Marginea confederaţiei

În numărul 504 al ziarului „on line” OBSERVATOR CULTURAL, la rubrica FANTASY&SCIENCE FICTION, domnul Michael Hăulică publică un articol încărcat de speranţă şi de deschidere către viitor, pe care-l intitulează Confederaţia F&SF. Aşa cum domnia sa analiza deunăzi o dezbatere de pe SRSFF, iscată de un articol al domnului Victor Martin, conchizând că intervenţiile sunt cel puţin la fel de interesante ca şi articolul însuşi, remarc şi eu că, şi în cazul acesta, comentariile exprimă parcă mai bine starea în care se găseşte azi SF-ul autohton.

Pe câtă vreme articolul în sine preia mesajul utimului editorial al domnului Cornel Secu, redactor şef al singurei publicaţii SF româneşti pe hârtie, magazinul timişan Helion, un mesaj de chemare la acţiune comună, la unirea tuturor forţelor sefiste de pe la noi, comentariile se fac expresiunea clară a stării de cvasibeligeranţă ce domneşte între cele câteva insule răspândite pe cuprinsul României speculativ-ficţionale.

Prima intervenţie, cea a domnului Sorin Camner, mi s-a părut a conţine un adevăr amar: în general, SF-ul nostru este tare lipsit de resurse şi obligă pe cei ce se află înlăuntrul fenomenului să folosească adesea bani din bugetele familiilor lor, pentru a alimenta diverse proiecte ale grupării de care aparţin. „[…] este extrem de dificil sa iau bani din casă, de la sotia si baiatul meu, si sa-i dau pentru altceva”, spune domnia sa, iar eu îl înţeleg, vai, atât de bine, ca unul care a lucrat o vreme pentru o structură non-guvernamentală, din postura de membru cotizant. Apoi vine cu precizarea: „Cand vorbesc de bani privaţi vorbesc despre banii pe care eu îi câştig din salariul meu, propriu şi personal.” Ce-ar mai fi de zis? Poate de tras concluzia că, departe de a se putea autoîntreţine, acest domeniu literar necesită tot felul de resurse din afară, traduse în bani şi ore de muncă din tot mai puţinul timp liber al celor implicaţi. În acest context, atingerea obiectivelor propuse pentru 2009 de către SRSFF îmi pare o treabă cu atât mai onestă şi mai demnă de admiraţie. Din nefericire, în lipsa altor resurse, acesta pare a fi singurul mod de acţiune care poate aduce rezultate certe într-un viitor previzibil.

În intervenţia lui Aspoiu, aprig comentator la Cititor SF, detectez o oarecare suspiciune, iscată de afirmaţia autorului articolului cum că „ar fi timpul ca nouăzeciştii […] să se ia în serios, să ajungă la concluzia că vîrsta de 40 – 50 de ani este o vîrstă a asumărilor şi să aibă curajul şi determinarea de a lua în mîini destinele literaturii F&SF româneşti”. „Dacă porniţi cu idei din astea puteţi să vă luaţi adio de la confederaţia aia”, spune Aspoiu, într-un post intitulat sugestiv „Dreptate, dar nu pentru căţei”. Să înţeleg de aici că e vorba de o predare a frâielor sefeului de la bătrânii capi ai „famigliilor” la cei „crescuţi” pentru asta, în spiritul schimbărilor de generaţii din grupările mafiote? Cumva, se leagă de zisele altui participant la dezbatere, care semnează Viorel P, şi care lasă să se înţeleagă un anume control antedecembrist, exercitat de structurile defunctei Uniuni a Tineretului Comunist, control de care n-ar fi străini unii din monştrii sacri ai anticipaţiei tehnico-ştiinţifice de dinainte de ’89. Este invocat numele lui Ion Hobana, panicat de iniţiativele insurgente ale unor autori rebeli (Dan Merişca, Mihai Ionescu, Doru Brana), cu ocazia primelor Zile Helion, în urmă cu treizeci de ani. Nu mă mir, pentru că, în mod cert, şi fenomenul SF era controlat înainte de ’89, aşa cum erau controlate toate fenomenele culturale, sportive etc. Nu mă mir nici de atacul deloc voalat la persoana şi personalitatea lui Ion Hobana, pe care l-am mai găsit „muşcat” şi de alţii, preocupaţi de a păstra vii stări de fapt îngropate de istorie. Sunt convins că o parte din aceste lucruri sunt adevărate, pentru că, nu-i aşa, nu iese fum fără foc. Totuşi, n-am reuşit încă să mă dumiresc în ce măsură relele de atunci, adică exercitarea cenzurii, a controlului ideologic, împiedicarea libertăţii de manifestare artistică şi toate celelalte, se mai perpetuează azi. Pare mai degrabă o inepţie să mai crezi aşa ceva. Cu toate astea, agitarea zdrenţuitei fantome a comunismului e o practică încă frecventă. Am regăsit-o folosită cu destul succes şi în recenta campanie electorală. Uimitoare este totuşi pentru mine teama de un posibil control al mişcării SF în totalitatea ei, pentru că asta exprimă în spusele lui Viorel P., pe care-l citez: „Îmi păstrez aşadar opinia că asociaţiile trebuie să rămână independente, să se descurce aşa cum pot financiar, dar să-şi exprime punctele de vedere individual şi personalizat. Pentru binele mişcării.”

Următoarele două posturi de după „opinia” domnului A. Buzdugan sunt ocupate de disputa domniei sale cu domnul Camner, dispută care nu mi s-a părut semnificativă. Din simplul motiv că domniile lor se pot pune totuşi de acord destul de uşor, dacă asta îşi doresc. Ambii par să înţeleagă bine despre ce-i vorba şi nu ar fi nevoie decât să nu se mai lase duşi de vântul mâniei. Am găsit de luat în seamă opinia în sine a domnului Buzdugan, care crede că marile orgolii vor împiedica realizarea unui astfel de proiect unificator. Mai nimerit ar fi „un soi de Dozois autohton”, spune domnia sa. Deci confederaţia n-ar fi posibilă, datorită orgoliilor, dar s-ar putea încerca proiecte comune, cum ar fi antologii anuale ale celor mai bune texte SF, recunoscute de toate taberele, eventual jurizate în comun. Câştigul unei asemenea întreprinderi ar fi, desigur, o ierarhie de valori comună, recunoscută, ceea ce nu-i puţin lucru.

Mi-aş permite să trec peste intervenţia domnului Victor Martin, cu tot respectul pentru domnia sa, pentru că dânsul exprimă o nemulţumire personală în legătură cu relaţia domniei sale cu domnul Secu şi editura Bastion, iar eu nu ştiu cum stau lucrurile. Nu ştiu, nu mă bag. Aş trece şi peste postul domnului Camner intitulat „Banii mei – banii mei”, pentru că e o dispută personală cu domnul Buzdugan şi m-aş mai opri asupra remarcii lui Balin Feri, colegul din ateleirKULT, care simte nevoia unei evaluări prealabile, pentru a vedea dacă termenul „confederaţie” se potriveşte sau nu. La urma urmei, câţi suntem, fraţilor? Subscriu ideii lui Feri. Un recensământ sefist ar fi extrem de necesar. Şi mă-ntreb cât ar costa un sondaj la scară naţională, făcut de un institut specializat? Nu cred că ar avea vreun interes să umfle procentele. Că doar nu candidăm la preşedinţie…

Anunțuri

One Response to Marginea confederaţiei

  1. bujold spune:

    Multumesc pentru onestitate.

    Probabil ca, intr-o zi, o sa-ti povestesc despre ce e vorba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: