ‬ca într-o copilărească biciure.‭ ‬Atunci e cel mai greu,‭ ‬pentru că îi simt parfumul,‭ ‬un parfum cunoscut,‭ ‬pe care nu ştiu cu ce îl asociez,‭ ‬dar îl asociez eu cu ceva,‭ ‬de vreme ce mi-l amintesc şi nu ştiu de unde.‭ ‬Oricât mă străduiesc în acele clipe ale dimineţii,‭ ‬nu-mi amintesc şi pace.

‎Oricum,‭ ‬mi se pare de fiecare dată ciudat că parfumul nu mă tulbură.‭ ‬Nu e unul din acele parfumuri grele,‭ ‬feromonice,‭ ‬care te pot scoate din minţi şi te transformă pe neştiute într-un animal dornic,‭ ‬încins,‭ ‬neavând habar cum de a ajuns mâna ta între coapsele ei,‭ ‬ori cum de s-a strecurat sub bluziţă şi acum descentrează aproape brutal sutienul pe care ea şi l-a legat singură,‭ ‬dis-de-dimineaţă,‭ ‬la spate,‭ ‬cu deosebită grijă,‭ ‬răsucindu-şi aproape dureros braţele lungi şi flexibile.‭ ‬Nu,‭ ‬nici pe departe.‭ ‬E un parfum mai degrabă discret,‭ ‬subţire,‭ ‬cu un iz vag de levănţică şi de mai ceva,‭ ‬încă şi mai greu de decelat,‭ ‬pentru că duduiţele astea se pricep să se înfăşoare în arome ciudate,‭ ‬pe care le asociază cu făptura lor,‭ ‬aşa cum marii bucătari folosesc diverse mirodenii şi obţin efecte extrem de diferite de la mâncăruri foarte asemănătoare.‭ ‬Ai impresia că se schimbă ele însele,‭ ‬ai impresia că în locul uneia s-a insinuat o alta,‭ ‬care te ademeneşte,‭ ‬iar tu,‭ ‬credincios celei dintâi,‭ ‬eşti cumva încurcat,‭ ‬nu ştii dacă e bine şi înţelegi că e bine abia cînd eşti încurajat,‭ ‬sunt eu,‭ ‬iubitule,‭ ‬sunt eu,‭ ‬nu te speria…‭ ‬O altă eu…

‎‏M-am întrebat încă din primele zile de unde ştiu parfumul acela discret şi oarecum persistent al ei.‭ ‬Îl ştiam bine de undeva,‭ ‬dar abia la începutul ultimei săptămâni am reuşit să găsesc o legătură.‭ ‬Una atât de bizară încât am fost convins la început că sunt complet nebun.‭ ‬Mai întâi,‭ ‬pentru că legătura mentală între parfumul ei şi ceea ce ştiam eu despre el s-a făcut într-un loc cu totul neaşteptat.‭ ‬În baie.‭ ‬Şi pentru că mi s-a întâmplat în acel loc ceva ce nu mi se întâmplă totuşi prea des dimineaţa.‭ ‬Mi-a venit să strănut.‭ ‬Nările au prins a mă gâdila pe dinăuntru pe când mă priveam somnoros în oglindă şi m-am precipitat către hârtia igienică,‭ ‬apucând să rup totuşi destulă ca să-mi pot improviza o batistă,‭ ‬cu care mi-am astupat nasul în chiar secunda împroşcării milioanelor de stropi minusculi.‭ ‬Am crezut că am răcit.‭ ‬Am strănutat zdravăn de câteva ori şi mi-am suflat nasul,‭ ‬aruncând batistuţa aceea improvizată şi rozalie direct în vasul closetului.‭ ‬Nările se eliberaseră şi puteam respira bine.‭ ‬Deci nu răcisem.‭ ‬Dar mi s-a părut că simt mirosul acela al tinerei femei,‭ ‬pe care nici măcar cum o cheamă nu ştiu.‭ ‬Şi atunci am crezut că sunt un pic nebun.‭ ‬De unde să vină mirosul ei în baia mea‭?

Începusem gestul de a-mi pipăi obrajii,‎ ‏pentru a vedea dacă barba e deja aspră,‭ ‬sau mai poate suporta o zi,‭ ‬când am simţit iar mirosul.‭ ‬Culmea‭! ‬Mi-am adulmecat degetele.‭ ‬Ele miroseau.‭ ‬Somnul îmi sărise.‭ ‬Poate că duduiţa şi consoarta mea foloseau acelaşi parfum,‭ ‬iar eu o căutasem noaptea în somn,‭ ‬visând cine ştie ce.‭ ‬Fireşte că nu pe duduiţă o căutasem.‭ ‬Deşi realizam,‭ ‬vinovat,‭ ‬că nu prea ştiu cum sunt parfumurile doamnei mele,‭ ‬ceva nu se lega.‭ ‬Mirosul acesta nu prea avea nimic în comun cu felul de a fi al celei din dormitorul conjugal.‭ ‬Ca să mă conving,‭ ‬am mirosit pe rând sticluţele de pe poliţa ei cu ferchezuieli.‭ ‬Nici vorbă de vreo asemănare.‭ ‬Parfumurile acestea sunt cu totul altfel.‭ ‬Au altă‭ ‬personalitate.‭ ‬Şi i se potrivesc.‭ ‬Şi cred că e şi ăsta un motiv pentru care mi-am legat şireturile cu fata.‭ ‬Că-mi plăcea ideea ei de mirozne.‭ ‬Chimie comună.‭ ‬Descopeream acum că îmi plăcea mai cu seamă unul cu nume franţuzesc.‭ „‬Nid d’amour‭”‬.‭ ‬Hmm…‭ ‬Păcătoasă licoare…‭ ‬De unde l-o fi având gagica‭? ‬Sigur,‭ ‬nu de la mine…‭ ‬Cuib de iubire…‭ ‬Adică ogeac…‭ ‬Temă de meditaţie…

‎Am ridicat din umeri şi am pus sticluţa la locul ei.‭ ‬Tot nu dezlegasem misterul aromei răspândite de bruneta mea matinală.‭ ‬Şi tot învârtind prin cap ipotezele,‭ ‬mi-a încolţit o bănuială.‭ ‬Am luat sulul de hârtie igienică şi l-am dus la nas.‭ ‬Apoi am prins a zâmbi mânzeşte.‭ ‬Tocmai găsisem asemănarea.

‎De atunci,‭ ‬ceva parcă s-a schimbat.‭ ‬Ne-am întâlnit în fiecare dimineaţă.‭ ‬Eu am continuat să-i fac loc şi să-i ţin în spate pe haidamaci ca să n-o strivească.‭ ‬Ea s-a rezemat cu spatele de pieptul meu,‭ ‬iar părul ei mi-a atins obrajii.‭ ‬Parfumul ei,‭ ‬cândva straniu,‭ ‬discret şi persistent,‭ ‬şi care mi se părea că i se potriveşte atât de bine,‭ ‬mă face însă acum să zâmbesc subţire.‭ ‬Şi nu pot să n-o apelez în gând cu numele ei tainic de botez,‭ ‬la care ea nu răspunde pentru că nu-l ştie.‭ ‬Onda.‭ ‬Aşa o cheamă şi pe hârtia noastră igienică.‭ ‬Şi nu pot să nu mă gândesc la ea ca la cealaltă Onda din viaţa mea,‭ ‬o insă interesantă,‭ ‬dar cu o chimie cam pe dos şi pe care nu mi-o pot imagina nicicum în cuibul iubirii mele.

Anunțuri

7 Responses to Onda

  1. balinferi spune:

    Curioasă atracţie, Mirco!

    • mirco67 spune:

      E numai un text literar, Feri. 🙂 O ficţiune şi atât…

      • balinferi spune:

        În acest caz este absolut remarcabilă. Dar acum te-ai făcut cu obligaţia de a continua, de a trasforma începutul într-o povestire cu cap-coadă! 🙂 Mai ales că sună bine…

  2. L.D. spune:

    După cum zicea bunicul meu:,,Departe mântuirea de păcătos!” .
    Cred că se putea numi ,,Împieliţări”!
    Dar, captivant.

  3. michael spune:

    faină poveste, faină scriitură, deși nu mi-a plăcut „poanta”, mi-a lăsat un sentiment nasol. eu aș fi mers dimpotrivă pe sporirea atracției, să lași cititorul din ce în ce mai incitat (și excitat, dacă se poate), să mergi cu sentimentul în creștere…
    dar, oricum, mișto scris, doamne-ajută că ai condei și poți scrie orice vrei tu. și mișto și că vezi lucrurile din jurul tău, nu scrii numai despre ce îți imaginezi.
    mai dă-ne.

    • mirco67 spune:

      mulţumesc mult, maestre! mulţumesc nu ştiu nici eu cât de mult. şi Doamne-ajută! când mai cade ceva la „împeniţat” (sau „împieliţat”, cum zicea cineva 🙂 ), mai punem „pe sticlă”, că de-asta sunt făcute poveştile, să le afle omul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: