Povestirile lui mărţişor

Răspândite în patru locaţii web, din care una îndeplineşte şi condiţiile pentru a se putea numi revistă electronică în toată regula, mi-au fost bune prilejuri de lectură în martie nu mai puţin de douăsprezece texte F&SF româneşti inedite. Nu este un număr covârşitor, dar astfel de apariţii se pot constitui ca un fel de baromteru al activităţii de creaţie literară în domeniu, la noi.

Am să le trec în revistă, încercând a nu mă rezuma, după puteri, doar la o simplă inventariere…

Voi începe cu numărul 26 al revistei „Nautilus”, în care au apărut patru din cele douăsprezece povestiri, şi anume:

„Sub semnul lui unsprezece” de Liviu Radu;
„Zeificatorii” de Dario Pecarov;
„O experienţă stranie” de Ciprian Mitoceanu;
„Gângăniile” de Ştefana Cristina Czeller.

Textul lui Liviu Radu m-a surprins prin mixtura de fantasy şi chirurgie temporală, ca şi prin modul în care autorul foloseşte conceptul de istorie alternativă, fiindcă el nu analizează un făgaş istoric diferit de cel real, pornind de la un alt deznodământ al unui eveniment cunoscut, ci prezintă o altă explicaţie a unor fapte istorice cunoscute. E o explicare alternativă a istoriei, care vine să întărească afirmaţia că istoria este formată din „totalul acelor minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”.

Faţă de povestirea lui Liviu Radu, scriitura lui Dario Pecarov din „Zeificatorii” îmi pare că vine ca o uşoară scădere, recurgând în mare măsură la un discurs mai explicativ. Tema protosocietăţii este însă una extrem de dificilă, iar autorul dovedeşte curaj îndestul, legându-se la cap cu o analiză care ar trebui să recurgă în acelaşi timp la metodele etologiei şi sociologiei. Povestirea are un aer uşor vetust, şi probabil că ar fi fost bine primită de o anumită parte a criticii predecembriste, fiind vădit anticreaţionistă. Construcţia narativă este valoroasă mai ales prin modul cum expune desprinderea din regn, precum şi prin maniera paradoxală în care demitizează divinul, reducând făpturile deice la simple fiinţe mult evoluate, pe care prehominizii nu le pot integra altfel în protoconceptul lumii, decât mitizându-i.

Până aproape de final, povestea lui Ciprian Mitoceanu, „O experienţă stranie”, pare o romantică istorie cu fantome. Autorul face totul să determine pe cititor să creadă asta. În final însă, răsuceşte neaşteptat lucrurile, reaşezând textul pe un făgaş ce scapă din chingile romantismului, planând undeva la jumătatea drumului între dark-fantasy şi un horror rozaliu, cu final dacă nu fericit, măcar optimist. Hotelul crepuscular, în care eroul petrecuse noaptea, nu era de fapt un hotel bântuit. Nimeni nu ştia ce este. Plecând în grabă, oaspetele american (într-o Rusie suficient de vastă ca să ascundă uluitoare mistere) vede numai nişte ruine de piatră. Iar neaşteptatul său companion de final îi dă de-nţeles că a scăpat miraculos cu viaţă. E poate cea mai bună povestire de gen a lunii martie, iar, dacă aş avea posibilitatea să institui un premiu, acesta ar fi textul câştigător.

Una din versiunile timpurii ale povestirii „Gângăniile” o ştiu din septembrie 2009, când Ştefana a postat-o pe atelierKULT. Textul are un iz de Hitchcock, în care păsările au devenit muşte, dar comportamentul lor nu e unul modificat spontan, ţinând de misterele naturii, ci e indus cu bună ştiinţă. Totul ar putea fi rezultatul experienţei unui tânăr savant, însoţit în intreprinderea sa de fratele mai puţin înzestrat. Unul din comentatori spunea că povestirea e cam fără miză. Eu spun că are însă imagini bune. I-aş reproşa totuşi Cristinei că s-a încrîncenat asupra poveştii, supărată că lucrul nu ieşea mulţumitor dintru-nceput. A schimbat de câteva ori finalul. A modificat unele pasaje, care n-au fost destul de credibile la început. Ceva a ieşit. Poate însă că ar fi fost mai nimerit să uite textul suficient de mult în sertar, pentru ca apoi să-l vadă cu alţi ochi.

Am să continui cu singura expunere literară din martie a SRSFF.

Povestirea „Moarte pe gratis”, semnată de Laura Sorin este un text rotund, cu ample ecouri sociale. Un comentator spunea că nu se încadrează la SF. Bineînţeles. E realism. Nu-i vorba însă de realism magic, de sorginte hispano-americană, ci de acel soi de realism fantastic autohton, cotidian, banalizat, pe care îl acceptăm ca firesc, deşi, privit din afară, (observatorul occidental e un peren pretext), fantasticul nostru cotidian are, fără-ndoială, nuanţe gothice.

În povestire, (sau în realitate!), moartea gratis a devenit un ciubuc, un chilipir, un lucru pentru care trebuie să stai la cozi monstruoase, să te înghesui, riscându-ţi… viaţa. Unui bătrân i se face rău la o astfel de coadă, iar lumea spune: „ar fi păcat de el să moară tocmai acuma, când mai avea doar trei persoane în faţă…”. Iată că poţi muri costisitor stând la coadă la moarte pe gratis!

Ştiu că e nepoliticoasă întrebarea, dar câţi ani are, la urma-urmei, Laura Sorin? Şi dacă n-are foarte mulţi, (bănuiesc eu că n-are!), cum a ajuns să gândească astfel? Nu-i fantastic?

Recent defunctul şi înviatul Pro-Scris, ca într-un act încărcat de esenţa mitologiei cristice, vine cu trei texte, două din ele semnate de Casian Balabasciuc, iar ultimul de Liviu Radu:

„Toate încep la saloon” (publicată în 11 martie 2010);
„Reintegratorul” (publicată în 25 martie 2010);
„Maşina de citit cărţi” (publicată în 29 martie 2010).

Cele două povestiri ale lui Casian Balabasciuc mi-au strălucit mie prin umorul sănătos.

Scrisă în cheie western-SF, „Toate încep la saloon” e povestea unui imigrant, bineînţeles sărac, venit în vest cu gânduri de înavuţire, treabă care-i reuşeşte destul de bine, dar cu un neaşteptat sprijin alian. Fără să vrea, devine parte la lichidarea unei necurate afaceri extraterestre cu deşeuri radioactive, din care se alege cu destui bani pentru a deschide un „saloon” prosper. Vechea crâşmă dispare, fiind exclusă din realitate de agentul extraterestru… dar deja am spus prea mult. Textul e uşor de povestit. E scris cu meşteşug. N-are cum să nu placă. Citiţi-l!

La „Reintegratorul” am râs. Nu mi s-a întâmplat de mult timp să râd la un text, cu atât mai puţin unul SF. Nu pot spune nimic. N-ar avea rost. Citiţi-l. Merită cu prisosinţă. E ca un fel de Bouvard şi Pecuchet, ceea ce-l transformă pe Casian Balabasciuc într-un adevărat Gustave Flaubert al fandomului de limbă română. Copie. Autentică. Reintegrată. Mă rog… citiţi. Am râs şi mi-a fost bine.

„Maşina de citit cărţi” aruncă în toate punctele cardinale şi intercardinale ale fandomului nostru adesea oţărât aluzii ce te fac să zâmbeşti. Totul e să aibi puterea să zâmbeşti şi atunci când dai de tine pe-acolo.

SFeraONLINE ne propune în contul lunii lui mărţişor patru texte, sub semnătura a trei autori, toate publicate în 14 martie, în secţiunea ficţiuni:

„Factorul haos” de Gheorghe Rogoz
„Meduza (IX)” de Ovidiu Bufnilă
”Catedrala” de Rene Tinescu
„Fabrica de vise” de acelaşi autor.

În „Factorul haos”, Gheorghe Rogoz ne propune iarăşi umor SF, dar de o nuanţă mai apropiată celei practicate uneori de Victor Martin. Uzând de o abundenţă de construcţii paradoxale, el zideşte o concluzie un pic amăruie: nu sunt necesari prea mulţi oameni pentru a distruge o lume.

Textul lui Ovidiu Bufnilă este doar un alt episod din aporia lui Pitoşkin, faţă cu ficţiunea generalizată şi generalizantă. E unul din acele texte în care ne regăsim cu toţii, dar nu vrem să recunoaştem.

Despre Pitoşkin: „El face din propria sa imaginaţie o curvă de lux cu care se culca criticii şi cititorii aiuriţi şi aiuritori.” Textul se citeşte greuţ. E o lectură necomercială, care nu poate să apară decât gratuit, mai ales în ţara asta, unde cultura e numai pretextul unor scaune, instituite ca maşini de lăţit fundul politicienilor sfertodocţi.

Pitoşkinul este şi nu este un războinic. El poate fi un peşte de cartier, un bunic rebel, ori un alt eveniment din universul acvatic. Pitoşkin este cine vrea autorul să fie, şi ajungem să ne întrebăm: atunci când este, are o viaţă a lui, sau e doar o zgaibără punctiformă a memoriei noastre (autorul se include)? Şi când totuşi este, nu este el războinicul, unicul, aşteptatul, cel dosit între faldurile universului acvatic, în care timpul e un talaz al simultaneităţii?

Nu citiţi! Posibil să aibă urmări!

În „Catedrala”, Rene Tinescu ne introduce într-un spaţiu atemporal, a cărui construcţie este iniţiată în zorii Evului Mediu de trei călugări din Munţii Bistriţei. Construcţia se dezvoltă într-o dimensiune externă lumii noastre.

Deşi are la bază o idee teribil de interesantă, ducând cu gândul la nemoartea din romanul „Ubik” al cunoscutului Philip K. Dick, sau la lumea din povestirea „Oraşul morţilor”, de Jean-Pierre Laigle, textul este mai degrabă unul de atelier, conţinând chiar şi mici scăpări de grafie.

În „Fabrica de vise”, autorul abordează substituirea în social a insului printr-o clonă, pentru ca el să trăiască într-o realitate virtuală. E o distracţie la modă, cuprinzând straniu şi alarmant planeta. O frumoasă idee cyberpunk-distopică, cu un vag aer de „Matrix”. Textul trădează însă un autor aflat la începutul drumului. Scriitura are pe alocuri o nuanţă vizibil naivă. Sunt sigur însă că vom mai auzi de Rene Tinescu, sau de cel ce se ascunde în spatele acestui (probabil) pseudonim. Spun pseudonim mai ales fiindcă Tinescu îmi aminteşte de numele directorului de origine română al Biroului pentru Relaţii Culturale de pe Terra, (B.R.C.), din romanul „Răbdarea timpului”, scris de britanicul John Brunner.

De ce am pus textele F&SF ale lunii martie „sub semnul lui doisprezece”? M-am rezumat, pur şi simplu subiectiv, la aceste patru site-uri web. Am vrut să fac o radiografie parţială, în timp real şi spaţiu virtual, a prozei noastre de gen. În căutările mele, treceam şi pe alte site-uri. ARSFAN.RO bunăoară, care însă n-a publicat nimic electronic în martie, rezumându-se la numărul jubiliar al revistei tipărite. Şi ar mai fi locaţii, pe care, mai cu seamă din lipsă de timp, nu le-am cercetat de astă dată. Concluzia însă e, cel puţin pentru mine, cât se poate de clară: în spaţiul virtual, s-a adunat în martie suficient material pentru a putea nu încropi, ci zidi temeinic, dacă nu o revistă de proză românească de gen, măcar o broşură ceva mai grosuţă în genul vechiului CPSF. Iată că afirmaţii de genul: „la noi nu se scrie SF”, sau „SF-ul românesc e net inferior celui occidental” sunt cel puţin discutabile.

Pace bună!

Anunțuri

17 Responses to Povestirile lui mărţişor

  1. Stefana spune:

    Uitatul textelor in sertar e un obicei pe care inca n-am reusit sa-l deprind. Poate e si ecoul meseriei, cand ai un termen limita si trebuie sa predai articolul, mort-copt…

  2. mirco67 spune:

    Se întâmplă de multe ori că ne dorim să scăpăm de scrisul nostru ca de o mare oboseală. Facem orice ca să se termine odată! Ne încrâncenăm. Şi se simte asta în felul cum iese, mai mult decât ceea ce am vrut să spunem. În secolul XXI, scriitorul a uitat… să uite. Cum să reînvăţăm asta?

  3. A. Buzdugan spune:

    „Masina de citit carti” – Liviu Radu.

  4. mirco67 spune:

    Comentariu suprimat din cauza prostiei mele. Făcui corecturile. Aşa păţăşti când umbli cu „capul gol”. Tenchiu, dom’ Buzdugan! Da să mor dacă asta nu a fost o pastişă! N-am citit numele cu atenţie, da mi s-a părut că-i stilul lui Victot Martin.

  5. A. Buzdugan spune:

    Dom’le, autorul textului este Liviu Radu!

  6. dariopecarov spune:

    Chiar eram trist ca nu am primit nici un fel de feedback la povestire. M-am bucurat sa gasesc cuvintele astea aici.

  7. voicunike spune:

    Laura e tinara si este si plina de viata,chiar ii place si berea! 🙂 Doar ca lasa imaginatia sa zburde ca un bun fan sf ce este! 😉

  8. […] reprezentative după o perioadă de studiu de un an, începută pe 4 martie 2010, cu postul „Povestirile lui mărţişor”, şi terminată la 1 februarie 2011, cu „Speculaţiuni pe zăpadă”. Sunt cinsprezece texte, […]

  9. O fantoma bantuie prin Fandomul romanesc: fan-Toma necredinciosul :))
    E nu cred ca Pro-Scris a murit si a inviat. Atingeti stigmatele Pro-Scris-ului si cititzi-l / citatzi-l pe Arghezi: Este!
    Pro-Scris-ul apare mai departe, dar intr-o alta dimensiune a sufletului :))

    • mirco67 spune:

      Şi când mai trecem pe-acolo, tare ne-am bucura să nu mai apară în fereastra web tot acel cod supărător, iar conţinutul cel râvnit să stea pitit undeva în josul josului paginii. Poate remedia cineva asta? Ca să putem purcede la atingerea sfintelor moaşte… 😉

  10. […] desluşit pentru mintea noastră, a profanilor: „Nu am găsit pagina”. În articolul nostru „Povestirile lui mărţişor”, apărut la 4 aprilie 2010, spuneam, despre ceastă consistentă satiră, că „aruncă în toate […]

  11. […] de vise”, respectiv „Jocul”, despre care ne-am spus atunci părerea ( o, tempora!) în „Povestirile lui mărţişor” şi „Din tolba cu ficţiuni a lui april”. Ne bucurăm să-l regăsim azi publicat şi la […]

  12. […] de vise”, respectiv „Jocul”, despre care ne-am spus atunci părerea ( o, tempora!) în „Povestirile lui mărţişor” şi „Din tolba cu ficţiuni a lui april”. Ne bucurăm să-l regăsim azi publicat şi la […]

  13. […] de vise”, respectiv „Jocul”, despre care ne-am spus atunci părerea ( o, tempora!) în „Povestirile lui mărţişor” şi „Din tolba cu ficţiuni a lui april”. Ne bucurăm să-l regăsim azi publicat şi la […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: