Plutind pe „Râul liniştit”

Rîul linistit

Rîul linistit - Editura Millennium Press, noiembrie 2005

Cu 17 ani în urmă, mai precis în 1993, scriitoarea americană de origine britanică Nicola Griffith (născută în Yorkshire, Anglia şi stabilită în prezent în Seatle, SUA) a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. E vorba de o afecţiune cronică neurologică, a cărei etiologie nu este cunoscută. Boala constă în inflamarea şi degradarea progresivă a tecii de mielină, învelişul proteic ce înconjoară şi protejează fibrele nervoase. Sunt afectate mai ales sistemul nervos central, traiectul spinal şi nervii oculari, generând deficienţe motorii (scăderea capacităţii de mişcare şi a îndemânării de a manipula obiecte), deficienţe de vedere (înceţoşarea, slăbirea sau chiar pierderea bruscă a vederii, adesea însoţite de dureri ale globilor oculari), deficienţe vezicale (de pildă incontinenţă urinară), în fazele mai avansate boala putând să se manifeste prin probleme cognitive (pierderi de memorie, scăderea atenţiei, dificultatea găsirii cuvintelor) şi emoţionale (depresie, anxietate). Încă din fazele timpurii, scleroza multiplă poate fi însoţită de furnicături, amorţeli şi dureri. Tratamentele existente în prezent nu pot vindeca boala, dar o pot încetini semnificativ.

Nu ştim cum evoluează boala Nicolei Grffith. Ceea ce ştim însă cu siguranţă, am putea chiar să jurăm judecând după „Slow River”, apărut în 1995 şi distins un an mai târziu cu Nebula, e că autoarea nu a avut la acea vreme nici probleme de memorie, nici dificultăţi în a-şi găsi cuvintele şi cu atât mai puţin probleme de concentrare.

După cum ea însăşi mărturiseşte, romanul a bântuit-o de pe la douăzeci de ani, dar nu s-a pus să-l scrie decât atunci când s-a considerat destul de dibace. Memoriei, deci, nu avem absolut nimic a-i reproşa.

Faptul că manuscrisul, odată terminat, a fost literalmente desfăcut în bucăţi şi că a fost nevoie de două săptămâni pentru reasamblarea lui în formă finală, două săptămâni încheiate, alcătuite din zile de câte douăsprezece ore de muncă asiduă, mă încredinţează şi că atenţia şi puterea de concentrare erau, de asemenea, intacte.

Fie că e vorba de redarea peisajului urban („În inima oraşului era un râu. La ora patru dimineaţa mirosul său pătrunzător şi rece se strecura pe străzile pustii şi se aciua în umbrele dintre depozite. Mergeam cu grijă, nedorind să tulbur liniştea. Mirosul râului se făcea tot mai puternic pe măsură ce mă afundam în zona depozitelor, Oraşul vechi, în care numele străzilor variau: Digger Lane, Silver Street, The Land of Green Ginger, secolul al cinsprezecelea făcându-şi simţit ecoul până la începutul celui de-al douăzeci şi unulea.”) ori de tuşarea pragmatică a unor tablori tensionate („Afară era lumină ca ziua: camioanele de intervenţie stăteau în cerc cu luminile aprinse spre clădirea neagră. Echipe cu camere de filmat ancorate, vorbind propriilor lor camere. Zeci de grupuri în costume sclipitoare, cu furtunuri de aer, căşti protectoare, radiouri… Aproape că puteam simţi mirosul adrenalinei…”), nu detectăm nicicum, cel puţin în privinţa descrierilor, vreo dificultate a autoarei în a-şi alege cuvintele potrivite.

Mai mult, găsim că intriga este şi ea remarcabilă. Frances Lorien van de Oest se trezeşte goală, abandonată pe o alee lăturalnică, cu spatele despicat de o rană adâncă de cuţit. Provenită din puternica familia van de Oest, deţinătoare a unor importante patente tehnologice în domeniul tratării apei, ea devine peste noapte un nimeni. Lore e abandonată astfel de răpitorii ei şi lăsată să moară fiindcă puternica şi extrem de bogata familie a sa nu plătise preţul răscumpărării. În această stare este recuperată de Spanner, o supravieţuitoare de profesie care, simţind temerile din sufletul eroinei, îi oferă acesteia o nouă viaţă şi o nouă identitate, cu preţul greu al tăvălirii totale în mocirla lumii interlope frecventate de salvatoarea sa. După mai multe infracţiuni comise împreună cu Spanner, Lore se hotărăşte să încerce să rupă lanţul acestei vieţi mereu la limită şi se străduieşte să-şi recâştige respectul de sine sub o identitate falsă, pe baza căreia reuşeşte să obţină un loc de muncă într-o gigantică uzină de tratare a apei unde sunt folosite biotehnologiile furnizate de corporaţia van de Oest. Din acest moment, acţiunea capătă o pronunţată amprentă policier, căci Lore pune cap la cap încurcatele iţe ca un veritabil detectiv, reuşind să-şi lămurească, sieşi şi cititorului, toate aspectele. Finalul e unul mai degrabă optimist: Lore se întoarce la familie cu lecţiile învăţate, având o experienţă de viaţă densă, şi o cu totul altă ierarhie de valori.

Nicola Griffith plasează această intrigă bine construită pe fundalul unei lumi proiectate într-un viitor atât de puţin îndepărtat, o lume căreia, lucru nu tocmai uşor, reuşeşte să-i confere o remarcabilă densitate. Senzaţia de densitate a lumii ficţionale vine şi din amplele fragmente de hard SF autentic, în care sunt descrise procesele complexe ale biopurificării apelor reziduale, şi din ţesătura ocultelor uneltiri de culise corporatiste, şi din episoadele de infracţionalitate informatică (deloc străine de cyberpunk), şi din intensitatea erotică a relaţiilor lesbiene (expuse atât de clar din interior încât e imposibil să nu-ţi dai seama care e orientarea sexuală a autoarei înseşi, fără să-i mai citeşti biografia) dar şi din consistenţa şi coerenţa trăirilor personajelor, în mod special ale eroinei principale.

Cartea, care-şi merită cu prisosinţă un loc între ţintele amatorului autohton de lecturi speculative, mi-a părut totuşi a aluneca uşor într-un fel de tezism de dreapta, prin imaginarea unei viitoare societăţi dominate de corporaţii consolidate, dar în care, paradoxal, libertăţile individuale clamate actualmente de ideologia statului de drept cu economie de piaţă apar aproape neştirbite. E un fel de a trece la index cleştele de oţel al unui totalitarism economic ce devine tot mai evident în acea parte a lumii de azi unde circulă tot mai consistent un zvon: „corporatocraţia a ucis democraţia”. Deşi poate fi calificată ca o naivitate sociologică, nu e însă o convenţie ficţională de neacceptat. De dragul poveştii, bine spuse, ar putea fi şi aşa…

Anunțuri

13 Responses to Plutind pe „Râul liniştit”

  1. Sagy, spune:

    I-ai dat drumul pe net. Parcă ai postat-o odată, şi ai retras-o.
    Mi-a plăcut încă de la prima citire 🙂

  2. uglybadbear spune:

    Multumiri pentru lectura atenta. E o carte care mi-a fost tare draga de la prima lectura. Nu degeaba a fost cea dintii traducere aparuta la Millennium.

    • mirco67 spune:

      Şi tare aş mai scrie, şi de „Un miliard de şanse”, a lui Doctorow, care mi-a pus niţel bibilicul pe jar, şi despre „Abaţia” noastră, că-i a noastră, chiar de a scris-o Mister Doboş… Numai cu timpul stăm niţel mai rău. Ca orişicare…

  3. […] Mircea Coman scrie (de bine) despre Galileo 2 şi despre Rîul liniştit, cartea Nicolei Griffith; ambele-s disponibile spre comandă aici, nu pentru multă vreme, căci […]

  4. michael spune:

    Da, una dintre cărțile faine scoase de Milennium. Păcat că n-a avut și audiența pe care o merită.

    • mirco67 spune:

      Mă mir foarte că n-a avut audienţă. Doamna Griffith are peniţă cu ştaif, şi nu zice chiar în ghiers americănesc, are aşa, un iz europeniţesc, pe care, eu unul, îl găsesc mai pe plac, adică nu „literatură industrială”.

  5. uglybadbear spune:

    ohooo, si sa vezi ce cartzuci frumoase a mai scris nicola de la riul linistit incoace…

  6. […] noi! Adrian Buzdugan – Capela excomunicaților, Ed. Humanitas * * Mircea Coman/Scifientland. Plutind pe „Rîul liniştit” Oliviu Crâznic. Steampunk.ro: Alături de Opriţă, Truţă, Pîtea, Gurgu şi nu numai! Michael […]

  7. ben ami spune:

    un roman cu miza mediocra. idei putine si incapatanate. o carte rescrisa DE PREA MULTE ORI… lucru evident.

  8. uglybadbear spune:

    o remarca demna de un „sefist”, ben… nu numarul ideilor conteaza. ci felul in care se rotunjeste carnea textului in jrul lor. dar e o polemica pe care n-am de gind sa o reincep, si mai ales nu cu tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: