Galileo, un cadou consistent

Galileo nr. 2

Galileo nr. 2

După o lungă aşteptare, al doilea număr din Galileo ajunge şi la mine, venit parcă dintr-un alt timp. Asta a fost cea dintâi senzaţie, fiindcă, pe-afară, simpatica Baba Iarna îşi întindea deja hlamida albă peste dealuri, iar numărul 2 ştiam că e consacrat verii lui 2010. Am surâs, imaginându-mi că poştaşul misterios care mi-a adus coletul călătoreşte şi prin vreme. L-am desfăcut febril, adulmecând paginile. Cerneala mirosea a vară…

În ciuda unor recenzii de o extremă exigenţă făcute cu sârg numărului întâi, în pofida mai multor nemulţumiri şi nemulţumiţi, asumându-mi totodată riscul de a fi calificat între „pupincuriştii” lui Ursu şi Hăulică, precum şi primejdia de a-mi pune în cap o anumită parte din fandomul nostru cel veşnic zbuciumat, voi începe prin a spune că mie îmi place „Galileo”. Revista în general şi acest al doilea număr în particular, pe care îl voi răsfoi niţel în văzul cititorilor mei, puţini, atâţi câţi sunt, şi pentru care mă rog Domnului de sănătate, şi să mi-i ţină în preajmă, 🙂 că altfel niciun rost nu vor fi având aceste biete cuvinte.

Voi continua, după această niţel prea lătăreaţă introducţiune, prin a mă lega de chiar articolul de deschidere, editorialul semnat de Horia Nicola Ursu, pe care îl găsesc o ţâră alambicat şi cumva în scădere faţă de cel din numărul inaugural. Atitudinea scriitorului faţă de cititori nu e un subiect asupra căruia să ne târguim. Şi e cât se poate de adevărat că respectul cuvenit cititorilor începe prin ţinerea de cuvânt în privinţa termenelor convenite cu editorul. Editorialul nu spune însă nimic despre întârzierea celui de-al doilea număr al revistei, deşi, eu unul nu mă îndoiesc, motivele au fost, cu siguranţă, cât se poate de întemeiate. Dar să lăsăm la o parte nedumeririle, întotdeauna subiective, şi să ne aplecăm din fuga lecturii asupra miezului din care e făcută revista în sine, căci nu e câtuşi de puţin o treabă lipsită de miez…

Prima din cele şase povestiri ce alcătuiesc împreună rubrica intitulată „Ficţiuni”, „Unde radio”, este piesa care i-a adus lui Michael Swanwick premiul World Fantasy în 1996. Scriitura, ori poate tălmăcirea Adrianei Moşoiu, mi-a sunat a John Updike. Asta revine că mi-a făcut o reală plăcere. Chiar dacă, probabil, aş fi putut-o citi, nu-i aşa, gratuit pe net, chiar în limba în care ea a fost scrisă.

Cu „Îngeri şi molii”, Costi Gurgu ne propune o abordare a temei contactului, una din marile teme science fiction, cumva pe graniţa cu lumea fantasy, fiindcă ideea amestecării fabulosului nostru cu al unei lumi extraterestre, mult mai capabilă să înţeleagă această dimensiune, va rămâne pentru mine, destul timp de-aici înainte, un prilej de meditaţie.

Prin „Joc în doi”, autoarea americană de origine britanică Nicola Griffith ne introduce într-o poveste de iubire ca o reacţie de dublu schimb, bazată pe chimie hormonală şi pe programarea mentală a atracţiei. Dincolo de expunerea oarecum făţişă a unui anumit fel de sexualitate, evident minoritar, dar, se pare, foarte important pentru povestitoare, textul are destule de spus cititorului.

Ajungem apoi la piesa de rezistenţă a rubricii, nuveleta „Cumania 2010”, semnată de Marian Truţă, pe care o consider totodată şi cea mai valoroasă a numărului. Banii care revin acestui exemplar de revistă în condiţiile contractului de abonament oferit de Millennium Books i-aş fi plătit fără să clipesc numai ca să citesc această singură producţiune. Dar poate că eu sunt un cititor mai puţin exigent, care se mulţumeşte cu atât de puţin!…

Rubrica se încheie cu alte două povestiri de autori români, „Slujesc Zeului-Cîine”, de Ştefana Cristina Czeller (căreia îi urez pe această cale un întârziat dar sincer „La mulţi ani!” pentru ziua sa de naştere din 27 decembrie) şi „Vînătoarea de sfincşi”, de Florin Pîtea, prezentată ca text de lucru în cadrul AtelierKult prin 2009. Făceam acelei versiuni de lucru unele modeste observaţii de care văd acum că autorul a ţinut totuşi seamă, lucru care nu poate decât să mă umple de mândrie. 🙂

Dincolo de toate, nu pot să nu remarc prezenţa masivă a autorilor români, care deţin 67% din povestirile rubricii „Ficţiuni”. Cred că e un lucru pentru care echipa redacţională merită toate felicitările. Promovarea prozei româneşti de profil în condiţiile unui an 2010 care numai uşor financiar nu poate fi catalogat e un gest ce nu mai are nevoie de comentarii.

„Viitorul anterior” cuprinde două articole consistente de mai mult istorie dar şi destulă critică literară SF: „Ianus Bifrons”, semnat de Mircea Opriţă, închinat cronologiei operei lui Camil Baciu şi „Alfred Bester”, de Graham Sleight.

Am citit cu o reală plăcere „Dosarul Lucius Shepard”. Interviul realizat de Horia Nicola Ursu m-a uns literalmente pe inimă. Mai cu seamă atunci când, întrebat fiind „Ce anume cauţi, ce anume speri să găseşti în momentul în care urmăreşti un film?”, prozatorul şi cronicarul de film răspunde: „Două lucruri care se găsesc extrem de rar în filmele americane contemporane: poveşti interesante şi personaje bine conturate.” Povestirea „Doar parţial aici”, în traducerea Adrianei Moşoiu, întregeşte portretul unui autor cel puţin interesant.

„Zeitgeist” încheie revista. Rubrica are în cuprins două articole: „Literatură de furat”, de Cory Doctorow, prezentând viziunea autorului despre ce înseamnă să fii autor de science fiction în lumea dominată de Internet, şi „Afacerea Cleve Cartmill”, de Robert Silverberg, un fapt real inedit petrecut în plin război mondial, când eroul ce dă numele articolului publică într-un număr din 1944 al faimoasei Astounding Science Fiction o povestire despre o armă extrem de asemănătoare cu bomba atomică, pe care guvernul SUA tocmai o construia în mare secret la Los Alamos. Povestirea stârneşte temeri serviciilor secrete americane, care întreprind o ancheta pentru a elucida cum de au transpirat într-un magazin Pulp Fiction informaţii atât de preţioase. Între „conspiratori”, nume ilustre, ca Isaac Asimov sau Robert A. Heinlein. Bineînţeles, şi John Campbell, celebrul editor al sus pomenitei reviste.

Una peste alta, numărul al doilea al revistei „Galileo” a fost pentru mine un cadou consistent venit înainte de Crăciun. Ştiu că pentru cunoscătorii de limbă engleză, pe care zice-se că ar trebui s-o vorbească la perfecţie oricare cititor de SF care se respectă, multe din informaţiile prezentate şi din prozele traduse ţin de desuet. Chiar şi aşa, rămâne exerciţiul traducătorilor (ne tot plângem de ei), care n-au cum să exerseze altfel decât traducând. În plus, sunt destui cei care află aceste lucruri pentru prima oară, fie că vorbesc sau nu limba asta anglă, tot mai obligatorie, ca să te poţi ţine ciumeg în fandom. Şi mai cu plus sunt însă meritoriile texte ale autorilor români, care, iată, ajung să deţină ponderea rubricii de proză. Mai cu seamă istoria alternativă a lui Marian Truţă, pe care o consider perla coroanei.

Dincolo de toate aceste considerente ce ţin până la urmă de gusturi, iar ale mele se poate să pară unuia sau altuia discutabile, rămâne argumentul preţului. Am plătit printre primii abonamentul pentru patru numere. Am beneficiat astfel de un bonus de patru cărţi la alegere, câte una pentru fiecare număr. Patru cărţi şi patru reviste „Galileo” pentru numai 50 de lei, adică 6,25 lei pe bucată carte/revistă, e un preţ mai mult decât atractiv. Iar dacă Millennium Books ar mai face oferta încă o dată, pentru încă patru numere, aş plăti fără să clipesc. Aş plăti cei 50 de lei şi pentru cele patru numere, fără nici măcar un bonus. Pentru că e o revistă românească de science fiction şi fantasy pe care o aştept de fiecare dată gândindu-mă la ea „ca un borfaş la ceasul unui lord”.

Post-Scriptum

Greşeli de redactare am găsit destule în anii din urmă în „Scrisul românesc”, în revista culturală „Mozaicul”, chiar şi în „România literară”. Probabil că şi acestea sunt numai nişte „fanzine de mainstrim”. Cu ISSN, fireşte. Ca să aibe caimac, frate al meu sefist, fie din orice tabără vei fi făcând parte.

LA MULŢI ANI!

Anunțuri

6 Responses to Galileo, un cadou consistent

  1. uglybadbear spune:

    Multumiri multe, conashule, si urari de toate cele bune domniei tale, la inceput de an!

    • mirco67 spune:

      Să vă trăiască echipa şi să ne faceţi cât mai multe „galilee” la anul care vine! Eu aş mai lua patru numere, în continuarea celor deja achitate. Se poate?

  2. Sagy, spune:

    Galileo Nr.2 pentru mine chiar a fost un cadou.
    Am comandat oferta speciala de la millennium, ultima cu Razboiul Batranilor, Brigazile Fantoma si Galileo 1, si imagineaza-ti ce supriza a fost din partea mea sa gasesc in pachetul de 3 carti, 4. A patra era Galileo 2.
    Stiam ca anul acesta imi va fi extraordinar… Dovada a venit de la Horia 🙂

  3. […] Pîtea/ Țesătorul. William Gibson, “Zero History” (2010) Mircea Coman/Scifientland. Galileo, un cadou consistent Mircea Coman/Scifientland. Luna cadourilor… ficţionale FanSF. La mulți ani […]

  4. […] Mircea Coman scrie (de bine) despre Galileo 2 şi despre Rîul liniştit, cartea Nicolei Griffith; ambele-s disponibile spre comandă aici, nu […]

  5. […] Pîtea/ Țesătorul. William Gibson, “Zero History” (2010) Mircea Coman/Scifientland. Galileo, un cadou consistent Mircea Coman/Scifientland. Luna cadourilor… ficţionale FanSF. La mulți ani […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: