Supărat eşti, doamne, iară…

Am urmărit cu maximă atenţie articolul „Glorie SF-ului romanesc!” publicat la data de 28 decembrie 2009 în „Cititor SF” sub semnătura tovarăşului domn Aspoiu şi am decelat în textul domniei sale o mare supărare. Nu vreau să mă pronunţ aci dacă tristeţea asta e în totalitate motivată sau nu, ci doar să mă întreb şi eu, aşa, ca tot omul, de ce să se fi supărat pe mine taman acu’, în prag de An Nou? Pentru că nu-mi place defel să închei anul cu astfel de supărări. Dar să vedem despre ce-i vorba…

Referindu-se la mine, dânsul spune că aş fi îmbufnat pentru că povestirea „Cybervals”, care deschide antologia „Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice”, a fost catalogată de domnia sa la „banalităţi”. Apoi mă citează, reproducând un fragment de pe blog-ul meu, în care ziceam că, pe atelierKULT, unele din textele antologate de Michael Hăulică au fost criticate cu exigenţă de sefişti „cu state vechi”, care, spre deosebire de domnia sa, nu sunt, cel puţin pentru mine, doar nişte pseudonime fără identitate.

De pildă, chiar despre povestirea menţionată mai sus, „Cybervals”, în finalul unei critici aspre, în care motiva de ce „e departe de a fi un text de nota zece” (găsind totuşi cu cale să aprecieze scriitura), Bogdan Bucheru spune că „poate vedea lumina tiparului”. Iată deci că povestioara a fost criticată şi avizată favorabil, apoi inclusă în antologie de către două nume absolut respectabile din SF-ul românesc, la părerea cărora eu unul ţin foarte mult. Iată şi că afirmaţia mea, citată nu ştiu de ce de către domnul comentator, se susţine binişor.

Din frgmentul preluat de pe blogul meu, autorul articolului „Glorie SF-ului romanesc!” ar fi trebuit să înţelegă doar că părerea dumisale este în cotrapunere cu părerile altora, care e foarte posibil să se priceapă mai bine şi la fenomenul literar în sine, dar şi la cum devine treaba cu editarea unei antologii. Atât şi nimic mai mult. În consecinţă, izbucnirea sa din fraza imediat următoare citării mele este, în opinia mea, absolut gratuită şi inutil ameninţătoare. Domnia sa spune, adresându-mi-se: „Afla domnule autor ca eu sint unul din potentialii cititori de SF, potential consumator al productiilor dumitale. Eu nu am o identitate anume sau un “nume” in SF, insa daca vrei sa scrii pentru criticii cu staif ii poti gasi pe cei cativa interesati de SF (numarati pe degetele de la o mina) si sa le trimiti direct textile, fara a mai trece prin traumele carora te expui publicind spre lectura plebei.” Crede cumva domnul Aspoiu că dânsul ar fi singurul cititor de SF din România zilelor noastre? Îl asigur că se înşală. Sunt absolut sigur că mai există cel puţin unul. Eu. Sau poate se crede singurul care contează cu adevărat? Ori că, dacă nu va mai consuma din bolul literaturii SF autohtone, va băga editurile în faliment? Sau doar încearcă să ne facă pe noi să credem asta, considerând că, dacă suntem aspiranţi într-ale scrisului, suntem şi cam necopţi la minte?

Dincolo de dilema de mai sus, ceea ce găsesc însă cu adevărat rău la domnul Aspoiu este fraza prin care pare că îmi atribuie mie iniţiativa comparării antologiei AK2 cu faimoasa Dozois. „Urmeaza si nelipsita si total nepotrivita comparatie cu Dozois”, spune domnia sa, referindu-se tot la însemnarea de pe blogul meu, care se pare că nu i-a rămas indiferentă. Dacă însă cercetăm pe „SCIFIENTLAND” data postării cu titlul „Cum se vede antologia” (6 decembrie), iar mai apoi şi comentariile la articolul „Bairam ratat pe Marte”, apărut pe „Cititor SF” în 2 decembrie, vedem că primele referiri şi comparaţii cu Dozois datează din 3 decembrie, iar concluzia ar fi mai degrabă că eu n-am făcut decât să reacţionez. Oricum, una din primele referiri „total nepotrivite” (am încheiat citatul) la Dozois în comentariile cu pricina aparţine Anei Veronica Mircea, căreia întregul fandom are a-i mulţumi, ştim cu toţii pentru ce. Dincolo de noua „poziţionare opozivă” a prietenului comentator Aspoiu (face dânsul ce face şi se pune „bine” cu toată lumea), găsesc în frazologia domniei sale acel soi ciudat de a formula ipoteze vag insinuante, care doar sugerează cumva potenţiale vinovăţii, fără a cădea în păcatul de a deveni foarte explicit. Reuşeşte astfel să transforme, în ochii unui cititor mai puţin atent, albul în negru, aruncând umbre acolo unde lucrurile sunt clare, şi răsucind înţelesurile verbului conform cu urzelile pe care le croieşte. Este o tactică nesportivă, din păcate destul de răspândită, pe care o folosesc de regulă toţi deţinătorii de adevăruri absolute.

Ceva mai la vale, pe firul articolului său, domnul Aspoiu găseşte cu cale să se mai supere încă o dată pe mine. Şi tot pentru motivul că domnia sa este iarăşi în radicală opoziţie cu un „critic cu CV” şi totodată „om de bine cu pagină Wiki”, domnul Paul Cernat, care comentează în cu totul alt registru antologia „Alte ţărmuri” în „Observator cultural” nr. 506 din 24.12.2009, în articolul „Către un SF-ism neţărmurit”. Sau poate pentru că, în finalul postării mele de pe blog, mi-am permis să-l sfătuiesc să nu se mai pripească aruncându-şi pe piaţă opiniile atunci când nu e cazul, pentru că va sfârşi prin a-şi pierde credibilitatea? Iarăşi dilemă!

Nici nu mă mai întreb de ce mi s-a părut firească insinuarea din următorul paragraf, adică această nouă dovadă de „tactică nesportivă”, pentru că iată ce învăţăminte trage dânsul din zisele mele: „Am mai aflat de la Mircea Coman ca atunci cind scrii de bine se cheama ca ai “ ţinuta intelectuala şi obiectivitate profesională”, mai ales daca se pupa cu parerile proprii. Iar daca scrii ca nu-ti place se cheama ca ai “puncte de vedere mai degrabă superficiale”. Deh, omu’ cit traieste invata.” L-aş ruga pe bunul nostru prieten să aibă amabilitatea de a reciti articolul semnat de Paul Cernat în „Observator cultural”. Poate acum, la a doua citire, va vedea că publicistul cu pricina n-a scris exclusiv elogios despre „Alte ţărmuri”. A reuşit însă să fie obiectiv, aşa cum îi şade bine unui intelectual cu ţinută. Iată ce spune Paul Cernat, la modul general, despre povestirile din volum: „Dincolo de asta, ceea ce li s-ar putea imputa celor mai multe dintre prozele antologate este inegalitatea compoziţională şi o anume incapacitate a autorilor de a controla convingător toate registrele accesate.” Sau despre povestirea „Big Bing, Larissa” a lui Cristian M. Teodorescu (pe care, în treacăt fie spus, eu o consider una din cele mai bune povestiri româneşti citite în ultimii ani, deci nu mă pup peste tot în păreri cu Paul Cernat, dar nici nu-l urăsc pentru asta): „Ingenios şi incitant la nivel conceptual, textul e, din păcate, foarte inabil dozat, întrucît abstracţiunile discursului referitor la universul financiar sînt excesiv de stufoase şi aproape opace; autorul ar fi trebuit să acorde o pondere mai substanţială părţii „umane“ şi noilor relaţii dintre femei şi bărbaţi.” Şi exemplele ar putea continua. Dar îi las domnului Aspoiu plăcerea de a descoperi şi singur cum se poate exprima o opinie fără a azvârli cu cărămida în vitrina tocmai decorată.

Înainte de final n-aş mai vrea decât să precizez că, în opinia mea, acel gif animat din deschiderea articolului domnului Aspoiu e doar o dovadă de teribilism de prost gust, iar ameninţarea cu „PHUN”-ul din final pentru anul care vine e o treabă imatură şi un exemplu de cum nu trebuie încheiat anul 2009 în fandom. Eu unul mi-aş dori un an de pace şi conlucrare, în care să prindă viaţă cât mai multe proiecte şi în care să ne respectăm unii pe alţii mai mult ca până acum, învăţând să ne exprimăm omeneşte şi să acceptăm că SF-ul poate fi şi altfel decât îl vedem noi.

Un An Nou Fericit!

Anunțuri

4 Responses to Supărat eşti, doamne, iară…

  1. resboiu spune:

    Ce faci bre? Ti-a nins si tie peste internet, sau doar te refaci dupa sarmale? Nu mai zici nimic?

    • mirco67 spune:

      te uită, zăpada-i cât gardul, dar gardul e scund rău, e din ăla de care au americanii în faţă, sau e mai mult o bordură. sunt prins între zăpezile de la slujbă. nu zic nimic. n-am ce să zic. doar încerc să nu disper.

  2. resboiu spune:

    Vezi, daca n-ai invatat carte?

    (Pentru mine, carte inseamna de ceva vreme Colegiul National de Aparare. Nu pun link catre cine l-a absolvit, dar daca zici Elena Udrea ghicesti.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: