Un alt fel de fantastic

A vorbi despre Paulo Coelho este, întâi de toate, o chestiune de curaj. Scriitorul şi-a vândut romanele în peste o sută de milioane de exemplare, în toată lumea, („Ce comercial!”, ar exclama unii), fiind extrem de cunoscut şi de comentat. Prin urmare, este cu siguranţă imposibil să nu intri în contradicţie cu unul sau altul din comentatorii săi. Însă a vorbi despre Paulo Coelho ca despre un scriitor de fantasy poate părea, cel puţin pentru unii, mai curând o chestiune de pierdere (temporară) a raţiunii. Exact asta am însă de gând să fac, aplecându-mă puţin asupra romanului „Brida”, publicat de Editura Humanitas în anul 2008.

Prezentată ca „o poveste emoţionantă despre iubire, mister şi curaj”, romanul „Brida” descrie încercările iniţiatice ale unei tinere irlandeze de douăzeci şi unu de ani, Brida O’Fern, pornite pe calea propriei desăvârşiri. Deşi trăieşte într-un mediu academic, şi este angajată într-o relaţie de sinceră iubire cu un tânăr fizician, ea se simte atrasă de partea „invizibilă” a lumii şi într-acolo îşi îndreaptă căutările. Are de ales între cele două căi ale cunoaşterii ezoterice, numite de autor „Tradiţia Soarelui” – cale ascetică de dobândire a înţelepciunii divine, „care ne învaţă secretele prin intermediul spaţiului, al lucrurilor care ne înconjoră” – şi „Tradiţia Lunii” – calea vrăjitoriei, „care ne învaţă secretele prin intermediul timpului, al lucrurilor care rămân prinse în tradiţia lui”. Oscilând vremelnic între cele două căi ezoterice, tânăra femeie descoperă cu uimire calea iubirii, recunoscând în Lorens, tânărul fizician, Cealaltă Parte a fiinţei sale mitice, în care trupul şi spiritul său şi al bărbatului perfect potrivit se îngemănau într-o singură fiinţă. Prin intermediul iubitului său, Brida întrezăreşte că mai există o cale, cea a cunoaşterii raţionale, a gândirii critice, căreia Lorens îi este dedicat.

Toate cele patru căi ale cunoaşterii sunt menite să-l ajute pe om la descifrarea misterelor lumii, fireşte, în măsura strădaniei insului angajat pe una sau alta dintre ele. Spunem una sau alta, pentru că „să alegi un drum înseamnă să abandonezi altele”. Aşa ne învaţă Coelho, referindu-se la cele trei căi ale cunoaşterii: cea a magiei, cea a vrăjitoriei şi cea a ştiinţei. Acestea sunt drumuri care se exclud unul pe altul, pe câtă vreme calea cunoaşterii prin iubire este una integratoare, împlinitoare pentru oricine, fie el mag, vrăjitor, savant sau om de rând.

Brida se dedică în final căii vrăjitoriei, împlinindu-se totodată desăvârşit prin iubirea sa pentru Lorens. Pe parcursul experienţelor sale iniţiatice, tânăra femeie este însă tulburată de faptul că şi Magul, căruia i se adresase la început spre a o iniţia în Tradiţia Soarelui, era, în mod paradoxal, o Cealaltă Parte a sa. Ea are viziunea unei vieţi anterioare, trăită alături de el în Cataria medievală, trecută prin necruţătorul pârjol al războiului religios, în care au fost părtaşi la experienţe unice, tipice iubirii absolute.

Ceea ce uimeşte foarte tare la Coelho este uşurinţa cu care îşi face personajele să părăsească lumea noastră obişnuită şi să se angajeze în alte lumi. Între vizibil şi invizibil, între real şi fantastic, graniţa este cu totul inefabilă. Fantasticul lui Coelho este o extensie firească a realităţii, în care poţi păşi pe neaşteptate, ca un copil rătăcit într-o pădure ce se dovedeşte mai apoi ea însăşi vrăjită.

Fără a-ţi revărsa în imaginaţie cohorte de fiinţe mitice sau altcum imaginare, fără a-ţi desfăşura pe ecranul cinematografic al minţii tulburătoare fapte eroice, rezolvate prin surprinzătoare vrăji, Coelho ţese în „Brida” o lume mustind de mistere, de ritualuri care te fac să călătoreşti în timp şi în spaţiu, de dansuri magice, ba chiar şi de neaşteptate fiinţe umanoide de pe alte planete. Deşi folosite ca pretexte ale unui expozeu mai degrabă filosofic, aceste elemente de fantasy sunt totuşi suficiente pentru a se putea pune în mod justificat problema revendicării cărţii sale de către iubitorii genului. În fond, chiar şi în producţiunile literare unanim clasificate ca fantasy, magia şi vrăjitoria sunt adesea pretexte ale unei dezbateri morale despre bine şi rău. Cu toate riscurile unei asemenea afirmaţii, mă voi hazarda totuşi să spun că între fanatsy-ul de netăgăduit şi lumea creată de Coelho în „Brida” nu este decât o graniţă inefabilă, aidoma celei trasate de însăşi autor între vizibil şi invizibil.

Anunțuri

5 Responses to Un alt fel de fantastic

  1. resboiu spune:

    Eu n-am citit Brida, insa vad in Coelho un autor de slagare si un copiator uman, dupa ce a facut cu Razboinicul luminii. S-a umplut de bani pe seama lui Sun Tsu! Si acum, toata lumea are in raft, dupa metrul de Sandre Brown si un Razboinicul luminii. Mai putin Gigi, care el are un metru de Razboinicul luminii si nici o Sandra… 😀

    • mirco67 spune:

      Mie nu-mi place scriitura lui Coelho. Îmi pare mai degrabă descărnată şi seacă. Nu sunt un entuziast al său. Are în schimb o simbolistică bună, care nu-i chiar aşa de „browniană”, sau dacă vrei „sandrică”. 🙂

      Eu îl văd undeva pe drumul care leagă suprarealismul hispanic de ceea ce intuiesc eu în fantasy-ul zilelor noastre. Tu vrei să spui că l-ar fi plagiat pe taica Ţun-Ţî? Maica mea! Asta-i o acuză, şi încă una gravisimă!

  2. resboiu spune:

    Plagiat este un termen prea elevat pentru ce a facut Coelho in Gigi Becali, pardon, Razboinicul Luminii… A copiat la greu!

  3. michael spune:

    ti-am trimis un mail

  4. […] ezoterismul vechiului spaţiu indic, împrumută şi conceptul de „Cealaltă Parte” (romanul „Brida”), pe care îl numeşte prin cunoscuta sintagmă […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: