Despre inversarea în direct a polilor magnetici

În seara zilei de 8 ianuarie 2011, priveam pe unul din canalele româneşti un documentar despre cele două atacuri atomice asupra Japoniei, de la finele ultimei conflagraţii mondiale. La orele 22:00, documentarul s-a întrerupt pentru difuzarea unui jurnal de ştiri. În treacăt fie zis, doamna cea grasă tocmai fusese zvârlită din pântecul superfortăreţei şi se rotea prin aer ca un titirez, căutând drumul către inima oraşului, care nu bănuia nimic din iadul ce urma să se dezlănţuie în doar câteva zeci de secunde. Echipa de la postul de TV ştia treaba cu tehnica suspansului. Întrerupsese lucrurile exct când păreau mai încinse…

Ca să facă loc obişnuitelor pachete de bla-bla-bla, cu accidente rutiere provocate de conducători de jeep-uri alcoolizaţi corespunzător, despre care nu mai auzim ulterior nimic, semn că treaba s-a aranjat frumos şi nu mai scoate fum, cu bătrâni asfixiaţi de sobele lor precare, improvizate, ori nescuturate din epoca împuşcatului, cu ştiri de senzaţie despre ultimele transferuri ale clubului Dinamo Bucureşti, care a fost, este şi va fi atât de iubit în toată România, dimpreună cu ministerul ce-l tutela înainte de ’89… Ba chiar puţină ştiinţă. Veritabilă.

Aflu cu uimire că o inversare a polilor magnetici tereştri este iminentă. Savanţii americani (cine alţii, că doar ei le ştiu pe toate!) spun că în 2012 se va produce acest extraordinar eveniment, care nu s-a mai petrecut de circa 740.000 de ani. Totul e o certitudine!

Prima reacţie a fost să casc ochii. Certitudine? Să fi avut mayaşii dreptate cu previziunile lor? Din câte îmi aminteam eu, aşa, la viteză, inversarea polarităţii magnetice terestre e un fel de apocalipsă. Anomaliile magnetice pot face ravagii în navigaţia aeriană şi maritimă, şi nu doar din punct de vedere economic, păsările migratoare nu mai nimeresc obişnuitele lor ţinuturi de iernat, de cuibărit, murind cu miile, periclitându-se astfel stabilitatea speciilor. Consecinţa cea mai cumplită este însă scăderea drastică a intensităţii câmpului magnetic terestru pentru o durată de timp imprevizibilă, permiţând în acest răstimp radiaţiilor cosmice, extrem de nocive, să bântuie după bunul plac habitatele umane. Şi iată că toate astea sunt o certitudine! În 2012! Coincidenţă?

Bineînţeles că nu. Se vor inversa, după predicţiile pe care le fac unii oameni de ştiinţă, nişte poli magnetici. Dar aceştia sunt cei solari, care se inversează destul de frecvent, o dată în fiecare ciclu de activitate, şi anume în preajam maximului. Fiindcă soarele nu emite o cantitate de energie constantă în timp, ci variabilă. Ea creşte, atinge un maxim, apoi scade. Cantitatea de energie emisă este proporţională cu numărul de pete solare observate de astronomi. Un ciclu solar nu e un fenomen periodic regulat, dar, pe baza informaţiilor acumulate în vreo două secole de astronomie solară, se pot face unele estimări.

Conform acestor prognoze, maximul de activitate solară se va atinge în acest ciclu (început în 2010) undeva în primăvara sau vara anului viitor. Înainte de atingerea intensităţii maxime a emisiei de energie, se inversează polii magnetici solari. Ultima dată, asta s-a petrecut în 2001, fără ca vreun telespectator al Taraf TV să bage de seamă. Despre inversarea polilor magnetici tereştri nu se pot face predicţii. Problema se studiază, dar datele acumulate până acum nu permit încă oamenilor de ştiinţă să facă niciun fel de prognoză. Poate doar Mama Omida să se bage la aşa o treabă dificilă.

Probabil că postul de televiziune în cauză, care-şi laudă profesionismul echipei şi prospeţimea ştirilor, are un contract preferenţial cu vreo fabuloasă ghicitoare rromanşă. Sau poate că, din nou, vreun reporter tălâmb, fără niciun fel de pregătire ştiinţifică, prinde muşte senzaţionale şi le înghesuie pe sticlă, ca să ne ţină atenţia trează şi nivelul ridicat de adrenalină. Dar ce mai contează!…

Anunțuri

35 Responses to Despre inversarea în direct a polilor magnetici

  1. ben ami spune:

    „ce mai conteaza” asta ne face viata insuportabila. daca adunam toti „ce mai conteaza” care ne parsiveaza simturile zilnic, ii strangem cumva de gat, ca pe virusi cand faci vaccinuri din ei (bine, virusii nu se strang de gat, doar se inactiveaza „pe margini”, dar sper ca m-am facut inteles), si DOAR ne imunizam (fara alte accidente) atunci am putea sa ne traim VIATA. viata pe care o dorim.
    din pacate… „ce mai conteaza” inseamna toata viata catorva, care daca n-ar fi zdrobitor de majoritari… n-ai da pe ei vreo ceapa. si noi traim in realitatea lor, iar pe a noastra o transcriem in proze SF 🙂

  2. balinferi spune:

    Asta se întâmpla în 2012? Doar inversarea polilor? Mare scofală, mie mi-a prezis însăşi mama Margareta cea adevărată de la Chetriş, regina magiei albe, negre şi policrome, că din 2012 manciclonul nu va mai cupla cu coclenderul şi-n concluzie coliziunea se va ciocni de impact iar noi toţi ne ducem dracului, dacă nu ne descântă ea contra unei sume modice în ieuroi.

  3. Liliana David spune:

    Ştirea aceasta a apărut şi într-o revistă ,,Ştiinţă şi tehnică”, de acum câţiva ani. Se spunea acolo că din această cauză timpul pare a trece mai repede, probabil că din cauza rotaţiei Pământului. Oricum, viitorul poate fi modificat.

    • mirco67 spune:

      Problema cu schimbarea perceptibilă a vitezei timpului e mai mult filosofie decât ştiinţă. Cât despre modificarea viitorului, sigur nu mă duce mintea cum am putea-o face, atâta vreme cât, de fiecare dată, omenirea îl urmează pe cel puternic, nu pe cel înţelept

  4. balinferi spune:

    @ mirco, se începe cu o sută amărâtă, dar dacă doamna vede că nu ai toate ţiglele pe casă va avea grijă să-ţi detecteze alte şi alte hibe pentru care să-ţi descânte, până te lasă chel în buzunare. 🙂
    @ Liliana David , Tot articol stiinţific se consideră a fi şi acela care susţine teoria unei centuri fotonice ( fotonul nu există în realitate, este o particulă elementara asociata luminii, particulă pur teoretică, născocita pentru a putea explica comportamentul dual al luminii. Fotonul are tot atâta realitate şi consistenţă ca numărul i, aşa că e un adevărat mister cum poate exista o astfel de centură în mintea cuiva. Să nu mai zic de toate celelalte confuzii, aşează în centrul galaxiei noastre steaua Alcyone din constelaţia Pleiadelor, distanta de 25-28 de mii de ani lumină care ne desparte centrul galaxiei o declara ca fiind durata unei revoluţii a sistemului nostru solar în jurul centrului galaxiei, etc.) dar astfel de aberaţii sunt născocite doar pentru atragerea atenţiei celor creduli şi lipsiţi de cunostinţele elementare din domeniu.
    Despre schimbarea vitezei timpului am câteva întrebări: la ce se raportează această schimbare? Timpul nu-l percepem astfel încât să-l putem raporta la altceva ( cum facem de exemplu cu culorile) aşa că-l măsurăm. Secunda, unitatea fundamentală a timpului este definită ca durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiaţiei ce corespunde tranziţiei dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K. Dacă această durată s-a modificat şi la fel au făcut şi toate celelalte durate atunci nu avem cum să percepem ori să măsurăm diferenţa. Dacă doar asta s-a schimbat şi celelalte nu atunci ceasul atomic ne-ar arăta că timpul de înjumătăţire ( de exemplu) a izotopului Coperniciu 280 nu mai este de o secundă ci de 0.99 secunde. Din moment ce asta nu s-a întâmplat până acum putem concluziona că cel mult s-au schimbat toate. Dar dacă toate duratele din acest univers s-au modificat…atunci nu s-a schimbat nimic pentru că toate se întâmplă supunându-se noii treceri a timpului şi toate fenomenele vor avea aceaşi durată în timpul nou pe care au avut-o şi în timpul vechi.
    Dacă mie îmi ia mai mult acum să parcurg un kilometru asta nu e din cauza că s-a schimbat timpul şi la fel stă treaba şi în cazul Pământului.

    • mirco67 spune:

      Ideea că timpul curge mai repede decât se întâmpla în urmă cu o sută sau o mie de ani vine de la perceperea subiectivă, prin propriile simţuri, a evenimentelor. Cu mult timp în urmă, ritmurile vieţii erau încă aproape cu totul naturale. Cele mai importante evenimente ale vieţii unui om erau naşterea şi moartea. Ulterior, s-au intercalat căsătoria, naşterea copiilor, căsătoria lor. Ceva mai târziu, omul a început să preţuiască primul sărut, prima iubire, prima zi de şcoală, ultima zi de şcoală, banchetul, majoratul, admiterea la universitate, examenul de diplomă, banchetul studenţiei, prima zi de muncă, ultima zi de muncă, prima pensie. Evenimentele astea se împărtăşesc cu prietenii, părinţii, rudele, adică se face în aşa fel încât tu să trăieşti evenimentele altora, iar alţii pe ale tale. Şi cum ne-am tot înmulţit de atunci, iată-ne trăind mii de evenimente într-o viaţă. Mai multe evenimente pe unitatea de timp creează impresia de timp accelerat. Azi am ajuns să preţuim talk-show-urile de la televizor, meciul de fotbal, handbal, concertul de muzică populară, ieşirile zilnice la club cu prietenii, apelurile telefonice ale persoanelor pe care le iubim, cu care flirtăm, pe care dorim să le enervăm, masa de prânz, pilula anticoncepţională, chiolhanul de la cină, naveta cu maşina, cu trenul, cafelele băute peste zi, bârfele, făcutul cu ochiul, admiratul fundului colegei de birou, sirenele maşinilor de poliţie, de salvare, de pompieri, jurnalele de ştiri în care totul e dramatic, stimaţi telespectatori, „o mie mare” de evenimente. Cum să nu ţi se pară că timpul aleargă atât de repede încât din viaţa ta nu rămâne decât o goană, iar tu însuţi te rătăceşti irecuperabil în acest vârtej. La sfârşit eşti atât de obosit încât nici nu mai vrei să înţelegi ce ţi s-a întâmplat. Crezi doar că timpul curge mai repede şi că te ia cu el. Dai vina pe timp, aşa cum alţii dădeau vina pe ploaie. Şi eşti nemulţumit, fiindcă ţi-ai dorit să faci atât de multe pe vremea când începeai să înţelegi câte ceva din ce se petrece în jur, dar nu ţi-a ieşit. Şi nu-ţi rămâne decât să te agăţi cu disperare de mitul reîncarnării. Poate data viitoare…

      • balinferi spune:

        Veşnicia s-a născut la sat, zicea Blaga şi exact la ce spui tu Mirco se referea. Acolo unde viaţa curge fără evenimente, unde toate sunt simple, naturale, fireşti, lipsite de incidente care să fixeze clipele în memorie, anii unei vieţi omeneşti se întind parcă până la veşnicie.

  5. balinferi spune:

    Revin pentru ca am câteva cuvinte de spus şi despre viitorul care poate fi modificat.
    Există o legătură între ce este acum si ce va fi peste o secundă. Legătura asta se numeşte lanţul cauză-efect. Facem o alegere şi alegerea noastră este o cauză ce naşte un efect în viitor. Dar alegerile sunt numite alegeri tocmai pentru că ori alegem să facem ceva ori să ne abţinem şi să nu facem nimic. Tertia non datur. Nu putem alege şi să facem şi să nu facem. În concluzie viitorul, indiferent câte alegeri am face, va fi mereu unul singur. Va fi în funcţie de alegerile noastre, a fiecăruia din fiecare clipă, dar va fi unic. Cum am putea modifica viitorul dacă orice acţiune am intreprinde aceasta va naşte acel viitor unic? Că nu putem cunoaşte viitorul acest fapt se datorează numărului atât de mare de factori care intervin încât este imposibil să facem o determinare, noi facem estimări în funcţie de tendinţele actuale, dar astea nu pot ţine cont de descoperirile de mâine şi nici de alegerile individuale ci doar de tendintele unor grupuri. ( Vezi teoria haosului, dacă vrei să citeşti ceva ştiinţific, sau citeşte povestirea mea „Crima necesară” dacă preferi să te familiarizezi cu teoria citind literatură, a apărut în revista Helion)
    Cum am putea modifica ceva ce încă nu există şi nici nu stim cum va fi? Cel mult ne putem consola cu gândul că prin alegerile noastre influenţăm apariţia unui viitor sau al altuia, dar nu avem cum să trasformăm un ceva încă inexistent în altceva la fel de inexistent.
    Pentru a schimba viitorul acesta trebuie mai întâi cunoscut. Prezentul nostru este viitorul celor din trecut, aşa că putem modifica un viitor: prezentul nostru dacă găsim o modalitate de a modifica trecutul. De dragul exerciţiului de gândire să presupunem că putem călători în trecut. Facem o schimbare şi ne trezim în faţa a două posibilităţi:
    1. Având în vedere că prezentul din care am plecat există, avem dovada ei concretă, palpabilă, probabil acesta va deveni un punct fix, imposibil de evitat, şi orice am intreprinde în trecut lanţul cauză-efect ar duce la prezentul pe care l-am cunoscut.
    2. Acţiunile noastre în trecut modifică prezentul din care am plecat. Astfel putem spune că există două prezenturi existente concomitent ( caută „Pisica lui Schrödinger”) şi ajungem la concluzia ca am generat un univers alternativ. Numai că noi, deşi fizic am exista în ambele versiuni ale prezentului, am percepe un singur univers, fiecare pe acela în care se găseşte şi nici unul dintre noi n-ar avea nici o posibilitate să perceapa într-un fel sau altul existenţa celuilalt univers. Iar munca de cercetare ştiinţifică nu se poate face decât considerând că ceea ce nu se manifestă în nici un fel de fapt nu există. Dacă asta n-o acceptăm atunci putem face infinite supoziţii despre lucruri care nu se manifestă în nici un fel, nu sunt percepute în nici un fel, nu le poate fi existenţa probată în nici un fel.
    Dacă ne consolează cu ceva putem considera că infinite versiuni ale noastre trăiesc în universuri alternative în mijlocul unor realităţi mai plăcute decât este a noastră şi alte infinite versiuni în realităţi mai neplăcute, dar asta nu va schimba în nici un fel realitatea noastră unică.

  6. balinferi spune:

    🙂 Nu, mirco, doar una dintre probabilităţi a devenit certitudine, iar omul ( aşa suntem, vrem mai mult din tot şi cam vrem tot din orice) s-a înzestrat cu capacitatea de a vedea şi celelalte trasee, posibilităţile care n-au reuşit să devină realităţi.

  7. Liliana David spune:

    Cred că politeţea pe net a devenit ceva şi mai relativ decât era. Domnule Mircea Coman, scuze pentru polemicile apărute. E foarte potrivit proverbul acela: ,, Un prost aruncă cu o piatră în baltă şi zece deştepţi se chinuie s-o scoată.” Eu am aruncat piatra, a nu se înţelege altceva.
    @Balinferi, mulţumesc foarte mult pentru informaţiile oferite, de fapt, în mare parte eram de aceeaşi părere. Dar mai există o teorie care presupune că totul este prestabilit. De asta am scris că viitorul poate fi schimbat, adică nu cred în acea teorie. Voi citi neapărat despre teoria haosului, când voi avea timp!
    Şi nu mai e veşnicie la sat, din nefericire, deoarece a intrat net-ul şi în viaţa de acolo.
    Cei mai mulţi dintre oameni, nu ştiu toate acele lucruri, legate de fizică. Deci, ei cum pot afla care e adevărul?
    Şi, am mai aflat că mulţi oameni de ştiinţă se subordonează unor ,,puteri” care le cer să dezinformeze marea masă a locuitorilor Terrei. Adică, ceea ce aflăm noi, cei mulţi, nu corespunde realităţii.
    @mirco67, se pare că faceţi parte dintre cei înţelepţi, nu dintre cei puternici. Felicitări.

    • mirco67 spune:

      @ Liliana David, să-mi fie cu iertare dacă am comis vreo impoliteţe. N-a fost nici măcar o intenţie. Şi, de fapt, nu vizam partea aceea ştiinţifică, descrisă atât de bine de Feri, ci mai mult latura psihosociologică. Există voci care spun că reacţiile comportamentale ale omului nu sunt tributare în primul rând instinctelor, ci obişnuinţelor generate de mediul în care au fost educaţi. Iar majoritatea covârşitoare a semenilor noştri are un temeinic exerciţiu al obedienţei, al respectului nu pentru puterea minţii, ci pentru forţa oarbă, remarcată şi de Shakespeare, în celebrul său Sonet 66, cu patru veacuri în urmă. Din păcate, nu forţa oarbă împinge lumea înainte, ci înţelepciunea, singura capabilă să construiască şi să găsească soluţii.

  8. balinferi spune:

    @ Liliana David, teoria care spune ca totul este prestabilit este fatalismul. Susţine ideea că fiecare dintre noi venim pe lume ca urmare a unei cauze ( adevărat), că tot ce facem, gândim, spunem, sau chiar visăm este un răspuns la stimuli externi, ca fiecare gest al nostru este o reacţie, un efect al unei cauze anterioare şi astfel tot drumul nostru este prestabilit, dar cum această predeterminare depăşeşte în complexitate cu cu foarte mult capacitatea de analiză şi sinteză a minţii umane, noi trăim cu senzaţia că avem liber-arbitru.
    Dacă aşa stau lucrurile atunci…nu există vinovaţie, nimeni nu e responsabil de nimic pentru că urmeaza doar un traseu pe care nu-l poate schimba. Contraargumentul încercat de mulţi este posibilitatea fiecăruia dintre noi de a ne sinucide şi a rupe astfel acest lanţ cauză-efect, dar acest argument nu se susţine din moment ce chiar şi sinuciderea poate fi doar un element al acelei predeterminări.
    Totuşi există o abordare a problemei care combate teoria fatalismului,abordarea personală. În lumea mea eu sunt măsura lucrurilor, cele din jurul meu sunt aşa cum eu le percep şi dacă cerul meu este verde atunci degeaba ar susţine toţi ceilalţi că e albastru pentru că eu tot verde l-aş vedea. Din acest punct de vedere nu există altă vinovăţie decât cea auto-asumată şi din moment ce eu uneori mă simt vinovat este clar ca vinovăţia există. Iar vinovăţia nu poate exista decât în cazul în care am posibilitatea de a face alegeri.

    Cum pot afla ei adevărul? Asta este o întrebare foarte bună! 🙂
    Adevărul fizic, altfel spus realitatea, diferă de adevărul ştiinţific şi de adevărul percepţiei umane. Adevărul din punct de vedere omenesc, al simţurilor noastre, este acela pe care ni-l raportează simţurile. Aşa-numita cunoaştere paradisiacă din Trilogia Cunoaşterii. Dar simţurile noastre sunt limitate. Din punctul de vedere al percepţiei -de exemplu- o piatră este solidă, dură, un ceva continuu. Realitatea ştiinţifică ( Cunoaşterea Luciferică) completează ce percepem cu un adevăr la care avem acces doar cu mintea nu şi cu simţurile, iar completarea făcută contrazice de fapt ce credem că ştim. Piatra e formată din molecule, moleculele din atomi, atomii din nucleu şi înveliş electronic, nucleul din protoni şi neutroni ( în principal), electronii, protonii şi neutronii din quarci, etc. Raportul dintre Distanţa dintre două nuclee de atomi şi mărimea nucleelor este mai mare decât raportul dintre distanţa Soare – Pluto şi mărimea acestor corpuri, aşa că adevărul ştiinţific ne spune că piatra e formată mai mult din goluri. Dar dincolo de acest adevăr stă adevărul absolut al realităţii, adevăr din care noi cu toate instrumentele şi tehnica noastră tot mai evoluate am reuşit să determinăm doar o foarte mică parte. Cum ar putea în condiţiile astea să afle cineva adevărul?
    Simplu: trasându-şi limite. Mulţumindu-se cu atât cât poate să înţeleagă. Dacă nu are o minte „utilată” pentru înţelegerea unor adevăruri ştiinţifice abstracte atunci să se mulţumească cu ce înţelege şi să nu confunde cunoaşterea cu credinţa. Cei mulţi si proşti ( îmi pare rau că nu gasesc un termen mai potrivit) fac greşeala asta când citesc astfel de teorii. Nu sunt capabili să înţeleagă adevărul ştiinţific conţinut de cuvintele folosite şi au tendinţa de a accepta o astfel de aberaţie ca fiind adevărată, deoarece vine din partea unuia suficient de deştept cât să folosească expresii ştiinţifice. Dar asta nu e cunoastere, e credinţă. Adevărul ştiinţific nu se află citind teorii senzaţionale ci prin ani de muncă, prin ani de studiu. Cum ar putea cineva explica adevărurile ştiinţifice ( mă refer la ultimele adevăruri descoperite)unor oameni obişnuiţi, dacă deseori până şi cercetătorii au dificultăţi în a înţelege. Cum să explic pe înţelesul omului simplu teoria corzilor (de exemplu)dacă unuia care a făcut două-trei facultăţi tehnice ar trebui să-i vorbesc trei zile şi s-ar putea să nu fie capabil să înţeleagă?
    Problema, draga mea Liliana (scuze dacă te-am plictisit), este că majoritatea oamenilor încearcă să zboare, deşi nu sunt dispuşi să înveţe mai întâi să meargă în picioare. Vor să înţeleagă ultimele descoperiri din fizica particulelor, dar nu sunt dispuşi să înveţe fizica elementară. Mai trist este că există indivizi care deşi habar n-au ce vorbesc se autodeclară experţi şi zăpacesc masele credule.

    Eu aş zice ca Mircea este şi puternic. Înţelepciunea înseamnă cunoastere şi echilibru. Iar asta deja e putere. 🙂

    • mirco67 spune:

      @Feri, puterea, drgul meu, se consideră a fi doar argumentul în faţa căruia omul de rând se supune necondiţionat. Cel puţin în lumea perceptibilă, dominată de filosofia banului şi de politicieni mercantili. Dar aşa stau lucrurile de veacuri. Vulgul nu preţuieşte puterea inţelepciunii, ci forţa brută, pe care şi azi o afişează neanderthalienii cocoţaţi la cârme, privindu-ne cu superioritatea conferită de costumele lor Versace, şi păstrând la îndemână bâta, imensa bâtă, ca unic argument. Insul de rând, menţinut la un nivel de educaţie joasă, nu va preţui înţelepciunea, pentru că nu putem preţui ceea ce nu înţelegem.

      • Balin Feri spune:

        Normal că puterea este argumentul în faţa căruia ne supunem, asta ne spune şi Mitul Peşterii, că respectăm regulile cât timp are cineva puterea să ne pedepsească dacă nu o facem. Dar constrângerea asta dată de purtarea aşa-numitei „bâte” de către cei puternici este o putere doar în faţa celor slabi, în faţa înţelepţilor argumentul acesta doar dovedeşte că sunt lipsiţi de atributele pe care în mod normal ar trebui să le aibă pentru a deţine puterea.
        Înca de pe vremea neanderthalienilor puterea era deţinută de cei bine dotaţi fizic şi lipsiţi de scrupule şi de cei înţelepţi. Primii inspirau teamă pentru că erau dornici să dea cu bâta, dar se temeau de cei pe care capul îi ducea mai mult pentru că aceştia îşi purtau războaiele cu arme diferite, strâine celor cu bâtă.

      • mirco67 spune:

        @ Feri, înţelepciunea are nevoie de timp, pentru a găsi soluţia. Bâta doar de muşchi de oţel şi reacţii pripite. E disputa între eficienţa pe termen lung şi rezultatele imediate. Fireşte că neanderthalienii din vârf se tem de înţelepţi. E principalul motiv pentru care obişnuiesc să se înconjoare aproape exclusiv de inşi mai slabi decât ei. Iar pe cei înţelepţi îi elimină, îi marginalizează, îi supun tăindu-le accesul la resursele elementare. Prinsă în cleştele fricii ancestrale a omului-maimuţă, înţelepciunea se transformă încet-încet în viclenie. Apoi dispare, ca orice aptitudine insuficient cultivată.

  9. v spune:

    nu mă pot abţine de la a remarca ce dialog frumos şi interesant se petrece aici.
    maybe there’s still a hope for this year.

  10. balinferi spune:

    @ v, Mircea e de vină! Nu a zis, dar ştim că ne plezneşte scurt dacă sărim calul.
    ( discutăm idei, principii, puncte de vedere…cât timp putem. Dar cum „politeţea pe net a devenit ceva şi mai relativ decât era” mă aştept să apară curând cineva şi să ne spună că suntem dobitoci, doar de dragul de a atrage atenţia sau pentru a te dezamăgi)

  11. v spune:

    neah, nimic nu mă mai poate dezamăgi acum. 🙂

  12. balinferi spune:

    Nu spune asta! Trage repede înapoi pentru că viaţa stă la pândă şi de câte ori zicem că deja ştim la ce să ne aşteptăm ne trage câte o scatoalcă doar pentru a demonstra contrariul.
    ( Eu de câte ori am zis despre ceva că „acum nu se mai poate întâmpla nimic rău”, de tot atâtea ori s-a dus tot dracului 😦 )

  13. v spune:

    avem probleme cu semantica.
    n-am zis că acum nu se mai poate întîmpla nimic rău, am zis că acum nu mă mai poate dezamăgi nimic.
    🙂

  14. balinferi spune:

    Mă gândeam mai mult la ce mă aşteptam să aud decât la ce ai zis cu adevărat. 🙂 Nu e problemă de semantică, ci doar de neatenţie.
    Dă-mi voie, dragă v, să-ţi spun că e trist ce-mi zici. Ai văzut, simţit, trăit deja atâtea încât nimic nu te mai dezamăgeşte? Sau te refereai nu în general ci doar la cele ce se pot întâmpla în virtual?

  15. v spune:

    stai, c-o pun pe puncte:
    • cînd am zis că poate or mai fi speranţe pentru anul în curs, evident, vorbeam la modul general
    • după asta, tu te-ai referit la discuţia de faţă (sau aşa am presupus), spunînd că nu-i timpul pierdut, tot mai poate apărea cineva care să mă dezamăgească stricînd-o (mi-e că tocmai eu sînt pe cale s-o stric, cu atîta offtopic)
    • tot cu referire la discuţia asta, am răspuns că acum nu mă mai poate dezamăgi nimic.
    • altminteri nu-mi fac iluzii. mă dezamăgesc multe lucruri. numai azi ce m-a dezamăgit toată seara conexiunea la net.
    ca de obicei, nu noi sîntem de vină, ci felul cum sîntem cablaţi. 🙂

  16. v spune:

    (ah, şi-am uitat să menţionez că oricum pe pesimistul cu vocaţie greu îl poţi dezamăgi cu ceva)

  17. […] 9 ianuarie Sebastian A. Corn/Împricinatul de Corn – Adică eu însumi. Intro – Parsifal 0.9 Mircea Coman/Scifientland. Despre inversarea în direct a polilor magnetici […]

  18. Balin Feri spune:

    @v, La pesimişti dezamăgirile sunt plăcute. 🙂
    Nu stii întâmplarea cu cei doi prieteni? Unul a cerut bani împrumut de la celălalt iar acesta i-a zis:
    -Data trecută când ţi-am dat m-ai dezamăgit. Mă aşteptam să nu mi-i mai dai…Acum îţi dau iar şi sunt convins că mi-i restitui, sper să nu mă înşel din nou!

  19. Balin Feri spune:

    Văd că ai trecut la moderare, Mirco. Să fie un semn că au apărut cei cu bâte? 🙂

  20. Liliana David spune:

    @mirco67.Credeam că impoliteţea mi se datorează, întrucât port un dialog pe blogul unei persoane, cu o altă persoană.
    Dar nu mă pot abţine. E interesant, mai ales când abia acum descopăr cum să manevrez ,,net-ul”.
    Cel mai mult pe lumea asta apreciez înţelepciunea. E mult mai mult decât inteligenţa. Totuşi, o pot avea şi tinerii(mai rar, ce-i drept).
    Cunosc destui tineri care au şi ceva înţelepciune.
    @Balin Feri, nu mă plictisesc lecţiile de fizică şi filosofie, doar îmi ascut mintea(ce-a mai rămas din ea).
    Nici o problemă cu cei care vor să zboare înainte de a merge. Vor cădea şi de aici vor învăţa să meargă.
    Şi, i-aş dispreţui mai puţin pe cei din marea masă(în care mă includ, fără doar şi poate); fiecare are ceva bun de oferit, trebuie doar să vrem să vedem acel ceva. Cea mai bună metodă când te enervează cineva, este să intri în sufletul acelei persoane şi vei descoperi cu totul altceva decât credeai.Dacă ne recunoaştem sincer, atât defectele cât şi calităţile, în general, ar trebui să putem fi dezamăgiţi mai greu. Acum depinde şi de aşteptările pe care ni le-am creat fiecare, în legătură cu cei cunoscuţi.
    Am citit despre teoria haosului, de pe net, bineînţeles.
    Cu siguranţă că oamenii pot fi manevraţi. Poate că şi noi suntem, din anumite puncte de vedere.
    Scuze dacă deranjez, intrând în dialog, ca un neavizat. Dar de ce să nu discuţi şi cu cei care nu ştiu multe?

    • mirco67 spune:

      Nu ţin aşa de tare la „netichetă”. Iar faptul că oaspeţii mei vorbesc între ei nu poate decât să-mi facă mare, mare plăcere.

      Despre înţelepciune? Fireşte că nu e neapărat apanajul vârstei. Şi eu cunosc persoane care bat la porţile senectuţii dar care n-au dobândit încă destulă înţelepciune ca să fie respectaţi de cei tineri. Mai mult, cei tineri îi ocolesc şi-i vorbesc, nemulţumiţi, pe la spate.

      Spor la treabă cu net-ul! Dar trebuie ţinut seama că e un ocean de zgomot, pe fundul căruia stau pitite grăunţele de nisip ale adevărului. Şi nici măcar nu sunt toate la un loc! 🙂

    • balinferi spune:

      @ Liliana David, mie îmi face plăcere să port un dialog cu oricine căci pot învăţa de la oricine. Bine, trebuie să menţionez că în acest oricine nu se includ fanaticii şi cea de-a patra categorie de oameni. 🙂
      Pentru a ma face înţeles trebuie sa înşir categoriile. Sunt oameni care sunt deştepţi dar nu stiu acest lucru, ei învaţă în continuare şi urcă tot mai sus. În a doua categorie sunt cei care sunt deştepţi şi ştiu acest lucru, majoritatea lor se culcă pe laurii culeşi considerând că oricum sunt deja mai sus decât pot visa ceilalţi să ajungă vreodată.
      Apoi vin cei care au mai mari sau mai mici lipsuri şi sunt conştienţi de acest lucru. Ei învaţă şi în timp vor astupa breşele şi vor ajunge printre cei deştepţi.
      Iar la urmă sunt cei din sus-amintita categorie a patra, adică oameni care sunt ignoranţi, limitaţi, obtuzi, dar se consideră deştepţi. Ei nu se pot ajuta pe sine dar nu pot fi ajutaţi nici de alţii pentru ca indiferent cine ce le-ar spune primul lor gând este ca celălalt nu merită ascultat deoarece nu are cum să ştie ceva mai bine. Ei trăiesc o viaţă întreagă în visele lor de măreţie şi sunt orbi la miştourile care se fac la adresa lor, urechile lor nu aud decât vorbele de laudă şi oricine nu-i dispus să-i admire necondiţionat ajunge automat etichetat ca fiind prost.

      PS. Dumneavoastră trebuie să ştiţi multe, dragă Liliana. Înţelepciunea începe cu conştientizarea lipsurilor şi numai unui om cultivat i se pare că e puţin cât ştie.

  21. balinferi spune:

    @mirco, Nu ştiu când şi cum, dar dacă se va întâmpla sa ne vedem va trebui să dau o bere pentru disponibilitatea ta de a ne fi gazdă. Iar tu dai o bere pentru că-ţi facem trafic. 🙂

    Cred că cel mai greu lucru este să alegi adevărul nu din multe minciuni ( sunt de regulă evidente) ci din jumătăţi de adevăr. Dacă vrei vreodată ca cineva să creadă o minciună spune-i mai întâi două adevăruri verificabile, apoi leagă de ele o minciună…

    • mirco67 spune:

      @Feri, mai mult decât traficul mă bucură camaraderia. Asta înseamnă că există încredere, sau măcar disponibilitatea pentru ea. Berea ajută. Întotdeauna. 🙂

      Cât despre mixturile adevăr-minciună… Încerc să nu fac politică… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: